ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2019

HOTĂRÂRE
03.10.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1668/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost suspendată judecata recursurilor declarate de pârâții A. și S.C. B. S.R.L. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 609/Ap din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu intimații pârâți C., D., E., F., S.C. G. S.R.L. Satu Mare, H., I. și cu intimatul reclamant J., în baza dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce privește pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs reclamantul J., fără a menționa motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar recurs.

Intimatul A. a formulat punct de vedere la raport, susținând, dintr-o perspectivă, că recursul nu este motivat, ipoteză în care se impune anularea acestuia în raport de dispozițiile art. 486 alin. (3), iar, dintr-o altă perspectivă că pricina a fost repusă pe rol, recursul nemaiavând obiect.

Prin Rezoluția din 20 iunie 2019 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 3 octombrie 2019.

Intimatul A., prin întâmpinare, a invocat excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege, respectiv lipsa motivelor. În raport de împrejurarea că pricina a fost repusă pe rol, cu termen de judecată la 27 martie 2019, a considerat că prezenta cale de atac a rămas fără obiect.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția lipsei de interes, care se impune a fi analizată cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea și, nu în ultimul rând, direct și personal, respectiv să aparțină celui care a formulat cererea.

Interesul procesual este o condiție de exercițiu a acțiunii civile, în timp ce apelul și/sau recursul sunt forme de manifestare a acțiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac și se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmărește protecția unui drept subiectiv ori a unui interes legitim și pentru a căror realizare recurgerea la instanță este obligatorie.

Ca atare, interesul procesual actual, legitim și personal este o condiție de exercițiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, așadar, și în recurs, cum este situația supusă examinării.

Așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, prin încheierea atacată de recurent în cauza de față, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a dispus, în dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. suspendarea judecății recursurilor declarate de pârâții A. și S.C. B. S.R.L. Satu Mare împotriva Deciziei civile nr. 609/Ap din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu intimații pârâți C., D., E., F., S.C. G. S.R.L. Satu Mare, H., I. și cu intimatul reclamant J., până la soluționarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce privește pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Din verificările efectuate în sistemul informatic ..., în dosarul Curții de Apel Oradea nr. x/2014, a rezultat că pricina a fost repusă pe rol din oficiu, astfel cum rezultă din cele consemnate în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 27 martie 2019, acordat în cauză.

Având în vedere aceste aspecte, reiese faptul că recurentul nu mai justifică un interes procesual actual în soluționarea recursului de față, astfel că Înalta Curte, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge, ca lipsit de interes recursul promovat în cauză.

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de reclamantul J. împotriva Încheierii de ședință din 24 octombrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1671/2019
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin Încheierea din data de 13 decembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a dispus
ÎCCJ 2018-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3649/2018
decizia nr. 283/C/2017-A din 3 octombrie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 231
ÎCCJ 2019-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2445/2019
te în calitate de pârât reconvențional și respingerea acțiunilor reconvenționale formulate de reclamanții reconvenționali C. și D.; admiterea acțiunii conexate formulate împotriva pârâtei S.C. L. S.R.L. Prin întâmpinarea formulată la data d
ÎCCJ 2020-02-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 338/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de revizuire Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2019, sub nr. x/2019, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, revizuenta A. a formulat cer
ÎCCJ 2019-04-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 778/2019
de zile de la primire. Aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței. Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute sub sancțiunea nulității de
Sursă