ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2018

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 31.07.2015, reclamanții A., B. și C. - prin mandatarul lor D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (C.E.C.C.A.R.) a se lua act de refuzul nejustificat al pârâtului în soluționarea cererii lor prin care au solicitat luarea măsurilor legale ce se impun, respectiv să se ateste gravele erori și repararea prejudiciului creat acestora, astfel cum a fost expus în plângerea înregistrată sub nr. x/2015 și din 17.02.2015.

Prin sentința nr. 23/CA/2016 - P.I. pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2016 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal:

- a anulat ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanții B. și C. prin mandatar D. domiciliat în județul Bihor, împotriva pârâtului Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (C.E.C.C.A.R.) cu sediul în București, str. x, nr. 1, cu privire la obligarea acestuia la plata de despăgubiri;

- a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C. - prin mandatar D. domiciliat în județul Bihor, împotriva pârâtului Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România cu sediul în București, str. x, nr. 1, cu privire la capătul principal al cererii privind refuzul nejustificat de soluționare a cererii și a cererii subsidiare în ce îl privește pe A..

Împotriva sentinței nr. 23/CA/2016 - P.I. pronunțată în ședința publică din 11 februarie 2016 Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B. și C. - prin mandatarul lor D..

Criticile recurenților vizează aspecte care au în vedere dispozițiile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, și dispozițiile Legii nr. 303/2004, dar și critici care vizează, în mod expres, activitatea profesională a magistraților, precum și statutul și integritatea magistraților făcând afirmații, în esență doar în acest sens.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat prin încheierea de ședință din data de 19 martie 2018 s-a apreciat că recursul este anulabil, recurenții - reclamanți nefăcând dovada achitării, în completare, a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON.

Părțile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția nulității recursului pentru netimbrare, după cum se va arăta în continuare.

În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât recurenții nu au depus dovada achitării, în integralitate, a taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularității căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deși li s-a comunicat raportul în care era prevăzută mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, conform dovezii anexate la dosar, recurenții nu au îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței(...)", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului promovat de reclamanții A., B. și C. - prin mandatarul lor D. împotriva sentinței civile nr. 23/CA/2016 din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fisca, ca netimbrat.

Ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia va fi comunicată părților. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanții A., B. și C. - prin mandatarul lor D. împotriva sentinței civile nr. 23/CA/2016 din 11 februarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2018.