ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2019

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. x/2015 reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâții B., Guvernul României și Statul Roman prin Ministerul Finanțelor Publice Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul 1 a-i comunica în original Memoriul Ministerului Afacerilor de Interne și remis la data de 07.09.2015 Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, întrucât i l-a cerut la Penitenciarul Arad, cu obligarea pârâtului 1 la despăgubiri în sumă de 3000 RON daune morale iar pârâtul nr. 3 să execute creanța în drept; obligarea pârâtului 2 la "a înfățișa originalul cererii adresate ministrului C., care a fost înregistrată sub nr. x/04.05.2015 la I.G.P.R.

- Direcția Cabinet"".; să se constate că din Ordonanța de casare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș emisă la 09.09.2014, pârâtul 1 a indus în eroare organele judiciare. Prin sentința civilă nr. 684/06.04.2016 a Tribunalului Timiș a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și a fost declinată competența privind soluționarea cauzei formulată de reclamantul A. împotriva pârâților în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. 1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința civilă nr. 154 din 15 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A.. 1.3.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată sentința atacată, fără a fi indicate motivele de casare a hotărârii atacate. 1.4. Apărările intimatei Prin întâmpinările depuse la dosar de intimații Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a fost invocată excepția nulității recursului, având în vedere faptul că recurentul nu a indicat motivul de casare incident în cauză și nici nu poate fi încadrat în vreun caz de casare. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, mai înainte de a analiza excepția nulității recursului, a constatat că recursul a fost depus cu nerespectarea dispozițiilor legale, motiv pentru care recursul va fi respins ca tardiv formulat.

În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că sentința a fost comunicată reclamantului la data de 5 iulie 2016, iar cererea de recurs a fost înregistrată la instanța de fond la data de 25 iulie 2016, în condițiile în care ultima zi de declarare a recursului era data de 21 iulie 2016. În aceste condiții recursul reclamantului a fost depus cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 . Pentru aceste motive, Înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 154 din 15 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iunie 2019.