ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3874/2019

Ședința publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată, la data de 06.07.2016, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în principal, anularea Hotărârii nr. 357/11.05.2016 și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale de 10.000 RON, sau, în subsidiar, transformarea sancțiunii amenzii în avertisment.

Prin sentința civilă nr. 264 din 15 noiembrie 2016, Curtea a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.

A susținut recurentul-reclamant, în ceea ce privește pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., că instanța de fond fie a încălcat textele legale aplicabile, fie le-a aplicat greșit, interpretarea pe care le-a dat-o fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

În continuarea recursului, recurentul a reprodus susținerile din acțiunea introductivă de instanță.

A arătat că transportul public local de persoane în Municipiul Alba Iulia se realizează prin Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba-Transport Local. Prin statutul asociației, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia nr. 244/28.07.2009, a fost mandatată asociația să exercite, în numele și pe seama consiliului local, elaborarea și aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciului, a programelor de reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de utilități publice existente și legate de furnizarea serviciului de transport public local.

Prin HCL nr. 260/2012, Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a aprobat contractul de delegare de gestiune a Serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, pe raza Municipiului Alba Iulia.

Referitor la Hotărârea nr. 357/11.05.2016 emisă de CNCD, a apreciat că starea de fapt reținută este eronată. Din cele 50 de autobuze care efectuează transportul public pe raza municipiului, 12 autobuze care deservesc zona industrială a municipiului nu sunt adaptate transportului persoanelor cu dizabilități locomotorii, celelalte 38 de autobuze fiind adaptate.

A opinat recurentul că fapta incriminată nu corespunde definiției discriminării, în sensul art. 2 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 137/2000, republicată, precizând că transportatorul local, pe lângă transportul în comun, realizează și programe de transport al persoanelor cu handicap.

De asemenea, nu există nicio sesizare din partea vreunei persoane cu dizabilități în ceea ce privește desfășurarea transportului public local sau a lipsei mijloacelor de transport adaptate.

În ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii, a solicitat recurentul a se avea în vedere faptul că încearcă în permanență îmbunătățirea condițiilor de transport în comun pentru locuitorii Municipiului Alba Iulia, neputându-se reține că ar fi avut un comportament pasiv, după cum se arată în hotărârea CNCD.

Înalta Curte, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant.

4.1. Reține înalta Curte că, prin Hotărârea nr. 357/11.05.2016 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 2 alin. (1) și (4) coroborate cu art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 pentru fapta de a nu asigura condițiile de transport

pentru persoanele cu dizabilități și Convenția privind dreptul persoanelor cu dizabilități, aplicându-se sancțiunea amenzii contravenționale de 10.000 RON pentru primarii mai multor localități, printre care și Primarul Municipiului Alba Iulia.

Primarul Municipiului Alba Iulia a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu verificarea legalității Hotărârii nr. 357/2016 a CNCD, acțiune ce a fost respinsă de prima instanță.

4.2. în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a argumentat în niciun fel de ce hotărârea instanței de fond nu ar cuprinde motivele pe care seîntemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De altfel, hotărârea recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., prima instanță expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

4.3. De asemenea, nici motivul de recurs întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Recurentul nu arată care sunt motivele de nelegalitate ale sentinței recurate din perspectiva acestor dispoziții legale, limitându-se la a aprecia că prima instanță fie încalcă textele legale, fie le aplică greșit și că interpretarea acestora a fost prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Reține înalta Curte că primarul este autoritatea administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală conform art. 121 alin. (1) din Constituția României.

De asemenea, potrivit art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, "Autoritățile administrației publice locale au obligația să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziționeze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulație în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare."

Potrivit art. 63 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2004, primarul ia măsuri pentru organizarea exercitării și executării în concret a activității din domeniile prevăzute la art. 36 alin. (6) lit. d) privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni.

Astfel, încheierea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate încheiat între Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Transport Local și A., amintit prin recurs, nu poate duce la înlăturarea obligațiilor stabilite de dispozițiile legale menționate în sarcina autorităților publice locale, respectiv a Primarului.

Raportat la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 și art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 și art. 20 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) și h) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităților administrației publice locale le revine obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiții de egalitate cu ceilalți, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligația de a lua măsurile specific prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilități locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.

Or, după cum însuși recurentul a precizat, în cazul Municipiului Alba Iulia numai o parte dintre mijloacele de transport poate fi folosită de persoanele cu dizabilități (38 mijloace de transport în comun din 50 au fost adaptate), astfel că în mod corect atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cât și instanța de fond au reținut în sarcina recurentului un comportament pasiv care, prin efectele Iui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilități locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care atrag răspunderea contravențională a recurentului în condițiile art. 10 lit. g) și h), art. 15 și art. 26 din același act normativ.

Împrejurarea că o parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilități locomotorii a constituit numai o circumstanță pentru individualizarea sancțiunii, care a fost orientată spre minimul prevăzut de lege (maximul fiind de 100.000 RON).

Astfel, înalta Curte constată că discriminarea și, implicit, incidența prevederilor O.G. nr. 137/2000 este dată de existența unui tratament diferențiat manifestat prin neasigurarea condițiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.

4.4. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă analizarea, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței nr. 264 din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 septembrie 2019.