ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1669/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 6 aprilie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., a chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiul Râmnicu Vâlcea, UAT Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului Județului Vâlcea, B. și C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Dispoziției nr. 1037 din 4 martie 2015 emisă de primar; obligarea pârâților la restituirea în natură a suprafeței de 381 mp teren intravilan, situat în Rm. Vâlcea, fosta strada x, actual strada x, nr. 1-3, județul Vâlcea; obligarea pârâților în solidar la plata daunelor interese pe zi întârziere în cuantum de 500 RON, de la data introducerii acțiunii și până la data intrării în legalitate.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Încheierea din 26 ianuarie 2016, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții Instituția Prefectului județului Vâlcea, B. și C., deoarece procedura de contestare a dispozițiilor și deciziilor emise în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 este reglementată de art. 26 alin. (3) - (4) din lege, care prevăd următoarele:, (3) Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel. (4) În cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată". Din interpretarea textului de lege enunțat rezultă că raportul juridic dedus judecății în contestațiile formulate în baza Legii nr. 10/2001 are ca subiect activ "persoana care se pretinde îndreptățită", deci titularul notificării, iar ca subiect pasiv entitatea care a emis dispoziția, aceasta fiind obligată "să adopte o poziție procesuală" în proces.

În speță, s-a reținut că reclamanta a stabilit un cadru procesual ce excede dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 26 din Legea nr. 10/2001, chemând în judecată atât Primarul Municipiului Rm. Vâlcea, ca entitatea care a emis Dispoziția nr. x din 4 martie 2015, cât și Instituția Prefectului Vâlcea, respectiv persoanele fizice B. și C.. Or, cu privire la aceștia din urmă tribunalul a constatat că nu există identitate între persoana lor și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății, motiv pentru care nu au calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 1029 din 29 septembrie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a respins, ca nefondată acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta.

Prin Decizia civilă nr. 3178 din 30 octombrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantă.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar recurs, vol. 2.

Recurenta a formulat punct de vedere la raport, în care a expus critici care țin de fondul litigiului și a arătat că hotărârea atacată trebuie să fie supusă și recursului pentru a se putea epuiza căile interne de atac care condiționează accesul la CEDO.

Intimații C. și D., prin punctul de vedere la raport, au considerat întemeiate concluziile magistratului asistent raportor exprimate în cuprinsul raportului, care susțin inadmisibilitatea recursului prin prisma dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 raportate la art. 7 din Legea nr. 76/2012. Aceste părți au solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat în sumă de 1000 RON, conform chitanței nr. x din 26 aprilie 2019 depusă la dosar recurs vol. 2.

Intimații B. și E. au depus punct de vedere, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. x din 25 aprilie 2019, aflată la dosar recurs, vol 2.

Prin Rezoluția din 20 iunie 2019 s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la 3 octombrie 2019.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția inadmisibilității, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte urmează a-l respinge, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost conturat de reclamantă, prin care se contestă o dispoziție emisă ca urmare a soluționării notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Prevederile legii speciale trebuie coroborate cu dispozițiile tranzitorii ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365/20.05.2012, care dispun: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Rezultă, din cele ce preced, că hotărârea tribunalului prin care a fost soluționată contestația reclamantei în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, este supusă numai căii de atac a apelului.

În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În aplicarea acestor prevederi, Decizia civilă nr. 3178 din data de 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție reținând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3178 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, iar, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale 451 alin. (1) din același cod, va fi obligată recurenta la plata sumelor de 1000 RON către intimații D. și C. și 500 RON către intimații B. și E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 3178 din 30 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumelor de 1000 RON către intimații D. și C. și 500 RON către intimații B. și E., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2019.

GGC - CL