ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2019

Ședința publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 09.01.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 6 Oradea, desființarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/20.12.2016emisă de pârâtă, precum și suspendarea actului administrativ atacat.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. .37/CA/2017 - P.I. din 29 martie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă 6 Oradea.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs susținând că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., context în care solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea în tot a acțiunii așa cum a fost formulată.

În opinia recurentei, sentința recurată este netemeinică și nelegală. În mod greșit instanța de fond a respins ca nefondată contestația societății, prin interpretarea greșită a stării de fapt și de drept, ceea ce a dus la inserarea în cuprinsul sentinței a unor motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Susține recurenta că prin procesul-verbal nr. x din 15.12.2016, încheiat de intimată, s-a constatat că administratorul societății nu a dat curs invitației în vederea luării la cunoștiință a rezultatului controlului și că nu s-au pus la dispoziția inspectorilor antifraudă toate documentele solicitate și ca urmare a acestei stări de fapt s-a dispus întocmirea deciziei de instituire de măsuri asigurătorii pentru suma de 2.938.233 RON care reprezintă 1.233.683 impozit pe profit și 1.704.550 RON TVA.

În acest context, precizează recurenta că nu a primit invitația pentru data de 9 decembrie 2016 decât în data de 14 decembrie 2016, astfel că nu putea să ia cunoștință de solicitarea intimatei de a se prezenta în data de 9 decembrie 2016 la sediul acesteia.

Recurenta consideră neîntemeiate concluziile la care au ajuns inspectorii antifraudă și abuzivă instituirea măsurilor asigurătorii.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă a probatoriului administrat în cauză și a apărărilor exprimate prin întâmpinarea formulată de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/20.12.2016, emisă de intimata-pârâtă, s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii până la concurența sumei de 2938233 RON asupra disponibilităților bănești din conturile bancare ale recurentei-reclamante, reținându-se că există pericolul ca societatea recurentă să se sustragă de la urmărire, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Conform art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile."

Alineatul 3 al aceluiași text de lege statuează că "aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare."

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă caracterul de excepție al măsurilor asigurătorii precum și condiția necesară și suficientă pentru ca astfel de măsuri să poată fi instituite, respectiv existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Prin urmare, instituirea măsurilor asigurătorii sunt determinate de un comportament fiscal îndoielnic al contribuabilului de natură a crea suspiciunea că există pericolul ca acesta să se sustragă de la colectarea creanțelor fiscale și sunt aplicate pentru protejarea unor creanțe estimate de inspectorii antifraudă în urma unui control preliminar efectuat în conformitate cu atribuțiile acestora stabilite prin lege.

Înalta Curte este în acord cu soluția pronunțată de instanța de fond și cu motivele reținute de aceasta în considerentele sentinței recurate, în sensul că în speță, este întrunită condiția prevăzută de lege pentru a se putea institui măsura sechestrului asigurator asupra conturilor bancare ale recurentei-reclamante.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu a primit invitația pentru data de 09.12.2016 decât în data de 14.12.2016, astfel că nu se putea prezenta pentru a pune la dispoziția intimatei-pârâtei documentele solicitate, sunt neîntemeiate. La dosarul cauzei există mai multe elemente care fundamentează instituirea măsurilor asiguratorii asupra disponibilităților bănești din conturile bancare ale recurentei-reclamante.

Astfel, din confirmarea de primire existentă de la dosar, rezultă că invitația a fost trimisă la sediul recurentei-reclamante și recepționată de aceasta în data de 13.12.2016, așadar cu două zile anterior datei pentru care era formulată, astfel că a avut timpul necesar pentru a da curs acesteia. Faptul că invitația a fost ridicată de către o persoană neautorizată de către recurentă, nu poate atrage nevalabilitatea invitației, recurenta fiind răspunzătoare pentru modul în care înțelege să își organizeze compartimentul de ridicare a corespondenței, neputându-se prevala de propria culpă.

Mai mult decât atât, recurenta a fost invitată să depună documentele relevante și pe parcursul controlului antifraudă, din procesul-verbal întocmit la finalizarea acestui control rezultând că, recurenta nu a dat curs decât parțial acestei invitații prin depunerea doar a unei părți dintre documentele solicitate.

Instanța reține că, toate aceste elemente, justifică pericolul ca recurenta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanței fiscale estimate în urma controlului antifraudă, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurilor asigurătorii.

În ceea ce privește susținerea recurentei privind posibilitatea de a-i fi afectată activitatea prin luarea măsurilor asigurătorii, corect s-a reținut că o astfel de posibilitate, chiar dacă ar exista, nu este de natură să atragă nelegalitatea măsurii asigurătorii instituite.

Pe de altă parte, instanța reține că, măsurile asigurătorii sunt măsuri de indisponibilizare și conservare de natură să împiedice contestatoarea ca, până la emiterea unui titlu de creanță, să distrugă ori să înstrăineze bunurile ori, după caz, să își diminueze activul patrimonial. Prin urmare, este evident că măsurile asigurătorii nu sunt măsuri de executare silită, ci mijloace procesuale care au ca scop doar asigurarea părții, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite dacă va obține titlu executoriu.

Prin urmare, indisponibilizarea bunurilor nu echivalează cu executarea lor, scopul fiind doar protejarea creanței identificate de organele de control ca fiind datorată bugetului general consolidat.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentei-pârâte, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 37/CA/2017 - P.I. din 29 martie 2017 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.