ÎCCJ, decizie (scj.ro #157826)

Falsificarea documentelor și evidențelor electorale. Referendum. Tipicitate Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni electorale Indice alfabetic: Drept penal - falsificarea documentelor și evidențelor electorale C. pen., art. 391, art. 392 Fapta persoanei care are calitatea de membru al biroului electoral al unei secții de votare, săvârșită cu prilejul unui referendum, de a falsifica semnături pe listele electorale permanente și pe listele electorale suplimentare, precum și de a întocmi în fals procesul-verbal de consemnare a rezultatelor referendumului la nivelul secției de votare, listele electorale și procesul-verbal constituind înscrisuri ale biroului electoral, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen.

combinat cu art. 392 C. pen., chiar dacă referendumul este invalidat prin decizia Curții Constituționale. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 441/RC din 19 noiembrie 2019 Prin sentința penală nr. 71 din 12 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Topoloveni, printre altele, s-au dispus următoarele: A fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen. în condițiile art. 77 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 96 alin. (4) și alin. (5) C. pen.

raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 939 din 3 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin nerecurare la data de 24 mai 2011 și s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin sentință, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. S-a dispus executarea acestei pedepse prin privare de libertate, în condițiile art. 60 C. pen. În baza art. 67 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa principală aplicată, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani, ce se va executa în conformitate cu dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 67 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia nr. 325/A din 2 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, s-au dispus următoarele: Au fost admise apelurile declarate de procuror și de inculpata B. împotriva sentinței penale nr. 71 din 12 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, a fost desființată în parte sentința apelată și s-a constatat că pedeapsa complementară rezultantă aplicată inculpatei B. a fost executată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost respins, ca tardiv, apelul formulat de inculpatul C. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., D., E., F., G., H., I., Î. și J. Împotriva deciziei nr. 325/A din 2 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpata A. În cuprinsul motivelor de recurs în casație a fost invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., care este incident în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Prin încheierea din data de 8 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. a fost admisă în principiu, în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat. Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc.

pen., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Acest caz de casare are în vedere acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii.

Sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală” vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la „vinovăția prevăzută de lege.” Drept urmare, verificarea tipicității faptei în calea extraordinară a recursului în casație implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondență deplină între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Având în vedere că recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică doar corespondența formală între elementele faptice reținute în hotărârile recurate și conținutul constitutiv al infracțiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt. Prin urmare, criticile recurentei inculpate sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Verificând hotărârea din această perspectivă, instanța reține următoarele: În ceea ce privește situația de fapt, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în esență, s-a reținut că inculpata A., în calitate de membru al biroului electoral al Secție de votare nr. X., la data de 29 iulie 2012, cu ocazia referendumului național pentru demiterea Președintelui României, acționând de comun acord cu B. (în calitate de președinte al Secție de votare nr. X.) și cu D., K., E., H. și Î. (în calitate de membri ai biroului electoral al Secție de votare nr. X.), a recurs la falsificarea mai multor semnături ale unor terțe persoane, atestând în fals că L. a semnat pe lista suplimentară a acestei secții de votare, deși persoana în cauză a semnat pe lista permanentă a aceleiași secții de votare, despre M., N. și O. că au semnat pe lista permanentă a secției de votare, deși persoanele în cauză au participat la vot pe listele suplimentare ale altor secții de votare, iar despre martora P. că a participat la vot pe lista electorală permanentă a secției, deși aceasta nu a exercitat dreptul de vot și a întocmit în fals procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului la nivelul secției, în condițiile în care listele electorale permanente și suplimentare și procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului constituie înscrisuri ale birourilor electorale.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. pen., „(1) falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, iar potrivit art. 392 C. pen., „dispozițiile art. 385-391 se aplică în mod corespunzător și în cazul faptelor săvârșite cu prilejul unui referendum.” Recurenta a susținut că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată sub aspectul urmării imediate, întrucât referendumul din 2012 a fost invalidat prin Decizia Curții Constituționale nr. 6/2012 și, în aceste condiții, un rezultat care nu este valid nu poate produce efecte. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin incriminarea faptei prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen.

sunt protejate relațiile sociale referitoare la corectitudinea desfășurării votului în cadrul alegerilor (ori al referendumului), relații care presupun abținerea persoanelor de a falsifica documentele de la birourile electorale. În cazul acestei infracțiuni de fals, obiectul juridic este complex, pe lângă obiectul juridic special principal menționat existând și unul subsidiar, care interesează relațiile sociale privitoare la încrederea publică în adevărul privind autenticitatea documentelor de la birourile electorale. Elementul material al laturii obiective constă în falsificarea prin orice mijloace a înscrisurilor de la birourile electorale ori în falsificarea unui înscris de la birourile electorale cu prilejul întocmirii acestuia.

Falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale, specie a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută în art. 320 C. pen., respectiv a infracțiunii de fals intelectual, prevăzută în art. 321 C. pen., cuprinde orice operațiune prin care documentele de la birourile electorale sunt contrafăcute ori alterate, respectiv prin care sunt atestate fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin care se omite, cu știință, inserarea unor date sau împrejurări. Deși dispozițiile art. 391 alin. (1) C. pen. nu prevăd expres condiția ca falsul să fie de natură să producă consecințe juridice, aceasta rezultă intrinsec din natura documentelor a căror falsificare se urmărește, acestea fiind documente utilizate cu prilejul procesului electoral (în speță, referendum) și care produc efecte juridice prin voința legii.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale protejate de textul de incriminare, aceasta luând naștere prin înșelarea încrederii în veridicitatea documentelor de la birourile electorale. Așa cum s-a reținut în doctrină, în cazul infracțiunilor de fals, deși alterarea adevărului se realizează printr-o activitate ilicită a persoanei, rezultatul acestei activități, și anume înșelarea încrederii publice, se obține prin produsul activității făptuitorului și nu prin activitatea propriu-zisă a persoanei care a realizat produsul menționat. De exemplu, deși falsul în înscrisuri este consecința alterării înscrisului de către făptuitor, înșelarea încrederii se produce prin conținutul neadevărat al înscrisului care se bucură, obiectiv, de încrederea cetățenilor și nu prin efortul făcut, concomitent cu înscrisul, de către făptuitor.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este neîntemeiată critica recurentei, în sensul că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată sub aspectul urmării imediate, întrucât referendumul din 2012 a fost invalidat prin Decizia Curții Constituționale nr. 6/2012, având în vedere că, astfel cum s-a menționat anterior, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale protejate de textul de incriminare, aceasta luând naștere prin înșelarea încrederii în veridicitatea documentelor de la birourile electorale. Condiția ca falsul să fie de natură să producă consecințe juridice rezultă intrinsec din natura documentelor a căror falsificare s-a realizat, acestea fiind documente utilizate cu prilejul referendumului și care produc efecte juridice prin voința legii.

Acțiunea inculpatei a condus la consemnarea unor date greșite care au fost folosite, la rândul lor, la consemnarea rezultatului final al referendumului. Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că fapta reținută în sarcina inculpatei A., astfel cum a fost descrisă în cuprinsul hotărârii recurate, întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen. Recurenta inculpată A. a susținut că fapta pentru care a fost condamnată constituie, în realitate, contravenția prevăzută în art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Potrivit dispozițiilor art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, „constituie contravenții, în măsura în care, potrivit legii, nu sunt infracțiuni, următoarele fapte: a) înscrierea, cu bună știință, a unei persoane în mai multe liste electorale ale localității de domiciliu; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot; (...).” Astfel cum s-a menționat anterior, fapta inculpatei corespunde tiparului de incriminare al infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen., fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de norma penală de incriminare.

Situația de fapt reținută în sarcina inculpatei A. (în calitate de membru al biroului electoral a recurs la falsificarea mai multor semnături ale unor terțe persoane, atestând în fals că L. a semnat pe lista suplimentară a secției de votare, deși persoana în cauză a semnat pe lista permanentă a aceleiași secții de votare, despre M., N. și O. că au semnat pe lista permanentă a secției de votare, deși persoanele în cauză au participat la vot pe listele suplimentare ale altor secții de votare, iar despre P. că a participat la vot pe lista electorală permanentă a secției, deși aceasta nu a exercitat dreptul de vot și a întocmit în fals procesul-verbal privind rezultatele finale ale referendumului la nivelul secției) nu se circumscrie ipotezelor prevăzute de dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, respectiv înscrierea, cu bună știință, a unei persoane în mai multe liste electorale ale localității de domiciliu sau înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot.

Prin urmare, având în vedere că fapta inculpatei nu se circumscrie ipotezelor prevăzute în dispozițiile art. 49 lit. a) din Legea nr. 3/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este neîntemeiată critica recurentei, fapta săvârșită de aceasta (astfel cum a fost reținută prin hotărârea definitivă de condamnare) întrunind elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute în art. 391 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 392 C. pen. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei nr. 325/A din 2 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.