ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Uniunea Națională a Judecătorilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării art. 1 - 9 din H.G.. nr. 410/9 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, Nr. 429/9. VI.2017, până la pronunțarea instanței de fond care urmează a fi sesizată cu acțiunea în anularea actului administrativ, după parcurgerea procedurii prealabile. În cauză Ministerul Justiției a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Guvernul României.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2949 din 14 iulie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiate. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Uniunea Națională a Judecătorilor din România, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și intervenientul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată, și a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 2949 din 14 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Uniunea Națională a Judecătorilor din România, solicitând casarea acesteia și admiterea acțiunii sale, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea cererii s-a argumentat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 52/2003, art. 38 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004, art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinările formulate în cauză, intimații Guvernul României și Ministerul Justiției au solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere asupra raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (...) semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic." Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (...), precum și semnătura." Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Dacă semnătura aparține unui funcționar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condițiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a depus cererea de recurs prin e-mail, la data de 08.08.2017, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 09.08.2017, recursul purtând semnătura d-nei judecător A., reprezentantul recurentei, semnătură care, datorită modalității de depunere, se regăsește în forma imprimată. Înalta Curte reține că la dosarul cauzei nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a reprezentantului legal al recurentei-reclamante. Recurenta-reclamantă Uniunea Națională a Judecătorilor din România nu a comunicat instanței un exemplar original al recursului, deși a fost citată cu mențiune în acest sens și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei. În aceste condiții Înalta Curte constată ca nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., recursul necuprinzând semnătura părții (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia. În acest sens este și soluția de principiu adoptată la ședința din 29 ianuarie 2018 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs." Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) și (3) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de reclamanta Uniunea Națională a Judecătorilor din România.