ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 172/2020

HOTĂRÂRE

23.01.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 172/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 21 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Onești, reclamanta Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, în contradictoriu cu A. și B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâților la rambursarea sumei de 5.512,96 RON cu dobânzile legale aferente și TVA.

Prin încheierea de ședință din 2 aprilie 2019, instanța a luat act de cererea reclamantului de renunțare la judecată cu privire la pârâtul A. și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. C. S.R.L.

Prin Sentința civilă nr. 1929 din 13 septembrie 2019, Judecătoria Onești a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2), pct. 3 C. proc. civ. și art. 130 din același act normativ, că, în speță, competența teritorială este de ordine publică și a fost invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. în termenul procedural.

A reținut că revine Judecătoriei Pitești competența de soluționare a cauzei având în vedere că localitatea în care se află sediul uneie dintre pârâte se află în circumscripția acestei instanțe, respectiv în jud. Argeș.

Învestită prin declinare, Judecătoria Pitești a pronunțat Sentința civilă nr. 7379 din 10 decembrie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Onești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în speță, necompetența teritorială este de ordine privată având în vedere cauza juridică a acțiunii, răspundere civilă delictuală, ce nu poate avea valențele stabilirii unei competențe teritoriale exclusive, ci a unei competențe teritoriale alternative prin raportare la domiciliile/sediile intimaților.

Sub un alt aspect, se reține că Judecătoria Onești își stabilise, în temeiul art. 94 și 107 C. proc. civ., competența la primul termen de judecată din 2 aprilie 2019, aspect în raport de care nu poate fi admis a se reanaliza competența teritorială de ordine privată, chiar dacă excepția a fost invocată în termen de către pârâta S.C. C. S.R.L.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul litigiului este reprezentat de despăgubiri solicitate ca urmare a producerii accidentului rutier de către A., achitate de către reclamantă Biroului Național de Carte Verde din Belgia, fapta ilicită săvârșită atragând incidența normelor de drept ce reglementează instituția răspunderii civile delictuale. În raport de temeiul judiric al cererii de chemare în judecată, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite, instanța de la locul producerii prejudiciului și instanța de la domiciliul pârâtului.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozițiile art. 113 alin. (1), pct. 9 C. proc. civ. reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în materia răspunderii civile delictuale, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

În litigiul pendinte, Judecătoria Onești este instanța de la sediul pârâtului A., iar Judecătoria Pitești este instanța de la sediul pârâtei S.C. C. S.R.L.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Onești, instanța de la domiciliul pârâtului A., și, în consecință, prin alegerea făcută de acesta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Împrejurarea că, ulterior învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată, reclamantul a renunțat la judecata acesteia în contradictoriu cu pârâtul A., nu este de natură a atrage competența altei instanțe în soluționarea cauzei decât cea care era competentă la momentul învestirii, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., întrucât din actele procedurale și probele administrate în cauză nu se poate concluziona că reclamanta a săvârșit un abuz de drept prin chemarea în judecată a acestui pârât numai în scopul sesizării instanței competente pentru el.

Prin urmare, Judecătoria Onești nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la solicitarea pârâtei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la sediul pârâtei S.C. C. S.R.L.

Sub un alt aspect, Înalta Curte constată că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Se reține că, potrivit înscrisurile aflate la dosar, societatea C. S.R.L. a fost introdusă în cauză la termenul din 2 aprilie 2019.

Față de succesiunea cronologică a actelor de procedură îndeplinite în cauză, Înalta Curte constată că excepția necompetenței a fost invocată prin întâmpinare de către pârâta S.C. C. S.R.L. (la 20 mai 2019), însă anterior, prin încheierea din 2 aprilie 2019, Judecătoria Onești își stabilise competența, în temeiul art. 94 și art. 107 C. proc. civ., prin încheiere interlocutorie, aspect în raport de care instanța nu se mai putea dezînvesti.

Prin sesizarea de către reclamant a Judecătoriei Onești, această instanță, în raza căreia se situează domiciliul pârâtului A., a devenit competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești.