ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 56/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 259/F din data de 9 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 597 alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat A.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 13 noiembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul instanței cererea formulată de contestatorul A., prin care a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 77 din Legea nr. 302/2004 (2011), contestație la executarea pedepsei rezultante de 9 ani închisoare la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând să se constate că există un caz de împiedicare a continuării executării pedepsei dispuse prin această sentință, având în vedere că prezentarea sa la locul de deținere - Penitenciarul București - Rahova - s-a produs împotriva voinței sale și prin încălcarea dispozițiilor legale menționate în continuare, astfel încât au fost îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 77 teza finală din Legea nr. 302/2004 (2011), și, pe cale de consecință:

- să se admită prezenta contestație la executare și să se constate:

- NULITATEA măsurii de punere în executare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019, sens în care să se dispună nulitatea procedurilor de extrădare, precum și a actelor subsecvente și să se dispună punerea sa de îndată în libertate.

- NULITATEA următoarelor acte:

- Procesul-Verbal de Remitere al resortisantului român A. de către Biroul Central Național al Interpol Madagascar către Biroul Central Național al Interpol România, cel din urma reprezentat de B., Scm. D. și E., încheiat la F., Rep. Madagascar, la 19 mai 2019. ora 22:00;

- Procesul-Verbal de Predare-Primire a contestatorului A., încheiat la data de 20 mai 2019, ora 21, la Punctul Poliției de Frontieră "Henri Coandă" - București între E., din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (Interpol) și As. G., din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul București - Rahova;

- Procesul-Verbal de Depunere a persoanei private de libertate A. nr. x din 20 mai 2019, ora 22:00. încheiat între ASP. H. - șef de escortă și I. - șef de tură la Penitenciarul București - Rahova:

- Totalitatea actelor subsecvente celor menționate.

De asemenea, constatând că procedura de extrădare a contestatorului este lovită de nulitate, acesta a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 302/2004 (2011), menționând în mod expres intervalul de 45 de zile prev. de lit. d) a art. 74 alin. (1) din aceeași lege, începând cu data punerii în libertate, pentru a părăsi teritoriul României, iar, în subsidiar, în situația neadmiterii acestei solicitări, ca urmare a constatării nulității procedurii de extrădare a sa, a solicitat să se dispună ca Ministerul Justiției să inițieze o nouă procedură de extrădare, legală, cu aplicarea procedurii statuate la art. 251 din Legea nr. 302/2004, în sensul repunerii sale în situația anterioară și transferului într-o unitate de pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a se parcurge procedura de extrădare impusă atât de Legea nr. 302/2004, cât și de Legea nr. 2017-027 din Republica Madagascar.

Contestatorul-condamnat a arătat că, având în vedere situația sa, care, începând din data de 27 decembrie 2018 se află, în mod neîntrerupt, pe teritoriul Republicii Madagascar, devin aplicabile și prev. art. 548 alin. (1) C. proc. pen.

Acesta a arătat că punerea în executare atât a Mandatului de Executare a Pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, cât și a Mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, nu putea fi efectuată altfel decât cu respectarea procedurii descrise în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, care reglementează procedura extrădării.

Cu privire la calitatea sa de solicitant de azil, motiv de împiedicare a extrădării, contestatorul a arătat că, urmare a prezenței pe lista persoanelor căutate din baza de date a Interpol, la data de 8 mai 2019, a fost arestat provizoriu de către autoritățile judiciare din Madagascar, în vederea extrădării către România. Se afla pe teritoriul statului Madagascar, încă din data de 27 decembrie 2017, atât în calitate de rezident al statului Madagascar, având cartea de rezidență nr. x, cât și în calitate de solicitant de azil, fiind sub protecția Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite, aspect care rezultă din documentele anexate, din analiza cărora a reieșit că, în calitate de solicitant de azil, în conformitate cu art. 14 din Declarația Universală asupra Drepturilor Omului (10 decembrie 1948), a Convenției Națiunilor Unite privind statutul refugiaților (28 iulie 1951) și a Protocolului privind Statutul Refugiaților (31 ianuarie 1967) era protejat împotriva oricărei răsturnări forțate într-o țară în care se temea că va fi expus amenințărilor împotriva vieții sau libertății, atâta timp cât Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite nu statua în mod definitiv asupra cererii sale.

Contestatorul a arătat că, chiar și jurnalul J., la data de 14 mai 2019, după arestarea sa provizorie, citând afirmațiile Ministrului Justiției din această țară, a susținut că el ar putea fi extrădat doar după soluționarea definitivă a cererii de azil. Din această perspectivă, contestatorul a arătat că se află într-o situație clara de încălcare atât a tratatelor internaționale la care România este parte, cât și a dispozițiilor art. 62 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) lit. b), ambele din Legea nr. 302/2004.

Sub acest aspect, având în vedere imposibilitatea de extrădare a sa, stabilită în mod clar de textul de lege sus-menționat, atrage asupra stării de fapt actuale (încarcerat, ca urmare a extrădării frauduloase), incidența art. 77 din Legea nr. 302/2004 - frauda la extrădare - și, pe cale de consecință, nulitatea punerii în executare atât a Mandatului de Executare a Pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, cât și a Mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, aspect care prin el însuși atrage admisibilitatea prezentei contestații.

Astfel, contestatorul a apreciat că, având în vedere cele arătate, se poate concluziona că:

• în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile a instanțelor din Republica Madagascar prin care să se dispună extrădarea contestatorului, dar și a avizului discreționar și obligatoriu al Ministrului Justiției din Rep. Madagascar, lipsește baza legală necesară și suficientă pentru preluarea extrădatului de către autoritățile române, așa cum prevede art. 71 raportat la art. 56 alin. (1), ambele din Legea nr. 302/2004.

• conform legislației malgașe, Procurorul Republicii din cadrul Parchetului F. nu are calitatea de a emite un act valabil de extrădare;

• cele două autorizații - din 14 mai 2019 și 18 mai 2019 - nu sunt, în realitate, autorizații de extrădare, ci autorizații de deplasare a escortei din cadrul Interpol România, în vederea extrădării;

• întrucât în autorizația din data de 14 mai 2019 nu se regăseau nici Mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în Dosarul nr. x/2015 (revocat la acest moment) și nici Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019, emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008, a fost emisă autorizația din data de 18 mai 2019 (sub același număr), care conținea cele două mandate, fără descrierea conținutului Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019. Cu toate acestea, Procesul-Verbal de Remitere al resortisantului român A., de către Biroul Central Național al Interpol Madagascar către Biroul Central Național al Interpol România, cel din urma reprezentat de B., D. și E., încheiat la F., Rep. Madagascar, la 19 mai 2019, ora 22:00, este întocmit în baza autorizației din data de 14 mai 2019, ceea ce face incidentă sub acest aspect regula specialității, conform art. 74 din Legea nr. 302/2004:

• autoritățile din România l-au extras din Republica Madagascar cu încălcarea legislației interne a ambelor state și a convențiilor internaționale, deși jurisdicția României se extinde asupra subsemnatului în calitate de cetățean român și comunitar, cât și asupra organelor sale, chiar într-o procedură extrateritorială, conform jurisprudenței constante a CEDO.

Acesta a apreciat că împotriva sa nu s-a realizat în Republica Madagascar o procedură de extrădare legală, întrucât nu au fost respectate în niciun fel dispozițiile legale în materie, înfrângându-i-se orice drept fundamental, prevăzut atât de legislația internațională, cât și de legislația națională din România și Madagascar.

Astfel, deși art. 109 - 111 din Legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nr. 2017-027 din Madagascar, prevăd în mod expres obligativitatea prezentării persoanei extrădabile în fața unui Judecător din cadrul Tribunalului de primă instanță competent teritorial din Madagascar, pentru a se decide în ședință publică asupra cererii de extrădare, el nu a fost dus în fața niciunei instanței de judecată în timpul perioadei în care a fost arestat în Madagascar. Decizia Tribunalului de primă instanță ar fi putut fi atacată cu apel în termen de 3 zile.

În plus, contestatorul a precizat că în perioada de timp cât s-a aflat arestat în Madagascar în vederea extrădării, nu a renunțat la aplicarea regulii specialității și nici la aplicarea dispozițiilor Legii malgașe nr. 2017-027 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, deși s-au făcut presiuni zilnice asupra sa în acest sens.

Acesta a mai arătat că, așa cum a reieșit din art. 109 și urm. din Legea nr. 2017-027 referitoare la cooperarea internațională în materie penală din Madagascar, procedura în fața judecătorului este obligatorie în procedura de extrădare, sub acest aspect legislația malgașă fiind similară celei românești.

Un aspect diferit de procedura legală prevăzută de Legea nr. 302/2004 a fost cel statuat de art. 112 alin. (3) din Legea nr. 2017-027, care instituie dreptul discreționar al ministrului justiției de a infirma decizia judecătorului de admitere a extrădării.

În toate situațiile, procedura de extrădare se realizează obligatoriu prin decizia instanței de judecată malgașă, însoțită de avizul Ministrului Justiției.

Or, autoritățile românești au realizat transferul și încarcerarea sa fără a avea la dispoziție aceste documente, ci doar înscrisuri emanate de la un procuror de tribunal.

Pe de altă parte, în cererea de extrădare nr. x din 10 mai 2019 emisă de Ministerul de Justiție din România se face trimitere la dispozițiile art. 44 din Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției din 2003 și al art. 16 din Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate din 2000.

Cu privire la dispozițiile art. 16 alin. (7) din Convenția Națiunilor Unite împotriva Criminalității Transnaționale Organizate, contestatorul a apreciat că nu sunt aplicabile în prezenta cauză, având în vedere că nu suntem în prezența unor fapte care să se circumscrie Criminalității Transnaționale Organizate.

Contestatorul a mai apreciat că extrădarea sa și punerea în executare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019, emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008, dar și a Mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală (în prezent revocat), au avut loc cu încălcarea flagrantă atât a dispozițiilor art. 62 raportat la art. 19 alin. (1) lit. b), ale) art. 71 raportate la art. 56 - 57 și ale art. 77 din Legea nr. 302/2004 în vigoare la momentul extrădării, cât și a dispozițiilor art. 109 - 111 din Legea nr. 2017-027 referitoare la cooperarea internațională în materie penală din Madagascar.

Acesta a arătat că extrădarea sa s-a făcut fără pronunțarea unei hotărâri cu privire la extrădare de către o instanță competentă din Madagascar și fără autorizarea obligatorie din partea Ministrului Justiției acestui stat.

Autoritățile române, în loc să solicite documente suplimentare de la statul solicitat pentru a se asigura că sunt respectate toate dispozițiile legislative în materie, au ales să continue procedura de extrădare și să îl aducă pe teritoriul României, fără a avea singurele documente prin care se putea dispune extrădarea și anume o hotărâre judecătorească a instanței competente și avizul Ministrului Justiției din Republica Madagascar, pe teritoriul căreia se afla.

Cu privire la cele două documente din data de 14 mai 2019 și 18 mai 2019, denumite Autorizație, contestatorul a arătat că acestea nu au fost emise de un judecător sau de Ministrul Justiției, ci de Procurorul Republicii din cadrul Parchetului F., care nu avea atribuții în acest sens și prin urmare, actele emise de acestea nu erau apte să producă efecte în privința extrădării sale.

Totodată, din analiza celor două autorizații, a rezultat faptul că acestea nu conțin nicio mențiune cu privire la admiterea cererii de extrădare formulate de statul român sau la motivele care ar fi putut sta la baza admiterii acesteia, ci doar se prevede faptul că statul Madagascar are onoarea de a îl preda pe numitul A. și că se autorizează deplasarea funcționarilor români pentru a asigura escorta sa.

Aceste două autorizații, care au fost aduse la cunoștința Ministrului de Justiție din România, organ competent în procedura de extrădare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004, au fost folosite și acceptate ca bază legală a extrădării sale, cu toate că în lipsa unei hotărâri definitive pronunțate de o instanță competentă și a autorizației Ministrului Justiției din Madagascar, preluarea contestatorului trebuia refuzată, fiind astfel încălcate obligațiile legale referitoare la verificarea și solicitarea de documente suplimentare de la autoritățile din Madagascar.

Aceasta reprezintă cea de a doua încălcare a dispozițiilor Legii nr. 302/2004, precum și a Legii nr. 2017-027 referitoare la cooperarea internațională în materie penală din Madagascar, în ceea ce privește procedura de extrădare pentru aducerea la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017/07 februarie 2019, emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008 și a Mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (în prezent revocat), prin care i-au fost aduse atingeri grave ale dreptului la apărare, ale dreptului la un proces echitabil și a dreptului la libertate și siguranță.

De asemenea, contestatorul a arătat că în legea malgașă, există o singură situație de excepție de la obligativitatea obținerii unei hotărâri judecătorești de extrădare, situație care nu este aplicabilă în prezenta cauză, având în vedere că el nu a fost de acord cu extrădarea și anume cea prevăzută de art. 110 alin. (7) și (8) din Legea nr. 2017-027 referitoare la cooperarea internațională în materie penală din Madagascar.

Un alt aspect criticat de contestator s-a referit la faptul că încheierile pronunțate în data de 09 mai 2019 nu cuprind o analiză a tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004, privind solicitarea extrădării.

Acesta a arătat că, din analiza acestor încheieri, rezultă că instanța de judecată s-a limitat doar la a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 302/2004, privind gravitatea faptei în legislația română, nu și în legislația malgașă. Or, acest aspect vine în totală contradicție cu dispozițiile art. 63 din Legea nr. 302/2004.

Totodată, din coroborarea dispozițiilor art. 66 alin. (7) și (9) din Legea nr. 302/2004, a rezultat că Ministerul Justiției are obligația ca în termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării, prin direcția de specialitate, să efectuează un examen de regularitate internațională, iar în cazul în care constată că nu au fost întrunite condițiile de regularitate Internațională pentru solicitarea extrădării, ministrul justiției, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie să ceară revizuirea hotărârii judecătorești definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării.

Or, în situația sa acest lucru nu s-a întâmplat, cu toate că existau o serie de dispoziții legale încălcate, după cum s-a prezentat și anterior.

Aceasta a reprezentat cea de a treia încălcare a dispozițiilor Legii nr. 302/2004, precum și a Legii nr. 2017-027 referitoare la cooperarea internațională în materie penală din Madagascar.

Contestatorul a arătat că un ultim aspect care conduce la o suspiciune rezonabilă cu privire la legalitatea procedurii de extrădare a sa și premeditarea unei veritabile fraude la extrădare în ce îl privește rezultă din analiza mesajului primit de către autoritățile române, în data de 8 mai 2019, de la Interpol F., care atestă faptul că între reprezentanți ai celor două state au existat discuții cu privire la extrădarea sa încă din luna aprilie a anului 2019, fiind făcute referiri cu privire la o "ÎNȚELEGERE" prin care să se procedeze la extrădarea sa într-un mod prin care se eludează exigențele legale.

În plus, așa cum a reieșit din documentele existente la dosarul de extrădare și cum s-a comunicat și în spațiul public, cererea de extrădare și documentele anexate au parvenit autorităților din Republica Madagascar la data de 13 mai 2019, în condițiile în care prima autorizație emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Tribunalul F., pe care autoritățile din România au considerat-o document de admitere a extrădării, a fost emisă la data de 14 mai 2019. Or, intervalul de timp de 24 de ore era, în mod evident, insuficient pentru a desfășura o procedură judiciară pe două paliere jurisdicționale (fond și apel), aspect care trebuia să fie evident pentru autoritățile române.

În această situație, Ministerul Justiției, în primă fază și, ulterior, judecătorii delegați, ar fi trebuit să refuze preluarea și să solicite autorităților malgașe parcurgerea procedurii legale, pentru a îndeplini condițiile art. 71 raportat la art. 56 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Un alt motiv al prezentei cereri l-a constituit verificarea regularității și a legalității punerii în executare a mandatului de executare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală și a Mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2019, emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin intermediul procedurii prevăzută de Legea nr. 302/2004.

În acest sens, contestatorul a apreciat că aspectele care atrag nulitatea procedurii de punere în executare a M.E.P.Î. nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 și M.A.P. nr. 1 din 10 ianuarie 2019, prin intermediul procedurii extrădării, reglementate de Legea nr. 302/2004, ar fi trebuit să fie constatate și remediate anterior producerii efectelor acestora atât de către judecătorul din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală, care a pronunțat încheierea din 9 mai 2019, în Dosarul nr. x/2019, de către judecătorul din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, care a pronunțat încheierea din 9 mai 2019, în Dosarul nr. x/2015, de Direcția de Specialitate din cadrul Ministerului Justiției, care a efectuat examenul de regularitate și de Ministrul Justiției, care ar fi trebuit să sesizeze instanța de judecată cu aspectele de neregularitate constatate, cât și de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a penală și de judecătorul delegat cu supravegherea privării de libertate de la Penitenciarul București - Rahova.

Contestatorul a solicitat a fi analizate infracțiunile pentru care au fost emise cele două mandate, în legislația malgașă, analiză care va conduce la ideea că în prezenta cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 99 din Legea nr. 2017-027 referitoare la cooperarea internațională în materie penală din Madagascar, pentru ca el să fie extrădat, având în vedere pe de-o parte, că faptele reținute în sarcina sa sunt considerate în legea malgașă ca fiind delicte, iar pe de altă parte, pentru unele dintre infracțiunile pentru care s-a solicitat extrădarea sa, pedeapsa prevăzută în legea malgașă este mai mică de doi ani.

Cu privire la regula specialității, contestatorul a arătat că dispozițiile imperative ale art. 74 din Legea nr. 302/2019, care interzic expres ca persoana extrădată să fie reținută, arestată, urmărită penal, judecată și încarcerată pentru alte fapte decât cele care au motivat extrădarea se circumscriu motivului de contestație la executare prevăzut de art. 598 lit. c) C. proc. pen. în baza căruia a fost formulată prezenta contestație la executare, din următoarea perspectivă:

Conform argumentelor prezentate mai sus, contestatorul A. a arătat că se află în situația în care a fost adus în România din Republica Madagascar prin intermediul unei proceduri de extrădare nule, dar, totuși, prin intermediul singurei proceduri prin care era posibilă punerea în executare a M.E.P.I. nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 și M.A.P. nr. 1 din 10 ianuarie 2018, respectiv extrădarea.

Ca urmare a nulității procedurii de extrădare, motivele pentru care s-a solicitat extrădarea nu mai pot constitui temeiuri pentru punerea lor în executare, întrucât acestea sunt menționate pe un document lipsit de valoare juridică și de efecte, căci quod nullum est, nullum producit effectum, aspect de natură sa plaseze și M.E.P.I. nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 și M.A.P. nr. 1 din 10 ianuarie 2018 sub efectele regulii specialității, instituită de art. 74 din Legea nr. 302/2004.

Cu alte cuvinte, contestatorul a arătat că situația sa actuală este de a fi fost extrădat pe niște temeiuri faptice care nu au existat.

Toate cele indicate mai sus probează incidența în cauză a disp. art. 77 din Legea nr. 302/2004, respectiv, frauda la extrădare, impunându-se remediul statuat de disp. art. 74 alin. (1) lit. d) din același act normativ.

Contestatorul a atașat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Informare din data de 08 mai 2019 asupra arestării sale la F. către Interpol România; Autorizație din data de 14 mai 2019 a Parchetului F. pentru deplasarea funcționarilor români în vederea extrădării + traducere; Autorizație din data de 18 mai 2019 a Parchetului F. pentru deplasarea funcționarilor români în vederea extrădării + traducere; Ordin de extracție din data de 19 mai 2019 + traducere; procesul-verbal de remitere al resortisantului român A. de către Biroul Central Național al Interpol Madagascar către Biroul Central Național al Interpol România + traducere; procesul-verbal de predare-primire a numitului A. din 20 mai 2019 la Punctul Poliției de Frontieră Henri Coandă București; procesul-verbal de depunere a persoanei private de libertate A. nr. x din 20 mai 2019; certificat de solicitant de azil valabil până la 18 ianuarie 2019; certificat de solicitant de azil valabil până la 21 ianuarie 2020; comunicate Poliție și Ministerul Justiției; împuternicirea avocațială în original.

Totodată, contestatorul-condamnat a solicitat instanței introducerea în cauză și citarea Ministerului Justiției, Penitenciarului București - Rahova și a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, precum și efectuarea următoarelor demersuri: emiterea unei adrese către Ministerul Justiției în vederea atașării hotărârilor judecătorești ale instanțelor malgașe prin care s-a încuviințat extrădarea, precum și a avizului obligatoriu discreționar al Ministerului Justiției din Madagascar; atașarea dosarului de executare a pedepsei de la Penitenciarul Rahova, a Dosarului nr. x/2019, având ca obiect extrădare activă, precum și a suplimentului la Dosarul nr. x/2008, aflat la Curtea de Apel București - Biroul Executări Penale; emiterea unei adrese către Ministerul Justiției cu solicitarea de a depune la dosarul cauzei Legea Republicii Madagascar privind cooperarea internațională în materie penală, C. pen. al Republicii Madagascar, respectiv C. proc. pen. al Republicii Madagascar.

Curtea a dispus atașarea Dosarului nr. x/2019, având ca obiect extrădare activă, precum și a Sentinței penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu referat întocmit de Biroul Executări Penale privind data și modalitatea rămânerii definitive.

La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2019, Curtea a respins cererea contestatorului-condamnat de introducere în cauză și citare a Ministerului Justiției, Penitenciarului București - Rahova și a I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, apreciind că aceste instituții nu au calitatea de părți interesate, în sensul art. 597 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, a respins cererea de emitere a adreselor și atașare a înscrisurilor menționate mai sus, apreciind că efectuarea acestor demersuri nu este utilă soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 148/F din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală pronunțată în Dosarul nr. x/2008 s-au dispus următoarele în privința contestatorului-condamnat A.:

"Constată că legea penală mai favorabilă este C. pen. de la 1968.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., condamnă pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare (punctele "A", "D", "E" din rechizitoriu).

În baza art. 64 C. pen. - 65 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere și stabilește un termen de încercare de 2 ani, conform dispozițiilor art. 862 C. pen.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecție a victimelor și reintegrară socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 864 C. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligațiile care îi revin pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 238 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reținute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2).

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) și 8 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 121 - 122 lit. d) C. pen. și art. 124 C. pen., încetează procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. (punctele "A", "D" și "E" din rechizitoriu).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achită pe inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen."

Prin decizia penală nr. 32/A/07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală pronunțată în Dosarul nr. x/2008, s-au dispus următoarele în privința contestatorului-condamnat A.:

"Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială - Orașul Năvodari, inculpații K., L., C., M., N. și O. și de petenta SC P. SA împotriva Sentinței penale nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2008.

Extinde efectele apelurilor declarate de inculpatele C., M., N. și O. și în privința inculpatei Q..

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând:

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (2)

C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.

Face aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale."

În esență, contestatorul-condamnat A. a susținut că procedura de extrădare a sa din Madagascar a fost efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale, fiind lovită de nulitate, aspect care constituie totodată o împiedicare la executarea pedepsei de 9 ani închisoare la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea a reținut că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei."

Curtea a apreciat că aspectele invocate de către contestatorul-condamnat A. în cuprinsul cererii formulate nu se circumscriu cazului de contestație la executare invocat, neputând fi analizate în cadrul prezentei proceduri.

În acest sens, Curtea a constatat că prin încheierea din data de 9 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2019, definitivă prin necontestare, a fost admisă sesizarea Biroului Național Interpol - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, iar în baza art. 66 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, au fost constatate îndeplinite condițiile legale în vederea solicitării extrădării intimatului-condamnat A., pentru punerea în executare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza Sentinței penale nr. 148 din 10 iulie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2008, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Așadar, instanța română competentă a stabilit printr-o hotărâre definitivă că sunt îndeplinite condițiile de extrădare a contestatorului-condamnat de pe teritoriul Republicii Madagascar în România, în baza acestei hotărâri Ministerul Justiției efectuând examenul de regularitate internațională, conform art. 65 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, și înaintând cererea de extrădare autorităților malgașe.

În mod evident, instanțele române nu au avut competența de a verifica legalitatea demersurilor autorităților malgașe în vederea extrădării contestatorului-condamnat, fiind aspecte care depășesc aria lor de jurisdicție. Din perspectiva autorităților române, procedura de extrădare a contestatorului-condamnat A. a reprezentat o extrădare activă, întrucât statul român a avut calitatea de stat solicitant, astfel încât verificarea condițiilor legale pentru extrădare se realizează în cadrul procedurii prevăzute de art. 65 din Legea nr. 302/2004, republicată.

După ce au constatat că sunt îndeplinite condițiile în vederea solicitării extrădării, instanțele române nu au avut posibilitatea de a verifica în ce măsură autoritățile din statul solicitat au respectat propria legislație în materie de extrădare, un astfel de demers fiind lipsit de bază legală. În condițiile în care autoritățile din statul solicitat au apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de propria legislație pentru extrădarea persoanei condamnate în România, autoritățile române, prin organele competente, nu au avut altceva de făcut decât să preia persoana solicitată de pe teritoriul statului străin.

Practic, prin Încheierea din data de 9 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în Dosarul nr. x/2019, instanța română competentă a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru a se solicita extrădarea contestatorului-condamnat A., iar modalitatea în care statul malgaș a făcut aplicarea propriei legislații în materie de extrădare nu a putut fi analizată de către instanțele române, cu atât mai puțin în procedura contestației la executare.

Cu alte cuvinte, instanțele române trebuiau să verifice în procedura extrădării active dacă au fost îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru a solicita extrădarea, lucru care s-a realizat în speță prin încheierea menționată anterior, iar nu și dacă autoritățile statului solicitat au respectat propria legislație privind extrădarea persoanelor aflate pe teritoriul lor.

Curtea a observat că în cuprinsul cererii deduse judecății este criticată inclusiv încheierea pronunțată în Dosarul nr. x/2019, susținându-se că aceasta nu cuprinde o analiză a tuturor condițiilor prevăzute de dispozițiile Legii nr. 302/2004 privind solicitarea extrădării, fiind însă evident că prin intermediul unei contestații la executare nu poate fi analizată legalitatea unei hotărâri judecătorești definitive, așa cum este cea pronunțată în dosarul sus-menționat.

Chiar și dacă s-ar trece peste aceste aspecte, care conturează o soluție de inadmisibilitate a cererii formulate în cauză, Curtea a reținut că susținerile contestatorului-condamnat referitoare la pretinse încălcări ale Legii nr. 302/2004 sunt nefondate.

Astfel, contestatorul-condamnat a susținut inclusiv că ofițerii de poliție însărcinați cu aducerea sa din Republica Madagascar trebuiau să refuze să-l preia, ca urmare a faptului că a fost încălcată procedura de extrădare reglementată în legislația malgașă, lipsind o hotărâre judecătorească a instanțelor din acest stat prin care sa se dispună extrădarea sa, făcând în acest sens trimitere la dispozițiile art. 71 raportat la art. 56 alin. (1) din Legea nr. 302/2004. Curtea a reținut însă că prevederile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 ("Este considerat bază legală necesară și suficientă pentru predarea extrădatului un extras al hotărârii judecătorești rămase definitive, prin care se dispune extrădarea.") sunt aplicabile exclusiv în procedura extrădării pasive, adică atunci când statul român are calitatea de stat solicitat, iar nu în procedura extrădării active. Astfel, atunci când autoritățile române predau către autoritățile statului solicitant o persoană, trebuie să se asigure că există o hotărâre judecătorească de încuviințare a extrădării pronunțată de către instanța română competentă.

De altfel, nu în toate statele extrădarea unei persoane se dispune prin hotărâre judecătorească. Or, dacă teza contestatorului-condamnat ar fi corectă, în sensul că art. 56 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 ar fi aplicabil inclusiv în procedura extrădării active și că autoritățile române nu ar putea prelua o persoană extrădabilă de pe teritoriul altui stat în lipsa hotărârii judecătorești prin care s-a dispus extrădarea, ar însemna că niciodată nu ar putea fi preluată o persoană dintr-un stat al cărei legislații nu prevede că extrădarea se dispune prin hotărâre judecătorească, întrucât această hotărâre în mod evident nici nu ar exista.

Astfel, art. 71 din Legea nr. 302/2004, aplicabil în procedura extrădării active, face trimitere la prevederile art. 56 și 57 din același act normativ, însă acestea se aplică în mod corespunzător în cazul persoanelor extrădate din străinătate în România, așa cum prevede și textul de lege invocat, iar nu în mod automat, fără a face nicio distincție. Orice dispoziție legală trebuie interpretată în concordanță cu logica juridică și în sensul în care poate produce efecte, iar nu de o manieră care să conducă la o aplicare contrară sensului pentru care ea a fost edictată.

De asemenea, Curtea a constatat că se invocă inclusiv încălcarea prevederilor art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora nu pot fi extrădați din România solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante. S-a observat, că nici acest text de lege nu este aplicabil în prezenta cauză, ci în procedura extrădării pasive, atunci când statul român este stat solicitat, iar nu când are calitatea de stat solicitant.

Faptul că prevederile art. 62 din Legea nr. 302/2004 fac trimitere la dispozițiile secțiunii 1 a capitolului I din Titlul 2 al legii, care se aplică în mod corespunzător în cazul în care România are calitatea de stat solicitant, nu a condus la concluzia că art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 ar avea incidență în prezenta cauză. Astfel, pentru aplicarea art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 nu a fost suficient ca persoana în cauză să fie solicitantă de azil ori să beneficieze de statutul de refugiat, ci este necesar și ca extrădarea în statul solicitant să-i pună în pericol viața sau libertatea sau să existe riscul să fie supusă la tortură, tratamente inumane și degradante.

Prin urmare, dacă raționamentul contestatorului-condamnat ar fi valabil, ar însemna că statul român ar fi trebuit să refuze preluarea sa din Republica Madagascar, pe motiv că același stat român i-ar putea pune viața ori libertatea în pericol sau l-ar supune la tortură, tratamente inumane și degradante, ceea ce cu siguranță a fost lipsit de sens. Doar statul malgaș putea să refuze extrădarea pentru aceste motive, în măsura în care autoritățile acestui stat apreciau că în România contestatorul-condamnat ar fi putut fi supus unor asemenea riscuri, lucru care însă nu s-a întâmplat. Astfel, autoritățile statului român nu puteau cenzura decizia autorităților malgașe în acest sens.

Împotriva Sentinței penale nr. 259/F din data de 9 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a formulat contestație la executare condamnatul A..

Prin motivele de contestație, condamnatul a solicitat instanței ca prin decizia ce va fi pronunțată, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. să se admită contestația, să se desființeze Sentința penală nr. 259/F din data de 9 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, iar în temeiul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la art. 77 din Legea nr. 302/2004 republicată (2011) privind cooperarea judiciară în materie penală:

- NULITATEA măsurii de punere în executare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019, sens în care să se dispună nulitatea procedurilor de extrădare, precum și a actelor subsecvente și să se dispună punerea sa de îndată în libertate.

- NULITATEA următoarelor acte:

- Procesul-Verbal de Remitere al resortisantului român A. de către Biroul Central Național al Interpol Madagascar către Biroul Central Național al Interpol România, cel din urma reprezentat de B., Scm. D. și E., încheiat la F., Rep. Madagascar, la 19 mai 2019. ora 22:00;

- Procesul-Verbal de Predare-Primire a contestatorului A., încheiat la data de 20 mai 2019, ora 21, la Punctul Poliției de Frontieră "Henri Coandă" - București între E., din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (Interpol) și As. G., din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - Penitenciarul București - Rahova;

- Procesul-verbal de Depunere a persoanei private de libertate A. nr. x din 20 mai 2019, ora 22:00. încheiat între ASP. H. - șef de escortă și I. - șef de tură la Penitenciarul București - Rahova:

- Totalitatea actelor subsecvente celor menționate.

De asemenea, constatând că procedura de extrădare a fost lovită de nulitate, a solicitat să facă aplicarea dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 302/2004 (2011), menționând în mod expres intervalul de 45 de zile prev. de lit. d) a art. 74 alin. (1) din aceeași lege, începând cu data punerii în libertate, pentru a părăsi teritoriul României.

În subsidiar, în situația neadmiterii solicitării de la pct. 3, a învederat instanței ca, urmare a constatării nulității procedurii de extrădare a acestuia, să dispună ca Ministerul Justiției să inițieze o nouă procedură de extrădare, legală, cu aplicarea procedurii statuate la art. 251 din Legea nr. 302/2004, în sensul repunerii condamnatului în situația anterioară și transferului într-o unitate de detenție de pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a se parcurge procedura de extrădare impusă atât de Legea nr. 302/2004, cât și de Legea nr. 2017-027 din Republica Madagascar.

Având în vedere faptul că, obiectul prezentei cauze privește fapte și acte ale reprezentanților Ministerului Justiției, Penitenciarului București - Rahova și Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, a reiterat solicitarea citării următoarelor instituții ce a considerat că au avut interes în prezenta cauză:Ministerul Justiției - București, str. x; Penitenciarul București - Rahova - București, Șos. x; Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - București, Cal. 13 septembrie nr. 1 - 5.

Totodată având în vedere, pe de o parte, motivele expuse la instanța de fond pentru respingerea contestației la executare ce face obiectul cauzei, iar pe de altă parte, incidența în prezenta cauză a unor norme din legislația Republicii Madagascar, cu precădere cele referitoare la procedura judecătorească obligatorie în caz de extrădare din Republica Madagascar, a solicitat instanței să pună în vedere Ministerului Justiției să întreprindă demersurile necesare, astfel încât, până la termenul de judecată ce va fi dispus în cauză, să depună la dosarul cauzei:

- Legea nr. 2017-027 a Republicii Madagascar, privind cooperarea internațională în materie penală (Loi N°. 2017-027 relative a la cooperation internaționale en matiere penale), atât în versiunea în limba franceză, cât și traducerea autorizată în limba română.

- C. pen. al Republicii Madagascar, atât versiunea în limba franceză, cât și traducerea autorizată în limba română. în cazul în care acest text de lege este prea vast, Onorata Instanță să dispună prezentarea unui extras privind articolele 1, 9, 177, 179.1, 182 din C. pen. al Republicii Madagascar, atât versiunea în limba franceză, cât și traducerea autorizată în limba română.

- C. proc. pen. al Republicii Madagascar, atât versiunea în limba franceză, cât și traducerea autorizată în limba română. în cazul în care acest text de lege este prea vast, Onorata Instanță să dispună prezentarea unui extras privind articolele 3 și 4 din C. proc. pen. al Republicii Madagascar, atât versiunea în limba franceză, cât și traducerea autorizată în limba română.

Contestatorul a precizat că s-au menținut în totalitate argumentele expuse prin contestația la executare ce face obiectul cauzei, precum și argumentele concluziilor scrise depuse în fond.

În fapt, prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au dispus în esență următoarele:

- condamnarea contestatorului la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.;

- condamnarea contestatorului la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, în baza art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- aplicarea pedepsei celei mai grele de 7 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani închisoare,contestatorul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare.

În baza Sentinței penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, modificată în apel, în data de 7 februarie 2019 a fost emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

La data de 10 ianuarie 2018, în Dosarul nr. x/2015, s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar, cu măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, iar la data de 22 ianuarie 2018, prin Decizia nr. 12 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă ca nefondată contestația acestuia. În acest sens a fost emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, Mandatul de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, în prezent revocat.

Așa cum s-a arătat în cuprinsul contestației la executare, punerea în executare atât a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 emis de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală cât și a Mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, nu putea fi efectuată altfel decât cu respectarea procedurii descrise în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, care reglementează procedura extrădării.

Astfel, în urma emiterii Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 269/2017 din 7 februarie 2019 de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală și a mandatului de arestare preventivă nr. 1 din 10 ianuarie 2018, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în temeiul art. 64 din Legea nr. 302/2004, a fost dat în urmărire internațională, în vederea pune