ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3991/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 3209 pronunțată în ședința publică din 02 decembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de formulată de reclamantul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al securității.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A. care a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârii atacate cu recurs și implicit respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs recurentul-pârât a precizat următoarele:

Instanța de judecată i-a încălcat dreptul la apărare nepronunțându-se asupra principalelor elemente din probatoriu, respectiv asupra cererii sale de efectuare a unei expertize grafologice pentru a dovedi faptul că o serie de înscrisuri nu emanau de la el.

Instanța de fond a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Sub acest aspect a menționat că nu au fost îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de lege, respectiv nu s-a dovedit că efectul activității desfășurate de pârât a fost suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale asupra lui B..

Mai mult recurentul-pârât a susținut că activitatea sa profesională a fost desfășurată strict în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu în conformitate cu cadrul legal existent.

Judecătorul fondului nu a motivat corespunzător sentința în raport cu prevederile art. 425 alin. (2) lit. b) din C. proc. civ.. În acest sens a precizat că instanța a omis să arate explicit de ce s-au reținut probele administrate de reclamant și au fost înlăturate susținerile pârâtului din întâmpinare

Recurentul-pârât a prezentat motive de recurs ce se circumscriu motivelor de casare revăzute de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A., șef al Postului de Miliție Valea Stanciului, având gradul de plutonier adjutant, a participat activ în perioada 1987 - 1989 la instrumentarea activității de urmărire informativă a numitului B., cu consecința încălcării grave a dreptului fundamental la viață privată.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a apreciat, în esență, că prima instanță nu a examinat argumentele expuse prin apărările formulate în cauză, în special cele privitoare la activitățile desfășurate.

Înalta Curte apreciază a fi nefondată această critică de nelegalitate, constatând că prima instanță a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sentința recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele expuse de părți și elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că cererea cu soluționarea căreia a fost învestit, este neîntemeiată.

Totodată, instanța de control judiciar reține că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză.

De altfel, Înalta Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, prima instanță a analizat argumentul pârâtului referitor la conformitatea activităților acestuia cu legislația în vigoare la data desfășurării lor, pe care l-a apreciat a fi neîntemeiat, expunând argumentele care au condus la această concluzie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Soluția instanței de fond este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activității desfășurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 fiind nefondată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, este lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de lucrător al Securității, se constată că acesta a avut calitatea de subofițer al organelor de Miliție, care a desfășurat activități în serviciul Securității. Totodată, se reține că nu a existat o dispută litigioasă tranșată de către instanța de fond, ambele părți fiind de acord că, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul a avut atribuții pe linie de Securitate. De altfel, acest aspect nu face nici obiectul criticii în recurs, astfel încât Înalta Curte nu îl va analiza.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume că, prin activitățile desfășurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susținând, în esență, că prima instanță ar fi apreciat și încadrat greșit activitățile și operațiunile pe care le-a derulat, acestea desfășurându-se strict în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu și în conformitate cu cadrul legal existent.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, prima instanță indicând, în cuprinsul sentinței, că, prin activitatea de supraveghere operativă a numitului B., a fost îngrădit dreptul la viață privată a persoanei urmărite, prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965 și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, concluzii la care Înalta Curte achiesează, apreciind că sunt susținute de probele administrate în dosarul cauzei.

Din cuprinsul actelor existente la dosarul cauzei, rezultă că recurentul-pârât a coordonat o serie de măsuri operative de urmărire informativă a numitului B..

Activitățile desfășurate de recurentul-pârât au constat în dirijarea informatorului "C.", acesta fiind îndrumat să culeagă informații și să sesizeze aspecte referitoare la viața personală a celui urmărit, inclusiv cu privire la comportarea sa la domiciliu și cu privire la "legăturile pe care le întreține", respectiv cu privire la persoanele din anturajul său, precum și atitudinea acestuia față de măsurile luate de organele de securitate.

Motivele care au dus la inițierea activităților de supraveghere informativă asupra numitului D., profesor de istorie la Școala Generală din satul Horezu Poenari nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate, din perspectiva protejării siguranței naționale, acesta fiind descris ca având manifestări negative, descendent al unui fost condamnat și autor de înscrisuri cu conținut dușmănos. Activitatea de supraveghere informativă a vizat aspecte legate de viața privată a persoanei urmărite, cu referire la opiniile exprimate de aceasta, comentariile pe care le face, ceea ce denotă că scopul real al activităților de urmărire era acela de identificare a opozanților regimului politic comunist, și nu de protejare a siguranței naționale, cum s-a susținut de către recurentul-pârât.

Recurentul-pârât a susținut existența unor limite legale în exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prevăzute de Constituția din 1965 și de Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, limitări generate de respectarea securității naționale. Deși, principial, această aserțiune este adevărată, trebuie avut în vedere faptul că încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporțională și nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea siguranței naționale, dar, prin informațiile obținute, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile și ideile statului comunist totalitar.

Nefondată este și critica privind desfășurarea activității pârâtului în conformitate cu cadrul legislativ în materie, ca urmare a unor ordine primite în calitate de subofițer de Miliție, întrucât art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu conferă relevanță împrejurării potrivit căreia limitarea sau încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale avea suport în actele normative sau regulamentele în vigoare la acel moment.

Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-pârât în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale de efectuare a unei expertize grafologice, întrucât aceasta nu era necesară cauzei. Sub acest aspect trebuie precizat că, reclamantul a depus o serie de înscrisuri, ce nu au fost contestate de pârât la momentul pronunțării sentinței recurate. Astfel, din cuprinsul actelor rezultă că raportul din data de 26 mai 1988 a fost întocmit de recurent personal și că sursa "C." a predat diferite note informative pârâtului, aspecte necontestate la fond și în recurs.

Prin urmare, recurentul-pârât a fost implicat în acțiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la cei urmăriți de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, constituia o violare a dreptului la viață privată.

În momentul în care informațiile referitoare la preocupările și opiniile unei persoane erau preluate și prelucrate de autorități și deveneau obiect de lucru al acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale, se producea încălcarea dreptului la viață privată.

În consecință, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite cele două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea recurentului-pârât de lucrător al Securității și desfășurarea de către acesta a unor activități prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 3209 din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - OB