ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 iulie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Control Persoane Fizice și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Juridică, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 24 aprilie 2017 emisă de Direcția Generală Control Persoane Fizice, contestată prealabil în procedură administrativă cu nr. x din 16 iunie 2017.

Prin Sentința nr. 113 pronunțată la data de 7 august 2017, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea ca nefondată și a dispus restituirea cauțiunii achitate conform recipisei nr. x din 26 iunie 2017.

Împotriva Sentinței nr. 113 pronunțată la data de 7 august 2017 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de suspendare.

În susținerea recursului, reclamantul a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și a criticat sentința recurată pornind de la ideea că a avut parte de o judecată superficială, la un al doilea termen la care a fost citat, în fața unui alt complet de judecată decât cel inițial investit cu soluționarea cererii, complet de judecată ce s-a limitat în a motiva sentința pronunțată în doar 4 paragrafe.

Recurentul-reclamant a făcut punctual referire la considerentele reținute de instanța de fond în motivarea soluției pronunțate și a apreciat că instanța nu a procedat la o judecată efectivă, pe fondul cauzei.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin Încheierea din 19 iunie 2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând actele dosarului, sentința recurată, dar și evoluția procesuală în litigiul ce face obiectul acțiunii în anulare a Deciziei de impunere nr. x din 24 aprilie 2017, emisă de Direcția Generală Control Persoane Fizice, din perspectiva subzistenței interesului recursului de față, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes, constând în folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere în primă instanță sau cale de atac.

În temeiul art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție de exercitare a acțiunii civile care trebuie să subziste pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

În speță, obiectul acțiunii reclamantului îl constituie suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 24 aprilie 2017, emisă de Direcția Generală Control Persoane Fizice, până la soluționarea cererii în anularea actului, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond asupra cererii în anularea a respectivului act.

Măsura suspendării se poate dispune peste acest termen, mai exact până la soluționarea definitivă a cauzei, numai dacă cererea prin care se solicită suspendarea executării actului administrativ contestat este formulată concomitent sau ulterior învestirii instanței cu acțiunea în anulare și întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acest temei de drept nefiind invocat în cauza de față.

În speță, Înalta Curte constată că, prin Sentința nr. 113 din 3 octombrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, (sentință amintită de apărătorul recurentului-reclamant și depusă la dosarul de recurs, filele x), a admis acțiunea formulată de reclamantul A. și a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x din 24 aprilie 2017 emisă de Direcția Generală Control Persoane Fizice.

Cum pe fondul cererii de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 24 aprilie 2017, cauza a fost soluționată în primă instanță, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât hotărârea care s-ar pronunța în prezenta cauză nu ar mai produce efecte practice.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 113 din 9 august 2017 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2019.

GGC - CP