ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3886/2019

Ședința publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată, la data de 12.10.2016, pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice,

- obligarea pârâtului să constituie Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, ca urmare a abaterilor disciplinare sesizate în data de 01.09.2016,

- obligarea pârâtului ca, în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, să efectueze cercetarea disciplinară și să-i comunice soluția adoptată

- sancționarea reprezentanților MENCS care au întârziat soluționarea petiției nr. x/01.09.2016

- cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.11.2016, reclamantul, în temeiul art. 204 și art. 442 C. proc. civ., a formulat cerere de completare și precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că, în cuprinsul acțiunii, respectiv în cuprinsul interogatoriului propus a fi luat pârâtului, s-a strecurat o greșeală materială, cu privire la data adresei transmise Ministerului Educației prin poștă electronică.

De asemenea, având în vedere că a solicitat luarea măsurilor legale împotriva lucrătorilor ministerului care au întârziat soluționarea plângerii nr. 9069F/01.09.2016, a precizat că lucrătorii care solicită a fi solicită sancționarea Ministrului Educației și a Directorului Corpului de Control pentru refuzul tacit de a soluționa petiția.

1.2. Prin sentința nr. 139 din 7 februarie 2017, Tribunalul Olt, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, reținând calitatea pârâtului de autoritate publică centrală.

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 14.02.2017.

2.1. La data de 18.02.2017, reclamantul a formulat o nouă cerere de modificare a acțiunii, prin care a precizat că solicită

- obligarea pârâtului să soluționeze petiția înregistrată sub nr. x/01.09.2016 în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, constituind Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, cercetând faptele și emițând soluția adoptată

- sancționarea reprezentanților MENCS care au întârziat soluționarea petiției înregistrate sub nr. x/01.09.2016 la Cabinetul Ministrului.

A precizat reclamantul că înțelege să modifice acțiunea în raport cu Adresa nr. x/01.02.2017 emisă de Ministerul Educației Naționale-Corpul de Control, prin care i s-a transmis refuzul nejustificat de soluționare a petiției.

2.2. Prin sentința civilă nr. 185 din 17 martie 2017, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea precizată formulată de reclamant, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate și, rejudecând litigiul, admiterea, în parte, a acțiunii în sensul obligării pârâtului la soluționarea petiției înregistrate sub nr. x/01.09.2016, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, constituind Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, cercetând faptele și emițând soluția adoptată, cu cheltuieli de judecată.

A arătat recurentul-reclamant că, prin cererea de chemare în judecată precizată, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului să soluționeze petiția nr. 9069F/01.09.2016 prin efectuarea unei operațiuni administrative, și anume să oblige pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice să efectueze cercetarea disciplinară a auditorului intern. De asemenea, a solicitat sancționarea Ministrului Educației și a Directorului Corpului de Control, ca urmare a refuzului de a soluționa petiția.

În raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) și h) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ are competența de a verifica dacă refuzul de a soluționa o cerere este sau nu justificat și, dacă îl apreciază nejustificat, dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective.

Într-adevăr, instanța nu poate dispune măsuri disciplinare față de reprezentanții ministerului care nu au soluționat petiția în termenul legal, însă instanța de fond trebuia să admită capătul 1 și 2 din cererea de chemare în judecată și să oblige pârâtul la soluționarea petiției.

Deși prima instanță a constatat că petiția nu a fost soluționată de pârât, nu a dispus obligarea acestuia să o soluționeze, ci a respins cererea de chemare în judecată, în mod eronat, ca nefondată.

4.1. Preliminar, Înalta Curte reține că, deși prin cererea de recurs, nu a indicat expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în ședința publică și în concluziile scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Față de criticile formulate prin recurs, instanța de control judiciar apreciază că acestea se pot subsuma ipotezelor motivelor de casare menționate, însă, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.2. Verificând criticile aduse sentinței recurate din perspectiva motivului de casare regăsit în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raționamentul logico-juridic ce a condus la pronunțarea soluției criticate, argumentele părților litigante fiind grupate de către judecătorul fondului într-o manieră recognoscibilă, pentru a răspunde, astfel, motivelor de fapt inserate în cererile depuse la dosar.

În privința hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanței superioare asupra sentinței pronunțate de prima instanță, fiind respectate garanțiile procesuale ale imparțialității judecătorului și ale calității actului de justiție, precum și exigențele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituția României și cele ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la existența unui proces echitabil.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant nu se poate reține o contradicție între considerentele instanței și dispozitivul hotărârii recurate.

De asemenea, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța de fond aplicând și interpretând corect dispozițiile de drept material.

4.3. Avându-se în vedere susținerile recurentului astfel cum au fost formulate, Înalta Curte urmează a răspunde ambelor motive de recurs în mod unitar.

Instanța de fond a analizat susținerile din acțiune, astfel cum a fost precizată de reclamant la data de 18.11.2016, în cursul procedurii regularizării cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 200 C. proc. civ.

La data menționată, reclamantul, în temeiul art. 204 și art. 442 C. proc. civ., a formulat cerere de completare și precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a îndreptat o greșeală materială, cu privire la data adresei transmise Ministerului Educației prin poștă electronică, și prin care a făcut precizări cu privire la lucrătorii ministerului care solicită a fi sancționați pentru întârzierea soluționării plângerii nr. 9069F/01.09.2016, respectiv Ministrul Educației și Directorul Corpului de Control.

Deci, obiectul acțiunii precizate - reținut și de prima instanță - a constat în:

- obligarea pârâtului să constituie Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, ca urmare a abaterilor disciplinare sesizate în data de 01.09.2016,

- obligarea pârâtului ca, în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, să efectueze cercetarea disciplinară și să-i comunice soluția adoptată

- sancționarea reprezentanților MENCS care au întârziat soluționarea petiției nr. x/01.09.2016, respectiv Ministrul Educației și Directorul Corpului de Control.

Potrivit principiului disponibilității procesului civil, instanța va statua în limitele obiectului stabilit prin cererea de chemare în judecată, pronunțându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, dar în același timp doar asupra a ceea ce s-a cerut.

Acest principiu are în vedere dreptul părților de a dispune de soarta procesului prin stabilirea cadrului procesual, atât în privința părților, cât și în privința obiectului, și lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii, inclusiv cu privire la obiectul/petitul acțiunii.

Prin urmare, instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată precizate, prima instanță a reținut că, în cazul nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege, acțiunea nu poate viza decât obligarea autorității publice să răspundă cererii formulate.

Astfel, în mod corect a apreciat că nu se poate cere instanței de judecată să aplice sancțiuni reprezentanților autorității pentru lipsa răspunsului la o petiție, ci doar, eventual, obligarea instituției pârâte la soluționarea cererii, urmând ca, în cazul în care răspunsul va fi apreciat nejustificat, să poată fi contestat în fața instanței de contencios administrativ.

4.4. Înalta Curte nu poate reține susținerile recurentului-reclamant privind faptul că instanța de fond nu a avut în vedere și nu a analizat modificarea cererii de chemare în judecată, pe care a formulat-o la data de 09.02.2017, prin care a solicitat obligarea pârâtului să soluționeze petiția înregistrată sub nr. x/01.09.2016.

Potrivit art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

"(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților."

Or, în cauză, primul termen la care reclamantul a fost legal citat a fost 07.02.2017, în fața instanței mai întâi sesizate, Tribunalul Olt, care a îndeplinit și procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 C. proc. civ.

Această a doua cerere modificatoare, depusă de reclamant la data de 18.02.2017 tot prin poștă electronică, a fost comunicată pârâtului (conform vizei judecătorului - dosarul Curții de Apel Craiova), care, însă, nu și-a manifestat în mod expres acordul cu privire la modificarea acțiunii.

Astfel, a doua cerere modificatoare a fost depusă tardiv și nu putea fi avută în vedere de instanța care a soluționat acțiunea, C. proc. civ. prevăzând sancțiunea decăderii.

4.5. Înalta Curte constată că în mod eronat recurentul-reclamant a afirmat în ședința publică de azi, 12 septembrie 2019, că ar fi depus cererea modificatoare la data de 09.02.2017, pentru că înscrisul depus în ședință privește o cerere adresată Ministerului Educației Naționale (plângere împotriva funcționarilor publici din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, având atașat un document .pdf cu titlul Ministerul Educației), și nu Curții de Apel Craiova.

De altfel, și în raport cu data de 09.02.2017, cererea modificatoare a acțiunii ar fi fost formulată tardiv.

4.6. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului de prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în limitele învestirii sale, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 185 din 17 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2019.