ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1069/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015 la data de 14 decembrie 2015, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 8262 din 22 iunie 2015, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, precum și obligarea acesteia la soluționarea contestației administrative înregistrate sub nr. x din 21 aprilie 2015, urmând a se constata refuzul nejustificat de soluționare a acesteia.

La data de 3 februarie 2016, reclamantul a precizat și completat acțiunea, în sensul că solicită și anularea deciziei emisă de DGRFP Timișoara sub nr. x din 17 decembrie 2015, prin care a fost soluționată contestația administrativă îndreptată împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 8262 din 22 iunie 2015 emisă de AJFP Timiș, anularea actului de impunere, precum și înlăturarea obligației de plată a sumei de 3.645.465 RON, pentru aceleași motive arătate în acțiunea inițială.

Prin Sentința civilă nr. 114 din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată, precizată și completată, de reclamantul A., împotriva pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș. A anulat Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 8262 din 22 iunie 2015 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Colectare Contribuabili Mijlocii, precum și Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 4236 din 17 decembrie 2015, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, cu consecința înlăturării obligației reclamantului de plată a debitului în sumă de 3.645.456 RON. A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 300 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile atacate au formulat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ.

În motivarea recursului, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii și în rejudecare respingerea în totalitate a acțiunii, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a arătat că starea de fapt avută în vedere de către organul de executare este corect stabilită și se încadrează perfect pe cerința textului de lege, respectiv art. 27 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală din 2003.

În continuare, recurenta a prezentat situația potrivit deciziei de angajare a răspunderii solidare, și anume că, analizând textul art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, se constată că răspunzători pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale ale debitorului insolvabil sunt nu numai "administratorii", ci și "orice alte persoane" care, cu rea-credință, au determinat această stare de fapt, situație în care se pot regăsi și "asociații" și "clienții" debitorului insolvabil, iar în speță, din ansamblul împrejurărilor de fapt identificate și prezentate în cuprinsul ansamblului probator avut în vedere de către organul fiscal, rezultă că atât A., în calitate de administrator al debitorului insolvabil SC B. SRL, cât și SC C. SRL, în calitate de "asociat" și "client" al societății, prin operațiunile asumate în calitate de codecidenți în cadrul contribuabilului, respectiv de principal client al acestuia, au avut un rol determinant în aducerea debitorului SC B. SRL în starea de insolvabilitate, respectiv în generarea de obligații fiscale la bugetul general consolidat urmată de neachitarea obligațiilor fiscale astfel declarate.

S-a arătat că reclamantul a determinat neachitarea, cu rea-credință, a obligațiilor fiscale ajunse la scadență ale SC B. SRL, prin următoarele operațiuni: 1) asumarea, în calitate de "administrator" a procesului decizional și a rezultatului acestuia privind: neachitarea în cursul anului 2012 a obligațiilor fiscale în cuantum de 3.133.518 RON la momentul respectiv, în condițiile în care societatea a dispus de resursele financiare necesare achitării acestora, conform documentelor contabile; crearea premiselor acumulării de obligații fiscale accesorii în sarcina societății ca urmare a neachitării la termen a obligațiilor fiscale principale aferente anilor 2012 - 2014, obligații accesorii care, la data declarării insolvabilității societății, au ajuns la suma de 944.669 RON, reprezentând aproximativ 35% din creanțele principale; 2) asumarea, în calitate de "administrator", a procesului decizional și a rezultatului acestuia privind gradul de conformare voluntară la plată în raport cu creditorul bugetar, de doar 21,32% în anul 2012 și 14,65% în anul 2013; 3) asumarea, în calitate de "administrator", a procesului decizional și a rezultatului acestuia privind: stingerea cu prioritate, în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012, a unor datorii comerciale, achitarea unor facturi către terțe persoane, rambursarea unor credite bancare și restituirea de sume către asociați în contul creditarilor de firmă anterioare în cuantum total de aproximativ 25.529.192,13 RON, potrivit rulajelor din conturile contabile 401 "Furnizori", 404 "Furnizori de imobilizări", 462 "Creditori diverși" și 455 "Asociați -conturi curente", în detrimentul obligațiilor cu reținere la sursă (impozit pe salarii și contribuții către fondurile speciale) ale societății, în cuantum de 558.219 RON, a căror reținere și nevărsare, cu intenție, în termen de 30 de zile de la scadență, constituie infracțiune, potrivit art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale; 4) asumarea, în calitate de "administrator", a procesului decizional și a rezultatului acestuia privind aservirea SC B. SRL intereselor asociatului SC C. SRL prin: facturarea în perioada analizată către SC C. SRL, în calitate de "client", de servicii în valoare totală de 7.643.702 RON; crearea premiselor necesare SC C. SRL pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă facturilor emise de SC B. SRL și diminuarea astfel a obligațiilor fiscale proprii de declarat și plătit bugetului consolidat al statului; facilitarea obținerii în acest fel, în mod direct, de avantaje de natura fiscală, și, indirect, de natură comercială, pentru SC C. SRL, care astfel a putut beneficia de certificate de atestare fiscală cu "O RON" obligații de plată la bugetul general consolidat, certificate ce au servit unor scopuri proprii (bancă, licitații); neefectuarea niciunui demers legal de natura unor acțiuni în justiție având ca obiect acțiuni în pretenții, în vederea recuperării totale/parțiale a creanțelor în sumă totală de 2.803.682,07 RON, pe care SC B. SRL le avea de încasat de la clientul SC C. SRL, conduita pasivă față de o creanță a cărei valoare totala ar fi acoperit parte semnificativă din obligațiile fiscale ale societății având un vădit caracter de favorizare a SC C. SRL și de prejudiciere a SC B. SRL și a creditorilor acesteia; 5) asumarea, în calitate de "administrator", a unei conduite conștiente și consecvente de-a lungul timpului, de utilizare a resurselor bănești ale societății în alte scopuri și interese decât cele firești și specifice activității acesteia, precum efectuarea de cheltuieli din fondurile SC B. pentru achiziționarea de bunuri și servicii care nu aveau legătura cu activitatea societății, acestea reprezentând în fapt cheltuieli în scop personal, pentru amenajarea și modernizarea locuinței sale din loc. Dumbrăvița.

În motivarea recursului, prin care a solicitat casarea sentinței, rejudecarea pe fond a cauzei și respingerea acțiunii, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a arătat că instanța de fond nu a analizat temeinic cauza dedusă judecății, nu a efectuat o dreaptă și prealabilă judecată cauzei, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond era îndatorată să soluționeze cauza aplicând în mod întemeiat temeiul de drept aplicabil cauzei și nu să aducă argumente pro cauza, în speță fiind aplicabile în mod concret prevederile art. 27 alin. (2) lit. a), b) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care, deși invocat în apărare, au fost interpretate în mod vădit eronat și chiar ignorate de instanța de fond, care apreciază că nu ar fi fost îndeplinite condițiile impuse de art. 27 alin. (2) lit. d), considerând vădit eronat de altfel că nu există reaua credință a reclamantului care a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale datorate către bugetul de stat. A mai arătat următoarele:

Instanța de fond consideră că reclamantul nu a avut o atitudine culpabilă, chiar dacă reține că nu s-a procedat la stingerea datorilor bugetare; or, condiția "relei-credințe" constată de organele fiscale este întemeiată, întrucât, deși potrivit art. 14 alin. (2) din noul C. civ. "buna-credință se prezumă", totuși, din decelarea conținutului faptelor persoanelor răspunzătoare A. și SC C. SRL, în calitate de administrator, respectiv asociat al SC B. S.R.L, rezultă că resorturile psihologice ce se circumscriu conceptului de buna-credință, precum onestitatea, loialitatea, prudența și temperanța nu se regăsesc în faptele și actele acestora având ca obiect îndeplinirea angajamentelor/obligațiilor izvorâte din raporturile juridice cu organul fiscal.

Instanța de fond nu a analizat în concret cauza dedusa judecății și nici înscrisurile depuse în probațiune, reținând o stare de fapt vădit eronată și vădit nelegală a cauzei, preluând afirmațiile reclamantului fără să se efectueze o dreaptă și prealabilă analiză și judecată a cauzei, interpretând și formulând chiar apărări pro-cauza.

Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 8262 din 22 iunie 2015 a fost emisă de către A.J.F.P. Timiș în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2) lit. a), b) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului fiind îndeplinite întocmai, atragerea răspunderii administratorului A. fiind angajată pentru creanțe în sumă de 3.645.456 RON, reprezentând obligațiile fiscale restante ale SC B. SRL către bugetul de stat.

În continuare, recurenta a prezentat situația potrivit deciziei de angajare a răspunderii solidare și a arătat că instanța de fond consideră că "aceste elemente nu sunt de natură să releve reaua credință a reclamantului în neîndeplinirea obligațiilor de plată a debitelor fiscale", or, în condițiile în care reclamantul a efectuat plăți voluntare către terțe persoane, deși avea fonduri în conturi, ignorând plata debitelor datorate bugetului de stat, culpa acestuia este evidentă, iar reaua credință demonstrată.

Deși în anul fiscal 2012 societatea avea declarate obligații fiscale de 4.286.929 RON, a efectuat plăți voluntare de 914.030 RON și s-au încasat din executare silită 303.357 RON, gradul de conformare voluntară la plată fiind de 21.32%, iar în cursul anului fiscal 2013, deși societatea avea declarate obligații fiscale în cuantum de 742.252 RON, a făcut plăți voluntare de 108.810 RON și s-au încasat din executare silită 232.162 RON, gradul de conformare la plată fiind de 14.65%, astfel că apreciază evidentă intenția debitoarei, prin organele sale de conducere, A., în calitate de administrator, și SC C. SRL, în calitate de asociat majoritar, de stingere cu prioritate a unor obligații de altă natură decât cea fiscală (datorii comerciale, credite bancare, credite asociat, etc), intenție rezultată din conduita sa constantă exercitată de-a lungul întregii perioade analizate (1 ianuarie 2012 - 5 septembrie 2013), reclamantul dovedind în mod clar rea credință prin neplata obligațiilor fiscale. Reclamantul A., în calitate de administrator și asociat al SC B. SRL, de administrator și asociat majoritar al SC D. SRL și de persoana afiliată cu SC SRL, a condus și administrat activitatea debitoarei SC B. SRL, cu concursul SC SRL, de așa natură încât să realizeze venituri semnificative, pe care le-a declarat la organul fiscal, dar pe care nu a înțeles sa le mai și achite, deși a dispus de resursele financiare necesare, fapt care denotă clar reaua credința a acestuia, în contradicție cu toate considerațiile instanței de fond.

Incidente în speță și cu relevanță semnificativă sunt și concluziile Raportului de inspecție fiscală nr. 4.558 din 16 iulie 2008 încheiat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș - Administrația Finanțelor Publice Timișoara la debitoarea SC B. SRL, potrivit cărora, în perioada 2004 - 2007, a dedus TVA de pe documente care reprezentau achiziții de bunuri care nu aveau legătură cu activitatea societății și nu erau utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile, reprezentând în fapt cheltuieli în scop personal, pentru amenajarea și modernizarea locuinței sale personale din loc. Dumbrăvița, de unde rezultă din nou reaua-credință a acestuia. Constatările organului de inspecție fiscală redau deci reaua-credință a reclamantului, care, și în circumstanțele respective, a încercat să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale, fraudând bugetul general consolidat prin operațiuni comerciale nelegale, derulate în mod conștient și deliberat. Chiar dacă aceste cheltuieli au fost efectuate într-o perioadă anterioară celei din care provin obligațiile fiscale, efectuarea lor descrie ușurința cu care administratorul societății a înțeles să utilizeze resursele bănești ale societății în alte scopuri și interese decât cele firești și specifice activității societății (inclusiv în interes personal).

S-a învederat că instanța de fond preia efectiv din susținerile reclamantului, cu toate că niciun argument adus de acesta nu este relevant în dovedirea lipsei faptei și a vinovăției, astfel după cum eronat a reținut instanța în judecarea cauzei, dimpotrivă, reaua credință a reclamantului rezultă din toate operațiunile derulate de acesta în activitatea desfășurată.

Consideră că în mod vădit eronat a concluzionat instanța de fond, cu privire la datele și cifrele avute în vedere de organul fiscal la analiza evoluției situației financiar-economice a societății debitoare în anii 2010 - 2012, că ar fi eronate; în contradicție cu constatările instanței de fond, arată faptul că atât concluziile organului de executare bugetar cât și cele ale persoanei răspunzătoare A. cu privire la evoluția situației financiar-economice a debitoarei au avut la bază analiza acelorași indicatori economici prin prisma acelorași documente contabile, respectiv bilanțurile contabile pe anii respectivi, considerând obiectiva, pertinenta și completă analiza efectuată de organul de executare bugetar, care a urmărit prin aceasta atât implicațiile financiar-economice ale indicatorilor respectivi și ale operațiunilor derulate între cele două societăți, cât și implicațiile fiscale ale acestora, în vreme ce concluzia instanței de fond este preluată efectiv din afirmațiile reclamantului, care a avut o abordare exclusiv economică și comercială, încercând mai mult o justificare a valorilor avantajoase ale indicatorilor analizați, cu o evidenta nuanță de accentuare a eforturilor depuse de SC B. SRL în vederea continuării activității sale, în ciuda dificultăților întâmpinate.

S-au reluat de către recurentă concluziile, potrivit deciziei de angajare a răspunderii solidare, menționate și în recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, și s-a arătat că sunt întrunite în mod concret condițiile legale privind atragerea răspunderii solidare a persoanei fizice A. și a persoanei juridice SC C. SRL pentru obligațiile fiscale neachitate ale SC B. SRL, în temeiul art. 27, alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei fiind demonstrată existența împrejurărilor de fapt și de drept cerute de lege în acest sens, împrejurări care concură la probarea întrunirii cumulative a tuturor elementelor răspunderii patrimoniale civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite imputate, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate și a vinovăției persoanelor în cauză.

Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în primă instanță în cuantum de 300 RON, a solicitat respingerea acestora, întrucât nu se află în culpă procesuală, potrivit art. 451 și următoarele C. proc. civ.

Intimatul-reclamant, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a persoanelor care au declarat recursurile (pe care ulterior nu a mai susținut-o) și nulitatea recursurilor, întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a arătat că instanța de fond a aplicat în mod corect normele de drept material, a motivat în fapt și în drept soluția pronunțată, apreciind în mod judicios că nu s-a făcut dovada relei credințe. Din toate înscrisurile depuse la dosar, a rezultat că intimatul a încercat întotdeauna să redreseze situația financiară a societății pe care o administra, a achitat obligațiile fiscale către recurente și nu s-a sustras niciodată de la plata obligațiilor fiscale cu rea credință, ci, astfel cum s-a reținut și prin Raportul lichidatorului judiciar a SC B. SRL, starea de insolvență se datorează în cea mai mare parte crizei economice generalizate, neîndeplinirii obligațiilor de plată de către debitorii societății administrate de intimat, cu mențiunea că acest raport nu a fost contestat de către recurente.

În cuprinsul deciziei contestate, chiar recurentele recunosc că asociatul majoritar SC C. SRL a condus la producerea incapacității de plată a debitoarei SC B. SRL și nu intimatul. Acesta, cu bună credință, în calitate de administrator al SC B. SRL, pentru a putea continua activitatea societății a înțeles să finalizeze contractele în curs de execuție, să aprovizioneze șantierul cu materialele livrate de furnizori, a achitat salariile angajaților, plăți fără de care activitatea societății nu mai putea continua, a formulat o cerere de acordare a eșalonării la plata datoriilor către Bugetul de Stat în temeiul O.U.G. nr. 29/2011, fiind de buna credință. În mod temeinic și legal prima instanță a apreciat, raportat la soluția de clasare a cauzei penale, că nu se poate reține reaua credință din moment ce nu există intenția ca element al vinovăției.

În Decizia contestată și în referatul întocmit înainte de ascultarea sa, se face referire la "evoluția neobișnuită a cifrei de afaceri" în perioada 2010 - 2012; cifrele și datele menționate sunt total eronate și concluzia la fel. Cifra de afaceri în 2012 este de 8.762.995 RON, nu 17.294.840 RON. Acesta este unul din motivele foarte importante pentru care a criticat faptul că organul fiscal a întocmit referatul înainte să fie ascultat și să poată formula apărări prin intermediul precizărilor și obiecțiunilor scrise. Din verificarea bilanțurilor pe anii 2010, 2011, 2012 situația de fapt este cea pe care a indicat-o în contestația formulată, aspect reținut ca fiind real de către prima instanță, date verificate de către aceasta și din raportul întocmit de lichidatorul judiciar, publicat în buletinul procedurilor de insolvență nr. 17462 din 24 octombrie 2013. De reținut că nici recurentele nu au contestat susținerile reclamantului din contestație, ci au făcut acest lucru doar prin motivele de recurs, fără a indica motivul de nelegalitate privitor la cele reținute de prima instanță.

Potrivit datelor, extrase din situațiile financiare anuale se vede trendul descendent al salariaților și prestatorilor, dar și o diminuare a lucrărilor în anul 2011 față de anul 2010 și o păstrare constantă în anul 2012 a lucrărilor, în concordanță cu scăderea pieței de construcții. De asemenea diminuarea numărului de salariați și al colaboratorilor în anul 2012 față de anul 2011 și 2010 denotă faptul că intenția de diminuarea a cheltuielilor și eficientizare a producției este evidentă. În calitatea de administrator al societății a înțeles să-și continue contractele, să le termine și să le factureze conform normelor legale, depunând eforturi să susțină aceste cheltuieli, să-și plătească angajații și colaboratorii, să găsească susținere și înțelegere de la aceștia de a accepta întârzierile de plată și chiar furnizarea de materiale și servicii fără a fi plătiți, în contextul în care avea sume importante de bani de încasat de la clienți intrați în insolvență.

Societatea și-a îndeplinit obligațiile sale, în baza art. 22 din O.G. nr. 92/2003 din Codul de procedură fiscală, de a declara bunurile și veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, de a calcula și de a înregistra în evidentele contabile și fiscale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat. Solicită să se rețină în dovedirea bunei credințe faptul că în anul 2013 s-au făcut plăți voluntare către bugetul general, obligații cu reținere la sursa, conform ordinelor de plată anexate contestației, în valoare de 200.000 RON, anume: OP 1349 din 3 iulie 2013 în valoare de 83.000 RON reprezentând impozit salarii 2012, x din 3 iulie 2013 în valoare de 40.000 RON reprezentând sănătate asigurați 2012, OP 1351 din 3 iulie 2013 în valoare de 7.000 RON reprezentând șomaj asigurați 2012, OP 1352 din 3 iulie 2013 în valoare de 70.000 RON reprezentând CAS asigurați 2012. Concluzionând, gradul de conformare la plată în 2013 este de 27%, nu de 15%, cum se menționează în referat, și 14,65% prin Decizie. Concluzia, raportat la susținerile organului fiscal, privind "stingerea cu prioritate" în perioada 1 ianuarie 2012 - 31 decembrie 2012 a unor facturi către terțe persoane în valoare de 24.441.319 RON, este total eronată. Acești bani nu existau, neintrând în societatea SC B. SRL niciodată. Raportat la aceste susțineri, prima instanță a interpretat și aplicat corect legea.

Solicitarea SC B. SRL de deschidere a procedurii generale a insolvenței a fost inițiată în intenția sa de a redresa activitatea societății, astfel cum edictau și dispozițiile Codul fiscal. Acest fapt s-a întâmplat după epuizarea tuturor încercărilor anterioare în relația cu clientul SC. SRL: concilierea, reeșalonarea datoriilor și încălcarea convenției, în cele din urmă, de către SC. SRL.

În cadrul procedurii de insolvență, conform legii, administratorul judiciar a depus în data de 24 octombrie 2013, în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 17462, Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a SC B. SRL. În cadrul raportului se întărește ideea dificultăților financiare cauzate de neîncasarea clienților și intrarea acestora în insolvență. Raportul nu a fost contestat de nici o persoană interesata, mai cu seamă nu a fost contestat de organul fiscal, conform prevederilor legale, anume art. 21 alin. (2) și alin. (3) din capitolul II, secțiunea 5 modificat de art. I, punctul 17 din Legea nr. 169/2010, aspect reținut de prima instanță.

A dovedit cu înscrisurile depuse în cadrul dosarului administrativ, cât și în relația cu ANAF, de-a lungul anilor, că și-a îndeplinit obligațiile în calitatea sa de administrator. În perioada 2005 - 2013 s-au achitat taxe totale la stat, reprezentând debit și accesorii, în sumă totală de 16.650.925 RON (relevantă este Fișa sintetică la data de 17 octombrie 2013).

Totodată, în cursul anului 2012, nu s-a sustras de la asumarea responsabilităților ce i le impunea calitatea de administrator, a dat tot concursul angajaților ANAF de a constitui măsuri asigurătorii asupra mijloacelor fixe ale societății, a semnat Procesele-verbale de sechestru bunuri mobile nr. x din 14 august 2012 și nr. y din 14 august 2012 și nu s-a opus modului de valorificare a acestora prin licitație publică, organizată în data de 29 noiembrie 2012, în urma căreia au fost valorificate bunuri mobile necesare desfășurării activității debitoarei, aceasta rămânând practic fără mijloacele de transport necesare derulării activității. Demersul început în luna decembrie 2012, de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, nu a fost "neserios" și nici premeditat să se încheie cu un eșec, nu poate fi reținută reaua credință a administratorului care, în dorința de a continua activitatea societății pe care o conduce, a dispus măsuri în sensul de a fi plătite, cu prioritate, salariații și obligațiile către stat, în detrimentul său, în calitate de creditor, deși sumele datorate de către societate i se cuveneau acestuia încă din anul 2006, fapt ce rezultă din tabelul suplimentar al creanțelor întocmit în dosarul de insolvență.

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., invocat prin ambele cereri de recurs, care vor fi examinate împreună, având în vedere că sunt prezentate aceleași motive, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la nulitatea recursurilor, în raport de dispozițiile art. 489 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.", susținerile intimatului reclamant sunt nefondate; a fost invocat prin motivele de recurs motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., iar motivele prezentate pot fi încadrate, față de conținutul acestora, în aceste motive de casare.

Înalta Curte reține că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a dispus, prin decizia nr. 8262 din 22 iunie 2015, în baza dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată, angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de administrator, în vederea realizării în tot a creanțelor fiscale în sumă de 3.645.456 RON (compusă din 2.700.787 RON debite și 944.669 RON accesorii) aparținând debitoarei SC B. SRL.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că reclamantul A., în calitate de administrator al debitorului insolvabil SC B. SRL, cât și SC C. SRL, în calitate de "asociat" și "client" al societății debitoare, față de care s-a dispus, de asemenea, atragerea răspunderii în solidar, în calitate de asociat principal și client al societății, în vederea realizării aceleiași creanțe fiscale, prin operațiunile asumate în calitate de codecidenți în cadrul contribuabilului, respectiv de principal client al acestuia, au avut un rol determinant în aducerea debitorului SC B. SRL în starea de insolvabilitate, respectiv în generarea de obligații fiscale la bugetul general consolidat urmată de neachitarea obligațiilor fiscale astfel declarate.

Cu privire la reclamant, a cărui acțiune în anulare împotriva deciziei a fost soluționată prin sentința recurată, s-a reținut că a determinat neachitarea, cu rea-credință, a obligațiilor fiscale ajunse la scadență ale SC B. SRL, prin derularea următoarelor operațiuni comerciale:

S-a reținut că sunt întrunite condițiile legale privind atragerea răspunderii solidare în temeiul art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, și anume:

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație administrativ fiscală, respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 4236 din 17 decembrie 2015 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Prin sentința recurată a fost admisă cererea precizată și anulate decizia de angajare a răspunderii solidare și decizia de soluționare a contestației.

Examinând motivele de recurs, care vor fi analizate raportat la motivul de casare invocat prin ambele cereri de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 8) C. proc. civ., aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a fi avute în vedere susținerile care vizează netemeinicia hotărârii atacate și nu privesc nelegalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Reclamantul A. a avut calitatea de asociat unic și administrator la SC B. SRL, societate înființată în anul 2001; la înființarea societății, reclamantul a fost unic asociat și administrator al firmei, începând cu 4 octombrie 2004 a devenit asociat soția sa, numita E., cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 30%; din 19 august 2008 a devenit asociat majoritar SC SRL, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 51%, asociați fiind și E. cu o cotă de 15%, F. cu o cotă de 5%, reclamantului revenindu-i o cotă de 29%; la data de 15 mai 2013, E. și F. au ieșit din asociere, rămânând asociați doar SC SRL, cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 51%, și reclamantul, cu o cotă de 49%. La 15 iulie 2013 a ieșit din societate și SC SRL, rămânând ca unic asociat reclamantul.

SC B. SRL a avut ca principal obiect de activitate la înființare cod CAEN 7420 - Activități de arhitectură inginerie și servicii de consultanță tehnică legate de acestea, ulterior înlocuit cu cod CAEN 4322 - Lucrări de instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, iar ca obiecte secundare lucrări de instalații electrice, lucrări de izolații și protecție anticorozivă, lucrări de instalații tehnico-sanitare, alte lucrări de instalații etc.. În timpul activității societății, principalul client al acesteia a fost SC SRL, pentru care s-au realizat lucrări de instalații pentru executarea unor contracte de antrepriză încheiate de aceasta cu antreprenori în construcții.

Împotriva SC B. SRL a fost deschisă la data de 5 septembrie 2013 procedura generală a insolvenței, în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Timiș, reclamantul devenind administrator special, a fost numit și un administrator judiciar, până la data de 24 septembrie 2014, când societatea a intrat în faliment, iar la data de 30 septembrie 2014 a fost numit un lichidator judiciar.

Statul Român, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, s-a înscris la masa credală a societății debitoare în insolvență cu un debit în sumă totală de 3.645.456 RON, reprezentând TVA, impozit pe salarii, impozit pe profit, impozit dividende persoane fizice, contribuții de asigurări sociale obligatorii și alte obligații fiscale.

În raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a SC B. SRL, publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 17462/24 octombrie 2013, s-a reținut că starea de insolvență a SC B. SRL se datorează unor circumstanțe obiective, nu este imputabilă persoanelor care s-au aflat ori se află în organele de conducere ale acesteia, respectiv administratorului A., neexistând premisele angajării răspunderii acestuia în temeiul art. 138 din Legea nr. 185/2006. S-au precizat cauzele care au dus la pierderile înregistrate în perioada 2010 - 2013: situația apărută pe piața de consum, care se datorează în cea mai mare parte crizei financiare mondiale; restituirea creditului la G. în iunie 2012, în sumă de 1.115.000 RON și intrarea pe un cash-flow negativ (banca nu a vrut să mai prelungească perioada de creditare): neîndeplinirea obligațiilor de plată de către debitor; probleme de încasare de la principalul client SC C. SRL, care la rândul său se confruntă cu aceeași problemă de la debitorii săi; intrarea în insolvență a unor debitori; scăderea drastică a pieței de consum, cu impact foarte mare asupra activității societății, care la momentul respectiv avea contracte ferme care au fost sistate din cauza crizei financiare; creșterea concurenței pe piața pe care își desfășoară societatea activitatea, ceea ce a dus la scăderea drastică a cifrei de afaceri; imposibilitatea accesării unui credit pentru desfășurarea în condiții optime și dezvoltarea activității, astfel încât să fie profitabilă; lipsa fondurilor bănești pentru continuarea activității; structura de personal, care era necesară îndeplinirii activităților preconizate, odată cu sistarea vânzărilor de mărfuri a devenit nesustenabilă, aducând după sine costuri mari cu manopera, în ultima perioadă acesta fiind restructurat.

La data de 27 decembrie 2012, reclamantul a formulat în numele societății o cerere de eșalonare la plată a datoriilor către bugetul de stat în temeiul O.U.G. nr. 29/2011, pentru care societatea a obținut acordul de principiu la data de 21 martie 2013, însă societatea nu a putut să constituie garanția prevăzută de art. 9 din O.U.G. nr. 29/2011, deși a solicitat în mod repetat prelungirea termenului de soluționare a solicitării, în vederea constituirii acestei garanții. Cererea a fost respinsă prin Decizia nr. 19992 din 6 iunie 2016, ca urmare a faptului că societatea nu a constituit garanția menționată.

Ulterior acestui moment, la data de 14 iunie 2013, în încercarea de a obține lichidități, reprezentantul SC B. SRL a inițiat negocieri pentru reeșalonarea datoriilor de către principalul client SC C. SRL, convenindu-se ca debitorul să achite în maxim 2 luni suma de 618.000 RON, conform procesului-verbal de conciliere încheiat la data de 14 iunie 2013, astfel: 492.000 RON, cu care se vor achita datoriile la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale aferente asiguraților, plătiți în 3 tranșe: 200.000 RON se achită cu O.P. în 03 iulie 2013; 192.000 RON se achită cu O.P. sau B.O. scadent în 6 august 2013; 100.000 RON se achită cu O.P. sau B.O. scadent în 23 august 2013. SC SRL a respectat doar parțial convenția astfel încheiată, achitându-i societății SC B. SRL doar prima tranșă de 200.000 RON, care a fost virată la bugetul de stat prin O.P. nr. 1349 - 1352 din 3 iulie 2013.

Prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/12 februarie 2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, în baza dispozițiilor art. 176 C. proc. fisc. , a constatat starea de insolvabilitate a SC B. SRL, întrucât valoarea bunurilor și veniturilor sale este mai mică decât valoarea obligațiilor fiscale neachitate, raportat la cuantumul total al obligațiilor fiscale la data de 12 februarie 2015, de 3.645.456 RON, și valoarea însumată estimată a tuturor bunurilor și veniturilor urmăribile ale debitoarei, de 1.728.611,20 RON.

S-a apreciat necesară angajarea răspunderii solidare a reclamantului pentru debitul societății astfel constatat, iar la data de 20 martie 2015 a fost emis referatul privind oportunitatea angajării răspunderii solidare a reclamantului, procedură finalizată prin emiterea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 8262 din 22 iunie 2015 de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

S-au constatat prin decizia de angajare a răspunderii solidare cele menționate anterior, faptul că SC B. SRL și-a îndeplinit în perioada analizată obligația de depunere a declarațiilor fiscale prin care a constituit și declarat la bugetul general consolidat obligațiile fiscale de plată, însă, în ceea ce privește obligația de plată a acestora, gradul de conformare la plata a societății s-a situat în jurul valorii de 20% în anul 2012 și 15% în anul 2013, în condițiile în care resursele financiare de care a dispus în perioada analizată ar fi permis achitarea în totalitate a obligațiilor datorate bugetului general consolidat. S-au mai reținut și următoarele pentru perioada analizată:

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în temeiul cărora s-a decis de organul fiscal atragerea răspunderii solidare a reclamantului,"(2) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;".

De asemenea, potrivit dispozițiilor pct. 4.1. din Instrucțiunile privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 și 28 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală,"3.5. În scopul angajării răspunderii solidare prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. d) din C. proc. fisc. , organul fiscal cu competențe în executarea silită a debitorului principal, în situația în care constată că acesta nu și-a achitat obligațiile fiscale ce au fost stabilite în baza unui raport de inspecție fiscală, va avea în vedere următoarele: a) analizarea raportului de inspecție fiscală prin care s-a constatat nedeclararea obligațiilor fiscale la scadență ale debitorului declarat insolvabil de către administratorii sau orice persoane care au acționat cu rea-credință; b) analizarea evidenței analitice pe plătitor din care să rezulte că obligațiile fiscale cuprinse în raportul de inspecție fiscală nu au fost achitate de către debitor în termenul prevăzut de lege și/sau că debitorul, declarat insolvabil, nu și-a achitat la scadență obligațiile fiscale pe care le-a declarat; c) verificarea documentelor contabile ale debitorului, respectiv registrul de casă, extrasele de cont și orice alte documente justificative din care, potrivit legii, rezultă sumele existente în contul de casă și bancă de care a dispus debitorul la data scadenței obligațiilor fiscale; d) identificarea administratorilor sau a oricăror altor persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale; e) orice alte documente pe care le deține pentru stabilirea situației de fapt.".

Rezultă din aceste dispoziții că, pentru a fi atrasă răspunderea solidară cu debitorul declarat insolvabil, este necesar ca administratorii sau orice alte persoane, cu rea-credință, să nu declare și/sau să nu achite la scadență a obligațiile fiscale.

S-a constatat că debitoarea insolvabilă SC B. SRL și-a îndeplinit în perioada analizată obligația de depunere a declarațiilor fiscale, prin care a constituit și declarat la bugetul general consolidat obligațiile fiscale de plată, însă, în ceea ce privește obligația de plată a acestora, gradul de conformare la plată al societății s-a situat în jurul valorii de 20% în anul 2012 și 15% în anul 2013, în condițiile în care resursele financiare de care a dispus în perioada analizată ar fi permis achitarea în totalitate a obligațiilor datorate bugetului general consolidat.

Așadar, s-a reținut îndeplinită obligația de declarare a obligațiilor fiscale, dar neachitarea la scadență a acestora. Pentru atragerea răspunderii solidare, însă, condiția prevăzută imperativ de dispozițiile legale este neachitarea cu rea-credință a obligațiilor fiscale.

Contrar susținerilor din recurs, instanța de fond a reținut în mod corect temeiul în drept în baza căruia a fost atrasă răspunderea solidară, iar analiza pe care a efectuat-o s-a circumscris în totalitate și efectiv acestuia, în raport de situația de fapt, fiind nefondate susținerile recurentelor în acest sens și nejustificate cele privind interpretarea și formularea de apărări pro cauza de către instanța de fond în favoarea reclamantului.

Este de observat și faptul că în motivele de recurs se face trimitere și la răspunderea SC C. SRL, în calitate de asociat și client, în sarcina căruia s-a reținut, de asemenea, răspunderea solidară, însă analiza îndeplinirii elementelor necesare pentru atragerea răspunderii reclamantului, în calitate de administrator, trebuie efectuată raportat la faptele și comportamentul acestuia.

Susținerile recurentelor privind faptul că resorturile psihologice ce se circu