Decizia nr. 2771/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3402/2015 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02.06.2015 sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Regia Autonomă de Transport București - R.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 187/07.04.2015, emisă de autoritatea pârâtă și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 5000 RON ce i-a fost aplicată (astfel cum s-a indicat în dispozitivul hotărârii nr. 187/07.04.2015). În ședința publică din data de 24.09.2015, reclamanta a precizat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu sindicatele care au formulat sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, respectiv A., B., C. și A..

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3402 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A., B., C. și A., a anulat Hotărârea nr. 187/07.04.2015, emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a exonerat reclamanta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 RON și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererile de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței civile nr. 3402 din 17 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal au declarat recurs atât pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și pârâții A., B., C. și A.. Recurenții au solicitat admiterea cererilor de recurs, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Autonomă de Transport București - R.A. 3.1. Recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin cererea de recurs formulată, a invocat argumente cu privire la care a arătat că se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, apreciind că prima instanță a pronunțat o soluție cu încălcarea și/sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Printr-un prim set de critici, recurentul CNCD a susținut că hotărârea primei instanțe este criticabilă întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor incidente din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în condițiile în care pe fondul cauzei s-ar fi impus anularea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă, ca netimbrată. Dispozițiile legale enunțate atestă, fără putință de tăgadă, în opinia recurentului, că acțiunile întemeiate pe dispozițiile legii privind contenciosul administrativ sunt supuse taxelor judiciare de timbru iar soluția corectă și legală pe care trebuia să o ia instanța de fond era aceea de a constata că acțiunea nu îndeplinește condițiile legale și obligatorii de plată a timbrului judiciar. A mai susținut recurentul că hotărârea primei instanțe este criticabilă și nelegală întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, respectiv a Legii nr. 62/2001 a dialogului social. Examinând sesizarea, documentele depuse și dispozițiile incidente, CNCD a arătat că a stabilit în mod corect că, în cauză, este aplicabilă ipoteza unei discriminări indirecte în care angajatorul Regia Autonomă de Transport București în aplicarea legii, s-a folosit de un criteriu aparent neutru, cel al sindicatului reprezentativ, care dezavantajează în mod indirect membrii și liderii sindicatelor nereprezentative. Astfel, plata în mod netransparent și discreționar a orelor de lucru pentru zilele în care liderul de sindicat desfășoară activități sindicale are ca efect discriminarea acelor lideri de sindicat cărora nu li se plătesc orele de activitate sindicală și a membrilor acestor sindicate. Liderii de sindicat care nu beneficiază de plata orelor de activitate sindicală sunt dezavantajați față de cei care beneficiază. În fine, a mai susținut recurentul CNCD că este nelegală obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu se află în culpă procesuală, fiind doar organul administrativ cu atribuții jurisdicționale care a emis hotărârea contestată. 3.2 Printr-o cerere de recurs distinctă, recurenții-pârâți A., B., C. și A. au criticat hotărârea primei instanțe, invocând ca temei în drept al demersului procesual, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, și apreciind că instanța a pronunțat o soluție cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenții au susținut că este vădit neîntemeiat considerentul instanței de fond, în sensul că reclamanta nu a adoptat un comportament discriminatoriu față de membrii sindicatelor nereprezentative și liderii acestora, ci a înțeles să le acorde și lor aceleași drepturi ca și membrilor sindicatului reprezentativ și liderilor săi, greșită fiind și raportarea instanței doar la dispozițiile art. 90 din Contractul colectiv de muncă pentru perioada 2014-2016, fără a avea în vedere și dispozițiile art. 91 din același contract colectiv. Aceste din urmă dispoziții, greșit ne-analizate, prevăd în mod expres dreptul reprezentanților sindicatului reprezentativ, convocați sau delegați la diferite acțiuni sindicale la nivel superior, până la 5 zile, care presupune lipsa lor de la locul de muncă, de a beneficia de suportarea de către regie a taxelor de participare la cursuri, seminarii, conferințe și congrese naționale și de a beneficia în această perioadă de plata salarului de bază, negociat, de aceste drepturi nebeneficiind însă reprezentanții sindicatelor nereprezentative. Astfel, în opinia recurenților pârâți, CNCD în mod corect a apreciat că în cauză este vorba despre o discriminare indirectă, în sensul și cu motivarea reținute prin hotărârea a cărei anulare s-a solicitat.

Apărările formulate în cauză Regia Autonomă de Transport București - RA (RATB), intimată-reclamantă în cauză, a formulat întâmpinare la motivele de recurs, înfățișate de toți recurenții, solicitând, în esență, respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii primei instanțe, apreciată ca fiind corectă și deplin întemeiată. La rândul lor, A., B., C. și A. au formulat întâmpinare arătând că sunt de acord cu admiterea recursului formulat de recurentul CNCD.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 26 octombrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. La termenul din 22 februarie 2018, având în vedere că în raport s-a considerat că recursurile sunt admisibile în principiu, completul de filtru a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, pentru data de 15 iunie 2018.

Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei reclamante, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că ambele cereri de recurs sunt nefondate, iar hotărârea primei instanțe nu se impune a fi reformată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că va analiza distinct motivele de recurs ce se regăsesc cuprinse numai în cererea recurentului CNCD, urmând totodată a răspunde prin considerente comune criticilor similare înfățișate în ambele cereri de recurs. 6.1 Analizând așadar punctual motivele de recurs cu care a fost investită, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite criticile și susținerile recurentului CNCD în sensul că se impunea ca hotărârea instanței de fond să fie anulată ca netimbrată, în esență pentru neîndeplinirea condiției de plată a timbrului judiciar. Independent de împrejurarea că o atare excepție nu a fost invocată și în fața instanței de fond, în sensul că niciuna dintre părțile din cauză nu a contestat modalitatea de satisfacere a timbrajului de către reclamantă, instanța de control judiciar reține că actele dosarului atestă, fără echivoc, că acțiunea de față a fost înregistrată la instanța competentă la data de 02.06.2015, intimata reclamantă RATB respectând întocmai obligația ce i-a fost pusă în vedere, în sensul de a achita taxa de timbru în cuantum de 50 de RON, dovada în acest sens fiind atașată la dosar (fila 12). Taxa de timbru a fost stabilită și achitată raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru, act normativ deplin aplicabil acțiunii de față și prin care, la art. 58 s-a prevăzut în mod expres că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, ceea ce demonstrează că o atare taxă nu se impunea a mai fi achitată în cauză și tocmai de aceea nici nu i s-a mai solicitat reclamantei sa facă o plată cu acest titlu . Nefondată este și susținerea recurentului CNCD în sensul că a fost în mod nelegal obligat la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reținând că prima instanță, stabilind obligarea tuturor pârâților la plata sumei de 50 RON către societatea reclamantă, suma reprezentând tocmai taxa judiciară de timbru, urmare admiterii acțiunii reclamantei intimate, a făcut în cauză aplicarea corectă a dispozițiilor art. 451 și respectiv 453 C. proc. civ., potrivit cu care, partea care pierde procesul urmează a fi obligată la cererea părții care a câștigat, la plata cheltuielilor de judecată. 6.2 Cu referire la susținerile ce se regăsesc în ambele cereri de recurs în sensul că, prima instanță, prin hotărârea adoptată a interpretat și aplicat în mod nelegal prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, instanța de control judiciar, în urma propriului demers de verificare a actelor dar și a probatoriilor administrate în cauză reține, în acord cu cele arătate și de judecătorul fondului, în sensul că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta RATB a demonstrat că a înțeles să acorde aceleași drepturi și membrilor din sindicatele nereprezentative și liderilor acestora. Rezultă din probatoriul administrat că la data de 03.01.2014 intimata-reclamantă a încheiat o serie de acorduri cu sindicatele nereprezentative, inclusiv cu sindicatele recurente, având ca obiect, în esență, plata orelor efectuate pentru activități sindicale/membru de sindicat/lună, inclusiv plata liderilor nucleelor sindicale, pentru activitățile sindicale, cu precizarea expresă în cuprinsul acestor acorduri că ele pot fi modificate în funcție de actualizarea contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul regiei. Trimiterea și respectiv corelarea prevederilor din cuprinsul acestor acorduri cu prevederile contractului colectiv de muncă demonstrează netemeinicia susținerilor recurenții pârâți cu referire la analiza întreprinsă de judecătorul fondului. În aceste condiții, și în opinia instanței de control judiciar, rezultă că argumentația decizorie inserată în cuprinsul hotărârii CNCD ce formează obiectul acțiunii de față, în sensul că plata în mod netransparent și discreționar a orelor de lucru pentru zilele în care liderul de sindicat desfășoară activități sindicale are ca efect discriminarea acelor lideri de sindicat cărora nu li se plătesc orele de activitate sindicală și a membrilor acestor sindicate, liderii ce nu beneficiază de plata orelor fiind dezavantajați față de cei care beneficiază, nu este susținută de probatoriul administrat în fața instanței, probatoriu ce demonstrează că reclamanta a înțeles să confere aceleași drepturi și membrilor din sindicatele nereprezentative, prin acordurile încheiate distinct, depuse la dosar. De altfel o atare situație de fapt, probată în cauză, respectiv dovezile necontestate, ca element de noutate, constând și în depunerea la dosar a tabelelor ce atestă numărul orelor și plata corespunzătoare a activității sindicale desfășurată de sindicatele nereprezentative (filele 40-48 dosar fond) fac ca nici trimiterea din cuprinsul hotărârii CNCD la o jurisprudența anterioară a ICCJ - SCAF (Decizia nr. 748/18.02.2014) să nu fie relevantă, în condițiile în care, în respectiva cauză, ce a avut ca obiect o Hotărâre CNCD din anul 2012, nu s-a făcut nicio trimitere la existența unor eventuale înscrisuri similare. Concluzionând, Înalta Curte reține ca instanța de fond, într-o manieră coerentă și convingător argumentată a reținut în mod corect că nu se impune menținerea hotărârii CNCD atacate, nr. 187/07.04.2015 întrucât în contextul factual al prezentei cauze nu se poate reține existența unei discriminări indirecte de care s-ar fi folosit angajatorul, respectiv intimata reclamantă pentru a dezavantaja în mod indirect liderii de sindicat nereprezentativ și membrii acestor din urmă organizații. Hotărârea recurată este rezultatul unei corecte aplicări și interpretări a tuturor prevederilor legale incidente la situația de fapt, concretă, din cauză, astfel că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate de recurenții pârâți și nu se impune reformarea sentinței. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față, ca nefondat.