ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1117/2019

Ședința publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/13.12.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Prin Sentința nr. 52/F-CONT din 7 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia și-a declinat competența Tribunalul Vâlcea prin Sentința nr. 126 din 21 ianuarie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva Sentinței nr. 52/F-CONT din 7 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a susținut că, contrar celor reținute de prima instanță, a fost asociat unic și administrator al SC B. SRL, însă această societate comercială nu a mai desfășurat activitate din anul 2006, cu mult înainte ca recurentul să ocupe funcția de viceprimar, situație dovedită cu Bilanțul prescurtat la data de 31.12.2006 și cu Bilanțul prescurtat din data de 31.12.2008. Dintr-o omisiune firma nu a fost radiată, recurentul figurând în continuare în evidențele Registrului Comerțului ca și asociat și administrator, calitate pe care nu a mai exercitat-o și în fapt.

Din data de 05.11.2008, calitatea recurentului de asociat unic și administrator al SC B. SRL a încetat de drept, aceasta fiind preluată de doamna C., după cum rezultă și din Actul Adițional la actul constitutiv al societății.

Față de această situație, susținută cu înscrisuri doveditoare, din care reiese cu puterea evidenței că la momentul preluării mandatului de viceprimar recurentul nu desfășura activitate economică și nu realiza venituri prin intermediul firmei, nu erau întrunite condițiile de aplicabilitate a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Greșită a fost și aplicarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, întrucât recurentul nu a avut calitatea de comerciant, în sensul legislației în materie, aspect ce rezultă cu prisosință din Rezoluția nr. 4512/05.07.2011 și din Certificatul de înregistrare emis de Registrul Comerțului, în care se arată că activitatea principală a PFA-ului este creșterea de animale (în speță a albinelor), cod CAEN 0149 și care fac dovada că recurentul s-a ocupat numai cu creșterea albinelor, nefiind autorizat să facă și comerț cu produsele apicole. Autorizarea din partea Registrului Comerțului i-a fost necesară recurentului doar pentru a accesa fondurile europene acordate apicultorilor. Or, pentru ca o persoană fizică deținătoare de PFA să poată fi considerată comerciant, aceasta trebuie să desfășoare acte de comerț.

Astfel, instanța de fond s-a aflat în eroare când a reținut că motivele de incompatibilitate sunt reale.

Legal citată, intimata Agenția Națională de Integritate a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a argumentat că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale aplicabile în speță, reținând că recurentul s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003

II. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a criticilor recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Prin Raportul de evaluare nr. x/13.12.2013, întocmit de Agenția Națională de Integritate s-a reținut situația de incompatibilitate a recurentului-reclamant A. în perioada 19.06.2008 - 07.11.2008, raportat la deținerea simultană a funcției de viceprimar în cadrul Primăriei D., jud. Vâlcea, și a calității de administrator în cadrul SC B. SRL, și în perioada 01.07.2011-19.06.2012, prin deținerea funcției de viceprimar în cadrul Primăriei D., jud. Vâlcea și a calității de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată.

În privința criticilor circumscrise motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 (Secțiunea a 4-a -Incompatibilități privind aleșii locali), "funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (...) d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică".

Potrivit adresei nr. x/30.01.2012, emisă de Oficiul Registrului Comerțului, recurentul a deținut într-adevăr calitatea de administrator în cadrul SC B. SRL, pe perioada 25.05.2002 - 07.11.2008 și calitatea de persoană fizică autorizată începând cu data de 01.07.2011, deținând, concomitent, funcția de viceprimar în cadrul Primăriei D., jud. Vâlcea, începând cu data de 19.06.2008 (Hotărârea nr. 5 a Consiliului Local al comunei D., dosarul de fond).

Față de acestea, rezultă cu puterea evidenței că recurentul s-a aflat în incompatibilitate, în raport de prevederile art. 91 alin. (1) coroborate cu prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003, pentru perioadele de timp în care deținut simultan calitățile respective.

Recurentul avea obligația de a renunța, în termen de 60 de zile, la una din calitățile care determină starea de incompatibilitate, astfel cum rezultă din prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, termen care, pentru recurent, a început să curgă la data de 19.06.2008. În pofida acestei dispoziții legale, recurentul a exercitat concomitent funcția de viceprimar și calitatea de administrator al unei societăți comerciale, respectiv comerciant persoană fizică autorizată, și după expirarea acestui termen.

Prin dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, legiuitorul a reglementat și a instituit pentru funcția de viceprimar o stare de incompatibilitate cu "funcția de administrator la societăți comerciale", iar nu cu "activitatea/exercitarea activității de administrator la societăți comerciale".

Astfel, textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective de activități în cadrul societăților comerciale, interzicând cumulul de calități, necondiționat nici de activitatea depusă de societate.

Lipsit de relevanță este, de asemenea, argumentul privind presupusa inactivitate a societății, atâta vreme cât, potrivit înscrisurilor cauzei, activitatea acesteia nu a fost suspendată prin efectuarea demersurilor prevăzute de lege.

În ceea ce privește calitatea de comerciant persoană fizică, Înalta Curte reține că modalitatea de desfășurare a activităților economice de către persoanele fizice este reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, care, prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 stabilește că: "Prezenta ordonanță de urgență reglementează accesul la activitatea economică, procedura de înregistrare în registrul comerțului și de autorizare a funcționării și regimul juridic al persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități economice, precum și al întreprinderilor individuale și familiale.", iar art. 4 din același act normativ prevede că: "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfășura activitățile economice după cum urmează: a) individual și independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianți" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, definește activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfășurată pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care sunt destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit."

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziții legale este aceea că persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant.

Așa cum a apreciat și prima instanță, împrejurările invocate de recurent în apărarea sa, privind faptul că nu ar fi desfășurat activități comerciale, nu sunt de natură a înlătura starea de incompatibilitate în care se afla acesta.

Textul legal în baza căruia s-a stabilit starea de incompatibilitate nu condiționează în sensul desfășurării efective de activități comerciale, interzicând cumulul de calități, necondiționat nici de venitul realizat din activitățile comerciale.

Singura condiție impusă de legiuitor pentru reținerea stării de incompatibilitate este deținerea simultană a funcțiilor sau calităților declarate de lege ca fiind incompatibile, ipoteză îndeplinită, în prezenta speță, începând cu data de 19 iunie 2008.

În aceste condiții, nu se poate considera că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, așa cum a susținut recurentul.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 52/F-CONT din 7 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 52/F-CONT din 7 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2019.

GGC - GV