ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4008/2019

Ședința publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1052 bis/21 noiembrie 2018 prin care a fost respinsă contestația sa împotriva Hotărârii secției pentru procurori nr. 220/22.05.2018 prin care a fost respinsă cererea sa de continuare a activității la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la expirarea mandatului funcției de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

În susținerea cererii sale, contestatorul a prezentat următoarele argumente:

Un prim motiv de nelegalitate invocat de contestator este faptul că prin soluția adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii în situația sa s-a încălcat statutul constituțional al magistratului procuror, astfel cum a fost consfințit prin Constituția României și apoi detaliat prin Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 și Legea nr. 317/2004.

În acest sens argumentează că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, procurorii numiți de președintele României se bucură de stabilitate, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare numai cu acordul lor și pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 rep., în varianta în vigoare înainte de modificările operate în cursul anului 2018, judecătorii sau procurorii care au fost numiți într-o funcție de conducere, la încetarea mandatului funcției de conducere, pot ocupa, în condițiile prevăzute de art. 48, 49 și 50, o funcție de conducere la aceeași instanță sau parchet ori la altă instanță sau parchet, ori revin la instanțele sau parchetele de unde provin sau la o instanță sau parchet unde au dreptul să funcționeze potrivit legii.

Coroborând aceste prevederi legale contestatorul susține că un magistrat, fie el procuror sau judecător, nu poate fi trimis/mutat la o altă instanță sau parchet fără acordul său. Or, acest lucru s-a întâmplat în cazul său. Deși și-a exprimat în termenul legal opțiunea de a funcționa la un parchet din municipiul Brașov și îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, fiind și loc disponibil, i s-a refuzat acest lucru, invocându-se motive care nu sunt cuprinse în lege. Prin urmare, în prezent funcționează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, deși nu și-a exprimat acordul în acest sens, numai pe motiv că provine de la acest parchet cu care a păstrat o legătură teoretică în perioada celor 3 ani cât a ocupat funcția de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov.

Contestatorul a menționat că, văzând că prima cerere îi este respinsă, a formulat mai multe cereri prin care a solicitat să funcționeze la alte parchete de pe raza municipiului Brașov, unde îndeplinea condițiile prevăzute de lege, dar toate cererile sale au fost respinse cu aceeași motivare în sensul că nu sunt locuri vacante, deși legea nu prevede o asemenea condiție pentru ocuparea unei funcții de execuție la expirarea mandatului într-o funcție de conducere.

Al doilea motiv de nelegalitate vizează faptul că, prin instituirea unei practici diferite de soluționare a acestor cereri de către secția pentru procurori din cadrul C.S.M. față de secția pentru judecători, bazată pe condiții suplimentare care nu sunt prevăzute de lege, consideră că se aduce atingere principiului egalității în drepturi, prev. de art. 16 alin. (1) din Constituția României, prin crearea unui tratament diferențiat și lipsit de previzibilitate a unor categorii de persoane aflate în aceeași situație.

A argumentat astfel că potrivit jurisprudenței secției pentru judecători din cadrul CSM, cererile de continuare a activității la expirarea mandatului funcției de conducere la o altă instanță decât cea de la care provine judecătorul, se admit în mod constat, fără impunerea altor condiții decât cele prevăzute de lege.

Contrar, arată că secția pentru procurori, prevalându-se de dispozițiile Hotărârii de principiu nr. 580/16.09.2014, respinge în mod constant cererile de continuare a activității la expirarea mandatului funcției de conducere la un alt parchet decât cel de la care provine solicitantul, dacă nu există post vacant disponibil, asimilându-le unor cereri de transfer, ceea ce legea nu prevede.

Mai mult, arată că modul de abordare diferit între cele două secții ale Consiliului Superior la Magistraturii subzistă de la momentul ocupării unei funcții de conducere. Astfel, cu ocazia desfășurării concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere la curțile de apel, tribunale, judecătorii și parchetele de pe lângă acestea, organizat în perioada 11.10 - 18.12.2018, după validarea rezultatelor concursului, secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcția de conducere pentru care a candidat, a judecătorului care a obținut rezultatul cel mai bun, precum și transferul judecătorilor care au promovat concursul/examenul pentru numirea în funcții de conducere, cu păstrarea după caz a gradului profesional dobândit, începând cu dat numirii în funcția de conducere.

A considerat în consecință că există o practică diferită în soluționarea cererilor de continuare a activității la expirarea mandatului funcției de conducere între cele două secții ale Consiliului Superior al Magistraturii, care nu este justificată de motive de natură obiectivă și care nu sunt prevăzute de lege, ceea ce dă naștere unei discriminări între categorii de persoane aflate în situații similare.

Această practică diferită a fost ignorată de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii atunci când s-a pronunțat asupra contestației în cauza dedusă judecății, făcându-se referire în motivare doar la dispozițiile Hotărârii de principiu nr. 580/16.09.2014 a secției pentru procurori. Astfel, consideră că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a perpetuat o situație de discriminare existentă între magistrați aflați în situații identice sau similare, fără să existe o justificare obiectivă.

A făcut referiri în acest sens la practica Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea și aplicarea principiului egalității în drepturi și interzicerea discriminării.

Cu privire la condiția existenței unui post vacant solicită să se constate că mențiunea din cuprinsul Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1052 bis din data de 21.11.2018 care face referire la faptul că la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov nu există posturi de execuție vacante la momentul luării în discuție a cererii sale, respectiv luna mai 2018, este eronată, deoarece exista un post de execuție vacant, în condițiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, pe care, în cursul lunii iunie 2018, când a fost organizată sesiune de transferuri, a și fost transferată o altă persoană. În luna mai 2018 când a formulat și i-a fost analizată cererea de continuare a activității nu a existat sesiune de transferuri pentru procurori, prin urmare cererea sa nu a fost concurentă cu nicio altă cerere, cu toate acestea

În al treilea rând, susține că Hotărârea de principiu a secției pentru procurori din cadrul C.S.M. nr. 580 din 16.09.2014 este nelegală și solicită a nu fi avută în vedere la adoptarea soluției în cauză.

În motivarea acestei susțineri argumentează că Hotărârea de principiu a secției pentru procurori nr. 580 din 16.09.2014 este contradictorie în sensul că motivarea/considerentele hotărârii contrazic(e) dispozitivul acesteia prin aceea că, dacă în dispozitiv nu se vorbește despre faptul că solicitarea de continuare a activității la o altă unitate de parchet la expirarea mandatului funcției de conducere este asimilată unei cereri de transfer, în schimb în considerente se prevede expres acest lucru, fapt ce nu poate produce nicio consecință juridică, deoarece ceea se pune în executare este dispozitivul unei hotărâri iar nu considerentele.

De asemenea, asimilarea cererii de continuare a activității la o altă unitate de parchet la expirarea mandatului funcției de conducere cu o cerere de transfer este nelegală deoarece adaugă la lege în condițiile în care legea prevede proceduri distincte pentru soluționarea cererilor de transfer față de cererile de continuarea a activității la expirarea mandatului funcției de conducere. Sediul materiei este distinct pentru cele două tipuri de cereri, art. 51 alin. (1) și, respectiv, art. 60 din Legea nr. 303/2004 rep., precum și condițiile de exercitare și soluționare a acestora. Astfel, în cazul cererii de transfer, este necesar ca solicitantul să aibă dreptul să funcționeze la instanța sau parchetul unde solicită transferul, să nu se afle în perioada în care dreptul de transfer îi este interzis și să fie loc vacant la instanța sau parchetul unde solicită transferul. De asemenea, cererea de transfer poate fi formulată periodic, atunci când se organizează sesiune de transferuri, putând formula o astfel de cerere și un magistrat care ocupă o funcție de conducere. În schimb, în cazul cererii de continuare a activității la o altă unitate de parchet la expirarea mandatului funcției de conducere, pe lângă situația premisă ca magistratul să ocupe o funcție de conducere în modalitățile prevăzute de lege, legea prevede o singură condiție, aceea că cererea de continuare a activității la o altă unitate de parchet se poate formula numai la încetarea mandatului funcției de conducere, respectiv o singură dată la trei ani.

Consideră că din modul în care este redactat textul de lege nu se desprinde o altă condiție suplimentară, nici măcar aceea cu privire la existența unui post vacant, în cauză fiind incidente prevederile art. 134

1

din Legea 304/2004, astfel cum s-a reținut și în Hotărârea de principiu a secției pentru procurori nr. 580 din 16.09.2014.

Dacă ar fi vrut să prevadă că cererile de continuare a activității la o altă unitate de parchet, la expirarea mandatului funcției de conducere se soluționează similar cererilor de transfer, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă acest lucru în mod expres. Consideră că nu aceasta a fost voința legiuitorului, care a lăsat la latitudinea magistratului (judecător sau procuror) instanța sau parchetul unde dorește să-și continue activitatea după expirarea mandatului funcției de conducere.

Invocând dispozițiile art. 4 alin. (3), (13) lit. b) și art. 78 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rep., arată că dispozițiile normative cu caracter inferior, date în aplicarea și executarea legilor și ordonanțelor nu pot să contravină, să adauge sau să modifice aceste din urmă prevederi.

Pentru toate aceste motive, a solicitat să i se admită contestația, astfel cum a fost formulată și să i se permită continuarea activității sale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, la expirarea mandatului funcției de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, începând cu data pronunțării hotărârii.

În drept, își întemeiază cererea pe prevederile art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, Legea nr. 303/2004, Constituția României, Legea 554/2004.

În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 iulie 2018, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 1052bis din 24 mai 2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, considerând că hotărârea contestată este legală și temeinică, cererea contestatorului fiind analizată prin interpretarea și aplicarea corectă a soluțiilor de principiu stabilite prin Hotărârile nr. 580/16.09.2014 și art. 615

1

6.10.2014 ale secției de procurori.

În prealabil, în ceea ce privește Hotărârea nr. 580/16.09.2014 a secției pentru procurori arată că aceasta nu a fost anulată și nu face obiectul prezentei cauze, principiile statuate prin această hotărâre fiind preluate ca argumente pentru motivarea hotărârii atacate.

În condițiile în care reclamantul nu a formulat contestație sau plângere împotriva hotărârii indicate, instanța nu poate analiza legalitatea acesteia nici pe cale de apărare, cererea fiind inadmisibilă.

Susține și că argumentele aduse de reclamant nu pot afecta legalitatea Hotărârii nr. 1052bis/21.11.2018 a Plenului C.S.M., care a fost emisă în exercitarea rolului de gestionar al carierei magistraților, pe criterii de oportunitate.

Astfel, arată că la adoptarea hotărârii contestate s-au avut în vedere Hotărârile de principiu ale secției pentru procurori a C.S.M. nr. 580/16.09.2014 și nr. 615/16.10.2014 raportat la situația posturilor vacante și volumul de activitate la parchetele implicate în procedură.

În raport de aceste date statistice, susține că în mod corect a reținut Plenul că secția pentru procurori a dispus respingerea cererii formulate de contestator raportat la faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov (unitate de parchet la care contestatorul are dreptul să funcționeze potrivit legii) unde nu existau posturi de execuție vacante, ținând cont și de faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov s-a înregistrat o încărcătură de dosare pe procuror sub media națională, spre deosebire de situația înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna (unitate de parchet de la care provine contestatorul) unde încărcătura de dosare pe procuror s-a situat în anul 2017 la nivelul mediei naționale și dublu față de încărcătura de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

În ce privește invocarea unor soluții dispuse prin Hotărârea nr. 1462/19.12.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv prin Hotărârea nr. 246/19.04.2016 a secției pentru procurori și Hotărârile secției pentru judecători nr. 793, 794 și 795 din 07.07.2016 precum și Hotărârea nr. 1322/02.11.2016, consideră că acestea nu au relevanță în analizarea prezentei contestații întrucât vizează alte situații de fapt.

Or, cererea de continuare a activității la încetarea mandatului funcției de conducere, formulată în temeiul art. 51 din Legea 303/2004, se analizează în mod individual, în raport de motivele invocate de fiecare solicitant și ținând cont de situația specifică existentă la instanțele sau parchetele implicate în procedură.

Totodată susține că normele care reglementează continuarea activității la încetarea mandatului funcției de conducere au caracter supletiv și oferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Din interpretarea tuturor dispozițiilor legale și regulamentare incidente, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor.

Reiterează faptul că soluționarea acestor cereri are și o componentă de oportunitate, având în vedere că legea consacră doar posibilitatea continuării activității la încetarea mandatului funcției de conducere la o altă unitate de parchet decât cea de la care provine, conferind doar o vocație și nu un drept, fără niciun fel de apreciere din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest sens, analizând interesul individual al contestatorului și interesul general al parchetelor implicate în procedură, susține că în mod corect a respins contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 220/22.05.2018 a secției pentru procurori.

În drept a invocat dispozițiile art. 205 - 208 C. proc. civ. și art. 29 alin. (7) din Legea 317/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul a combătut susținerile intimatului și a solicitat admiterea contestației sale, astfel cum a fost formulată aducând următoarele argumente:

Este adevărat că din interpretarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, însă acest lucru nu se poate face cu încălcarea statutului magistratului, în lipsa unei practici previzibile și prin includerea unor condiții pentru soluționarea unor cereri, condiții care adaugă la lege.

Arată că statutul magistratului procuror este caracterizat prin stabilitate, care presupune ca acesta să nu fie mutat prin transfer, delegare, detașare sau în orice alt mod la un alt parchet, dacă nu și-a dat acordul expres să funcționeze la acel parchet. Consideră că acest lucru s-a întâmplat în situația sa deoarece, deși și-a exprimat în termen legal voința de a activa pe un post de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov la expirarea mandatului funcției de conducere și exista post disponibil la momentul formulării cererii sale, cererea a fost respinsă, fiind asimilată în mod neîntemeiat unei cereri de transfer în baza unei hotărâri a secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care adaugă l legii.

Deși Hotărârea de principiu nr. 580/16.09.2014 a secției pentru procurori nu este anulată în mod formal, consideră că instanța poate refuza aplicarea acesteia într-un caz concret dacă rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este în vădită contradicție cu legea sau adaugă la lege, ceea ce nu este permis să se facă prin acte cu caracter normativ cu forță juridică inferioară legii.

Susține și că hotărârile menționate ca exemplu în cuprinsul cererii de chemare în judecată au legătură cu cauza, deoarece evidențiază existența practicii neuitare invocate la nivelul celor două secții al Consiliului Superior al Magistraturii.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

În fapt, se reține că prin Hotărârea nr. 220 din 22 mai 2018 Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori a respins cererea formulată de contestator, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, privind continuarea activității la Parchetul de pe lângă tribunalul Brașov (unitate de parchet la care are dreptul să funcționeze potrivit legii) după încetarea mandatului în funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, începând cu data de 01.01.2019.

La baza acestei hotărâri, așa cum rezultă din motivarea sa, au stat dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile art. 4 alin. (9) și alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2632/C/2014 al ministrului justiției.

S-au avut în vedere și evidențele Direcției resurse umane și organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din care rezultă că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, unitate de parchet la care se solicită continuarea activității, sunt ocupate toate cele 18 posturi de procuror prevăzute în schema de personal. La această unitate de parchet mai există un post de procuror - funcție de execuție - alocat în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004, acesta fiind singurul post vacant.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, unitate de parchet de la care provine procurorul, din cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, este vacant un post de execuție.

La această unitate de parchet, în anul 2017, s-a înregistrat un volum de 152 de dosare pe procuror, comparativ cu media națională de 158 de dosare.

Conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov a opinat în sensul continuării activității petentului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, unitate de parchet de la care provine, în timp ce conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a avizat favorabil solicitarea petentului de continuare a activității la această unitate de parchet, în condițiile vacantării unui post de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

De asemenea la adoptarea hotărârii mai sus menționate secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a acestei secții prin care s-a statuat cu privire la cererile formulate de procurorii care își încetează activitatea în funcții de conducere și care solicită continuarea activității la alte unități de parchet decât cele de la care provin, să se soluționeze similar cererilor de transfer, în raport cu situația posturilor vacante, volumul de activitate și avizele unităților de parchet la care procurorii solicită continuarea activității.

S-a făcut și aplicarea Hotărârii nr. 615/16.10.2014 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a statuat în ceea ce privește condiția existenței unui post vacant la unitatea de parchet la care solicită continuarea activității că aceasta se referă exclusiv la posturi de execuție.

În final s-a avut în vedere faptul că petentul solicită continuarea activității pe o funcție de execuție la o unitate de parchet la care are dreptul să funcționeze potrivit legii însă la care nu există posturi de execuție vacante, precum și încărcătura de dosare pe procuror între cele două unități de parchet în discuție.

Prin Hotărârea nr. 1052 bis/21 noiembrie 2018 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestația formulată de petent împotriva Hotărârii nr. 220 din 22 mai 2018 a secției pentru procurori.

În soluționarea contestației formulate de petent Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în esență că dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004 confereau în vechea reglementare un drept alternativ persoanei interesate, procurorului căruia îi expira mandatul pe funcția de conducere, de a reveni pe un post de execuție la una din unitățile de parchet prevăzute în textul de lege, dar nu și un drept de preferință al acestuia în alegerea locului unde își va continua activitatea pe funcție de execuție, acest raționament rezultând și din Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a decis soluționarea acestor cereri similar cererilor de transfer, în raport de situația posturilor vacante, volumul de activitate și avizele unităților de parchet la care procurorii solicită continuarea activității.

Astfel, s-a reținut că procedura nu consfințește un drept al solicitantului, ci o vocație a acestuia la dreptul de a fi transferat.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii este unul decizional în gestionarea carierei magistraților, prin asigurarea echilibrului între interesul acestora și nevoia instanțelor/parchetelor de a-și asigura desfășurarea activității în bune condiții.

Din această perspectivă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că la soluționarea cererii formulate de petent secția pentru procurori a avut în vedere încărcătura de dosare pe procuror, mai mare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și avizul negativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, apreciind că există o nevoie reală de personal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, a cărui schemă de personal are un post vacant de procuror, cu o tendință de ocupare inferioară celeilalte unități de parchet.

Analizând hotărârile anterior prezentate în raport de susținerile și apărările părților Înalta Curte reține că în soluționarea cauzei este necesar a se pronunța cu prioritate asupra solicitării contestatorului de a soluționa cauza fără a ține seamă de Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din, despre care se susține că este nelegală.

Referitor la această solicitare se are în vedere că pune în discuție modalitățile în care se exercită controlul judecătoresc de către instanța de contencios administrativ.

În acest sens se constată că finalitatea urmărită de contestator prin solicitarea sa este aceeași cu cea reglementată de ar. 4 din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, relativ la excepția de nelegalitate.

Pe de altă parte din dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004 rezultă în mod expres că nu pot face obiectul excepției de nelegalitate actele administrative cu caracter normativ.

Având în vedere aceste împrejurări, precum și faptul că Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii statuează cu valoare de principiu referitor la modalitatea de soluționare a cererilor formulate de procurorii care își încetează activitatea în funcții de conducere și care solicită continuarea activității la alte unități de parchet decât cele de la care provin, se reține ca întemeiată apărarea pârâtului în sensul că nu se poate analiza legalitatea acestei hotărâri pe cale de apărare în condițiile în care nu a fost supusă controlului judecătoresc exercitat de instanța de contencios administrativ în formele prevăzute de lege.

Trecând la analiza pe fond a cauzei deduse judecății Înalta Curte constată că un prim argument adus de contestator în susținerea cererii sale constă în faptul că prin hotărârea contestată în realitate a fost mutat la un alt parchet, fără acordul său, ceea ce contravine statutului magistratului procuror reglementat prin dispozițiile constituționale și legale.

Acest argument este reținut de instanță ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că art. 3 alin. (1) și (2) din Legea 303/2004, privind Statutul judecătorilor și procurorilor prevăd că procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate și pot fi mutați prin transfer numai cu acordul lor, însă situația în care se află contestatorul, aceea de a reveni pe o funcție de execuție la parchetul de unde provine, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, după expirarea mandatului funcției de conducere pe care a exercitat-o la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov nu poate fi privită ca similară unui transfer în sensul reglementat de art. 60 din Legea 303/2004, dar nici în sens general juridic, deoarece activitatea reclamantului ca procuror s-a desfășurat, anterior numirii sale în funcția de conducere, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, unde urmează să revină după expirarea mandatului funcției de conducere.

Dimpotrivă, situația în care contestatorul și-ar desfășura activitatea în continuare la un alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii, însă nu acea unitate de parchet de la care provine, poate fi privită prin similitudine cu instituția transferului așa cum s-a reținut și prin Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Ca urmare se va reține că prin hotărârea supusă controlului judecătoresc nu se aduce atingere statutului contestatorului ca magistrat procuror și principiului stabilității ce guvernează acest statut.

Relativ la argumentul adus de contestator în sensul că legea nu prevede existența unor posturi vacante pentru admiterea unei cereri de continuare a activității la o altă instanță sau parchet la care magistratul, judecător sau procuror, aflat în perioada anterioară încetării mandatului funcției de conducere are dreptul să funcționeze potrivit legii se reține că, deși această condiție nu este prevăzută expres la art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004, care constituie temei al cererii contestatorului, ea rezultă din art. 134 alin. (1) din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară potrivit căruia: "Numărul maxim de posturi pentru instanțe și parchete se stabilește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii".

Or, este evident că în analiza cererilor formulate de magistrații aflați în situația prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004 trebuie avut în vedere numărul maxim de posturi stabilit potrivit procedurii prevăzute de Legea 304/2004 la instanțele/parchetele la care magistrații doresc să își continue activitatea, în caz contrar ajungându-se la eludarea procedurii de stabilire a numărului maxim de posturi pentru instanțe sau parchete.

Un alt argument invocat de contestator în susținerea cererii sale se referă la existența unei practici diferite de soluționare a cererilor de continuare a activității la o altă instanță sau parchet decât cea de la care provin și unde au dreptul să funcționeze potrivit legii, de către secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fată de secția pentru judecători, bazată pe condiții suplimentare care nu sunt prevăzute de lege, prin care se aduce atingere principiului egalității în drepturi, prev. de art. 16 alin. (1) din Constituția României, prin crearea unui tratament diferențiat și lipsit de previzibilitate a unor categorii de persoane aflate în aceeași situație.

Or, prin hotărârile și înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susținerea acestui argument, contestatorul nu face dovada tratamentului diferențiat aplicat, dimpotrivă, din acestea rezultând că și în situația magistraților judecători în analiza cererilor de continuare a activității la o altă instanță decât cea de la care provin și unde au dreptul să funcționeze potrivit legii s-au avut în vedere criterii similare cu cele utilizate în situația contestatorului, respectiv, existența unor posturi vacante la instanța la care judecătorul solicită continuarea activității (Hotărârile nr. 793, 794 și 795 din 7.07.2016, Hotărârea nr. 1322/02.11.2016) sau situații prealabil existente și specifice cazurilor analizate, dar și volumul de activitate al instanțelor comparate atunci când s-a decis acordarea avizului pentru transferul temporar al unor posturi de judecător între instanțe (Hotărârea nr. 1462/19.12.2017).

Referitor la argumentul adus de contestator în sensul că ar fi existat un post de execuție vacant la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, unde a solicitat continuarea activității se reține că existența acestui post a fost reținută și în Hotărârea nr. 220 din 22 mai 2018 Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori prin care s-a respins cererea formulată de contestator, însă s-a precizat că acest post este alocat în condițiile art. 134

1

din Legea nr. 304/2004

Or, art. 134

1

alin. (4) din Legea 304/2004 face referire la fondul de rezervă de posturi pentru asigurarea posturilor necesare de judecător sau procuror la încetarea situațiilor excepționale reglementate de alin. (1) al aceleiași dispoziții legale.

Potrivit alin. (5) al dispoziției legale analizate aceste posturi sunt repartizate instanțelor și parchetelor prin ordin al ministrului justiției, în situația în care la instanțele sau parchetele unde judecătorul sau procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.

De asemenea alin. (6) al art. 134

1

din Legea 304/2004 prevede că: "În cazul vacantării ulterioare a unor posturi la instanța sau parchetul respectivă/respectiv, temporar sau definitiv, posturile de judecător sau procuror repartizate în condițiile alin. (4) se reinclud de drept, de la data vacantării, în fondul de rezervă, iar judecătorul sau procurorul care a ocupat un astfel de post este considerat încadrat pe postul care se vacantează".

Ca urmare, posturile repartizate potrivit art. 134

1

din Legea 304/2004 au în vedere situația revenirii pe post a judecătorului sau procurorului care au funcționat anterior la acea(l) instanță/parchet și necesitatea respectării principiului inamovibilității/stabilității acestuia neputând fi alocate în alte situații, cum este situația contestatorului care a solicitat continuarea activității sale la un alt parchet decât cel de la care provine anterior exercitării funcției de conducere.

În raport de aceste considerente și văzându-se și dispozițiile art. 18 din Legea 554/2004 urează a se respinge contestația formulată în cauză ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1052bis din 21 noiembrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.