ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.02.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 februarie 2020

Deliberând asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/P din 06 iunie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie s-a dispus:

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din perioada 2010-2016).

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de: folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta din anul 2010)

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C., pentru săvârșirea infracțiunii de: folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 5 C. pen. (fapta din anul 2011)

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D., pentru săvârșirea infracțiunii de: folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 5 Cod .penal (fapta din anul 2012)

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului E., pentru săvârșirea infracțiunii de: folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, (fapta din anul 2015)

În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului F., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

4

- art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 32 alin. (1) C. pen. (fapta din anul 2016).

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 20, art. 21, art. 23 și art. 43 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu sediul din Bd. x, mun. București.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 255 C. proc. pen. s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit prin ordonanța procurorului din 12 octombrie 2016 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, în dosarul nr. x/2016, constând în poprirea conturilor deținute de inculpatul A., persoana responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului și persoana responsabilă civilmente Așezământul Monahal Sf. Apostol "Andrei".

În baza art. 272 C. proc. pen., onorariu cuvenit avocat din oficiu, în sumă de 1120 RON, s-a avansat din fondurile M.J. către avocat G., din cadrul Baroului de avocați Constanța.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 02.02.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

A., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (acte materiale din perioada 2010-2016)

B., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (fapta din anul 2010)

C., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (fapta din anul 2011)

D., pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (fapta din anul 2012)

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (fapta din anul 2015) și

F., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, și art. 32 alin. (1) C. pen..(fapta din anul 2016).

S-a reținut în esență de către magistratul procuror că, în perioada 2010 - 2016, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul A., în calitate de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, a folosit și, după caz, a prezentat declarații false (cererea și anexele - declarația de suprafață, angajamentele legale) în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură cu subvențiile SAPS acordate pentru culturi de viță de vie aferente unei suprafețe de teren agricol aflat în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, situat în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), declarații aferente campaniilor 2010 - 2016, în cuprinsul cărora se menționează în mod nereal că parcelele menționate anterior, solicitate la plată, sunt cultivate cu viță de vie pe rod și că solicitanții se angajează să respecte pe toată suprafața agricolă utilizată normele GAEC - evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și au fost invadate cu vegetație nedorită pe tot intervalul formulării cererii și obținerii fondurilor, inculpații neavând niciodată intenția să respecte normele GAEC, rezultând obținerea pe nedrept de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene în sumă totală de 1.392.964,77 RON.

În luna mai 2010, inculpatul B., a prezentat declarații false (cererea și anexele - declarația de suprafață, angajamentele legale) în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură subvențiile SAPS acordate pentru culturi de viță de vie aferente unei suprafețe de teren agricol aflat în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, situat în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), declarații aferente campaniei din anul 2010, în cuprinsul cărora se menționează în mod nereal că parcelele menționate anterior, solicitate la plată, sunt cultivate cu viță de vie pe rod și că solicitanții se angajează să respecte pe toată suprafața agricolă utilizată normele GAEC - evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și au fost invadate cu vegetație nedorită pe tot intervalul formulării cererii și obținerii fondurilor, inculpații neavând niciodată intenția să respecte normele GAEC, rezultând obținerea pe nedrept de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene în sumă de 142.988,37 RON.

În luna martie 2011, inculpatul C., a prezentat declarații false (cererea, declarația de suprafață, angajamentele legale) în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură subvențiile SAPS acordate pentru culturi de viță de vie aferente unei suprafețe de teren agricol aflat în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, situat în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (localitatea Lumina, jud. Constanța), declarații aferente campaniei din anul 2011, în cuprinsul cărora se menționează în mod nereal că parcelele menționate anterior, solicitate la plată, sunt cultivate cu viță de vie pe rod și că solicitanții se angajează să respecte pe toată suprafața agricolă utilizată normele GAEC - evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și au fost invadate cu vegetație nedorită pe tot intervalul formulării cererii și obținerii fondurilor, inculpații neavând niciodată intenția să respecte normele GAEC, rezultând obținerea pe nedrept de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene în sumă de 184.610,27 RON.

În luna aprilie 2012, inculpatul D., a prezentat declarații false (cererea și anexele - declarația de suprafață, angajamentele legale) în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură subvențiile SAPS acordate pentru culturi de viță de vie aferente unei suprafețe de teren agricol aflat în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, situat în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (orașul Ovidiu, jud. Constanța), declarații aferente campaniei din anul 2012, în cuprinsul cărora se menționează în mod nereal că parcelele menționate anterior, solicitate la plată, sunt cultivate cu viță de vie pe rod și că solicitanții se angajează să respecte pe toată suprafața agricolă utilizată normele GAEC - evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și au fost invadate cu vegetație nedorită pe tot intervalul formulării cererii și obținerii fondurilor, inculpații neavând niciodată intenția să respecte normele GAEC, rezultând obținerea pe nedrept de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene în sumă de 239.972,79 RON.

În luna iunie 2015, inculpatul E. a prezentat declarații false (cererea și anexele - declarația de suprafață, angajamentele legale) în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură subvențiile SAPS acordate pentru culturi de viță de vie aferente unei suprafețe de teren agricol aflat în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, situat în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (oraș Ovidiu, jud. Constanța), declarații aferente campaniei din anul 2015, în cuprinsul cărora se menționează în mod nereal că parcelele menționate anterior, solicitate la plată, sunt cultivate cu viță de vie pe rod și că solicitanții se angajează să respecte pe toată suprafața agricolă utilizată normele GAEC - evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și au fost invadate cu vegetație nedorită pe tot intervalul formulării cererii și obținerii fondurilor, inculpații neavând niciodată intenția să respecte normele GAEC, rezultând obținerea pe nedrept de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene în sumă de 281.633,28 RON.

În luna iunie 2016, inculpatul F. a prezentat declarații false (cererea și anexele - declarația de suprafață, angajamentele legale) în relația cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), în legătură subvențiile SAPS acordate pentru culturi de viță de vie aferente unei suprafețe de teren agricol aflat în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, situat în zona denumită "Ferma 3" - Nazarcea (orașul Ovidiu, jud. Constanța), declarații aferente campaniei din anul 2016, în cuprinsul cărora se menționează în mod nereal că parcelele menționate anterior, solicitate la plată, sunt cultivate cu viță de vie pe rod și că solicitanții se angajează să respecte pe toată suprafața agricolă utilizată normele GAEC - evitarea instalării vegetației nedorite, în condițiile în care respectivele parcele erau abandonate și au fost invadate cu vegetație nedorită pe tot intervalul formulării cererii și obținerii fondurilor, inculpații neavând niciodată intenția să respecte normele GAEC, rezultând posibilitatea obținerii pe nedrept de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene în sumă de 326.065,20 RON.

La data de 19.08.2016, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a sesizat din oficiu demarând cercetări împotriva reprezentantului Arhiepiscopiei Tomisului, A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. A fost format dosarul nr. x/2016.

La data de 29.09.2016, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța s-a sesizat din oficiu, demarând cercetări împotriva reprezentantului Arhiepiscopiei Tomisului, A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 C. pen. A fost format dosarul nr. x/2016.

Prin încheierea nr. 65/P/ C. pen./din data de 10.05.2017, în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Constanța a respins cererile și excepțiile invocate de inculpații A., B., E. și F., s-a constatat legalitatea sesizării instanței prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 02.02.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, privind judecata inculpaților A., B., C., E., D. și F., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și începerea judecății.

Prin încheierea nr. 639/20.06.2017 a I. C. civ..J., secția Penală, s-au respins ca nefondate contestațiile formulate de inculpații B., E. și F..

Pe parcursul cercetării judecătorești inculpaților prezenți le-au fost aduse la cunoștință prevederile art. 374 alin. (4) cu referire la art. 396 alin. (10) Cod .proc.pen, în sensul că au dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul în care vor fi găsiți vinovați, dacă recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

În ședința publică din data de 30 octombrie 2017, inculpații A., B., C., E., D. și F., nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor și au solicitat judecarea cauzei conform procedurii obișnuite fără a se prevala de procedura abreviată prev. de art. 375 rap. la art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În timpul cercetării judecătorești au fost audiați martorii H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U. și V..

Totodată s-a dispus și efectuat o expertiză contabilă judiciară care a fost depusă la instanța de fond la data de 10.12.2018, dosar de fond și s-au solicitat relații de la A.P.I.A. Constanța și Bucurețti.

Analizând probele administrate în timpul urmăririi penale și cercetării judecătorești, Curtea a reținut în fapt următoarele:

Infracțiunea de obținere ilegală de fonduri ale Uniunii Europene constă, potrivit art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. Aceasta poate fi de asemenea săvârșită prin omisiunea de a furniza, cu știință, datele cerute potrivit legii pentru obținerea de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept a acestor fonduri. Dacă aceste fapte au produs consecințe deosebit de grave, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Începând cu 01.01.2007, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a implementat măsuri de sprijin pentru fermieri, finanțate din Fondul European de Garantare în Agricultură (F.E.G.A.), ca plăți directe în cadrul Schemei de Plăți Unică pe Suprafață (S.A.P.S.), precum și măsuri de sprijin finanțate din bugetul național și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (F.E.A.D.R.), ca plăți naționale directe complementare (P.N.D.C.).

Fondul European pentru Garantare în Agricultură este destinat finanțării măsurilor de piață, restituirilor la export și plăților directe către fermieri.

Schema de plată unică pe suprafață (S.A.P.S.) constă în acordarea unei sume uniforme pe hectar, plătibilă o dată pe an, decuplată total de producție. Sursa de finanțare pentru plățile efectuate în cadrul S.A.P.S. se asigură din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.).

Suprafața agricolă eligibilă poate avea următoarele categorii de folosință: teren arabil, pajiști permanente, vii, culturi permanente sau grădini familiale; beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociații, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau alte asemenea.

Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul Schemelor de plată unică pe suprafață solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:

- să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 hectar, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 hectare; în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 hectare;

- să declare toate parcelele agricole;

- să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;

- să respecte bunele condiții agricole și de mediu, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației;

- să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Potrivit art. 6, alin. (1) din Ordinul Ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 704/2007, "Consiliile locale pot depune cereri de plată pentru terenurile agricole pe care le administrează și pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de pășunat, iar pe aceste terenuri consiliile locale trebuie să desfășoare propria activitate agricolă pentru respectarea condițiilor de eligibilitate."

De asemenea, în art. 7 din O.U.G. nr. 125/21.12.2006 se menționează obligația solicitanților "Să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate."

Pe baza probelor administrate de procuror în timpul instrucției penale, dar și al cercetării judecătorești, Curtea a reținut următoarea stare de fapt:

Corespunzător H.G. nr. 300/28.03.2002, Arhiepiscopia Tomisului a primit în folosință cu titlul gratuit un teren agricol în suprafață de 350 ha, din administrarea Agenției Domeniilor Statului și folosința SC "W." S.A., situat pe raza orașului Ovidiu, județul Constanța.

La data preluării efective a terenului de către Arhiepiscopia Tomisului, conform "Centralizator Nazarcea", în care sunt prezentate parcelele de teren cu toate suprafațele preluate la ADS, pe categorii de folosință în evidența O. C. pen..I, conform Procesului Verbal de predare din data de 27.08.2004, suprafața predată era ocupată cu viță de vie 182,41 ha, teren arabil 14,82 ha, livadă pomicolă 155,04 ha. Din Centralizator, conform evidenței OCPI, rezultă că 131,61 ha erau ocupate cu vie pentru struguri și 50,80 ha vie portaltoi. Se anexează Centralizatorul menționat.

În centralizatorul prezentat este menționat numărul cadastral existent în evidența ANCPI pentru cele 82 parcele de teren măsurate, cu suprafața totală de 344,41 ha, plus 7,86 ha din acte, suprafața celor 4 parcele care nu poartă număr cadastral și nu rezultă că ar fi fost măsurate de OCPI Constanța (Arhiepiscopia Tomisului nu a prezentat documentația completă cu toate anexele care fac parte integrantă a Procesului de predare - primire a terenului în discuție).

Conform încheierii Nr. 5922/COM/25.06.2004 a Tribunalului Constanța, SC "W."SA a intrat în faliment și a fost numit Lichidator Judiciar X. prin lichidator Y., astfel că întreaga suprafața de teren de 350 ha menționată, cât și alte active imobile și mobile, au fost preluate de către lichidator în vederea vânzării acestora.

Arhiepiscopia Tomisului a inițiat mai multe acțiuni în instanță care s-au desfășurat pe o perioadă de 6 ani, iar prin sentința civilă nr. 4524/COM/19.06.2009 a Tribunalului Constanța și încheierea nr. 1374/COM/25.11.2010 prin care sentința a rămas definitivă și irevocabilă, suprafața de teren cu viță de vie și livadă pomicolă a redevenit în folosința Arhiepiscopiei Tomisului.

Corespunzător informațiilor primite, rezultă că Activitatea de producție s-a desfășurat pe structura organizatorică a S.C. W. și anume: Ferma nr. 1 care exploatează 115 ha viță de vie, Ferma Nr. 3, exploatată 67,25 ha vie și Ferma Nr. 8 zootehnie și legume, plus diferența de suprafață până la 350 ha preluată.

În Memoriul Justificativ anexat expertizei, Arhiepiscopia menționează că în perioada anilor 2004 - 2009 culturile de viță de vie și livezi pomicole au fost exploatate de lichidatorul Judiciar amintit, că nu au fost întreținute și lăsate în bunul plac al furturilor pomilor, spalierilor și sârmelor, astfel că la preluarea suprafețelor de vie de către Arhiepiscopie, acestea erau într-o stare jalnică de degradare cu mari goluri atât în vie, cât și în livadă.

Drept urmare a situației în care a fost preluată de la lichidatorul judiciar a suprafeței de vie, a fost întocmit Proiectul de reconversie a suprafeței de 146,40 ha cu viță de vie înregistrat la DADR Constanța sub Nr. 2912/10.06.2010, care a fost respins pe motiv că Arhiepiscopia nu deține în proprietate suprafața cu vie pentru care a solicitat reconversia cu fonduri europene.

Începând cu anul 2010, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit până în anul 2015, subvenții de la APIA pentru suprafețele de teren aflat în folosință.

Prin încheierea nr. 733/08.06.2016 - B.N.P. Z., a fost Autentificat ACTUL CONSTITUTIV pentru "AA." cu sediul în oraș Ovidiu, Sat Culmea, având ca membrii fondatori: Arhiepiscopia Tomisului, BB. S.R.L., CC., R. și T., fiecare cu o contribuție de 2000 RON din capitalul social și 20% participare la beneficii.

În anul 2016, AA. prin inc. F. - președinte Consiliu de administrație, a solicitat subvenții de la APIA pentru suprafața totală de teren de 337,30 ha, din care 188,50 ha vii pe rod, fiind aceeași suprafață de teren aflată în folosința Arhiepiscopiei Tomisului, dar pentru suprafața respectivă nu au fost eliberate subvenții.

La dosarul APIA există cererea unică x/17 mai 2010 și cererea de plată nr. x/17.05.2010 înregistrată la APIA Constanța și Declarația de suprafață 2010, penru solicitare de fonduri de către Așezământul Monahal Sf. Ap. Andrei pentru 263,82 ha culturi agricole prin împuternicit B. conform Împuternicirii nr. 1102/28.04.2010, dată de Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului.

Prin Decizia nr. 108 a Arhiepiscopiei Tomisului nr. 1073/27.04.2010, a fost inființat Așezământul Monahal "Sf. Ap. Andrei" începând cu data de 01.05.2010 în localitatea Nazarcea, unitate cu personalitate juridică reprezentată legal prin Preot C., conform Deciziei Nr. 802/27.09.2010 emisă de Arhiepiscopia Tomisului.

În baza Cererii unice menționate și Declarației de suprafață - 2010 - I.P.A Online, ANEXA nr. 2, APIA - județean Constanța a emis următoarele decizii de plată:

Decizia Nr. 2221217/31.12.201 L de acordare a plăților în campania 2010, emisă pe numele Așezământul Monahal Sf. Ap. Andrei, pentru suma de 85226,34 RON, aferentă suprafeței de 263,82 ha culturi agricole din care 173,87 ha vii pe rod struguri pentru vin. (A fost aplicată reducere procentuală pe suprafață în sumă 5569,75 RON, ca urmare a depășirii suprafețelor declarate de fermieri la nivelul României) .ANEXA nr. 3

Decizia nr. x/11.07.2011, de acordare a plăților în campania 2010, emisă pe numele Așezământului Monahal Sf. Ap. Andrei, pentru suma de plată de 57762,03 RON. ANEXA nr. 4

Total sumă primită aferente campaniei 2010 pentru suprafața totală de 263,82 ha, din care 173,87 ha vii pe rod, conform celor două decizii = 14298,37 RON din care 84994,89 RON pe schema de plată SAPS, 231,45 RON pe schema PNDC1 și 57762,03 RON pe schema ZDS - zone defavorizate de condiții naturale specific.

Revine în medie suma de 541,99 RON/ha culturi agricole (142988,37 RON/263,82 ha).

În dosarul întocmit de APIA - Centrul Județean Constanța pentru solicitarea subvențiilor în anul 2010 de către Așezământul Monahal Sf. Ap. Andrei, există Angajamentul semnat de împuternicitul unității, pentru respectarea bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC) - fila, pagina 4 din Cererea unică de plată.

Cele 26 parcele cu viță de vie cu suprafața totală de 67,20 ha analizate, se identifică în Cererea unică și Declarația de suprafață 2010.

La dosarul APIA există cererea unică CT 1443/09.03.2011 și cererea de plată nr. x/09.03.2011 înregistrate la APIA Constanța și Declarația de suprafață 2011, pentru solicitare de fonduri de către Așezământul Monahal Sf. Ap. Andrei pentru suprafața de 263,82 ha culturi agricole prin reprezentant C..

În baza cererii unice de plată pe suprafața 2011 și Declarației de suprafață - 2011 I.P.A - Online. ANEXA Nr. 5, APIA - Centrul Județean Constanța, a emis următoarele decizii de plată:

Decizia de plată în avans Nr. l 174235/18.10.2011 de acordare a plăților în avans în campania 2011, emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului, pentru suma de 53980,32 RON aferentă suprafeței de 294,95 ha culturi agricole din care 173,87 ha vii pe rod cu struguri pentru vin. ANEXA Nr. 6.

La dosar există Formularul - Completarea declarației de suprafață 2011, CT 115994/01.06.2011, pentru suprafața de 31,13 ha culturi agricole.

De asemenea, în dosarul APIA - există Cererea pentru transfer de exploatație Nr. 475/19.05.2011, de la Așezământul Monahal Sf. Apostol Andrei, către Arhiepiscopia Tomisului prin reprezentant E., conform împuternicirii nr. 1440/18.05.2011.

Decizia nr. x/13.12.2011 - campania 2011, emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 126081,07 RON, aferentă suprafeței de 294,95 ha culturi agricole, din care 173,87 ha vii pe rod cu struguri pentru vin. ANEXA nr. 7.

Decizia nr. x/08.02.2012, campania 2011 de acordare diferențe față de decizia Nr. 2150574/13.12.2011; pentru suma de 4548,88 RON. ANEXA nr. 8.

Suma totală aferentă campaniei 2011 = 184610,27 RON, din care 117212,96 RON pe schema de plată SAPS, 4548,88 RON pe schema de plată PNDCI, 61273,96 RON pe schema de plată ZDS și 1574,47 RON pe schema ZSD (zonă semnificativ defavorizată).

Revine în medie suma de 625,90 RON/ha culturi agricole (184610,27 RON/294,95 ha).

Există în dosarul APIA Angajamentul semnat de reprezentantul Așezământul Monahal Sf. Ap. Andrei pentru respectarea bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC), fila pagina 4 la Cerere unică de plată.

În dosarul APIA pentru solicitare de fonduri bănești există cererea unică de plată pe suprafață CT 7564/26.04.2012 și cererea de plată nr. x/26.04.2012 și declarația de suprafață 2012, pentru solicitare de fonduri de către Arhiepiscopia Tomisului prin împuternicit D., conform Împuternicirii nr. 1297/26.01.2012, pentru suprafața solicitată de 350,45 ha culturi agricole.

De asemenea, la dosarul de acordare a subvențiilor întocmit de APIA - Constanța, există Angajamentul din data de 26.04.2012 semnat de D., pentru respectarea bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC) conform Ordinului MADR nr. 30/147/2010 cu modificările și completările ulterioare.

Pe baza cererii unice de plată și Declarației de suprafață 2012 - I.P.A Online, ANEXA Nr. 9, APIA Constanța a emis următoarele decizii de plată:

Decizia de plată în avans Nr. 889926/17.10.2012 - Campania 2012, emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 83321,46 RON, aferentă suprafeței de 340,75 ha culturi agricole, din care 161,20 ha viță de vie.

Decizia Nr. 1993367/25.11.2012, Campania 2012 emisă de APIA - Constanța pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 156651,32 RON aferentă suprafeței 340,70 ANEXA Nr. 11.

S-a aplicat reducere valorică de 18301,01 RON, ca urmare a depășirii suprafeței declarate de către fermieri la nivelul României.

Total sumă primită în Campania 2012 = 239972,78 RON, din care 166744,31 pe schema de plată SAPS, 4556,70 RON pe schema de plată PNDC1 și 68571,77 RON pe schema de plată ZDS (zone defavorizate de condiții naturale specifice).

Revine în medie suma de 704,25 RON/ha culturi agricole (239972,78 RON/340,75 ha).

La dosar există Formularul M3 - Retragere parțială a Declarației de suprafață 2012, Nr. 672/28.05.2012, pentru suprafața de 9,68 ha.

Din cele 26 parcele cu viță de vie pe rod analizate, numai pentru un număr de 21 parcele cu 54,58 ha vie expertizate, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit subvenții în anul 2012 de la APIA Constanța identificate în Declarația de suprafață - 2012.

La dosarul APIA - Constanța întocmit pentru solicitare de subvenții în anul 2013 de către Arhiepiscopia Tomisului, există Cerere unică de plată pe suprafață - 2013, x/25.04.2013, cererea de plată nr. x/25.04.2013 înregistrată la APIA și Declarația de suprafață - 2013 pentru suprafață de 340,75 ha culturi agricole, prin reprezentant A..

În baza cererii unice de plată pe suprafață 2013 și Declarației de suprafață 2013 - I.P.A - Online - ANEXA nr. 13, APIA Constanța a emis următoarele decizii de plată:

Decizia de plată în avans nr. x/17.10.2013 - Campania 2013, emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 92691,62 RON, aferentă suprafeței de 340,55 ha culturi agricole, din care 161,20 ha viță de vie pe rod cu struguri pentru vin.

Decizia nr. x/04.12.2013, Campania 2013 emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 169575,46 RON aferentă suprafeței 340,75.

S-a aplicat reducere valorică de 22627,65 RON ca urmare a depășirii suprafeței declarată de către fermieri la nivel de România.

Total sumă primită în Campania 2013 = 262267,08 RON, din care 188845,90 RON pe schema SAPS, suma 2967,54 RON pe schema PNDC1 și 70453,64 RON pe schema ZDS.

Revine în medie suma de 769,68 RON/ha culturi agricole (262267,08 RON/340,75 ha determinate).

La dosarul APIA există Angajamentul pentru respectarea Bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC) ANEXA nr. 16 și Raportul de control nr. x din 13.09.2013 privind suprafața parcelelor și respectarea Bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC), în care sunt cuprinse la controlul aleatoriu efectuat și 2 parcele din cele 26 parcele expertizate (parcela xa = 3,30 ha vie pe rod și parcela xa = 3,25 ha vie pe rod).

Concluzia controlului "Condițiile GAEC sunt respectate OK".

Din cele 26 parcele la care se face raportarea, un număr de 21 parcele cu suprafața de 54,58 ha vie pe rod cu struguri pentru vin expertizate, pentru care Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit subvenții de la APIA Constanța identificate în Declarația de suprafață 2013.

La dosarul APIA - Constanța de acordare a subvențiilor în anul 2014 există Cererea unică de plată pe suprafața CT 10051/13.05.2014, cererea de plată nr. x/13.05.2014, și Declarația de suprafață 2014 înaintate de Arhiepiscopia Tomisului prin reprezentant A. pentru suprafața de 339,05 ha culturi agricole.

La dosar există Angajamentul și Declarația privind respectarea cerințelor de eco-condiționalitate și Bunelor condiții agricole și de mediu (GAEC).

În baza cererii unice de plată pe suprafață și Declarației de suprafață - 2014 - IPA - Online - ANEXA Nr. 18, APIA Constanța a emis următoarele decizii de plată:

Decizia de plată în avans nr. x/30.10.2014, campania 2014, emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 155495,47 RON, aferentă Suprafeței de 339,05 ha culturi agricole suprafață determinată, din care 161,20 ha vii pe rod cu struguri pentru masă: ANEXA Nr. 19;

Decizia Nr. 1797380/09.12.2014, Campania 2014, emisă pentru suma de 126238,06 RON aferent suprafeței 339,05 culturi agricole: ANEXA Nr. 20.

S-a aplicat reducere valorică în sumă de 26180,71 RON ca urmare a depășirii suprafețelor declarate de fermieri la nivelul României.

Total sumă primită în Campania 2014 = 281733,53 RON din care 208413,48 RON pe schema de plata SAPS, suma de 70701,67 pe schema de plată ZDS și suma de 2618,38 RON pe schema de Ajutoare Naționale Tranzitorii ANT1.

Revine în medie suma de 831,02 RON/ha culturi agricole (281733,53 RON/339,05 ha culturi agricole).

Din cele 26 parcele cu viță de vie pe rod analizate, un număr de 21 parcele 54,58 ha vie pe rod expertizate pentru care Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit fonduri bănești în anul 2014, de la APIA Constanța, identificate în declarația de suprafață 2014.

În dosarul APIA Constanța de acordare a subvențiilor în anul 2015, există cererea unică de plată pe suprafață x/10.06.2015, cererea nr. x/10.06.2015 și Declarația pe suprafață 2015 pentru solicitarea de fonduri de către Arhiepiscopia Tomisului pentru suprafața de 354,77 ha culturi agricole, prin reprezentant Preot E., conform împuternicirii nr. 1585/22.05.2015.

Pe baza Cererii unice de plată pe suprafață 2015 și Declarației de suprafață 2015 - IPA - Online. ANEXA Nr. 21, APIA - Constanța a emis următoarele decizii de plată:

Decizia de plată în avans Nr. 1460520/29.11.2015, Campania 2015, emisă numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 84631,23 RON, aferentă suprafeței de 354,77 ha culturi agricole, din care 173,82 ha viță de vie pe rod cu struguri pentru vin: ANEXA Nr. 22;

Decizia nr. x/19.04.2016, Campania 2015, emisă pe numele Ahiepiscopiei Tomisului pentru suma de 54306,57 ANEXA Nr. 23

Decizia nr. x/15.05.2016, Campania 2015, emisă pe numele Arhiepiscopiei Tomisului pentru suma de 142695,48 RON, ANEXA nr. 24

Total sumă primită în Campania 2015 = 281633,28 RON din care 124969,84 RON pe schema de plată SAPS, suma de 100883,18 pe schema de plată ANT1, plăți redistributive 5751,58 RON și 50028,68 RON pe măsura M13,2 - plăți compensatorii pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative.

Revine în medie suma de 793,85 RON/ha culturi agricole (281633,28 RON/354,77 ha culturi agricole).

La dosarul APIA există Angajamentul pentru respectarea condițiilor de acordare a ajutoarelor tranzitorii, a plăților pe diferite Măsuri de plată din PNDR.

De asemenea, la dosarul APIA pentru acordarea subvențiilor în anul 2015, există Raportul de control Nr. x din 26.08.2016 efectuat Exploatației Arhiepiscopiei Tomisului, din care rezultă că au fost controlate 8 parcele din cele 62 parcele ale exploatației și s-a constatat în urma controlului pe teren că parcelele declarate cu vie au fost neîntreținute în totalitate instalându-se vegetația nedorită și a fost aplicat codul de neconformitate PA. 14.

Se anexează Raportul de control respectiv, ANEXA Nr. 25

Din cele 26 parcele cu viță de vie pe rod cu struguri pentru vin analizate, un număr de 26 parcele cu suprafața de 67,16 ha vie pe rod expertizate pentru care Arhiepiscopia Tomisului a solicitat și primit fonduri bănești de la APIA în anul 2015, identificate în Declarația de suprafață 2015.

În dosarul APIA - Constanța de acordare a subvențiilor în anul 2016, există crerea unică de plată pentru suprafață CT 13104/22.06.2016, ANEXA nr. 26 - formulată de AA., prin administrator F., cu suprafața de 337,30 ha și Declarația de suprafață 2016 - IPA - Online, pentru suprafața de 337,30 ha culturi agricole, din care 188,50 ha vii pe rod cu struguri pentru vii - ANEXA nr. 27.

Cererea nu a fost aprobată la plată și nu a fost procesată.

Pe baza cererilor unice de plată și Declarațiilor de suprafață anuale, înainte în perioada analizată 2010 - 2016, referitoare la cele 26 parcele cu viță de vie pe rod cu struguri pentru vin și struguri de masă din folosința Arhiepiscopiei Tomisului expertizate, au fost solicitate și obținute fonduri sub formă de subvenții de la APIA - Constanța.

În anul 2016 au fost solicitate subvenții pentru suprafața de 68,20 ha de către AA. dar plățile nu au fost eliberate.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, Curtea a reținut că art. 18

1

alin. (1) din Legea 78/2000, prevede că folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Elementul material al acestei infracțiuni constă în acțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, fapta fiind săvârșită cu intenție directă sau indirectă, iar urmarea imediată este reprezentată de obținerea ilegală de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor.

De remarcat faptul că existența acestei infracțiuni nu este condiționată de producerea unei pagube bugetului Uniunii Europene, ca urmare a săvârșirii elementului material. Esențial este elementul subiectiv al relei-credințe.

Aceasta înseamnă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în cazul în care, că urmare a folosirii sau prezentării de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, au fost obținute fonduri pe nedrept, și această inclusiv în ipoteza în care proiectul a fost implementat și finalizat exact în termenii menționați în cererea de finanțare.

Sub aspect subiectiv infracțiunea se săvârșește cu vinovăție sub forma intenției directe, fiind calificată prin scop, făptuitorul urmărind că prin săvârșirea faptei ar putea produce o pagubă bugetului Uniunii Europene.

Astfel, într-o cauză, Înalta Curte a reținut că, o altă modificare importantă prevăzută de legea nouă este aceea a menționării exprese, ca și element constitutiv al infracțiunii, comiterea cu "rea-credință", ceea ce înseamnă că infracțiunea trebuie comisă cu intenție directă. (I. C. civ..J., secția penală, decizia nr. 1313/2014.

De altfel, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 18

1

din Legea 78/2000 se impun a fi analizate în contextul mai larg al reglementărilor naționale și europene ce vizează prevenirea și combaterea fraudării bugetului Uniunii Europene. În acest sens în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 se face distincție între 3 categorii diferite de abateri, neregula, nereguli cu caracter sistemic-de sistem și frauda.

Prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul UE și/sau fondurile publice aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Nereguli cu caracter sistemic/de sistem sunt nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerințele cheie ale sistemelor de management și control care se produc ca urmare a unor deficiențe de proiectare a procedurilor de management și control, a unor erori sistemice de aplicare a procedurilor sau din necorelarea prevederilor legislației naționale cu reglementările comunitare. Prin fraudă legiuitorul a înțeles să definească infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora incriminate de C. pen. ori de alte legi speciale.

Este evident din cele de mai sus că neregula sau abaterea poate fi săvârșită atât de beneficiar cât și reprezentații autorității, în speță A.P.I.A. Constanța.

Conform art. 121 din Legea nr. 139/2007 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură:

"Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare. Persoanele care prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare aferente sprijinului financiar au încasat sume de bani de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de sprijin financiar pentru o perioadă de 3 ani."

În aceeași ordine de idei regulamentul delegat-UE nr. 640/2014 al Comisiei Europene de completare a Regulamentului UE nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul integrat de administrare și control și condițiile pentru refuzarea sau retragerea plăților și pentru sancțiunile administrative aplicabile în cazul plăților directe, al sprijinului pentru dezvoltare rurală și al ecocondiționalităților prevede la art. 35 "În ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor în materie de ecocondiționalitate, sancțiunile administrative ar trebui stabilite ținând cont de principiul proporționalității. Sancțiunile administrative ar trebui aplicate doar dacă fermierul a acționat neglijent sau deliberat și ar trebui clasificate în funcție de gravitatea neconformității comise."

Față de cele de mai sus este evident că în prezenta cauză neregulile constatate de expertiza agricolă dispusă la instrucția penală, de la normele ce reglementează procedurile de obținere și folosire a fondurilor europene nu intră sub incidența ilicitului penal, fiind în prezența unor simple nereguli fără a se putea vorbi despre fraudă.

Astfel, toate probele administrate în timpul cercetării judecătorești, respectiv declarațiile martorilor care se coroborează cu expertiza contabilă efectuată în cauză conduc indubitabil la concluzia că inculpații A., B., C., E., D. și F. nu au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor cu vinovăția prevăzută de lege, fiind evidentă lipsa relei credințe.

Martora S. a relatat în fața Curții că în perioada mai 2010- decembrie 2010 a încheiat un contract individual de muncă cu Arhipescopia Tomisului și desfășura activitatea în cadrul fermei viticole de la ferma Nazarcea. Activitatea desfășurată nu a fost salarizată deoarece Arhiepiscopia nu avea fondurile necesare. Totodată a precizat că inculpatul B. era angajat în calitate de jurist, iar martorul J. administrator.

A precizat martora că în anul 2010 au existat muncitori zilieri care au efectuat lucrările de întreținere specifice culturilor de viță de vie, dar față de starea de vegetație și de îmbătrânire a culturii s-a demarat un proiect de reconversie care deși a fost finalizat nu a putut fi depus deoarece lipsea avizul necesar emis de către ANAF.

Totodată martora a precizat că sumele de bani prin care se achiziționau materialele necesare întreținerii culturii de viță de vie și plata muncitorilor zilieri proveneau de la casieria Arhiepiscopiei Tomisului.

Martorul J., a relatat constant, și la procuror dar și la instanța de fond că a fost angajat în anul 2010 la ferma viticolă Nazarcea, în calitate de director de către Arhiepiscopia Tomisului și în această calitate a solicitat unei alte societăți comerciale agricole închirierea unui număr de 6-7 tractoare, precum și împrumutul unor substanțe chimice care au fost folosite la efectuarea lucrărilor specifice întreținerilor culturilor de viță de vie.

Același martor a relatat că din suprafața totală a efectuat lucrări de întreținere pe circa 100 - 120 hectare, iar plata tractoarelor închiriate și a substanțelor folosite în valoare de circa 1 miliard de RON a fost efectuată de către el.

Din suprafața de circa 150 de hectare s-au recoltat aproximativ 30 de tone de struguri, care au fost vinificați la DD., pe care o avea în proprietate.

Același martor a relatat că au existat neînțelegeri între el și conducerea Arhiepiscopiei Tomisului, deoarece nu a fost achitat salariul lunar și nici cheltuielile pe care le-a efectuat cu întreținerea culturii de viță de vie. Datorită acestor neînțelegeri, cantitatea de vin a fost reținută în crama personală, nefiind returnată arhiepiscopiei.

Martorii O., angajată cu contract de muncă la Așezământul Monahal a precizat că suprafața de teren preluată în anul 2010 de circa 150 de hectare a fost lucrată, iar toată cantitatea de struguri era recepționată și vinificată în DD. conform documentelor justificative depuse la Direcția Agricolă Județeană Constanța anual.

Suprafața menționată a fost lucrată cu muncitori zilieri, fiind angajat chiar și un inginer, iar cultura de viță de vie a fost tăiată în fiecare an, s-au înlocuit golurile precum și șpalierii și s-au efectuat operațiunile de stropire contra bolilor specifice așa cum rezultă din documentele justificative privind achiziția de substanțe necesare stropirii sau de motorină. Același martor a relatat că o suprafață de circa 20 de hectare nu se putea lucra fiind degradată în totalitate.

Martorul H. care până în anul 2010 inclusiv a lucrat în cadrul fostului IAS Nazarcea vreme de 40 de ani, în calitate de tehnician viticol a relatat în consonanță cu martora O. că suprafața de circa 150 de hectare de viță de vie pe rod avea o vechime de circa 17-18 ani iar în anul 2010 când suprafața de teren a trecut în folosința arhipescopiei au fost efectuate toate lucrările specifice de la tăiat la ierbicidat. Aceste lucrări au fost efectuate de circa 70-77 de oameni care au fost trimiși de către Arhipescopia Tomisului, iar motorina necesară era adusă în fermă de către o persoană pe nume V..

Susținerile martorilor de mai sus sunt în consonanță și cu declarațiile martorilor T., inginer horticol, U. inginer agronom și V. care au precizat că în perioada anilor 2011-2012 au efectuat lucrări la ferma viticolă din localitatea Nazarcea care aparținea Arhiepiscopiei Tomisului în lunile aprilie-mai, cu un număr de circa 20-40 de persoane și cu o frecvență de aproximativ 15 zile dintr-o lună. Cu această ocazie, martorii au constatat că suprafața de viță de vie avea efectuate în bună parte lucrările specifice, că se prezenta într-o formă acceptabilă, dar fiind o cultură de viță de vie destul de bătrână cuprindea și goluri de vegetație și prezenta și un grad mare de erbicidare.

Din aprecierile martorilor menționați, cultura de viță de vie era aptă să producă o cantitate de circa 3-5 tone de struguri la hectar.

În acest sens Curtea a reținut și declarația martorei L. care avea în proprietate o suprafață de teren de 22 de hectare care se afla în vecinătatea fermei 3 a postului IAS Nazarcea aflată în folosința Arhepiscopiei Tomisului.

De altfel, martora a precizat că a permis aprovizionarea cu apă fără plată după o discuție pe care a avut-o cu inculpatul D. și cu marto

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă