ÎCCJ, decizie (scj.ro #158810)

Preluarea judecății. Procedură

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Proceduri prevăzute în Legea nr. 302/2004

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

preluarea judecății

Legea nr. 302/2004,

art. 131

În conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, procedura de preluare a judecății implică două etape, atribuite în competența unor instanțe distincte și soluționate prin hotărâri diferite, supuse distinct controlului judiciar. Prima etapă a procedurii privește admisibilitatea cererii de preluare a judecății, atribuită în competența curții de apel, care se pronunță prin încheiere, supusă căii de atac a contestației, iar a doua etapă a procedurii privește judecata, care se realizează de către instanța competentă să judece cauza în primă instanță, conform Codului de procedură penală, pronunțându-se prin sentință, supusă căilor de atac reglementate în același cod.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 155 din 4 martie 2020

Prin încheierea din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 131 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de preluare a procedurii formulată de autoritățile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în ceea ce privește dosarul penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper.

Împotriva încheierii din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în termen legal intimata A. a declarat contestația de față, solicitând admiterea acesteia, desființarea încheierii și, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de preluare a procedurii formulată de autoritățile din Republica Slovenia.

Examinând contestația declarată de intimata A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Procedura de preluare a judecății implică, în conformitate cu dispozițiile art. 131 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, o primă etapă privind admisibilitatea cererii de preluare a judecății și o a doua etapă privind

judecata

.

Potrivit art. 131 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată, curtea de

apel

este instanța competentă să dispună, prin încheiere motivată, cu privire la admisibilitatea cererii de preluare a judecății, încheiere supusă căii de atac a contestației, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Conform art. 131 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care cererea de preluare a judecății a fost considerată admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală. Prin urmare, după pronunțarea încheierii prin care curtea de apel  a stabilit admisibilitatea cererii de preluare a judecății, judecata continuă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală privind competența materială.

Sintetizând, rezultă din analiza dispozițiilor legale invocate, că legiuitorul a stabilit, în cadrul procedurii de preluare a judecății, două etape: prima, propriu-zisă, vizează admisibilitatea cererii, iar cea de-a doua privește judecata ce trebuie efectuată de către autoritățile judiciare române competente, fiecare etapă fiind guvernată de norme procedurale proprii. Astfel, după ce curtea de apel constată că cererea de preluare a judecății este admisibilă, judecata continuă potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală, astfel cum prevede alin. (6) al art. 131 din Legea nr. 302/2004. Or, judecata, în primă instanță, obligă la soluționarea fondului cauzei de către instanța căreia i-ar reveni competența să judece potrivit legii naționale, în speță judecătoria, conform dispozițiilor art. 35 C. proc. pen.

Existența a două feluri de hotărâri - încheiere pentru admisibilitatea cererii de preluare a judecății, respectiv sentință pentru fondul cauzei - cu prevederea unor căi de atac diferite, conduce, în mod evident, la concluzia că  procedura de preluare a judecății implică două etape distincte, pentru prima etapă competența aparține curții de apel, iar cea de-a doua etapă, judecarea pe fond a cauzei, aparține instanței competente să judece în primă instanță potrivit legii naționale.

Prin urmare, în cauza de față, Curtea de Apel București, Secția a II-a penală a dispus în mod corect prin încheiere asupra cererii de preluare a judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 131 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, analizând condițiile de admisibilitate, motiv pentru care criticile formulate de contestatoare, prin apărător ales, referitoare la primul motiv de contestație, nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește cererea de preluare a procedurii formulată de autoritățile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în ceea ce privește dosarul penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, această lege se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală:

a) extrădarea;

b) predarea în baza unui mandat european de arestare;

c) transferul de proceduri în materie penală;

d) recunoașterea și executarea hotărârilor;

e) transferarea persoanelor condamnate;

f) asistența judiciară în materie penală;

g) alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.

La art. 4 din actul normativ amintit se prevede că această lege „se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.”

Prin O. G. nr. 77/1999, aprobată prin Legea nr. 34/2000, România a ratificat Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, care în art. 8 pct. 1 prevede următoarele:

„Un stat contractant poate solicita unui alt stat să înceapă urmărirea în unul sau mai multe dintre cazurile următoare:

a) dacă acuzatul are reședința obișnuită în statul solicitat;

b) dacă acuzatul este cetățean al statului solicitat sau dacă acest stat este statul său de origine;

c) dacă   acuzatul   execută   sau   urmează   să   execute   o   pedeapsă privativă  de libertate în statul solicitat;

d) când acuzatul face obiectul, în statul solicitat, al unei urmăriri judiciare pentru aceeași infracțiune sau pentru alte infracțiuni;

e) dacă se consideră că transferul urmăririi este justificat prin interesul de a descoperi adevărul și, mai ales, dacă elementele de probă cele mai importante se găsesc în statul solicitat;

f) dacă se consideră că executarea unei eventuale condamnări în statul solicitat este susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a condamnatului;

g) dacă se consideră că prezența acuzatului la audieri nu poate fi asigurată în statul solicitat;

h) dacă statul solicitant consideră că nu este în măsură să execute o eventuală condamnare, chiar atunci când are calea extrădării, și că statul solicitat este în măsură să o facă.”

Trebuie precizat că termenul „urmărire” utilizat în Convenție are un sens mai larg, referindu-se atât la urmărirea penală, cât și la judecarea cauzei.

Totodată, art. 133 din Legea nr. 302/2004 prevede, referitor la cererea de preluare a procedurii penale, următoarele:

„(1) Cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale se respinge dacă exercitarea urmăririi penale este contrară principiului

non bis in idem

sau dacă, la data menționată pe cerere, prescripția răspunderii penale este împlinită potrivit legii române.

(2) Totodată, cererea statului străin de preluare sau inițiere a procedurilor penale poate fi respinsă, în tot sau în parte, în următoarele cazuri:

a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat;

b) făptuitorii sunt necunoscuți;

c) persoana cercetată nu are reședința obișnuită în România;

d) persoana cercetată nu este cetățean român și nu avea reședința obișnuită pe teritoriul României în momentul săvârșirii faptei;

e) infracțiunea în legătură cu care se solicită urmărirea are un caracter politic sau este o infracțiune pur militară ori pur fiscală;

f) există motive serioase să se creadă că cererea de urmărire penală este determinată de considerente de rasă, naționalitate sau opinii politice;

g) legea penală română este deja aplicabilă faptei și, potrivit acestei legi, răspunderea penală este prescrisă la momentul primirii cererii;

h) urmărirea penală este contrară angajamentelor internaționale ale României;

i) urmărirea penală este contrară principiilor fundamentale ale ordinii juridice române;

j) față de împrejurările cauzei, preluarea urmăririi penale nu este oportună.”

Raportat la textele de lege invocate și la actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată faptul că persoana care face obiectul cererii a fost trimisă în judecată de către autoritățile judiciare ale statului solicitant pentru săvârșirea infracțiunii de deturnare și utilizare nejustificată a patrimoniului străin prevăzută în art. 209 alin. (1) C. pen. sloven, constând în aceea că, „în perioada 4 septembrie 2017 - 15 septembrie 2017, pe vasul de croazieră B., în portul Piram, unde a lucrat în baza contractului de muncă pentru navă, încheiat cu societatea C., la locul de muncă „purser”, persoană responsabilă cu îndatoriri financiare și administrative, în care se încadrează și primirea numerarului în seifuri, numita a luat suma de 21.689,11 euro și 3.872,14 USD (3.119.93 euro) și astfel și-a însușit pe nedrept în dauna societății C. în total suma de 24.809,04 euro”, faptă ce corespunde infracțiunii de delapidare, prevăzută în art. 295 raportat la art. 308 C. pen., fiind îndeplinită condiția dublei incriminări.

De asemenea, se constată că cererea statului solicitant de preluare a judecății nu este contrară principiului

non bis in idem

, nefiind pronunțată o hotărâre definitivă pentru aceleași fapte nici în Republica Slovenia și nici în România, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar a persoanei în cauză.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, se constată că aceasta nu a intervenit, întrucât termenele prevăzute de legea penală conform art. 155 și art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. nu au fost depășite.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că persoana cercetată are cetățenie română; în urma consultării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a rezultat că figurează cu domiciliul în Municipiul București.

Astfel, având a analiza și ipoteza prevăzută în art. 133 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, contrar primei instanțe, că cererea este întemeiată sub aspectul oportunității desfășurării procedurii penale în România, în condițiile în care intimata, de cetățenie română, se află pe teritoriul României unde își desfășoară și activitatea profesională, astfel că executarea unei eventuale condamnări în România ar fi susceptibilă să amelioreze posibilitățile de reintegrare socială a acesteia.

Totodată, întrucât se pretinde că intimata A. a săvârșit fapta pe vasul de croazieră B., în portul Piram, administrarea probelor constând în audierea martorilor se poate realiza în egală măsură de instanța slovenă sau de instanța română prin videoconferință, în al doilea caz, în baza unui ordin european de anchetă.

Prin urmare, apreciind esențială în cauză asigurarea prezenței persoanei acuzate la judecarea cauzei și constatând, totodată, că executarea unei eventuale pedepse în România ar asigura posibilități reale de reintegrare socială a acesteia, văzând că sunt îndeplinite astfel cerințele Convenției europene privind preluarea de proceduri în materie penală adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972, cu referire la art. 2 (existența unei solicitări a unui alt stat contractant), art. 6 și art. 7 (dubla incriminare a faptelor), art. 8 pct. 1 lit. a), b) și f) (acuzata are reședința obișnuită în statul solicitat, respectiv România; aceasta este cetățean român; există posibilitatea ca în cazul unei condamnări în statul solicitat să se amelioreze posibilitatea de reintegrare socială a celor condamnați), instanța de control judiciar, în temeiul art. 131 și urm. din Legea nr. 302/2004, consideră admisibilă cererea de preluare a procedurii penale privind judecata intimatei de către autoritățile judiciare române.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de intimata A. împotriva încheierii din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

Va desființa încheierea atacată și, rejudecând cauza, va admite cererea de preluare a judecății formulată de autoritățile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în cauza ce formează obiectul dosarului penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper, referitor la infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 C. pen.

Cum art. 131 alin. (6) din aceeași lege prevede că, în cazul în care cererea a fost declarată admisibilă, judecata continuă potrivit Codului de procedură penală, făcând aplicarea art. 41 alin. (1) lit. c) din acest cod, se va stabili că Judecătoria Sectorului 4 București este competentă să judece în fond cauza, instanță în a cărei rază de competență teritorială locuiește intimata inculpată.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de intimata A. împotriva încheierii din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

A desființat încheierea atacată și, rejudecând, a admis cererea de preluare a judecății formulată de autoritățile din Republica Slovenia cu privire la intimata A. în cauza ce formează obiectul dosarului penal II K 16223/2018 al Judecătoriei din Koper,  referitor la infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 295 C. pen.

A stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță căreia i s-a înaintat dosarul.