ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2649/2019

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 10.06.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat contestație prin care a solicitat anularea în parte a încheierii nr. 27/28.05.2015 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV și a Raportului întocmit de Curtea de Conturi nr. 520/06.03.2015 cu ocazia controlului privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor pe perioada 2012-2014.

Prin sentința nr. 928 din 18 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecată cu privire la capătul de cerere privind suspendare executare act administrativ. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. Sa prin B., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României. A anulat parțial încheierea nr. 27/28.05.2015 a Curții de Conturi a României-Departamentul IV și Raportul întocmit de Curtea de Conturi nr. 520/06.03.2015, cu privire la Punctul nr. 1 al încheierii curții de Conturi. A respins în rest acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 928 din 18 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., prin administrator special C., și pârâta Curtea de Conturi a României.

Recurenta pârâtă a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate, rejudecarea și în fond respingerea în tot a acțiunii ca neîntemeiată, cu invocarea dispozițiilor art. 488 pct. 8) C. proc. civ., și anume aplicarea greșită în cauză a dispozițiilor art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 și art. 3, art. 4, art. 8 alin. (1), art. 10 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea recursului, a arătat că echipa de audit a constatat că S.C. A. S.A. a acordat în mod nelegal în perioada martie 2012 - decembrie 2014 persoanelor numite în secretariatul tehnic al AGA/CA drepturi de natură salarială în sumă totală de 114.804 RON, în condițiile în care legislația în vigoare nu prevedea remunerarea acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1991, președintele poate desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici care să ia parte la executarea anumitor operațiuni legale, fără a se prevedea și acordarea unor drepturi salariale suplimentare. Prin urmare, este la latitudinea președintelui de a desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici care să ia parte la executarea anumitor operațiuni prevăzute de lege, nefiind stabilită prin lege o indemnizație pentru munca prestată, de unde rezultă că intră în atribuțiile prevăzute în fișa de post.

În mod eronat instanța de fond a pornit de la premisa că, dacă nu este expres interzis de lege, se poate adăuga la aceasta, apreciind că era necesar ca societatea, prin Consiliul de Administrație al S.C. SEM S.A., prin Hotărârea nr. 1/09.01.2012, să aprobe o remunerație netă de 750 RON/ședință/persoană pentru una dintre persoanele numite în secretariatul CA/AGA, respectiv d-na D. (salariat în cadrul societății). Instanța de fond a reținut că legalitatea HCA nr. 1/09.01.2012 nu a fost contestată, prin urmare hotărârea produce efecte și trebuie pusă în aplicare, aceasta fiind izvorul legal al obligației de remunerare a secretarului tehnic.

Argumentele prezentate nu sunt întemeiate, deoarece Curtea de Conturi nu a contestat legalitatea deciziilor organelor de conducere (CA/AGA), ci a constatat acordarea unor drepturi bănești fără bază legală.

În acest caz, HCA nr. 1/09.01.2012, invocată ca fiind temeiul legal în remunerarea secretarilor tehnici ai CA/AGA, excede cadrului legal, respectiv prevederilor art. 129 din Legea nr. 31/1990, conform cărora legiuitorul nu a prevăzut remunerarea secretarilor tehnici pentru munca prestată, legiuitorul a prevăzut suportarea pe cheltuiala societății numai a serviciilor oferite de un notar public.

În susținerea cererii se mai invocă prevederile art. 3 alin. (3), art. 4, art. 8 alin. (1), art. 10 și art. 35 alin. (1) din Codul muncii. Din cele reținute în actul de control, în baza documentelor puse la dispoziție de entitatea verificată, rezultă că la S.C. SEM S.A. au fost numiți secretari tehnici ai AGA și ai CA atât persoane din rândul salariaților, d-na D., cât și persoane din afara entității, d-na E., salariat al S.C. F. S.A.. Pentru activitatea desfășurată de aceste două persoane în cadrul ședințelor AGA și CA nu au fost încheiate alte contracte individuale de muncă, în conformitate cu prevederile art. 35 din Codul muncii. În acest caz, între secretarii tehnici ai AGA și CA și S.C. A. S.A., în calitate de angajator, raporturile de muncă nu se regăsesc printre situațiile reglementate de Codul muncii, iar activitatea secretarilor tehnici ai CA și AGA, remunerată în baza unor hotărâri ale CA, nu are la bază niciuna din formele contractuale strict reglementate de Codul muncii.

În mod greșit instanța de fond a primit ca întemeiate argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată, întrucât acestea nu au fost susținute cu probe. Astfel, pentru ca activitatea desfășurată de d-na D. să fie considerată muncă suplimentară trebuia să prezinte foile de prezență/pontaj aferente perioadei martie 2012 - decembrie 2014 în care, pentru secretarii tehnici ai CA și AGA, salariați ai societății, să fie pontate ore lucrate suplimentar peste norma zilnică de 8 ore legal reglementată.

În lipsa unor forme contractuale, respectiv a contractelor de muncă încheiate în temeiul prevederilor Codului muncii care să conțină atribuțiile, drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de secretari tehnici ai CA și AGA, și în condițiile neevidențierii unor ore suplimentar lucrate, nu se justifică efectuarea de cheltuieli prin acordarea de indemnizații salariaților S.C. SEM S.A. numiți secretari tehnici ai AGA și CA.

Instanța de fond nu a reținut nici efectele puterii lucrului judecat pe care le-a invocat prin apărările formulate în cauză, având în vedere că într-un caz similar s-a pronunțat Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2186/28.06.2013 în dosarul nr. x/2013. În consecință, în lipsa unui contract care să conțină clauze care să prevadă drepturile si obligațiile secretarului tehnic, plata indemnizațiilor acordate secretarului tehnic în perioada martie 2012 - decembrie 2014 nu are niciun temei, nici măcar contractual, entitatea efectuând cheltuieli de natură salarială în sumă totală brută de 114.804 RON fără bază legală, în condițiile în care an de an a înregistrat pierderi (5.312.920 RON în 2012, 21.323.226 RON în 2013 și 8.038.827 RON în 2014).

Apreciază că plățile efectuate de societate cu titlu de indemnizație de ședință pentru personalul propriu desemnat să asigure secretariatul tehnic al AGA și al CA exced cadrului legal, întrucât salariații proprii beneficiau de un salariu potrivit muncii prestate conform atribuțiilor stabilite prin fișa postului, în baza contractului individual de muncă. Astfel, chiar dacă acestora le-au fost stabilite atribuții în plus prin fișa postului, privind asigurarea secretariatului tehnic, ceea ce este important este faptul că legea nu a reglementat și acordarea unei indemnizații pentru retribuirea personalului propriu care desfășoară o astfel de activitate.

Pe cale de consecință, societatea nu putea decide prin organele de conducere efectuarea unor plăți suplimentare. Prin adoptarea hotărârii CA, practic s-a adus o completare la dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere la soluționarea litigiului este acela că acordarea acestor drepturi de natură salarială nu a fost stabilită prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă preexistent și nici prin încheierea unui alt contract prin care să se stabilească remunerația pentru activitatea desfășurată de personalul propriu desemnat să asigure secretariatul tehnic al AGA și CA. În aceste condiții, nu se poate reține că acordarea drepturilor de natură salarială a avut temei legal.

Recurenta reclamantă a solicitat, cu invocarea dispozițiilor art. 488 pct. 8) C. proc. civ., casarea în parte a sentinței și admiterea contestației în totalitate.

În motivarea recursului, cu privire la punctul 2 din încheierea curții de Conturi, efectuarea de plăți nedatorate în suma de 568.846 RON pentru servicii de pază decontate la tarife supraevaluate, a arătat că instanța de fond s-a pronunțat exclusiv prin raportare la normele de aplicare a Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004, respectiv elementele pe baza cărora se justifică prestarea efectivă a serviciilor de pază, ignorând lipsa de culpă contractuală, respectiv respectarea întru totul a principiului forței obligatorii contractului.

Nu poate fi dovedită nicio formă de culpă contractuală care să poată susține o acțiune în pretenții împotriva prestatorilor de servicii de pază, în aceste condiții eventualul "prejudiciu creat" societății nu poate fi recuperat. Fundamentarea tarifului contractual trebuia să cuprindă aceste sporuri, întrucât obligativitatea acordării acestora se întemeiază pe lege, acordarea efectivă/sau nu a acestor sporuri ține de raportul juridic salariat-angajator, raport față de care este terț absolut. În acest sens s-a exprimat și Judecătoria Sectorului 6 București, pe care a învestit-o cu o acțiune în pretenții împotriva uneia dintre societățile prestatoare. Cât timp contractul nu a fost reziliat, anulat sau modificat, acesta urmează a se aplica în condițiile stabilite de părți, în mod legal fiind plătite tarifele stabilite prin contract.

Nerespectarea dispozițiilor legale de către prestatorul de servicii nu poate atrage vreo răspundere a reclamantei, ci numai a celui în sarcina căruia este apreciată săvârșirea faptelor ilicite de către instituțiile competente. În aceste condiții, măsura Curții de Conturi nu poate avea efecte legale pe planul recuperării prejudiciului.

Cu privire la punctul 3 din încheierea Curții de Conturi, efectuarea de plăți nedatorate în sumă estimată de 9600 RON pentru servicii de formare profesională, a arătat că art. 194 alin. (2) din Codul muncii prevede: "Cheltuielile cu participarea la programele de formare profesională, asigurată în condițiile alin. (1), se suportă de către angajatori", toți salariații care au fost desemnați prin deciziile nr. 299 si 300/06.12.2012 emise de conducere având stabilite responsabilități și atribuții în ceea ce privește implementarea, raportarea și evaluarea sistemului de control intern managerial/managementul riscului, deci nu se poate susține că au existat salariați ce au beneficiat de cursurile de formare în mod neîntemeiat.

Apreciază că toate cheltuielile efectuate cu organizarea cursului de perfecționare se justifică, toți angajații care au participat și au absolvit acest curs au contribuit în mod direct și concret la aplicarea în practică a cunoștințelor dobândite, în scopul în care s-a organizat cursul și pentru nevoile concrete ale sistemului de control managerial/managementul riscului.

Pe de altă parte, chiar dacă salariații nu ar fi primit atribuții conform tematicii de curs, aceștia prin participare au îndeplinit o sarcină de serviciu, decizia de a fi instruiți prin aceste cursuri a fost decizia conducerii, astfel că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 254 din Codul Muncii. Menținerea acestei măsuri impuse de Curtea de Conturi presupune recuperarea pretinsului prejudiciu produs de salaratii participanți la cursul de formare în condițiile dispuse de Codul Muncii, să existe o faptă din vina sa și în legătură cu munca. Similar criticilor de la punctul 2 din Decizia Curții de Conturi, măsura nu poate avea efecte legale pe planul recuperării prejudiciului.

Intimata pârâtă Curtea de Conturi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă ca nefondat. A arătat că instanța de fond a făcut corect aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și a reiterat apărările formulate la fond.

Examinând excepția de tardivitate a recursului formulat de reclamantă, conform dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., care prevăd că instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos dezlegarea în tot sau în parte a pricinii, reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Sentința recurată a fost comunicată reclamantei recurente la data de 12.07.2016, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare de la dosarul de fond. Reclamanta a formulat recursul la data de 29.07.2016 (comunicat prin e-mail, dosarul de recurs, și fax, dosarul de recurs).

Față de data comunicării sentinței recurate, 12.07.2016, termenul de 15 zile fiind calculat pe zile libere, conform art. 181 C. proc. civ., nefiind luate în calcul ziua în care începe să curgă și nici ziua în care termenul se împlinește, ultima zi de depunere a fost joi, 28.07.2016.

Or, recursul a fost depus de reclamantă la data de 29.07.2016, cu depășirea termenului legal de 15 zile, ceea ce atrage decăderea din exercitarea dreptului la recurs, potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Pentru aceste considerente, recursul formulat de reclamantă este tardiv, urmează a fi admisă excepția de tardivitate și respins recursul ca tardiv formulat.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin recursul formulat de pârâtă, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Ca urmare a acțiunii privind "Controlul privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului, precum și legalitatea realizării veniturilor și a efectuării cheltuielilor" la S.C. A. S.A., Curtea de Conturi a României - Departamentul IV a întocmit Raportul de control înregistrat sub nr. x/06.03.2015 și a emis Decizia nr. 13/08.04.2015, prin care au fost dispuse măsuri în sarcina conducerii entității verificate pentru înlăturarea neregulilor financiar - contabile și a abaterilor de la legalitate și regularitate constatate, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) și art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată.

S.C. A. S.A. a fost înființată în baza H.G. nr. 760/2010 privind înființarea societăților comerciale "G." - S.A., "H." - S.A., "I." - S.A., "J." - S.A. și "A." - S.A. prin reorganizarea Societății Comerciale K. - S.A. Are ca obiect principal de activitate lucrări de construcții a proiectelor utilitare pentru energie și telecomunicații - cod CAEN 4222.

În perioada 01.01.2012 - 25.11.2014, S.C. A. S.A. a funcționat sub autoritatea Ministerului Economiei, având capital social majoritar de stat, unic acționar fiind Statul Român, prin S.C. F. S.A..

Împotriva măsurilor dispuse la pct. I.1, II.4, II.5 și II.6, în temeiul pct. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, S.C. A. S.A. a formulat contestație, respinsă prin încheierea nr. 27/2015 de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.

Prin cererea admisă în parte prin sentința recurată, reclamanta a solicitat anularea în parte a încheierii nr. 27/2015, cu privire la soluția pronunțată în contestație pentru măsurile dispuse la pct. II.4, II.5 și II.6 din Decizia nr. 13/2015. Prin sentința recurată au fost anulate parțial încheierea nr. 27/28.05.2015 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV și Raportul întocmit de Curtea de Conturi nr. 520/06.03.2015, cu privire la punctul nr. 1 din încheierea curții de Conturi (măsura dispusă la pct. II.4 din Decizia nr. 13/2015).

Recursul formulat de pârâtă cu privire la anularea în parte a actelor emise de Curtea de Conturi, în ceea ce privește pct. 1 din încheierea curții de Conturi (pct. II.4 din Decizia nr. 13/2015) este fondat.

Curtea de Conturi a constatat că reclamanta a efectuat nelegal cheltuieli de natură salarială în cuantum de 114.804 RON, în perioada martie 2012 - decembrie 2014, pentru persoane numite în secretariatul tehnic al adunării generale a acționarilor/consiliului de administrație (52.087 RON indemnizații brute acordate pentru remunerarea a 2 persoane în calitate de secretari ai adunării generale a acționarilor, 62.717 RON indemnizații brute acordate pentru remunerarea a 2 persoane in calitate de secretari ai consiliului de administrație); a reținut că Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/09.01.2012, invocată ca fiind temeiul legal în remunerarea secretarilor tehnici ai CA/AGA, excede cadrului legal, respectiv prevederilor art. 129 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

S-a reținut încălcarea prevederilor art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, art. 1 și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, o valoare estimată a abaterii de 114.804 RON, având consecință majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 114.804 RON, majorarea pierderii cu aceeași sumă, precum și efectuarea de plăți în sumă de 81.000 RON pentru cheltuieli fără bază legală.

Potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și ale pct. 174 din Regulamentul aprobat de plenul Curții de Conturi prin Hotărârea nr. 155/2014, pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora s-a dispus conducerii societății să ia măsuri și să extindă verificările asupra drepturilor de natură salariată acordate în perioada 2012-2014 secretarilor tehnici ai AGA și ai Consiliului de Administrație, în vederea identificării și a altor drepturi acordate fără bază legală, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru astfel de drepturi acordate în mod nelegal, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condițiile legii, precum și regularizarea cu bugetul statului a sumelor virate în plus reprezentând impozit pe venitul salarial și contribuții datorate de angajat și angajator, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferențe cuvenite bugetului de stat și virarea acestora pe destinațiile legale.

Prin Hotărârea nr. 1/09.01.2012, Consiliul de Administrație al S.C. A. S.A. a decis, conform dispozițiilor art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, numirea în secretariatul Consiliului de Administrație/Adunării Generale a acționarilor a 2 persoane, E. (salariat al S.C. F. S.A., nu avea încheiat contract individual de muncă cu S.C. A. S.A. pentru serviciile prestate) și D. (salariat al S.C. A. S.A., având încheiat contract individual de muncă), cu o remunerație netă de 750 RON/ședință/persoană. Remunerarea pentru ședințele Consiliului de Administrație/Adunării Generale a Acționarilor s-a efectuat pe un stat de salarii distinct.

Instanța de fond a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Potrivit dispozițiilor art. 129, "(1) În ziua și la ora arătate în convocare, ședința adunării se va deschide de către președintele consiliului de administrație, respectiv al directoratului, sau de către acela care îi ține locul. (2) Adunarea generală va alege, dintre acționarii prezenți, 1 până la 3 secretari, care vor verifica lista de prezență a acționarilor, indicând capitalul social pe care îl reprezintă fiecare, procesul-verbal întocmit de secretarul tehnic pentru constatarea numărului acțiunilor depuse și îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege și de actul constitutiv pentru ținerea adunării generale. (3) Adunarea generală va putea hotărî ca operațiunile prevăzute în alineatul precedent să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societății. (4) Unul dintre secretari întocmește procesul-verbal al ședinței adunării generale.(5) Președintele va putea desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici, care să ia parte la executarea operațiunilor prevăzute la alineatele precedente.".

Deși reglementează faptul că președintele poate desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici care să ia parte la executarea operațiunilor prevăzute la alineatele precedente, privind desfășurarea adunărilor generale, nu prevăd remunerarea secretarilor tehnici desemnați. Numai în situația în care Adunarea generală hotărăște ca operațiunile să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, alin. (3) al art. 129 prevede că se efectuează pe cheltuiala societății.

Faptul că nu s-a constatat nelegalitatea hotărârii Consiliului de Administrație nu prezintă relevanță în prezenta cauză. Curtea de Conturi a constatat efectuarea de cheltuieli de natură salarială în baza unei Hotărâri a Consiliului de Administrație, nr. 1/09.01.2012, adoptată în baza dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 31/1990, care nu prevăd plata secretarilor tehnici. Deși Legea nr. 31/1990 nu interzice plata acestor secretari tehnici, este nelegală susținerea că organele statutare ale societății au posibilitatea să decidă, prin hotărâri ale Consiliului de Administrație, plata unor drepturi de natură salarială suplimentare neprevăzute de dispozițiile legale.

Faptul că cei doi angajați ar fi primit atribuții suplimentare celor din contractul individual de muncă și din fișa postului nu înseamnă că reclamanta avea dreptul să decidă remunerarea suplimentară a acestora, în condițiile în care dispozițiile legale nu prevedeau acordarea unor drepturi salariale suplimentare salariaților care executau operațiunile prevăzute de lege pentru Adunarea Generală a Acționarilor și pentru Consiliul de Administrație în calitate de secretari tehnici.

Sunt fondate motivele de recurs referitoare la faptul că nu au fost încheiate alte contracte individuale de muncă, în conformitate cu prevederile art. 35 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, potrivit cărora "(1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.", întrucât activitatea secretarilor tehnici, remunerată în baza unei hotărâri a Consiliului de Administrație, nu are la bază încheierea unui contract.

Referitor la invocarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 8 alin. (1), art. 10 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd libertatea muncii, interzicerea muncii forțate și relațiile de muncă și contractul individual de muncă, trebuie observat că nu s-a pus problema îngrădirii dreptului la muncă sau a muncii forțate. Faptul că s-ar fi prestat muncă suplimentară, astfel cum este definită de art. 120-123 Codul Muncii, prin urmare trebuie remunerată în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/09.01.2012 și cu Statutul societății, nu justifică susținerile instanței de fond, întrucât nu s-a constatat că ar fi fost prezentate foi de prezență/pontaj aferente perioadei martie 2012 - decembrie 2014, în care, pentru secretarii tehnici ai CA și AGA, să fie pontate ore lucrate suplimentar peste norma zilnică de 8 ore legal reglementată.

Potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) - (2) din Codul muncii, "salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă" iar "pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani". În lipsa unor contracte de muncă încheiate în temeiul prevederilor Codului muncii, care să conțină atribuțiile, drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de secretari tehnici, în condițiile neevidențierii unor ore lucrate suplimentar, nu se justifică efectuarea de cheltuieli prin acordarea de indemnizații salariaților numiți secretari tehnici ai Adunării Generale a Acționarilor și Consiliului de Administrație.

Reclamanta, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, art. 5 alin. (1), avea obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice.

Pentru aceste motive, în mod greșit a constatat instanța de fond că măsura dispusă este nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs de către pârâtă, aplicarea în mod greșit a dispozițiilor legale, cu privire la dispoziția din sentința recurată prin care a fost admisă în parte acțiunea și anulat pct. 1 din încheierea nr. 27/28.05.2015 a Curții de Conturi a României (pct. II.4 din Decizia nr. 13/2015).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat recursul formulat de reclamantă și va admite recursul formulat de pârâtă. În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul formulat de pârâtă, va casa în parte sentința recurată, în sensul că va respinge în tot acțiunea ca neîntemeiată, urmând a menține în rest dispozițiile sentinței.