ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 45 din 2 mai 2018 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 48 raportat la art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată A., pentru săvârșirea complicității la săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 2 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., potrivit art. 67 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilind, potrivit art. 92 C. pen., 4 ani termen de supraveghere, conform art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpata urmând să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probațiune Satu Mare la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatei ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile la unul dintre serviciile publice ale Primăriei Botiz.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 7 din Legea nr. 26/1990 s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă, către Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2013 din 09.10.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată, între alții, a A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 alin. (1) C. pen. (pct. 1 și 2 din expozitiv), reținându-se următoarea situație de fapt:

La data de 26 iulie 2013, B., minoră, a părăsit teritoriul României prin P.T.F. Petea, jud. Satu Mare, însoțită de numitul C., fără a deține documente legale de călătorie. Trecerea punctului de frontieră a fost posibilă cu ajutorul unui polițist de frontieră, în schimbul unei sume de bani. A fost stabilit faptul că minora a fost transportată cu un taximetru al cărui conducător a intermediat luarea/darea de bani. A fost identificat taximetristul în persoana inculpatului D., fiind autorizați doi investigator sub acoperire să-l contacteze pe D., să se folosească de serviciile acestuia și să culeagă date și informații cu privire la modalitatea de facilitare a trecerii frontierei de stat a unor persoane care nu posedă documentele cerute de lege. În urma acestor activități s-a stabilit că inculpatul D. contra sumei de 100 euro facilitează persoanelor care nu posedă toate documentele necesare trecerea frontierei.

Astfel la orele 16:04 D., este contactat telefonic de către numita A., administrator al SC E. SRL, care îi cere inculpatului D. să se deplaseze la stația de combustibil F., de unde firma în cauză preia clienții care urmau să se deplaseze în străinătate. Conform înțelegerii D., se deplasează la stația de combustibil F. unde se întâlnește cu două persoane de sex feminin identificate, în persoana numitelor G. și fiica sa minora H. Inculpatul D., le ia pe cele două persoane în autoturismul său și pornește spre P.T.F Petea. Pe drum, D. îl contactează telefonic pe agentul I. care era de serviciu în P.T.F Petea și pe care îl întreabă, dacă în 5 minute ar putea să se întâlnească la o cafea. Ca urmare a măsurilor întreprinse, D. este oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră, care motivează că l-a oprit pentru un control de rutină, moment în care D. este contactat telefonic de agentul I. care îl întreabă pe D. ce să facă.

Ajungând în P.T.F. Petea, pe sensul de ieșire din țară, împreună cu cele două persoane, agentul poliției de frontieră care le verifică documentele de călătorie este I. Acesta verifică documentele de călătorie ale persoanelor din autoturism și dispune întoarcerea autoturismului, moment în care se intervine. Cu ocazia percheziției efectuate asupra numitului D. este descoperită suma de 100 euro, compusă din două bancnote a 50 euro, sumă, despre care sus-numitul declară, că a primit-o de la numita G. pentru a o scoate din țară pe minora H., și care urma să o împartă cu I.

Fiind audiată, numita G., a declarat că intenționa să plece în Germania împreună cu fiica ei minoră H., însă nu avea împuternicire din partea soțului ei, aflat în Germania. În acest sens, a luat legătura cu numita A., administratora societății SC E. SRL, societate cu care obișnuia să călătorească în străinătate, întrebând-o dacă poate să o scoată din țară pe fiica ei minoră fără împuternicire din partea soțului, aceasta răspunzându-i că nu poate, dar cunoaște o persoană care ar putea să o ajute. Ulterior, numita A., a contactat-o telefonic, spunându-i să fie în Satu Mare în cursul zilei de 18.03.2014, până la orele 20 și că o va costa 100 de euro. Ajungând în Satu Mare la stația de combustibil F., numita G. a contactat-o telefonic pe A., căreia i-a spus unde se află, ocazie cu care aceasta i-a spus să aștepte acolo pentru că urmează să sosească un taximetrist, care va lua legătura cu ea. Împreună cu fiica ei au urcat în autoturismul taximetristului în cauză, încercând să explice acestuia situația. Taximetristul i-a spus că nu-l interesează detaliile și au pornit împreună spre Petea. La un ghișeu de schimb valutar numita G. a cumpărat suma de 100 euro compusă din două bancnote a 50 euro pe care a dat-o taximetristului.

Ajungând în P.T.F. Petea taximetristul a dat documentele celor două pasagere lucrătorului din punct, care l-a întrebat de restul hârtiilor, taximetristul spunând că nu mai are alte hârtii. Cu ocazia controlului de frontieră, taximetristul a purtat discuții amicale cu toți lucrătorii poliției de frontieră, atât cu cei români cât și cu cei maghiari.

În legătură cu evenimentul din data de 18.03.2014, numitul D. a declarat că a fost sunat de către A., care l-a întrebat, dacă poate să o ajute să treacă peste frontieră un minor, spunându-i că va încerca, dar că în prealabil va trebui să vadă ce este pe traseu, sens în care a efectuat o cursă în Ungaria, ocazie cu care a văzut că la controlul documentelor, pe sensul de ieșire din țară era agentul I., pe care-l cunoaște de mai mult timp. Nu a discutat nimic cu acesta, dar a sunat-o pe A., căreia i-a comunicat că totul este în regulă, și că de serviciu este o cunoștință veche, fiind încrezător că se va înțelege cu el, deoarece nu l-a întors niciodată din drum atunci când printre pasageri erau minori care nu aveau acte în regulă de ieșire din țară. Din analiza memoriei telefonului mobil, aparținând numitul D., a rezultat că sus-numitul deținea numărul de telefon al numitului I. fiind salvat în telefon sub forma x. S-a mai reținut că au avut loc mai multe discuții între cei doi, astfel cum sunt ele redate în cuprinsul notelor depuse la dosarul cauzei.

În urma verificărilor efectuate a fost confirmat faptul că tatăl minorei H. nu se află la locuința de domiciliu și nu a fost văzut de către vecini.

Având în vedere scopul urmărit, acela de a acorda fiicei sale sprijinul de care avea nevoie, de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, de comportamentul sincer avut pe parcursul cercetărilor, s-a considerat că în cauză nu există un interes public în urmărirea acesteia.

Cu ocazia audierii, D. a declarat că a mai scos din țară aproximativ 4 sau 5 minori, care nu îndeplineau condițiile legale de ieșire din țară, dintre care doi cu sprijinul agentului de poliție I., că în luna septembrie 2013 a ajutat să iasă din țară o fată care voia să ajungă în Franța și în cursul lunii noiembrie un băiat care mergea la Budapesta. Având în vedere cele declarate, au fost efectuate investigații pentru identificarea minorilor în cauză. Astfel au fost identificate minorele B., care la data de 26.07.2013 a părăsit teritoriul României prin P.T.F. Petea, jud. Satu Mare, însoțită de C. și K., care în data de 27.02.2014 a ieșit din țară, însoțită de prietenul ei L.

Cu ocazia recunoașterii după fotografie inculpatul C. l-a recunoscut pe inculpatul D. ca fiind șoferul taximetrului cu care au trecut frontiera, pe inculpatul P. ca fiind polițistul de frontieră care le-a permis ieșirea din țară, pe martorii O. și N., angajații SC E. SRL. Fiind audiat inculpatul C. a recunoscut faptele așa cum au fost reținute în sarcina sa, declarând că nu a văzut dacă inculpatul D. a dat bani sau alte bunuri lui P.

Cu ocazia audierilor inculpatul P. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, solicitând identificarea și audierea colegilor unguri care au fost de serviciu în acea zi pentru a confirma sau infirma întâlnirea/discuția avută cu inc. D. Având în vedere perioada scursă de la acea dată, numărul mare de ture efectuate de atunci și numărul foarte mare de autoturisme/persoane care au tranzitat punctul de trecere a frontierei, a considerat că o mărturie a acestora ar fi mai mult decât inexactă, neconcludentă.

Inculpatul D. a arătat că a cunoscut-o pe A. când se afla în punctul de trece a frontierei Petea unde aceasta l-a rugat să preia unul dintre pasagerii SC E. SRL, iar apoi, în repetate rânduri aceasta a apelat la serviciile lui. Inculpatul D. lua pasageri care călătoreau cu mijloacele de transport a societății E., le ducea până la cel mai apropiat magazin non stop din Ungaria, de unde erau preluați de microbuzul E., aspect confirmat și de declarațiile inculpatului C.

A. nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, declarând că a apelat la inculpatul D. deoarece credea că acesta poate lua legătura cu rudele celor fără documente legale în vederea obținerii lor, susținere care nu a putut fi coroborată cu altă probă.

Deoarece prinderea în flagrant a eșuat, abia în data de 04.06.2014, la intrarea în țară a numiților L. și K. (minoră la data ieșirii din țară), au fost stabilite împrejurările de fapt în care a fost săvârșită fapta.

În data de 27.02.2014 în jurul orei 13, minora K. fără a deține documente legale de ieșire din țară, însoțită de prietenul ei L. au ieșit din țară prin P.T.F Petea împreună cu inculpatul D., care a primit pentru a-i scoate din țară suma de 100 de euro de la numitul Q. transportator. În fapt, la data de 27.02.2014 L. împreună cu prietena sa K. au plecat din Bârsana către Franța cu un microbuz marca x condus de numitul Q.. Din discuțiile anterioare dintre L. și Q., acesta din urmă s-a angajat să-i ducă pe cei doi în Franța cunoscând faptul că minora K. nu deține împuternicire legală din partea părinților ei. Q. a primit în acest sens suma de 300 euro din care 200 euro reprezintă costul călătoriei pentru cei doi până în Franța, iar suma de 100 euro pentru a o trece pe minora K. frontiera fără documente legale de ieșire din țară. Cei doi au călătorit cu Q. până la stația de combustibil din loc. Petea jud. Satu Mare, unde au urcat într-un taxi, al cărui conducător auto a primit suma de 100 euro de la numitul Q. pentru a-i duce până la non stopul din apropierea vămii Csengersima Ungaria. Trecerea frontierei s-a făcut fără nicio problemă, din declarația numitului L. a rezultat faptul că taximetristul se știa cu polițistul de frontieră de pe sensul de ieșire din țară, iar la controlul de frontieră au fost întrebați doar unde merg, taximetristul comunicându-i că merg după un cola, fără să li se solicite documentele de călătorie li s-a permis să treacă frontiera.

Din declarațiile inculpatului D. a rezultat că modalitatea în care banii ajungeau la lucrătorii poliției de frontieră era următoarea: la întoarcerea în țară aducea o sticlă de suc, S., pe care o înmâna polițistului împreună cu banii, 50 euro. În acest fel proceda cu toți lucrătorii, mai puțin cu I., acesta fiind mai prevăzător se întâlnea în oraș cu inculpatul D., după ce ieșea din serviciu.

Cu ocazia recunoașterii după fotografie L. și K. și D. l-au recunoscut pe R. ca fiind polițistul care le-a permis ieșirea din țară.

Conform procesului-verbal de citire a telefonului aparținând numitului D. s-a constatat că la poziția 129 este salvat T. cu numărul de telefon x.

În ziua de 27.02.2014, la ora 10:15:29 inculpatul D. primește un mesaj de la postul telefonic x, folosit de R., cu următorul conținut: "Taxi crem petea". La aceeași data, la orele 13:18 a fost interceptată discuția telefonică dintre numitul D. și o persoană de sex masculin identificată ca abonat U., V., din analiza procesului-verbal de redare, rezultând faptul că D. se afla la Non stop și îi spune persoanei cu care discută. "Totul e ok, poți să vii".

Din declarația dată la 04.04.2014 D. a recunoscut că a primit suma de 100 euro de la Q. pentru a-i scoate din țară pe cei doi, din care 50 euro, i-a dat agentului poliției de frontieră care i-a permis ieșirea din țară. Banii au fost remiși agentului poliției de frontieră, la întoarcerea în țară pe sensul de intrare în țară, înainte de a ajunge la tonetele de pe sensul de intrare.

Inculpatul Q. a recunoscut că l-a contactat pe D. în vederea scoaterii din țară a minorei K. serviciu pentru care s-a plătit suma de 100 euro, însă pretinde că banii i-au fost dați de tatăl lui L. când au ajuns în Franța, situație neconfirmată de declarațiile lui L. și D.

De asemenea, acesta pretinde că atunci l-a contactat pe D. prima și ultima dată, însă din interceptările convorbirilor purtate de D. rezultă că R. l-a apelat în data de 06.03.2014, dată la care a fost prins încercând să scoată din țară țigări fără a avea documente de proveniență.

În data de 03.06.2014 K. a fost dată în consemn la frontiera cu Ungaria, însă lucrătorul poliției de frontieră nu a anunțat persoana de contact și a permis intrarea în țară a minorei, care nu era însoțită de părinte, tutore sau persoană împuternicită, astfel că, prin ordonanța din data de 11.06.2014 a fost extinsă urmărirea penală față de W. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 298 C. pen.. Față de acesta s-a dispus disjungerea și declinarea în vederea efectuării în continuare a urmăririi penale cu privire la această infracțiune.

Având în vedere scopul urmărit și împrejurările concrete de săvârșire, atitudinea sinceră a numitului L. pe parcursul cercetărilor, ajutorul dat în vederea stabilirii situației de fapt și descoperirii tuturor participanților la săvârșirea infracțiunii, precum și faptul că la data de 21 august 2015 K. s-a căsătorit cu L., s-a constatat că nu există un interes public în urmărirea acestuia.

Inculpații D., C., G. au recunoscut faptele așa cum au fost descrise mai sus, declarațiile lor fiind coroborate cu cele ale martorilor B., K., L., iar inculpații P., R. și A. nu au recunoscut faptele reținute în sarcina lor.

Prin încheierea din 12.05.2016 pronunțată în Dosar nr. x/2015, Tribunalul Satu Mare a dispus, disjungerea cauzei privind pe inculpații A., P. și R. și continuarea judecății sub un nou număr de dosar, conform art. 46 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2016.

Audiat în calitate de martor, numitul D. a învederat că a cunoscut-o pe A., prin intermediul soțului ei, că nu-și amintește cu exactitate când a început colaborarea lui cu inculpata, că se afla în vama Petea, când inculpatei i-au fost întorși din drum niște pasageri care nu dețineau documente legale de călătorie, și atunci i-a solicitat ajutorul, el aflându-se cu taxiul tot în vamă, că s-a oferit să încerce să o ajute, însă nu i-a promis nimic, tot atunci discutând și despre sumele de bani. Așa s-a ajuns ca inculpata să apeleze la serviciile lui.

Acesta a mai arătat că își amintește cu precizie că cei doi inculpați au facilitat ieșirea din țară a câte unui minor, chiar dacă de aceste aspecte nu și-a amintit la începutul urmăririi penale, relatând despre modalitatea de împărțire a sumelor de bani încasate de la clienți și felul în care acești bani ajungeau la lucrătorii din vamă, printre ei fiind și inculpații R. și P.

Numitul Q. a relatat faptul că a discutat cu numitul D. despre posibilitatea transportării peste graniță a unei persoane, a cărei nume îl mai reține, că a primit sprijinul lui D., însă amănunte despre cum s-a întâmplat totul nu-și mai amintește.

Din declarația numitului L. a rezultat că, la data de 27 februarie 2014, a părăsit teritoriul României împreună cu prietena lui K., care la acel moment era minoră. Prin intermediul numitului Q. a luat legătura cu numitul D., care i-a transportat în Ungaria, martorul achitând pentru acest serviciu suma de 100 sau 150 euro, că la ieșirea din țară în punct erau 2 polițiști, unul cu care a discutat numitul D. și unul care a intrat în tonetă, despre care nu știe de ce naționalitate era. Nu știe numele polițistului cu care a discutat numitul D., iar pe inculpatul R. nu îl cunoaște.

Din declarația martorei G. a rezultat că, în cursul lunii martie 2014, a solicitat ajutorul A. pentru a putea ieși din țară cu fiica ei, minoră la acel moment, că inculpata i-a relatat că nu se ocupă cu așa ceva, dar se va interesa și vor lua legătura telefonic. După două ore a fost contactată telefonic de numitul D., cu care s-a întâlnit în stația de carburanți F., comunicându-i acestuia că este imperios necesar să plece din țară împreună cu fiica ei minoră. Fără a-i oferi detalii, numitul D. a contactat telefonic o persoană, cu care s-a înțeles să se întâlnească în 5 minute la o cafea, martora deducând că acesta discută cu cineva din vamă. În deplasarea lor spre frontieră, au fost opriți de un echipaj al poliției rutiere, iar în vamă au fost întorși de către un lucrător al poliției de frontieră, numitul D. fiind foarte contrariat de decizia acestuia. Martora a mai precizat că nu îi cunoaște pe inculpații prezenți în fața instanței.

Din declarația martorului N. a rezultat că acesta era angajat în calitate de șofer la firma A. și în această calitate s-a deplasat în parcarea magazinului M., unde urma să întâlnească 2 persoane în vederea efectuării unui transport în străinătate, că s-au prezentat 2 tineri, iar domnișoara era minoră și nu avea împuternicire de la părinți pentru a părăsi teritoriul României. În această situație a luat legătura cu inculpata, i-a relatat situația, martorul nu-și mai amintește detaliile dialogului purtat cu aceasta, însă la scurt timp s-a prezentat un taxi crem, care i-a luat pe cei doi. Martorul a mai precizat că șoferul acelui taxi se numea D..

A mai fost audiat în calitate de martor și numitul O., care a învederat instanței că în vara anului 2013 a fost contactat telefonic de șefa lui, A., care i-a solicitat ajutorul în sensul de a se deplasa din localitatea de domiciliu a martorului, respectiv Csengersima, Ungaria, până la frontiera cu România, de unde să ia 2 persoane, un bărbat și o femeie, care vor fi aduși în Ungaria de un taximetrist. S-a încercat audierea prin comisie rogatorie internațională a martorului C., însă nu s-a reușit acest lucru.

Martora B., audiată în ședința publică din 12 iunie 2017, a învederat instanței că la data de 26 iunie 2013, împreună cu prietenul ei de la acea vreme, numitul J., s-au deplasat în parcarea de la magazinul M., unde s-au întâlnit cu un șofer de la SC E. SRL și un taximetrist, prietenul ei a dat o sumă de bani și șoferului și taximetristului, după care cu acel taximetru s-au deplasat spre vama Petea, conducătorul auto a coborât din autoturism, a discutat ceva cu un lucrător de la politia de frontieră, după care au prezentat buletinele și au trecut granița.

Privind în sală, martora l-a indicat pe inculpatul P., însă nu cu certitudine, ca fiind polițistul cu care a discutat conducătorul auto, iar pe inculpatul R. ca fiind șoferul de la firma E. Martora a mai precizat despre recunoașterile după fotografie la care a participat imediat după descoperirea faptelor, arătând că la acel moment a recunoscut din fotografii fizionomiile persoanelor implicate, însă la acest moment nu mai poate preciza cu certitudine acest lucru.

Respectând dreptul la apărare al inculpaților, a fost încuviințată audierea în calitate de martori a numiților X. și Y., colegi de tură cu inculpații P. și R.

Martora X. a precizat că a lucrat în anul 2014 ca și agent la politia de frontieră, iar dacă în relațiile comunicate de această unitate figurează ca lucrând în data de 27 februarie 2014 pe aceeași tură cu inculpatul R., atunci în mod cert așa a fost. A făcut referire la metodologia de lucru în echipă, împreună cu polițiștii maghiari, arătând că polițiștii români erau cei care verificau prima dată documentele, după care urma controlul acestora de către cei maghiari. În situația în care traficul era mai aglomerat, erau desemnați și alți lucrători, inclusiv șeful de tură venea să lucreze la control. Martora a mai arătat faptul că nu își amintește să fi văzut vreodată ca cineva să coboare din mașină pentru a discuta cu inculpatul R. și apoi să treacă frontiera.

Martorul Y., care în anul 2013 a lucrat pe tură cu inculpatul P., a arătat metodologia de lucru în frontieră, respectiv modalitatea în care se efectuează controalele, precizând că documentele erau predate lucrătorului român, care proceda la identificarea persoanei, după care înmâna actele polițistului maghiar, care efectua și controlul autoturismului. Martorul a precizat faptul că nu au existat situații în care documentele să fie verificate doar de unul dintre lucrătorii poliției de frontieră. Erau situații în care existau planificați doi lucrători de la poliția de frontieră pentru control, după cum au fost situații în care era doar o persoană planificată în punct, iar în cazul în care cel planificat singur avea nevoie să părăsească punctul de control pentru scurt timp, era înlocuit de șeful de grup.

În apărarea A., s-a solicitat audierea în calitate de martor a soțului ei, numitul Z., care a arătat faptul că până în anul 2012, soția lui nu avut nici o implicare în activitatea SC E. SRL, însă după condamnarea lui, în cursul anului 2013, inculpata a preluat administrarea societății, că pe numitul D. îl cunoaște din cursul anului 2011, când în mai multe rânduri a apelat la serviciile de taximetrist, pentru obținerea de documente legale în vederea ieșirii din țară a persoanelor care apelau la serviciile firmei pe care o conducea, iar ajutorul pe care îl dădea D. era în sensul transportării persoanelor la serviciul cazier, pentru ridicarea cazierului, precum și al achitării taxelor aferente obținerii acestui document, precum și că, la arestarea sa, și-a instruit soția cum să procedeze în legătură cu activitatea de transport a persoanelor din străinătate, sfătuind-o ca pentru orice problemă va întâmpina, să ia legătura cu numitul D., care cunoștea toate demersurile necesare.

Pentru audierea minorelor care au părăsit teritoriul României fără deținerea documentelor legale, s-a admis solicitarea formulată în apărare de către inculpați, pentru căutare prin intermediul SINS, iar în urma aplicării acestei proceduri, s-a reușit identificarea și audierea în calitate de martor a numitei H. care a arătat că în cursul anului 2014, în urma unei tragedii suferite, mama ei a vrut să o scoată din țară pentru a o duce în Germania, însă nu avea împuternicire de la tatăl ei, astfel că a apelat la o doamnă care lucrează la SC E. SRL, pentru a o scoate din țară, că în discuția acelei doamne cu mama ei, acesta i-a relatat că ea nu poate, dar o va pune în legătură cu cineva care o poate ajuta pentru a ieși din țară fără procură. La vama Petea a fost transportată de un taximetrist, iar la momentul controlului, lucrătorul din frontieră a solicitat împuternicirea tatălui martorei, taximetristul i s-a adresat acestuia spunând "doar am discutat ceva", iar răspunsul celui din frontieră a fost: "nu, cu mine nu ai discutat nimic", fiind întoarse din drum. Martora a precizat că își amintește că mama ei a înmânat o sumă de bani taximetristului, însă cuantumul nu îl cunoaște, iar la discuția dintre mama ei și taximetrist, martora nu a asistat.

În declarația dată, inculpatul P. a arătat că nu înțelege de ce a fost el cel indicat de către minoră că ar fi permis ieșirea ei din țară, în condițiile în care nu a fost planificat singur pe tură, explicând în continuare modalitatea în care se procedează la controlul documentelor de către echipele mixte române și maghiare, că îl cunoaște din vedere pe numitul D., acesta efectua servicii de taximetrie și de multe ori tranzita prin punctul de trecere a frontierei, arătând apoi că își amintește că într-o împrejurare chiar l-a întors din vamă pentru că avea în mașină o persoană care avea interdicția de a părăsi România, acest aspect apărând consemnat în registrul de litigii.

A. a arătat că avea cunoștință de faptul că cele două minore intenționează să părăsească teritoriul țării și nu aveau documentele legale pentru aceasta, astfel că l-a contactat pe numitul D., pe care-l cunoștea dinainte de la soțul ei, crezând că acesta le va ajuta să procure documentele legale pentru ieșirea din țară, că au fost achitate sume de bani, 100 RON sau euro pentru fiecare dintre cele două minore, însă a considerat că banii vor fi folosiți pentru obținerea documentelor și pentru plata contravalorii deplasării efectuate cu autoturismul numitului D. Inculpata a mai arătat că știa că era necesar un cazier pentru persoana care însoțea minora și de împuternicire dată de către părinți, dar nu știa ce anume documente le lipseau minorelor, că nu și-a imaginat că apelând la serviciile lui D. comite ceva ilegal, că are cunoștință de sumele de bani achitate, întrucât a apelat la serviciile lui de mai multe ori și știa că acesta este tariful, însă nu cunoaște modalitatea în care numitul D. proceda în continuare. Ea doar punea în legătură persoanele care doreau să părăsească țara fără a avea documentele legale cu numitul D., iar de acolo încolo era problema lor. A mai arătat că modalitatea la care se proceda după acest moment nu o cunoaște și nici nu a avut nici o discuție cu D. despre aceasta, și că nu îi cunoaște pe cei doi inculpați.

Inculpatul R. a arătat că nu este vinovat de săvârșirea nici unei fapte penale, iar din anul 2007, de când lucrează, nu a permis nici unui minor să iasă din țară fără a avea documente legale de călătorie, că pe numitul D. îl cunoaște pentru că efectua servicii de taximetrie și erau zile în care și de 5 - 6 ori ieșea din țară și într-o împrejurare au făcut schimb de numere de telefon, D. rugându-l să-l contacteze în măsura în care vor exista persoane care vor avea nevoie de servicii de taximetrie în vamă. A susținut faptul că nu a intermediat niciun transport efectuat de D., fără ca persoanele din autoturism să dețină documente legale de călătorie, că la momentul la care se susține că ar fi permis ieșirea din țară a minorei K., el era programat pe tură cu numita X., și existau momente din zi în care cei planificați sunt în pauză de servire a mesei și atunci sunt înlocuiți de alți colegi, însă acest lucru nu apare consemnat nicăieri, că nu este aceasta o practică, însă este obligația lor de a îndepărta din punct persoanele care sunt întoarse din drum din diverse motive, astfel încât pentru fluidizarea traficului în frontieră se procedează la taximetre, existând în tonetele polițiștilor numere de telefon ale firmelor de taximetrie și cărți de vizită ale taximetriștilor, că nu avea nicio relație cu numitul D., îl cunoștea doar din vedere. Există situații în care un minor poate să iasă din țară doar cu un părinte, fără împuternicire de la celălalt, atunci când există probleme de sănătate, sport sau alte asemenea, însă nu exclude categoric posibilitatea de a-i fi scăpat în urma controlului faptul că minora nu avea actele complete pentru ieșirea din țară, pentru că în 10 ani nu i s-a întâmplat niciodată așa ceva și asta în condițiile în care zilnic trec frontiera cam 800 persoane. Și la nivelul anului 2014 controlul documentelor se efectua de către două persoane, un român și un maghiar, se numea control din mână în mână, iar după verificarea documentelor se efectua verificarea portbagajelor, în interiorul mașinii având vizibilitate prin geamuri.

Instanța de fond a reținut faptul că dosarul de urmărire penală a luat naștere ca urmare a sesizării din oficiu, la data de 9 iulie 2013, a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DGA, cu privire la faptul că, numita B., care nu deținea documente legale de călătorie, a părăsit teritoriul României însoțită de numitul C., cu ajutorul unui taximetrist, neidentificat până la momentul sesizării, care a intermediat ieșirea din țară a minorei în schimbul sumei de 150 euro, dată cu titlu de mită polițistului, sumă pusă la dispoziția taximetristului de către prietenul minorei.

La data de 20 septembrie 2013, numita B. a dat o declarație olografă în care arată modalitatea în care a părăsit teritoriul României, descriind lucrătorul din cadrul poliției de frontieră care i-a permis ieșirea din țară ca fiind înalt de aproximativ 1,70 - 1,80 m, tânăr, brunet, tuns scurt și slab, iar mai apoi a descris-o pe polițista maghiară, care forma echipa cu polițistul român; minora a indicat numărul de înmatriculare al taxiului și faptul că au fost achitați 150 euro pentru ieșirea ei din țară.

La data de 18 februarie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracțiunile de trafic de influență și luare de mită, iar la 19 februarie 2014, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de numitul D., pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, fiind încuviințate interceptarea convorbirilor și supravegherea video a acestuia, precum și folosirea investigatorilor sub acoperire.

Potrivit procesului-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, la data de 13 martie 2014, s-a reținut că, la aceeași dată, urmare a unei discuții avute cu numitul D. pe tema scoaterii din țară a unei minore, acesta s-a exprimat în sensul că "am eu vreo doi-tri techerghei cu care lucru, dar care își cer dreptul", referindu-se la polițiștii de frontieră cu care el colaborează în astfel de situații.

La data de 18 martie 2014, s-a întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, cu ocazia întoarcerii din vama Petea a numitului D. de către agentul șef principal I., constatând că în autoturism se află o minoră care nu deține documente legale de călătorie. Numele minorei era H.

La intervenția organelor de anchetă, s-a procedat la percheziționarea autoturismului înmatriculat x, precum și percheziția corporală a numitului D., ocazie cu care au fost descoperite două bancnote de câte 50 euro și un telefon mobil, care au fost predate de către persoana percheziționată organelor de anchetă, telefonul mobil fiind restituit proprietarului în ziua următoare.

Au fost efectuate de asemenea percheziții și la autoturismul utilizat de agentul șef de poliție I.

S-a procedat apoi la audierea suspectului D., care a arătat că a fost contactat în vara anului 2013 de A., care i-a cerut sprijinul în transportul peste graniță a unei minore care nu deținea documente legale de călătorie și dorea să meargă în vacanță în Germania, că i-a luat pe cei doi în mașină și i-a dus până la non stopul din Csengersima, iar la întoarcere, împreună cu o sticlă de suc, a înmânat unui polițist de frontieră și suma de 50 de euro, fără a-și aminti care este polițistul care a facilitat ieșirea din țară a minorei.

De asemenea a mai precizat că, începând cu anul 2013, a ajutat la ieșirea din țară a 4 sau 5 minori care nu aveau documente legale de călătorie, pe doi dintre ei trecându-i cu ajutorul lui I., căruia i-a remis sume cuprinse între 30 și 50 de euro, pe care îi preda a doua zi, când se întâlneau în gara CFR din municipiu; a mai relatat aceleași aspecte ca și în declarația de suspect completând însă aspecte legate de înțelegerea pe care a avut-o cu I., prealabil realizării flagrantului din data de 18 martie 2014.

La data de 4 aprilie 2014, inculpatului D. i s-a luat un supliment de declarație, în care a relatat fapte petrecute în 27 februarie 2014, când a fost contactat de Q., care i-a cerut să-l ajute cu trecerea unei minore, lucru cu care D. a fost de cord și astfel l-a contactat pe un lucrător al poliției de frontieră pe care-l are salvat în memoria telefonului cu numele de T., care l-a întrebat cu ce mașină vine, răspunzându-i printr-un mesaj "taxi crem ". A ieșit cu minora din țară, iar la întoarcerea în România a remis agentului de poliție suma de 50 euro. Inculpatul D. a arătat că prin intermediul acestui T., a scos din țară încă o minoră, la solicitarea A., în cursul lunii noiembrie 2013, când nu a existat nici o înțelegere cu polițistul, s-a mers la noroc, iar la întoarcerea în țară i-a solicitat polițistului numărul de telefon și i-a remis banii. La final, a precizat că nu-și amintește numele polițistului de frontieră care i-a permis ieșirea din țară cu o altă minoră, în luna iunie 2013.

La data de 5 februarie 2015, D. a adus noi precizări cu privire la cele petrecute reiterând faptul că, în luna iulie 2013 a fost contactat de către A. care i-a cerut ajutorul în vederea scoaterii din țară a unei minore însoțită de un băiat, aspect cu care inculpatul a fost de acord, iar după permisiunea de ieșire din țară a înmânat polițistului suma de 50 euro, fără însă să precizeze numele celui care le-a facilitat ieșirea din țară. A continuat declarația cu fapta din februarie 2014, fără însă a aduce în discuție alte aspecte decât cele anterior relatate.

La data de 13 iulie 2015, D. a adus noi precizări la declarațiile date anterior, insistând asupra faptului că pe numita A. a cunoscut-o în punctual de trecere a frontierei Petea, când aceasta avea în mașina care transporta persoane o minoră de 17 ani însoțită de mama ei, fără procură de la tată, solicitându-i ajutorul în trecerea frontierei. După ce inculpatul a trecut cele două persoane peste graniță, acestea și-au continuat deplasarea cu mașina aparținând SC E. SRL, administrată de numita A., aceasta fiind cea care îl contacta de câte ori avea printre pasageri persoane care nu aveau documentele de călătorie în ordine, pentru a le ajuta.

Prima instanță a mai reținut că, la data de 28 mai 2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de inculpatul P. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, urmare a declarației date de către B. legat de modalitatea în care a părăsit teritoriul României la 26.06.2013 și a recunoașterii realizate după fotografie a acestuia, minora indicându-l pe inculpat ca fiind cel care, în schimbul unei sume de bani i-a permis ieșirea din țară fără a avea toate documentele necesare acestui demers.

Audiat în calitate de suspect, numitul P. nu a recunoscut nimic din aspectele imputate. La data de 16 februarie 2015, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute, din luare de mită în abuz în serviciu, întrucât nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul D. a remis o sumă de bani agentului poliției de frontieră.

În declarația de suspect pe care P. a dat-o în urma schimbării încadrării juridice a faptei, acesta și-a păstrat aceeași poziție, de nerecunoaștere a faptului că ar fi permis ieșirea din țară a vreunei persoane, cu bună știință, fără ca aceasta să dețină documente legale de călătorie.

Prin ordonanța din 16 februarie 2015 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de suspectul R., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, reținându-se că la data de 27 februarie 2014, minora K. a ieșit din țară prin punctual de trecere a frontierei Petea, însoțită de numitul L., fără a fi însoțită de părinți sau a avea împuternicire în acest sens, iar la recunoașterea după fotografie, cei doi l-au indicat de agentul R. ca fiind cel care a permis ieșirea lor din țară.

La data de 14 iulie 2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul R., reținându-se în completarea stării de fapt și aspectele ce rezultă din conținutul interceptărilor convorbirilor telefonice realizate. Audiat în calitate de suspect și apoi de inculpat, inculpatul R. a arătat că nu a permis cu bună știință minorei să iasă din țară, însă probabil a fost o eroare, iar legat de mesajul pe care l-a trimis inculpatului D., având conținutul taxi crem petea, a arătat că din greșeală, dorind să salveze numărul de telefon a acestuia a trimis mesaj.

În ceea ce o privește pe inculpate A., instanța de fond a reținut că la data de 10 iunie 2014, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunii de cumpărare de influență, respectiv complicitate la această infracțiune, iar la data de 16 februarie 2015 are loc extinderea urmăririi penale față de inculpata A., în sarcina ei reținându-se săvârșirea complicității la infracțiunea de cumpărare de influență.

Audiată în calitate de suspect la data de 7 mai 2015, aceasta a arătat că îl cunoștea pe numitul D. de la soțul ei, care a informat-o că acesta o poate ajuta dacă va avea greutăți cu clienții care doreau să treacă frontiera, recunoscând că le făcea legătura clienților acesta, însă avea reprezentarea faptului că le procură actele. În declarația dată în calitate de inculpat și-a menținut aceeași poziție, precizând că a apelat la serviciile lui D. pentru a nu ține în așteptare mașinile firmei.

Instanța de fond a mai reținut faptul că la recunoașterile după planșele foto, C. l-a recunoscut pe inculpatul P. ca fiind probabil, dar nu este sigur, polițistul care le-a permis ieșirea din țară, iar numitul L., nu a recunoscut după planșele foto nici o persoană, descriindu-l pe cel care le-a facilitate ieșirea din țară ca fiind înalt, brunet și tânăr de aproximativ 27 ani, iar în fața instanței a relatat că nu îl cunoaște pe inculpatul R.

Coroborând declarațiile date în cursul urmăririi penale cu cele din faza de cercetare judecătorească, instanța de fond a reținut că este în afara oricărui dubiu faptul că minorele B. și K., la datele de 26 iunie 2013 și respectiv 27 februarie 2014, însoțite de prietenii lor, C. și L., au părăsit teritoriul României fără să dețină documente legale necesare.

De asemenea, tot în afara oricărui dubiu, s-a stabilit că, la 26 iunie 2013, inculpatul P. a fost planificat de serviciu pe sensul de ieșire din țară, la controlul documentelor pentru autoturismele UE/non UE, împreună cu Y. și AA., astfel cum rezultă din procesul-verbal . Potrivit procesului-verbal, la data de 27 februarie 2014, de serviciu pe sensul de ieșire din țară a fost planificat inculpatul R. împreună cu BB., iar la camioane era planificat numitul CC..

Prima instanță a reținut ca având relevanță declarația numitei B., în vârsta de 14 ani la ieșirea din țară, care, în depoziția dată la scurt timp l-a descris în amănunt pe cel care i-a permis respectiva ieșire, iar la interval de un an, l-a recunoscut pe inculpatul P. după planșa foto, apreciind, totodată, că este foarte mică probabilitatea reținerii cu acuratețe a trăsăturilor unei persoane, datorită vârstei și poziției minorei în autoturismul condus de D., în condițiile în care, C. (aflat pe bancheta din față a autoturismului, având contactul vizual direct) nu l-a putut indica cu precizie pe inculpatul P. ca fiind cel care le-a verificat documentele și ulterior le-a permis ieșirea din țară.

De asemenea, prima instanță nu a putut reține cu certitudine că inculpatul P. a fost cel care a facilitat ieșirea din țară a minorei, prin raportare și la multitudinea de declarații ale numitului D., la împrejurarea că nu există discuții telefonice sau mesaje între D. și P.

În ceea ce o privește pe A., administrator al societății de transport SC E. SRL, instanța de fond a reținut că vinovăția acesteia este pe deplin dovedită, în ciuda poziției sale de nerecunoaștere a faptei.

Declarațiile pe care le-au dat în cauză D., G., C., N., Q. și L., în faza de urmărire penală cât și la cea de cercetare judecătorească, atât în prezentul dosar cât și în cauza înregistrată sub nr. x/2015, se coroborează între ele în ceea ce privește faptul că, în vederea trecerii peste graniță a unor minori s-a apelat la A., care la rândul ei l-a contactat pe numitul D., despre care cunoștea faptul că în schimbul unei sume de bani facilitează trecerea peste graniță a celor care nu poseda documente legale de călătorie.

De asemenea, discuțiile telefonice purtate de către acesta au relevat fără nici un dubiu faptul că inculpata avea cunoștință de sumele de bani care urmau a fi remise pentru serviciul prestat de către D., precum și faptul ca minorii erau trecuți peste frontiera în condiții nelegale.

Apărarea pe care inculpata și-a formulat-o, în sensul în care avea reprezentarea faptului că numitul D. îi ajută pe cei implicați în obținerea documentelor legale de călătorie nu poate fi primită, în condițiile în care deplasările peste graniță se realizau la scurt timp de la discuțiile telefonice și de cele mai multe ori după amiază, când este cunoscut că programul atât la cazier cât și la alte instituții ale statului, este finalizat.

Astfel, instanța de fond a reținut că fapta A. constând în ajutorul dat persoanelor (H. și B.),fără documente legale de călătorie, de a da bani sau alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, pentru a-l determina pe acesta să nu îndeplinească îndatoririle de serviciu, constituie infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 alin. (1) C. pen. (pct. 1 și 2 din expozitiv).

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termen legal, au declarat apel, între alții, A. solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în temeiul art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., interpretat conform Deciziei Curții Constituționale nr. 302/2017, art. 281 alin. (3) C. proc. pen., constatarea nulității absolute a procedeelor probatorii constând în efectuarea interceptării comunicațiilor telefonice și ambientale autorizate de Tribunalul Satu Mare prin Încheierea nr. x/CC/26.02.2014, în baza căreia s-a emis mandatul de supraveghere tehnica nr. x/UP/26.02.2014 și a mijloacelor de probă obținute prin aceste procedee probatorii, în temeiul art. 102 alin. (2) și (3) C. proc. pen., invalidarea și excluderea acestor procedee probatorii, respectiv a mijloacelor de probă obținute prin aceste procedee probatorii - procesele-verbale de redare a acestor comunicații telefonice și ambientale.

S-a solicitat, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 17, alin. (2) și, în principal, art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în subsidiar art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achitarea sa pentru infracțiunea de complicitate la cumpărare de influență, precizându-se că, din analiza situației de fapt descrisă în rechizitoriu și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina celor trei inculpați, se poate constata că lipsesc cu desăvârșire indicarea autorului infracțiunii de cumpărare de influență la care ea să fi participat prin acte de ajutor sau de înlesnire, descrierea elementelor constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență (în principal tipicitatea obiectivă și subiectivă), precum și descrierea modalității concrete în care inculpata apelantă ar fi cooperat la săvârșirea infracțiunii, respectiv elementele de timp și loc de comitere a faptelor.

S-a mai arătat că, în sarcina A. s-a reținut la rubrica "în drept" din rechizitoriu dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen. referitoare la concursul real de infracțiuni, fără a se indica între care anume infracțiuni s-a reținut concursul (neexistând o descriere a fiecărei fapte concurente), nefiind precizat măcar numărul de infracțiuni pe care procurorul a înțeles să le rețină în concurs, cu atât mai mult cu cât la rubrica în drept din rechizitoriu se face referire la fapta A., nu la faptele acesteia, împrejurări care fac imposibilă stabilirea obiectului sau limitelor judecății.

S-a mai arătat că în dispozitivul rechizitoriului, deși s-au reținut dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen., s-a dispus trimiterea în judecată a A. pentru săvârșirea infracțiunii (nicidecum a infracțiunilor) de complicitate la cumpărare de influență, astfel încât există o evidentă contradicție între reținerea art. 38 alin. (1) C. pen. și descrierea, atât la rubrica în drept, cât și în dispozitiv a unei singure infracțiuni, precum și cu folosirea singularului.

S-a mai arătat că trimiterea, în cuprinsul hotărârii atacate, la pct. 1 și 2 din expozitivul rechizitoriului nu conduce la concluzia reținerii, în mod cert, a unei singure sau a doua infracțiuni în concurs real ori a uneia continuate de complicitate la cumpărare de influență, cu indicarea eronată a art. 38 alin. (1) C. pen. în loc de art. 35 alin. (1) C. pen.

De asemenea, din conținutul actului de sesizare și al hotărârii instanței de fond lipsește indicarea modalității efective prin care s-a comis fapta de către autor, implicit modalitatea prin care și la care A. a ajutat sau înlesnit, după cum lipsește orice referire la latura subiectivă, cu atât mai puțin o analiză a acesteia. Or, infracțiunea de cumpărare de influență se comite, sub aspect subiectiv, numai cu intenție directă, având în vedere că textul incriminator include un scop special, fapta putându-se săvârși numai pentru a-l determina pe funcționarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie un act ce intra în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

S-a mai învederat că, în rechizitoriu, nu se arată, cine este autorul infracțiunii de cumpărare de influență, astfel încât nu rezultă pe cine a ajutat A. să comită infracțiunea de cumpărare de influență sau a cui astfel de faptă a înlesnit-o inculpata, prin urmare, din probele administrate, nu rezultă o eventuală înțelegere prealabilă dintre inculpata apelantă și autorul faptei în temeiul căreia inculpata să aibă reprezentarea că participă la comiterea infracțiunii și să urmărească scopul special prevăzut de art. 292 alin. (1) C. pen., respectiv determinarea unui funcționar public să-și încalce îndatoririle de serviciu.

De asemenea, s-a mai învederat că, din probele administrate, nu rezultă că A. ar fi cunoscut, prevăzut și urmărit că se va remite o sumă de bani inculpatului D. pentru a i se cumpăra influența asupra unui polițist de frontieră, că din conținutul convorbirii telefonice purtate cu inculpatul D. nu rezultă că apelanta i-ar fi cerut acestuia să treacă vreo persoană frontiera fără documente legale, ori în vreun alt mod fraudulos, cu atât mai puțin nu rezultă că acesta ar fi avut cunoștință despre modul în care se va realiza trecerea frontierei, respectiv dacă D. avea sau pretindea că ar avea vreo influență asupra vreunui polițist de frontieră.

S-a mai arătat că inculpata apelantă A. a declarat că din momentul în care soțul ei, Z., a fost încarcerat în vederea executării unei pedepse în anul 2013, a preluat de la acesta administrarea SC E. SRL, cu această ocazie, soțul ei spunându-i că, dacă vor exista situații în care pasagerii societății care călăt