ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3522/2019

Ședința publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și, ulterior, precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, anularea în tot a Deciziei de angajare a răspunderii solidare prevăzută la art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) și lit. d) din O.G. nr. 92/2003, nr. 7595/02.06.2015, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 322 din 5 decembrie 2016, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și, în consecință, a dispus anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7595 din 02.06.2015 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, precum și a deciziei nr. 1808/06.07.2016, emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3550 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara au declarat recurs.

Deși, în cauză, au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte constată că acestea sunt similare.

Astfel, prin motivele formulate se arată că sentința este netemeinică și nelegală, fiind data cu "încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material" (art. 488. pct. 8 C. proc. civ.).

După o amplă prezentare a situației de fapt se arată că instanța investită cu soluționarea prezentei cauze, în motivarea hotărârii, reține în mod trunchiat cele invocate în apărare, concluzionând că intimata nu a dovedit reaua credință a reclamantului, condiție obligatorie prevăzută de art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 și, pe cale de consecință nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru angajarea răspunderii solidare a acestuia.

Se mai susține că atât în cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/02.06.2015/17.12.2015, cât și a Deciziei nr. 1808/06.07.2016 privind soluționarea contestației prealabile a fost prezentată situația de fapt, pe larg, în detaliu, situație care dovedește, fără putință de tăgadă, reaua-credință a reclamantului. Faptul că instanța reține ca singur reproș neachitarea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina debitoarei bugetare S.C. B. S.R.L., dovedește lecturarea parțială a stării de fapt, susținută de probe pertinente.

Cu ocazia analizei de mai sus, organul de executare silită din cadrul A.J.F.P. Timiș - Colectare Contribuabili Mijlocii a luat cunoștință de comportamentul vădit culpabil al administratorului și asociatului societății, C., care, în perioada 26.04.2011 - 31.03.2012, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., nu a declarat la organul fiscal veniturile realizate din activitatea comercială desfășurată cu o serie de societăți comerciale din țară și nici nu a procedat la achitarea obligațiilor fiscale aferente acestora, în sumă totală de 5.906.575 RON, ulterior constatării și stabilirii lor de către organul de inspecție fiscală competent prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/18.11.2013 și Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/19.11.2013 întocmite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Mai mult decât atât, în perioada cuprinsă între data demarării inspecției fiscale (22.03.2012) și data finalizării acesteia (14.11.2013), respectiv în perioada 22.04.2013- 02.07.2013, C. a procedat la înstrăinarea unui număr de 10 autovehicule aflate în proprietatea debitoarei S.C. B. S.R.L., dintre care 9 autoutilitare și remorci, subcategoria DB transport containere, folosite direct în activitatea principală a societății (de "recuperare a materialelor reciclabile sortate"), creând prin aceasta premisele instaurării stării de insolvabilitate a societății, constatată de altfel ulterior de organul fiscal prin Procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x/20.03.2014 încheiat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș - Colectare Contribuabili Mijlocii.

Relevant este și faptul că din aceste 10 autovehicule scoase din patrimoniul societății, 9 au fost înstrăinate către domnia sa iar 1 către soția domniei sale, D., confirmându-se astfel faptul că operațiunea respectivă nu a reprezentat în fapt o decizie de afaceri, luată cu prudența și diligența unui bun administrator, în litera și spiritul legii (art. 72 din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, republicată coroborat cu art. 2018 din C. civ.), în interesul exclusiv al societății.

Înstrăinarea în grabă și în bloc a aproape tuturor activelor societății (10 autovehicule din 11 deținute de debitoare) a întărit ipoteza organului de executare bugetar că aceasta nu a fost determinată de cursul firesc al activității societății sau de o reală oportunitate de valorificare a autovehiculelor respective, urmare unor oferte avantajoase primite în acest sens. Conform aceleiași logici de afaceri, s-a constatat și faptul că vânzarea respectivă nu a fost urmată de o înlocuire a autovehiculelor vândute cu altele noi/second hand, în vederea continuării activității.

Organul de executare silită din cadrul A.J.F.P. Timiș - Colectare Contribuabili Mijlocii a constatat că acesta a avut calitatea de asociat al societății de la înființarea ei în anul 2011 și a preluat funcția de administrator și pachetul majoritar al părților sociale (99,995%) în perioada în care aceasta era verificată fiscal de către structura de specialitate din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș, asumându-și prin aceasta atât rezultatul inspecției fiscale respective, cât și consecințele acesteia, respectiv corectarea comportamentului fiscal necorespunzător al societății constatat ca atare de organul de control, în sensul îndeplinirii obligației de achitare către bugetul general consolidat a tuturor obligațiilor fiscale stabilite cu această ocazie.

Pe de altă parte, în perioada mandatului său A. nu a întreprins niciun demers de reluare/redresare a activității societății, care să permită generarea de resurse financiare cu care să se înceapă achitarea obligațiilor fiscale și comerciale ale societății, continuând în acest fel "politica" de abandonare a societății inițiată de către fostul administrator și asociat, C.. Definitorie astfel pentru actul de management al reclamantului a fost absența oricărei preocupări față de promovarea și propășirea intereselor societății, în pofida obligației legale și contractuale avută în acest sens, precum și intenția sa vădita de abandonare a societății.

Faptele ilicite sancționate ca atare de către art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) și lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, s-au concretizat prin asumarea de către cei doi administratori, în temeiul competențelor legale și contractuale care le-au fost atribuite, a procesului decizional cu privire la următoarele operațiuni:

- C. a determinat nedeclararea și neachitarea, cu rea-credință, a obligațiilor fiscale ajunse la scadență ale S.C. B. S.R.L., precum și provocarea stării de insolvabilitate a societății ca urmare a înstrăinării/dobândirii, cu rea-credință, a activelor debitorului (art. 27 alin. (2) lit. a), lit. b) și lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată), prin următoarele operațiuni:

- promovarea, derularea și încurajarea unor politici și practici financiar-economice și contabile caracterizate de o conduită fiscală ilicită, în sensul întocmirii de documente contabile și efectuării de înregistrări și operațiuni în evidenta contabila al căror scop final a fost sustragerea de la plata obligațiilor fiscale și fraudarea bugetului general consolidat, prin diminuarea veniturilor realizate și implicit a obligațiilor fiscale aferente;

- diminuarea în mod nejustificat a impozitului pe profit realizat de societate din operațiunile comerciale derulate cu furnizorul S.C. E. S.R.L., în perioada aprilie 2011 - martie 2012, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli în sumă totală de 2.726.320 RON, în baza unor facturi care nu întruneau condițiile legale de documente justificative sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- diminuarea în mod nejustificat a impozitului pe profit realizat de societate din operațiunile comerciale derulate cu furnizorul S.C. F. S.R.L., în perioada iulie 2011 - octombrie 2011, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli în sumă totală de 2.752.718 RON, în baza unui număr de 48 de facturi care nu întruneau condițiile legale de documente justificative sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- diminuarea în mod nejustificat a impozitului pe profit realizat de societate din operațiunile comerciale derulate cu furnizorul S.C. G. S.R.L. în luna martie 2012, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli în sumă totală de 255.422 RON, în baza unui număr de 4 facturi care nu întruneau condițiile legale de documente justificative sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- deducerea în mod nejustificat, în perioada februarie 2012 - martie 2012, a TVA în sumă de 300.375 RON, în baza unui număr de 31 facturi emise de S.C. E. S.R.L., facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ, potrivit reglementărilor legale sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- deducerea în mod nejustificat, în perioada februarie 2012 - martie 2012, a TVA în sumă de 61.301 RON, în baza unui număr de 4 facturi emise de S.C. E. S.R.L., facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ, potrivit reglementărilor legale în vigoare sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- deducerea în mod nejustificat, în perioada octombrie 2011 - decembrie 2012, a TVA în sumă de 1.467 RON, în baza a 2 facturi emise de S.C. H. S.R.L. și S.C. I. S.R.L., facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ, potrivit reglementărilor legale sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- deducerea în mod nejustificat, în perioada octombrie 2011 - ianuarie 2012, a TVA în sumă de 654.317 RON, în baza unui număr de 40 de facturi emise de S.C. E. S.R.L., facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ, potrivit reglementărilor legale sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- deducerea în mod nejustificat, în perioada iulie 2011 - octombrie 2011, a TVA în sumă de 660.652 RON, în baza unui număr de 48 facturi emise de S.C. F. S.R.L., facturi care nu îndeplineau calitatea de document justificativ, potrivit reglementărilor legale sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

- neînregistrarea ca TVA colectată a sumei de 1.556.350 RON, aferenta unor operațiuni derulate cu S.C. J. care nu îndeplineau condițiile legale de scutire sau care nu confirmau realitatea operațiunilor efectuate;

Prejudiciul constatat și stabilit de organele fiscale în acest caz, sub forma obligațiilor fiscale suplimentare de natura impozitului pe profit și a TVA (debit + accesorii) stabilite în sarcina S.C. B. S.R.L. a fost în sumă totală de 5.906.575 RON, din care 1.579.313 RON (1.119.838 RON + 167.976 + 291.499), cu titlu de impozit pe profit și 4.327.262 RON (2.643.713 + 361.677 + 1.321.872), cu titlu de TVA.

În opinia recurentelor reclamantul a determinat neachitarea, cu rea-credință, a obligațiilor fiscale ajunse la scadență ale S.C. B. S.R.L. (art. 27 alin. (2) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată), prin următoarele operațiuni:

- promovarea și derularea unei politici și a unei practici financiar-economice și contabile caracterizate de o conduită fiscală ilicită, în sensul neîndeplinirii obligațiilor izvorâte din raportul juridic fiscal, așa cum sunt acestea definite de art. 22 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- promovarea și derularea unei politici de abandonare a societății, în sensul neinițierii niciunui demers de reluare/redresare a activității societății, care să permită generarea de resurse financiare necesare achitării în totalitate/parte a obligațiilor fiscale și comerciale ale societății. Definitorie astfel pentru actul său de management al societății a fost absența oricărei preocupări față de promovarea și propășirea intereselor societății, în pofida obligației legale și contractuale avută în acest sens.

Referitor la condiția "relei-credințe" se arată că, deși potrivit art. 14 alin. (2) din Noul C. civ. "buna-credință se prezumă", totuși, din decelarea conținutului faptelor persoanelor răspunzătoare C. și A., în calitate de administratori ai S.C. B. S.R.L., rezultă că resorturile psihologice ce se circumscriu conceptului de bună-credință, precum onestitatea, loialitatea, prudența și temperanța nu se regăsesc în faptele și actele acestora având ca obiect îndeplinirea angajamentelor/obligațiilor izvorâte din raporturile juridice cu organul fiscal.

În susținerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente precum și practică judiciară.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Având în vedere faptul că motivele de recurs sunt similare, Înalta Curte le va analiza și va răspunde criticilor formulate prin considerente comune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin decizia de angajare a răspunderii solidare în situația atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 27 alin. (2) lit. a), b) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nr. 7595/02.06.2015, emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, s-a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în limita sumei de 6.152.214 RON, din care 4.033.639 RON - debit principal, iar 2.118.575 RON - accesorii.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestație administrativă, în condițiile dispozițiilor art. 205 și următoarele Codul de procedură fiscală - care a fost respinsă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin decizia nr. 1808/06.07.2016.

Înalta Curte constată că în motivarea deciziei de antrenare, organul fiscal se limitează la a reține că reclamantul a avut calitatea de asociat al societății de la înființarea ei, în anul 2011, și a preluat funcția de administrator, precum și pachetul majoritar (de 99,995% din părțile sociale) în perioada în care societatea era verificată fiscal. S-a considerat că, în acest fel, reclamantul și-a asumat atât rezultatul inspecției fiscale, cât și consecințele acesteia, respectiv corectarea comportamentului fiscal necorespunzător al societății, în sensul îndeplinirii obligației de achitare către bugetul general consolidat a tuturor obligațiilor fiscale stabilite cu aceasta ocazie.

De asemenea, s-a reținut că, în perioada mandatului său, reclamantul nu a întreprins niciun demers de reluare/redresare a activității societății, care să permită generarea de resurse financiare cu care să se înceapă achitarea obligațiilor fiscale și comerciale ale societății, continuând în acest fel "politica" de abandonare a societății, inițiată de către fostul administrator și asociat.

S-a arătat că, definitorie pentru actul de management al reclamantului a fost absența oricărei preocupări față de promovarea intereselor societății, în pofida obligației legale și contractuale pe care o avea în acest sens, precum și intenția sa vădită de abandonare a societății - ilustrată prin aceea că, începând cu luna martie- aprilie 2013, societatea și-a încetat orice activitate (nota de constatare nr. x/04.03.2014 încheiata de executorii fiscali).

S-a mai reținut că acceptarea și asumarea stării de inactivitate și insolvabilitate a societății la momentul preluării mandatului de administrator, lipsa de inițiativa și de acțiune cu privire la dezvoltarea unei strategii comerciale și de dezvoltare pe termen lung și scurt a societății, de relansare a activității societății și de îndeplinire a scopului patrimonial și social avut în vedere la momentul înființării sale, dezinteresul total față de situația fiscală a societății, în ciuda măsurilor de executare silită luate de organul de executare, declararea insolventei societății după aproximativ un an de zile de inactivitate și insolvabilitate, neprezentarea unui plan de reorganizare a activității societății, deși prin cererea de deschidere a procedurii s-a declarat aceasta intenție, conduc la concluzia că se impune antrenarea răspunderii reclamantului alături de societatea B. S.R.L..

Înalta Curte constată că în cuprinsul deciziei, nu au fost identificate elemente care să permită instanței a stabili dacă, în opinia organului fiscal, toate aceste fapte sunt subsumate ipotezei normative reglementată de art. 27 alin. (2) lit. d) - așa cum pare să rezulte din concluzia finală, ori parte din acestea sunt subsumate ipotezei de la lit. a), parte, ipotezei de la lit. b) și numai o parte, celei de la lit. d) - așa cum pare să rezulte din preambul.

Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) lit. a), b) și d) Codul de procedură fiscală - cu următorul conținut:

"Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, au dobândit în orice mod active de la debitorii care și-au provocat astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credință, sub orice formă, a activelor debitorului;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale".

Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a reținut că în sarcina reclamantului nu se reține nici dobândirea unor active ale debitoarei și nici înstrăinarea sau ascunderea activelor, ceea ce exclude incidența art. 27 alin. (2) lit. a) și b) Codul de procedură fiscală, singurul reproș fiind acela că reclamantul, asumându-și în mod implicit rezultatele controlului fiscal, trebuia să procedeze la achitarea obligațiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina debitoarei.

Or, acest lucru nu poate fi subsumat ipotezei normative instituite de art. 27 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, întrucât textul se referă la nedeclararea și neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale, ceea ce presupune omisiuni săvârșite constând în neevidențierea și neplata la termen a debitelor datorate cu titlu de taxe și impozite, și nicidecum la neachitarea debitelor suplimentare stabilite cu ocazia inspecției fiscale.

Textul urmărește sancționarea administratorului care sustrage, cu rea-credință, societatea de la plata obligațiilor fiscale, prin ascunderea faptului generator, iar nu a administratorului care nu găsește soluții viabile pentru achitarea debitelor suplimentare stabilite de inspecția fiscală.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nicăieri în cuprinsul deciziei, organul fiscal nu justifică reaua-credință care trebuie să caracterizeze refuzul de plată al persoanei responsabile de starea de insolvență, în condițiile în care, oricum, asupra societății au fost inițiate măsuri de executare silită care au limitat drastic orice drept de dispoziție al administratorului statutar asupra resurselor societății.

De asemenea, Înalta Curte constată că afirmațiile recurentelor-pârâte conform cărora intimatul ar fi preluat funcția de administrator în vederea "disipării răspunderii patrimoniale" a numitului C., de "provocare a stării sale de insolvabilitate" cât și a societății debitoare, de "fraudare a creditorului bugetar", nu sunt întemeiate și nu pot fi primite deoarece la momentul preluării funcției de administrator de către intimat, societatea debitoare se afla deja în stare de insolvabilitate, încetându-și cu câteva luni în urmă activitatea.

Astfel, intimatul nu avea cum să influențeze în vreun fel efectuarea măsurilor de executare silită îndreptate față de societatea debitoare sau desfășurarea cercetării penale împotriva fostului administrator.

De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 322/2016 din 05 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019.