ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen. În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani, exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor fix și obligatoriu de 6 luni închisoare (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate inculpatului - 1 an + 6 luni), urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

Conform art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Comunei Foieni, județul Satu Mare sau în cadrul Primăriei Municipiului Carei, județul Satu Mare, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Conform art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind consecințele nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și cele ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, în data de 2 aprilie 2015, în jurul orei 13:00, cu arma de vânătoare deținută în mod legal în baza permisului de port-armă tip B seria x, eliberat de I.P.J. Satu Mare la data de 12 noiembrie 1999, în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. x din intravilanul localității Foieni, aparținând numitei B., inculpatul A. a împușcat și ucis o pisică de casă.

În urma analizei probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că nu există probe directe care să dovedească săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, însă din probele indirecte administrate rezultă situația de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței de judecată, sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunilor de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) C. pen. și de uciderea animalelor cu intenție, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004.

În ceea ce privește infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, instanța de fond a reținut că, în data de 26 iunie 2015, inculpatul A. a intrat în incinta magazinului de arme și muniții aparținând I.F. A., după care a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, faptă ce reprezintă o încălcare a prevederilor legale cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

Referitor la starea de fapt reținută prin actul de sesizare a instanței, s-a constatat că aceasta rezultă atât din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv dovada de ridicare înscrisuri, raport RNAI, procesele-verbale și adresele Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, adresa IF A. și CD, cât și din declarația inculpatului dată în fața instanței de fond, acesta recunoscând că a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit camera destinată depozitării armelor cu arma asupra sa, arătând că în calitate de titular al Întreprinderii familiale A. are dreptul de a manevra și a gestiona armele aflate în patrimoniul magazinului său.

Față de starea de fapt constatată și raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut netemeinicia apărărilor invocate de inculpat cu privire la împrejurarea că acesta, în calitate de membru și titular al Întreprinderii familiale A., a avut dreptul să manevreze, dețină și să poartă armele aflate în evidența magazinului, în baza Autorizației seria x nr. x din 17 noiembrie 2011 emise pe numele Întreprinderii familiale A. și potrivit art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Astfel, în primul rând, s-a reținut că dreptul de reprezentare prevăzut la art. 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008 se referă la gestionarea intereselor întreprinderii familiale de către reprezentantul desemnat prin acordul de constituire în raporturile juridice desfășurate în cadrul activității profesionale cu terțe persoane fizice sau juridice, acest drept de reprezentare neechivalând cu dreptul persoanei desemnate în calitate de gestionar al magazinului de arme și muniții să gestioneze, dețină și să poarte armele aflate în evidențele persoanei juridice autorizate să desfășoare operațiuni cu arme și muniții. Totodată, trebuie distins între inculpatul persoană fizică și întreprinderea familială cu aceeași denumire, având în vedere că Autorizația seria x nr. x din 17 noiembrie 2011 a fost emisă pe numele acesteia din urmă.

S-a reținut totodată că, potrivit autorizației seria x nr. x eliberată de I.P.J. Satu Mare la data de 17 noiembrie 2011, Întreprinderea familială A. a fost autorizată să efectueze operațiuni cu arme și muniții până la data de 7 septembrie 2015 (când autorizația emisă a fost anulată, ca urmare a renunțării de bună voie de către persoana juridică la aceasta). În cadrul Întreprinderii familiale A. a fost desemnată și avizată pentru îndeplinirea calității de gestionar arme și muniții C., conform Avizului nr. x din 3 iunie 2013 eliberat de I.P.J. Satu Mare. În aceste condiții, având în vedere că C., soția inculpatului, avea dreptul de manevrare, deținere și port de arme aflate în evidența magazinului de arme și muniții IF A., conform avizului emis de I.P.J. Satu Mare, s-a apreciat că fapta inculpatului de a lua o armă de vânătoare din magazin și de a părăsi incinta magazinului cu această armă, reprezintă o încălcare a prevederilor legale cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor,

Prin Decizia penală nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 82 din 8 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Carei în Dosarul nr. x/2018, a fost desființată, în parte, sentința atacată și rejudecând:

A fost modificat conținutul obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. instituite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, în sensul că s-a dispus ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Instanța de apel a reținut, în esență, că, la data de 2 aprilie 2015, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla în curtea imobilului cu nr. x din intravilanul localității Foieni, aparținând numitei B., inculpatul A. a împușcat și a ucis o pisică de casă cu arma de vânătoare deținută în mod legal în baza permisului de port-armă tip B seria x eliberat de I.P.J. Satu Mare la data de 12 noiembrie 1999, iar ulterior, la data de 26 iunie 2015 a intrat în incinta magazinului de arme și muniții aparținând Întreprinderii familiale A., după care a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, încălcând prevederile cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

În legătură cu acuzația privind infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., s-a reținut că, potrivit imaginilor înregistrate la magazinul de arme și muniții al Întreprinderii familiale A., stocate pe suportul optic marca x și redate în Procesul-verbal din data de 10 iulie 2015, inculpatul A., în data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme și muniții aparținând Întreprinderii familiale A. după care, folosindu-se de chei potrivite, a deschis dulapul tip de arme și a luat o armă de vânătoare cu lunetă, demontând luneta cu prindere rapidă, apoi, în prezența soției C., care avea calitatea de gestionar autorizat a magazinului, a părăsit magazinul cu arma asupra sa.

S-a arătat că, art. 56 alin. (1) din Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor prevede că persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3) și (4) din Lege, care doresc să dețină și, după caz, să folosească arme letale și arme neletale supuse autorizării, precum și munițiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliție competent potrivit Legii autorizarea deținerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării și a munițiilor corespunzătoare, dispoziție legală la care procurorul a făcut trimitere expresă în rechizitoriu.

De asemenea, s-a considerat că, deși conform art. 100 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 se pot constitui în armurieri, la cerere, persoanele fizice și juridice altele decât cele prevăzute la alin. (1) care îndeplinesc condițiile prevăzute de această lege și că persoanele fizice se pot constitui în baza autorizației eliberate de I.G.P.R. după includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme care se acordă dacă toți asociații îndeplinesc condițiile legale în acest sens (art. 102 din Legea nr. 295/2004), în cauză doar soția inculpatului a fost avizată pentru îndeplinirea calității de gestionar arme și muniții, conform avizului nr. x din 03 iunie 2013 eliberat de I.P.J. Satu Mare.

S-a apreciat că, în mod corect, prima instanță a respins ca neîntemeiată apărarea că inculpatul, în calitate de membru și titular al Întreprinderii familiale A., avea dreptul să manevreze, să dețină și să poartă armele aflate în evidența magazinului, în baza autorizației seria x nr. x din 17 noiembrie 2011 emise pe numele Întreprinderii familiale A. Dreptul de reprezentare prevăzut la art. 29 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale se referă la colaborarea și la gestionarea intereselor întreprinderii familiale de către reprezentantul desemnat prin acordul de constituire în raporturile juridice desfășurate în cadrul activității profesionale cu terțe persoane fizice sau juridice, acest drept de reprezentare nu poate fi confundat cu dreptul persoanei desemnate în calitate de gestionar al magazinului de arme și muniții să gestioneze, să dețină și să poarte armele aflate în evidențele persoanei juridice autorizate să desfășoare operațiuni cu arme și muniții, cu atât mai mult cu cât deciziile privind gestionarea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat în acest sens - art. 32 din O.U.G. nr. 44/2008.

Instanța de apel a reținut că, potrivit Autorizației seria x nr. x eliberată de I.P.J. Satu Mare la data de 17 noiembrie 2011, Întreprinderea familială A. a fost autorizată să efectueze operațiuni cu arme și muniții până la data de 7 septembrie 2015, iar în cadrul acesteia a fost desemnată și avizată pentru îndeplinirea calității de gestionar arme și muniții C., conform Avizului nr. x din 3 iunie 2013 eliberat de I.P.J. Satu Mare.

Întrucât dreptul de manevrare, deținere și port de arme aflate în evidența magazinului de arme și muniții al Întreprinderii familiale A., conform avizului emis de I.P.J. Satu Mare, aparținea doar soției inculpatului, C., s-a reținut că fapta inculpatului de a lua o armă de vânătoare din magazin și de a părăsi incinta magazinului cu această armă, reprezintă în mod cert o încălcare a prevederilor legale cuprinse în Hotărârea nr. 130 din 24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, respectiv infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., fiind vorba despre fapta de manevrare și de luare a unei arme letale de către inculpat, fără ca acesta să fie avizat pentru îndeplinirea calității de gestionar de arme și muniții de către I.P.J. Satu Mare.

Deși inculpatul a susținut în apărare că, în calitate de armurier, putea efectua operațiuni de manevrare, deținere și port de arme aflate în patrimoniul Întreprinderii Familiale A., Curtea de apel a constatat că acesta niciun moment nu a făcut dovada calității legale de armurier care aparținea doar soției acestuia.

În acest sens, s-a arătat că este adevărat că inculpatul deținea armă de vânătoare în mod legal, în baza Permisului de port-armă tip B seria x eliberat de I.P.J. Satu Mare la data de 12 noiembrie 1999, că a urmat un curs de pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții în octombrie 2011 (alături de soție), că Întreprinderea familială A. a fost autorizată să efectueze operațiuni cu arme și muniții, însă Avizul nr. x din 3 iunie 2013 al I.P.J. Satu Mare, pentru îndeplinirea calității de gestionar arme și muniții, a fost eliberat doar pentru soția acestuia, C., motiv pentru care inculpatul nu poate susține pertinent că avea calitatea de armurier.

De asemenea, s-a apreciat că Adresa I.G.P.R. - Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase nr. x din 17 septembrie 2020 nu poate fi interpretată în sensul că inculpatul A. deținea calitatea de armurier, chiar dacă acesta îndeplinea condițiile legale de a deveni armurier atât timp cât organul competent nu a emis un aviz favorabil în acest sens pentru inculpat, în absența, cel mai probabil, a formulării unei cereri însoțite de acte justificative. Altfel zis, inculpatul face o confuzie între persoana fizică autorizată Întreprinderea Familială A. și persoana fizică A. în cadrul căreia autorizația de armurier a fost emisă doar în persoana întreprinderii familiale cu aviz sau drept de a gestiona, folosi arme și muniții, respectiv soției acestuia.

Deși inculpatul a făcut dovadă că în alte situații similare privind efectuarea controlului de către poliție - Compartimentul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase la Întreprinderea Familială A., acesta a deschis dulapurile și a prezentat arma sau/și muniția solicitată pentru control fără să fi fost sancționat pentru această conduită, Curtea de Apel Oradea a apreciat că această împrejurare nu poate constituie o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, chiar dacă poliția a fost în eroare cu privire la persoana armurierului, întrucât potrivit înscrisurilor aflate la dosar și analizate de instanța de apel, inculpatul a parcurs etapa prealabilă pentru îndeplinirea condițiilor legale de a deveni armurier, inclusiv prin urmarea unui curs de pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții în octombrie 2011, însă nu a mai solicitat, respectiv nu a mai depus o cerere însoțită de înscrisurile justificative pentru eliberarea oficială a avizului de armurier, demers pe care, în schimb, l-a finalizat soția sa, căreia i s-a emis un aviz favorabil de armurier.

Pe cale de consecință, nu a fost primită solicitarea inculpatului de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen., întrucât sunt probe certe de vinovăție din care rezultă că inculpatul a comis infracțiunile care formează obiectul acuzației. Probele strânse în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești dovedesc în mod cert că faptele inculpatului există și au fost săvârșite de către acesta, fiind îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor.

Curtea de Apel Oradea a reținut că, față de probatoriul administrat, săvârșirea faptelor de către inculpat este neîndoielnică, stabilită dincolo de orice dubiu rezonabil, dată fiind și linia de raționament a Curții Europene de contencios al drepturilor omului, de la Strasbourg, conform căreia aprecierea probelor făcută de judecătorul național nu ar putea fi cenzurată în temeiul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, decât în cazul în care acesta a dedus din faptele prezentate concluzii în mod evident injuste și arbitrarii (cauza Barbera, Messegue și Jabardo contra Spaniei - 6 decembrie 1988).

Instanța de apel a constatat însă, din oficiu, în apelul exercitat de către inculpat, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică în ceea ce privește dispoziția primei instanțe conform căreia s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Într-adevăr, având în vedere că este obligatoriu pe parcursul suspendării executării pedepsei sub supraveghere să se impună condamnatului una sau mai multe dintre obligațiile stabilite generic la art. 93 alin. (2) lit. a), b), c) și d) C. pen., în ceea ce privește obligația prevăzută la art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., instanța de apel a impus inculpatului să frecventeze doar un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate și nu mai multe.

Curtea de Apel Oradea a apreciat că, în cazul dat, în raport de natura infracțiunilor comise, circumstanțele reale ale faptelor și cele personale ale inculpatului, scopul pedepsei, inclusiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, precum și corectarea și reeducarea inculpatului se va realiza și fără instituirea în sarcina inculpatului a obligației de a frecventa mai multe servicii de reintegrare derulate de serviciul de probațiune.

Potrivit art. 53 din Legea nr. 253/2013, consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește persoana care trebuie să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a persoanei, programul sau programele care trebuie urmate, precum și, dacă este cazul, instituția, respectiv instituțiile din comunitate în care urmează să aibă loc acestea, comunicând acestei instituții copia de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.

Se impunea însă, ca instanța de judecată să arate numeric în hotărâre în concret câte programe de reintegrare socială trebuie să urmeze condamnatul pentru ca serviciul de probațiune competent să poate realiza supravegherea și controlul respectării obligației de către condamnat cu privire la fiecare program, deoarece nu consilierul de probațiune decide numărul programelor de reintegrare, ci instanța de judecată.

Împotriva Deciziei penale nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Referitor la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, inculpatul A. a arătat că prima instanță și instanța de apel au reținut că, la data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme și muniții aparținând întreprinderii Familiale A., a deschis dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a desprins luneta cu prindere rapidă și a părăsit magazinul cu arma asupra sa.

A susținut recurentul că atât în rechizitoriu, cât și în hotărârea atacată s-a menționat că fapta ar fi fost săvârșită prin încălcarea prevederilor art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130/2005, text care nu are incidență în cauză, iar actele sale nu erau interzise de vreun alt text normativ și că nici el și nici Întreprinderea Familială A. nu aveau calitatea de persoane juridice.

S-a arătat că dispozițiile art. 66 din Legea nr. 295/2004 - forma în vigoare la data de 26 iunie 2015 vizează arme neletale, în timp ce acuzația și condamnarea au ca obiect o armă letală. Dacă s-ar aprecia că, în realitate, art. 56 din H.G. nr. 130/2015 se referea la art. 66 din Legea nr. 295/2004 în forma anterioară republicării din 2011, s-a solicitat să se constatate că activitățile pentru care a fost autorizată Întreprinderea Familială A. (comerț, închirieri, intermedieri, depozitări, import export de arme și muniții - conform autorizației nr. x din 17 noiembrie 2011 emisă de i.P.J. Satu Mare) nu se regăsesc între activitățile enumerate de art. 66 alin. (3) și (4) din Legea nr. 295/2004. Se observă că între activitatea de comercializare desfășurată de întreprinderea familială și activitățile enunțate de art. 66 alin. (3) din Legea nr. 295/2004 nu există nici o legătură, iar alin. (4) al art. 66 din Legea nr. 295/2004 vizează muzeele.

Recurentul a solicitat să se aibă în vedere că avea acces legal la armele deținute de Întreprinderea Familială A., că putea manevra aceste arme, le putea deplasa oriunde, chiar și în afara magazinului, în raport de dispozițiile art. 106 din H.G. nr. 130/2015. S-a susținut că, și dacă s-ar accepta ideea că noțiunea de societate comercială este acoperitoare și pentru structura organizatorică denumită "Întreprindere Familială" (idee la care însă nu achiesează), se poate constata că Întreprinderea Familială A. nu putea să fie înregistrată la registrul comerțului, nu putea să funcționeze legal decât dacă obținea de la poliție un aviz de principiu anterior înregistrării la registrul comerțului. La rândul său, acest aviz nu se putea elibera legal decât dacă fiecare dintre membrii întreprinderii familiale deținea avizul, respectiv certificate prevăzute de alin. (2) lit. b) din articolul analizat. Aceste înscrisuri aveau menirea de a dovedi că fiecare membru al întreprinderii familiale era apt să dețină, să poarte și să folosească inclusiv arme letale. Dovada aptitudinii de a deține, purta și folosi arme letale se putea face și cu actul administrativ prin care poliția recunoștea dreptul, ca persoană fizică, indiferent de altă calitate, de a deține, purta și folosi arme și muniții (este evidentă referirea la permis de port armă).

Recurentul a susținut că era deținător de permis de port armă - împrejurare dovedită și necontestată - ceea ce înseamnă că îndeplinea condițiile de la alin. (3) al art. 106 din H.G. nr. 130/2015 pentru a manipula, transporta, folosi arma pentru a cărei scoatere dintr-o încăpere a fost condamnat în temeiul art. 342 din C. pen.

Dreptul asociaților întreprinderii familiale care avea aviz de principiu pentru a desfășura operațiuni cu arme și muniții letale se concretiza, potrivit art. 108 din H.G. nr. 130/2015, prin obținerea unei autorizații administrative. Fiind deja verificați asociații, membrii întreprinderii familiale în etapa avizului de principiu pentru înființare, în documentația de obținere a autorizației nu mai era necesar să se includă vreun document care să îi privească pe aceștia.

Cum art. 28 din O.U.G. nr. 44/2008 nu permite ca întreprinderile familiale să aibă angajați, iar art. 108 alin. (2) lit. g) din H.G. nr. 130/2005 impune - ca o condiție de obținere a autorizației - să se depună documentele prevăzute de art. 106 alin. (2) lit. b), este de la sine înțeles că membrii întreprinderii familiale, care depuseseră documentele respective pentru ei în procesul de avizare de principiu, aveau și au dreptul să dețină, să poarte și să folosească muniții letale.

Dintr-o altă perspectivă, recurentul a susținut că acțiunea de manevrare a armei la data de 26 iunie 2015 nu constituie ceea ce legiuitorul a definit ca operațiune cu arme în art. 2 (pct. I subpct. 6), ci este o simplă manipulare a armei neîncărcate - acțiune pentru care nu este necesară autorizarea celui care lucrează în cadrul și pentru entitatea autorizată ca armurier (recurentul era membru al asociației familiale autorizate). Chiar în art. 102 alin. (2) din Legea nr. 295/2004 se prevede posibilitatea existenței unor activități ce implică accesul la arme, activități permise persoanelor care nu au calitatea de armurier, dar care îndeplinesc condițiile de la art. 14 alin. (1) lit. a) și c)-g din aceeași lege. Recurentul a învederat că îndeplinea condițiile menționate anterior, iar această împrejurare nu a fost contestată.

Recurentul a solicitat să se constate că activitatea din data de 26 mai 2015, reținută în sarcina sa ca infracțiune, nu este interzisă nici de textul invocat de acuzare și acceptat de instanța de apel, nici de alte texte legale, așa încât nu se poate reține că fapta ar fi prevăzută de legea penală ca infracțiunea reglementată de art. 342 alin. (1) C. pen. sau ca altă infracțiune.

Prin Încheierea din data de 23 martie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost admisă în principiu.

Instanța a constatat că Decizia nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori (Dosarul nr. x/2018) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen. Cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că recurentul inculpat A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce privește soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen., criticile acestuia putând fi analizate din perspectiva dispozițiilor legale invocate.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație este fondat.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurentul inculpat A., în sensul că fapta săvârșită nu este prevăzută de legea penală (referitor la infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen.), va fi analizată prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Verificând hotărârea din această perspectivă, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește situația de fapt, în esență, în sarcina inculpatului A. s-a reținut că, la data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme și muniții aparținând Întreprinderii familiale A., după care a deschis cu chei potrivite dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, încălcând astfel prevederile cuprinse în art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130/24 februarie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

În cauză, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prev. de art. 342 alin. (1) C. pen., considerându-se că operațiunile anterior descrise au fost săvârșite fără drept întrucât inculpatul A. nu era armurier, calitate deținută doar de Întreprinderea familială A. și de soția acestuia, C. În acest sens, s-a arătat că trebuie făcută distincție între Întreprinderea Familială A. și persoana fizică A. iar autorizația de armurier a fost emisă doar în persoana întreprinderii familiale.

În primul rând, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, dispoziția legală invocată de Curtea de apel ca fiind încălcată de către inculpat nu are nicio legătură cu situația de fapt reținută în cauză. Astfel, conform art. 56 alin. (1) din H.G. nr. 130 din 24 februarie 2005 "persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3) și (4) din Lege, care doresc să dețină și, după caz, să folosească arme letale și arme neletale supuse autorizării, precum și munițiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliție competent potrivit Legii autorizarea deținerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării și a munițiilor corespunzătoare".

Dispozițiile art. 66 din Legea nr. 295/2004 (ulterior, la data faptelor, devenind art. 67 alin. (3) și (4) prevăd în alin. (3) și (4) că "persoanele juridice de drept privat, care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor instituții publice, pot fi autorizate în condițiile prezentei legi, în funcție de obiectul lor de activitate, să procure, să dețină și să folosească arme letale și arme neletale, precum și muniția corespunzătoare, pentru:

a) înarmarea personalului abilitat să desfășoare activități de pază, dacă aceasta se justifică pentru asigurarea pazei sediilor, imobilelor sau obiectivelor care le aparțin sau cărora le asigură protecție, precum și a pazei persoanelor, bunurilor, valorilor sau transportului ori depozitării de valori importante, în cazul societăților al căror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul pazei ori al celor care își pot asigura paza proprie, în condițiile legii;

b) desfășurarea activităților de executare a tragerilor cu arme în poligoane special amenajate, pentru antrenament sau divertisment, precum și organizarea și desfășurarea cursurilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. g);

c) desfășurarea activităților sportive, artistice, în centrele de producție cinematografică și televiziune, precum și în cadrul spectacolelor de circ și teatru.

(4) Muzeele pot fi autorizate, în condițiile prezentei legi, să procure și să dețină arme de colecție, precum și arme neletale, după caz".

În mod evident, situația de fapt reținută prin hotărârea definitivă de condamnare nu are absolut nicio tangență cu aceste dispoziții legale despre care se susține că ar fi fost încălcate.

Această constatare nu conduce, însă, implicit, la pronunțarea unei soluții de achitare, Înalta Curte urmând a verifica îndeplinirea condițiilor de tipicitate obiectivă a faptei reținute efectiv în sarcina inculpatului, respectiv aceea că a deschis, cu chei potrivite, un dulap tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, a demontat luneta cu prindere rapidă, iar apoi a părăsit magazinul cu arma asupra sa, neavând acest drept întrucât nu era armurier.

Analiza impune un examen al dispozițiilor legale incidente în forma în vigoare la data emiterii autorizației pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții letale pentru Întreprinderea Familială A., respectiv la data de 17 noiembrie 2011, pentru a verifica, dacă, astfel cum se susține în recursul în casație, inculpatul era autorizat să efectueze operațiuni cu arme.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 V.pct. 8 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, este armurier orice persoană fizică sau juridică autorizată, în condițiile prezentei legi, să desfășoare una ori mai multe operațiuni cu arme, piese și muniții.

În afara categoriilor de armurieri de drept, prevăzute în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 295/2004, conform alin. (2) al aceluiași articol, se pot constitui în armurieri, la cerere, persoanele fizice și juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege. Procedura este descrisă de art. 102 din aceeași lege și de H.G. nr. 130/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor.

Astfel, potrivit art. 102, persoanele fizice și juridice se pot constitui ca armurieri, în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, după includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme, piese și muniții. Autorizația prevăzută se acordă numai dacă toți asociații și administratorii îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) și d) și nu figurează cu mențiuni în certificatul de cazier fiscal, iar cei care desfășoară activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții letale îndeplinesc și condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a) și c) - g).

Persoanele fizice se pot constitui ca armurieri, în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, dacă îndeplinesc și condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) și c) - g), respectiv: au împlinit vârsta de 18 ani; nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție ori pentru infracțiuni prevăzute de prezenta lege, cu excepția cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitarea; nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârșite cu intenție, potrivit legislației în vigoare; sunt apte din punct de vedere psihologic și medical pentru a deține și folosi arme și muniții; nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente; au absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condițiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Art. 106 alin. (3) din H.G. nr. 130/2005 exceptează de la obligativitatea prezentării documentelor pe baza cărora se verifică îndeplinirea condițiilor prev. de 14 lit. e) și g) din lege, persoanele care sunt titulare ale dreptului de deținere sau de port și folosire a armelor și munițiilor și care solicită includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme și muniții.

Se constată că, potrivit legii, condițiile pentru autorizarea armurierilor persoane fizice sunt identice celor pentru asociații și administratorii din cadrul persoanei juridice care desfășoară activități ce implică accesul efectiv la arme.

În prezenta cauză, ambele instanțe au stabilit faptul că Întreprinderea familială A. deținea Autorizația pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții letale, seria x nr. x din data de 17 noiembrie 2011, emisă de Ministerul Administrației și Internelor, I.J.P. Satu Mare, prin care era îi era permis să efectueze comerț cu arme și muniții, închirieri de arme și muniții, intermedieri, depozitări, import export arme și muniții.

La baza emiterii autorizației au stat, printre altele, avizul de principiu pentru includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme și muniții emis de Ministerul Administrației și Internelor, I.J.P. Satu Mare nr. 11108 din 13 octombrie 2011, avizul nr. 12435 al Inspectoratului Muncii, Familiei și Protecției sociale I.T.M. al jud. Maramureș, certificat de absolvire a cursului de pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții emis de SC D. SRL Satu Mare, nr. 806 din 25 octombrie 2011, seria x nr. x, pe numele A., permisul de port armă seria x emis de Ministerul Administrației și Internelor, I.J.P. Satu Mare pe numele A.

În continuare, pentru a stabili efectele emiterii acestei autorizații se impune o analiză a regimului juridic al întreprinderii familiale, astfel cum acesta este reglementat de Ordonanța de urgență nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale.

Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot desfășura activități economice individual și independent, ca persoane fizice autorizate, fie ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale, fie ca membri ai unei întreprinderi familiale. Conform legii, întreprinderea familială este întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa (art. 2 lit. h)), întreprinderea economică este definită ca activitatea economică desfășurată în mod organizat, permanent și sistematic, combinând resurse financiare, forță de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege (art. 2 lit. f)), iar întreprinzător este persoana fizică care organizează o întreprindere economică.

Totodată, conform art. 30 alin. (1) din același act normativ, întreprinderea familială nu are patrimoniu propriu și nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului, art. 31 alin. (1) prevăzând că membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului.

Înalta Curte reține, așadar, că întreprinderea familială reprezintă o formă de organizare a activității de către o persoană fizică împreună cu familia sa, iar prin înmatricularea sa la Registrul Comerțului nu se naște un nou subiect de drept, ci acesta există deja, concretizat în persoana fizică a fiecărui membru al întreprinderii, care dobândește calitatea de comerciant.

Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă caracterul eronat al concluziei instanțelor în sensul existenței a două entități juridice distincte, respectiv persoana fizică Întreprinderea Familială A. și persoana fizică A.

Totodată, pornind de la faptul că întreprinderea familială este o formă de organizare a activității desfășurate de persoane fizice membre ale aceleiași familii, în mod evident, prin obținerea autorizației întreprinderii pentru prestarea anumitor operațiuni, comercianții persoane fizice sunt cei care dobândesc dreptul de a le efectua.

Susținerea Ministerului Public, în sensul că art. 106 lit. k) din Legea nr. 295/2004 obliga armurierul Întreprinderea familială A. să solicite avizul poliției pentru persoanele angajate să facă operațiuni cu arme și muniții, astfel că, în lipsa acestuia, inculpatul nu avea dreptul de a face astfel de operațiuni, nu poate fi primită, întrucât pornește de la aceeași premisă ca și cea din hotărârea recurată. Așa cum s-a arătat, potrivit art. 102 din lege, în calitate de armurieri se pot constitui persoanele fizice și juridice, în baza autorizației eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, după includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme, piese și muniții. Întreprinderea familială A. nu este persoană fizică sau juridică și nici nu poate angaja terțe persoane cu contract de muncă (art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 44/2008). Mai mult, obținerea calității de armurier persoană fizică presupune îndeplinirea acelorași condiții ca pentru asociatul, administratorul sau angajatul persoanei juridice care desfășoară activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții letale.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte reține că obținerea autorizației seria x nr. x din data de 17 noiembrie 2011, emisă de Ministerul Administrației și Internelor, I.J.P. Satu Mare, de efectuarea de operațiuni cu arme și muniții letale de către Întreprinderea familială A. conferea inculpatului A. dreptul să desfășoare activitățile enumerate de aceasta, respectiv comerț cu arme și muniții, închirieri de arme și muniții, intermedieri, depozitări, import export arme și muniții, acesta dobândind calitatea de armurier persoană fizică, în sensul art. 2 V.pct. 8 din Legea nr. 295/2004, conform procedurii prevăzută de art. 102 din aceeași lege.

Împrejurarea că, ulterior, în cursul anului 2013 a fost desemnată și avizată pentru îndeplinirea calității de gestionar arme și muniții soția inculpatului, C., nu înlătură calitatea de armurier a persoanei fizice A. De altfel, din economia întregii legi și a normelor metodologice, rezultă că legiuitorul face distincție între armurier și personalul cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor ori care urmează să fie dotat cu arme și muniții pentru executarea atribuțiilor de serviciu (ex. art. 70, art. 71 din Legea nr. 295/2004; art. 72, art. 93 din H.G. nr. 130/2005), calități care se pot și suprapune.

În continuare, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului, respectiv aceea că, în data de 26 iunie 2015, a intrat în incinta magazinului de arme și muniții aparținând Întreprinderii familiale A. și, folosindu-se de chei potrivite, a deschis dulapul tip de arme, a luat o armă de vânătoare cu lunetă, demontând luneta cu prindere rapidă și a părăsit magazinul cu arma asupra sa, nu poate fi circumscrisă unei operațiuni care să excedeze autorizației anterior menționate.

Astfel, potrivit art. 105 lit. a) din lege, armurierii autorizați să desfășoare operațiuni de comercializare a armelor, pieselor și munițiilor pot efectua următoarele activități: cumpărare, vânzare, închiriere, schimb, import, export și transfer de arme și muniții, precum și intermedierea efectuării acestor operațiuni. În mod evident, aceste activități permit un contact nemijlocit cu armele precum și scoaterea acestora în afara magazinului, în scopul prevăzut în autorizație.

Acuzația penală adusă inculpatului s-a centrat exclusiv pe lipsa dreptului de acces la arme și nu pe acțiunile acestuia ulterioare părăsirii magazinului (care nici nu au făcut obiectul cercetărilor), condiții în care, instanța de recurs în casație reține că activitățile descrise în cele ce preced sunt efectuate în limitele autorizației de comerț cu arme și muniții, închirieri de arme și muniții, intermedieri, depozitări, import export arme și muniții.

În consecință, Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen., nefiind întrunită cerința esențială atașată elementului material al laturii obiective, respectiv aceea ca deținerea/portul armei să fie făcută fără drept.

Ca atare, față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată întemeiate criticile formulate și reține incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpatul A. fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) ultima teză C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 660/A din data de 27 noiembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, va casa, în parte, decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 82 din data de 8 iulie 2020 a Judecătoriei Carei, și, rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de armă letală fără drept, prevăzută de art. 343 alin. (1) din C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, prevăzută de art. 6 alin. (2) lit. a) raportat la art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 205/2004 și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

- pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen. și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., va contopi pedepsele în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care va adăuga un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă, de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 2 luni și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. h) din C. pen.

Vor fi menținute dispozițiile sentinței cu privire la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și la durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 din C. pen., precum și celelalte dispoziții care nu sunt contrare prezentei decizii.

Vor fi menținute dispozițiile deciziei atacate cu privire la conținutul obligației prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. instituite în sarcina inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere, în sensul ca acesta să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu in