ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2798/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare întocmit de Agenția pentru finanțarea Investițiilor Rurale nr. 28918 din 04.08.2015 și a măsurilor luate prin acesta cu consecința acordării finanțării aferente tranșei a doua.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 319 din 20 octombrie 2016, a respins cererea de repunere în termen, a constatat tardivitatea completării de acțiune și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de A. S.R.L. împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.08.2015 emis de Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că prin hotărârea criticată, instanța de judecată a interpretat greșit prevederile art. 186 și a art. 204 C. proc. civ. După prezentarea situației de fapt, în motivarea recursului arată că s-a așteptat un timp suficient primirea deciziei, însă oricât ar fi așteptat suplimentar până la formularea cererii de chemare în judecată, comunicarea se făcuse la o altă adresă decât cea indicată, ca de altfel și la o altă adresă decât cea menționată pe documentele de expediție. Culpa nu îi aparține, fiind exclusiv a factorului poștal, dar și a autorității emitente. Recurenta consideră că a fost pusă într-o situație de imposibilitate a luării la cunoștință de existența deciziei, situație dovedită în deplină concordanță cu prevederile art. 186 C. proc. civ. Mai mult, instanța a dat dovadă prin argumentele prin care își justifică soluția, că nu s-a ajuns la o înțelegere corespunzătoare a actului de repunere în termen. Mai precis, astfel cum rezultă foarte clar nu numai din cererea de modificare și de repunere în termen, dar și din notele depuse ulterior, s-a solicitat repunerea în termen atât pentru modificarea de acțiune, cât și pentru cererea împotriva deciziei comunicate abia în data de 21.04.2016. Argumentarea sumară a instanței de judecată nu ia în considerare nici motivele, nici documentele depuse în probațiune, limitându-se la analiza unui element procedural, respectiv termenul în care trebuia realizată modificarea de acțiune. Recurenta consideră că a dovedit situația extraordinară în care s-a aflat, astfel că nu a luat cunoștința până în data de 21.04.2016 de decizia de soluționare a contestației. Semnătura existentă pe dovada de comunicare nu aparține vreunui reprezentant al său, fiind un fals, efectuând aceasta dovadă pe deplin, atât prin declarația factorului poștal, cât și a reprezentantului Oficiului poștal care ar fi trebuit să asigure livrarea corepondenței. Recurenta mai arată că a respectat și termenul impus legal de 15 zile până la care este necesară îndeplinirea actului, formulând după o zi de la momentul aflării de existența deciziei de soluționare atât cererea modificatoare, cât și petitul privind atacarea deciziei de soluționare a contestației, odată cu cererea de repunere în termen. Practic, evenimentul extraordinar care a dus la imposibilitatea de a lua cunoștință de conținutul Deciziei nr. 3695/07.10.2015, a determinat, în egala măsură, imposibilitatea modificării acțiunii în termenul prevăzut de art. 204 C. proc. civ. Tuturor acestor argumente li se adaugă atitudinea intimatei care a lăsat în mod intenționat să tracă toate termenele, exercitându-și cu rea credință drepturile procedurale. Argumentele reținute de către echipa de control și de comisia de soluționare a contestației nu sunt justificate și nu există acel element de "condiții artificiale" reținut cu privire la cererea de finanțare. De asemenea, recurenta solicită soluționarea cauzei pe fond, criticând decizia nr. 3695/2015 și procesul-verbal.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. Din actele și lucrările dosarului rezultă că potrivit O.U.G. nr. 66/2011 art. 21, alin. (19) "Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare." Conform art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011: "(1) Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii. (3) Este îndreptățit la contestație debitorul, personal sau prin reprezentant legal." Iar potrivit art. 51 din același act normativ: "(1)Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac. (2)Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare." De asemenea, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la art. 2, alin. (1), lit. c) stabilește că actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;" iar la art. 5, alin. (2) prevede ca "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară." Potrivit art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora "Autoritatea publică emitentă a titlului de creanța în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivata cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz.", text de lege care instituie obligația, nu opțiunea, de a soluționa contestațiile administrative formulate de beneficiari împotriva titlurilor de creanță emise. Astfel, prin O.U.G. nr. 66/2011 se stabilește în mod imperativ faptul că actele administrative care sunt supuse controlului judiciar pe cale contenciosului administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestațiilor formulate împotriva titlurilor executorii reprezentate de procesele-verbale de constatare. Aceste reglementări nu înlătură caracterul de act administrativ al procesului-verbal de constatare însă stabilește faptul că singurul act ce poate fi atacat pe cale contenciosului administrativ este decizia de soluționare a contestației. De altfel, având in vedere obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile instituită prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ, este evident faptul că nu poate fi deschisă calea atacării actului administrativ decât după epuizarea căilor administrative de atac. Astfel fiind, reglementarea cuprinsă la art. 51, alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 este în acord cu logica juridică instituind obligativitatea atacării în principal a deciziei emise în soluționarea contestației iar in subsidiar și a procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilirii creanțelor bugetare. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere faptul că art. 158 alin. (1) C. proc. civ. prevede ca "în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea mențiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156." În condițiile în care partea nu a arătat prin contestația administrativă formulată persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, AFIR a comunicat Decizia de soluționare a contestației, conform art. 155 C. proc. civ. Înalta Curte nu va analiza criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei, având în vedere că va menține sentința instanței de fond care a soluționat cauza pe baza unei excepții de procedură. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.