ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1381/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 18 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D. și E., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "F.", în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Pașapoarte și Instituția Prefectului Județului Alba, au solicitat obligarea pârâților la plata sumei compensatorii tranzitorii reprezentând sporul de 25% cuvenit agenților de poliție cu studii superioare începând cu 09.04.2015, actualizată cu indicele inflației și cu dobânda legală calculată la sumele restante ce trebuie achitate.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 7007 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că acțiunea vizează raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, reprezentați de sindicatul reclamant (în baza unei împuterniciri scrise din partea acestuia), competența materială de soluționare aparține secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar din punct de vedere al competenței teritoriale sunt aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat instanța că aplicarea prin analogie a considerentelor deciziei pronunțate în recurs în interesul legii (decizia nr. 1/21.01.2013 a ICCJ) nu este admisibilă în cauză, întrucât situația premisă este diferită, nefiind un caz de competență teritorială exclusivă, ci alternativă (în materia contenciosului administrativ, competența teritorială este alternativă, fiind competentă inclusiv instanța de la sediul pârâtului). Având în vedere acest aspect, precum și împrejurarea că sindicatul nu are calitate de reclamant unic, ci acționează potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, în numele membrilor săi de sindicat, care au domiciliul în județul Alba, instanța a apreciat că, din ambele perspective ale competenței teritoriale alternative, Tribunalul Alba este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, la data de 26.01.2018, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență

Prin sentința civilă nr. 252/CAF din 22 februarie 2018, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată de reclamantul Sindicat, în numele și pentru membrii acestuia. Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă. Așadar, potrivit legii, calitate de reclamant are chiar sindicatul și nu membrii acestuia în numele cărora a acționat, fiind fără relevanță domiciliul membrilor de sindicat, sub aspectul stabilirii comptenței.

Sindicatul reclamant are sediul în Municipiul București, de asemenea pârâta Direcția Generală de Pașapoarte. În materia contenciosului administrativ, competența teritorială este una alternativă, neputându-se invoca excepția de necompetență teritorială dacă a fost învestită una dintre cele două instanțe prevăzute alternativ. Or, în cauză, prima instanță învestită este cea de la sediul reclamantului Sindicat, respectiv Tribunalul București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea privind obligarea pârâtelor la stabilirea nivelului salariului, în favoarea membrilor de sindicat având calitatea de funcționari publici, în funcție de nivelul maxim de salarizare existent în cadrul pârâtelor, pentru aceeași funcție și același grad profesional, precum și obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale rezultate din diferența dintre salariile cuvenite și cele efectiv achitate reclamanților, inclusiv a dobânzii legale aferentă acestor sume.

Înalta Curte constată că, în cauză, acțiunea a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "F.", în numele membrilor săi de sindicat, care au fost menționați în tabelul anexat cererii.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului/reclamanților, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a sindicatelor, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor săi.

Problema calității procesuale active a organizațiilor sindicale a fost semnalată prin recursurile în interesul legii declarate în conformitate cu prevederile art. 329 din C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010, de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, apreciindu-se că nu există un punct de vedere unitar în cazul acțiunilor în justiție promovate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor, în temeiul dispozițiilor art. 28 alin. (1) și (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, anterior abrogării acestui act normativ prin art. 224 lit. a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, practica judiciară având un caracter neunitar sub aspectul stabilirii legitimării procesuale active a organizațiilor sindicale.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea acestor recursuri în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așadar, prin decizia invocată s-a constatat că textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor organizații, depășind limitele unui simplu drept de reprezentare legala, fiind recunoscută calitatea de reclamant în conflictele colective de muncă, iar potrivit principiului "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", și în cazul conflictelor individuale de muncă, unde poate acționa chiar și fără un mandat expres.

Înalta Curte apreciază că, deși prin decizia dată în soluționarea recursului în interesul legii s-au pus în discuție aspecte privind interpretarea unor prevederi ale Codului muncii, argumentele juridice privind calitatea procesuală de reclamante a organizațiilor sindicale depășesc cadrul litigiilor de muncă, fiind aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cauze de altă natură în care au fost formulate acțiuni de către organizațiile sindicale.

În cauza de față acțiunea a fost promovată de organizația Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "F.", în numele membrilor săi de sindicat, menționați în tabelul anexat acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din legea nr. 554/2004.

Această interpretare este conformă soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 22 mai 2017, conform căreia, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sindicatul reclamant având sediul în circumscripția acestei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor "F." în numele și pentru A., B., C., D., E. și pe pârâții Direcția Generală de Pașapoarte și Instituția Prefectului Județului Alba, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2018.