ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4076/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal reclamanta Sindicatul A. în numele membrilor de sindicat: B., C., D., E., F., G., H. și I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba a solicitat a solicitat obligarea pârâtului la plata:

Prin Sentința nr. 579 din data de 1 februarie 2019 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale.

A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Sindicatul A., în numele membrilor de sindicat: B., C., D., E., F., G., H. și I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, în favoarea Tribunalului Alba.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a reținut în drept prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Or, în prezenta cauză, astfel cum rezultă din actele de la dosar, reclamanții domiciliază pe raza Tribunalului Alba, singurul argument pentru sesizarea prezentei instanțe fiind împrejurarea că sediul sindicatului reprezentant este în municipiului București.

Mai mult, în cauză nu se poate reține aplicabilitatea Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece problema de drept dezlegată privește interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicției muncii și a asigurărilor sociale. Recursul în interesul legii privește un caz de competență teritorială exclusivă, motiv pentru care s-a reținut că instanța competentă teritorial cu soluționarea conflictelor de muncă, în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindical, este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei de recurs în interesul legii nu este admisibilă, deoarece situația premisă este diferită, în cauză sindicatul acționând în baza unei împuterniciri exprese din partea membrilor de sindicat, în numele acestora.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția necompetentei teritoriale și a trimis cauza spre judecare Tribunalului Alba.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă. De contencios administrativ și fiscal la data de 7 martie 2019 sub nr. x/2018.

Prin Sentința administrativă nr. 223/CAF din data de 17 aprilie 2019, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de Insolvență, invocată din oficiu și în consecință:

A declinat spre competentă soluționare, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul A., în numele și pentru membrii de sindicat B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Alba a reținut că, cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, a fost formulată de reclamantul Sindicatul A., în numele membrilor organizației profesionale semnatari ai tabelului nr. 1 anexat cererii, sens în care au fost invocate expres prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

Conform disp. art. 28 din Legea nr. 62/2011 - legea dialogului social:

(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

La alin. (3) al art. 28 din legea mai sus menționată se prevede expres că:

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Așadar, potrivit legii, calitate de reclamant are chiar organizația profesională, fie ea sindicat, fie altă formă de organizare profesională care a fost autorizată să ființeze ca subiect de drept pentru promovarea intereselor și apărarea drepturilor membrilor acesteia, nicidecum membrii acesteia, în numele cărora a acționat, astfel că domiciliul membrilor săi, este lipsit de relevanță sub aspectul stabilirii competenței teritoriale, câtă vreme, organizația profesională are un sediu propriu - element esențial al ființării ei ca subiect de drept - sediu care în speță, este în București, ea având și un reprezentant legal - Președintele Sindicatului, care a asumat acțiunea prin aplicarea ștampilei reclamantului (a Sindicatului) și a semnăturii.

Potrivit disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999:

Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

În consecință, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 în ceea ce privește competența teritorială.

La art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea 212/2018 se prevede că:

Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În speță, reclamantul este Sindicatul A., fiind o persoană juridică de drept privat, astfel că, potrivit textului de lege precitat, se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

În speță, nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, deoarece, astfel cum s-a reținut în cele ce preced, calitatea de reclamant o are însuși Sindicatul A., care nu mai are și o altă calitate în proces - astfel cum se menționează în partea finală a art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, membrii de sindicat în numele cărora acționează Sindicatul A., nu au nici calitatea de reclamanți și nicio altă calitate în cauză.

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, iar redactarea cererii de chemare în judecată este lipsită de echivoc, în sensul că, acționează Sindicatul A., în baza Legii nr. 62/2011, a dialogului social, în numele și pentru membrii organizației profesionale semnatari ai tabelului anexat.

De altfel, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2013-RIL, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, respectiv că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Oricum, legitimarea procesuală activă a Sindicatului A., este o chestiune subsecventă stabilirii competenței de soluționare a acțiunilor expres formulate de acesta, în numele și pentru membrii săi. Cert este că în speță, dată fiind modalitatea de formulare a acțiunii introductive, calitatea de reclamant o are Sindicatul A.,.

În plus, printr-un Regulator de competență recent - este vorba despre Decizia nr. 1381 din 28 martie 2018, pronunțată în soluționarea unui conflict negativ de competență creat între Tribunalul Alba, secția a II a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, pe de o parte și Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor " A.", în numele și pentru membrii de sindicat indicați în minută și pe pârâții Direcția Generală de Pașapoarte și Instituția Prefectului Județului Alba.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp. art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de Insolvență, invocată din oficiu și în consecință:

A declinat spre competentă soluționare, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul A., în numele și pentru membrii de sindicat B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamanți, respectiv sporul de 25% cuvenit agenților de poliție cu studii superioare începând cu 5 noiembrie 2015, actualizată cu indicele de inflației și cu dobânda legală calculată la sumele restante ce trebuie achitate.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

Însă, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30 iulie 2018, anterior sesizării primei instanțe - 27 septembrie 2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul A., nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii aparține acestora.

Înalta Curte, având în vedere că reclamanții au solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că aceștia au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Alba, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții F., B., E., I., D., H., C., G., prin Sindicatul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Alba, în favoarea Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - MM