ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2180/2018

Ședința publică din data de 24 mai 2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisia de analiză a cererilor întemeiate pe art. IX din O.U.G. nr. 46/2009, anularea în totalitate a Raportului privind propunerea de respingere a cererii de plată formulată de către reclamant cu nr. x/23.06.2015, emis de pârâtă, urmând să se dispună admiterea cererii de plată formulată și, în consecință, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 38.331 RON, din care: suma de 33.966 RON (28.966 RON cheltuieli deja efectuate și dovedite, iar suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli estimate pentru a fi efectuate până la finalizarea dosarului penal pe fond), sume reprezentând cheltuieli de judecată, precum și suma de 4.365 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate după data depunerii cererii de plată și neincluse în estimarea de mai sus (de 5.000 RON), cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2 Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 36/2016 din 22 februarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și precizării de acțiune, invocată de pârâta ANAF, și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Comisia de analiză a cererilor întemeiate pe prevederile art. IX din O.U.G. nr. 46/2009, ca nefondată.

1.3 Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate în cauză, recurentul a arătat că a înregistrat cererea la AJFP Alba la data ce 20.03.2014, cerere însoțită de documente justificative, care vizează cheltuieli efectuate pe tot parcursul procesului penal și care urmează să mai fie plătite până la rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a arătat că momentul la care se consideră efectuate aceste servicii trebuie raportat la momentul pronunțării hotărârii pe fondul cauzei, în condițiile în care asistența juridică se asigură pe tot parcursul procesului penal, iar expertizele judiciare constituie probe administrate în decursul cercetării judecătorești și fundamentează hotărârea pronunțată în cauză, fiind eronată aprecierea instanței, în sensul aplicării prevederilor art. 8 alin. (4) din OMFP nr. 50/2011.

S-a solicitat să se constate că cele patru contracte de asistență juridică au fost încheiate pentru prestarea de către avocați a activității de asistență și reprezentare juridică în diferite etape procesuale până la rămânerea definitivă a sentinței penale astfel încât nu se poate considera că acestea reprezintă servicii prestate anterior introducerii cererii de plată.

In ceea ce privește onorariul expertului contabil în sumă de 2520 RON, reprezentând diferență onorariu expert B., s-a arătat că recurentul a fost obligat la plata acestuia prin sentința penală nr. 69/2015, la data pronunțării hotărârii pe fond (08.10.2015).

Referitor la contravaloarea expertizei criminalistice efectuată în același dosar penal, a depus ordinul de plată nr. 1/10.03.2015 prin care a făcut dovada plății acesteia în sumă de 4140 RON, această dată fiind ulterioară depunerii cererii de plată.

Tot astfel, suma de 5.000 RON reprezintă cheltuielile estimate cu serviciile avocațiale de asistență și reprezentare în apelul declarat în dosarul penal menționat anterior, aflat în prezent pe rolul ICCJ, sumă justificată cu contractul de asistență și reprezentare avocațială în apel, încheiat de recurent la data de 24.03.2016.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate în cauză, invocându-se, în esență, aceleași apărări cu cele formulate și la judecata în fond.

S-a arătat că niciuna dintre criticile și susținerile formulate în recurs nu demonstrează pretinsa aplicare greșită a legii de către instanță, considerentele sentinței pronunțate în cauză justificând pe deplin soluția adoptată, rezultând din actele și înscrisule depuse în probațiune că cererea recurentului-reclamant întemeiată pe dispozițiile art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) din OMFP nr. 50/2011.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2.2. Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar

Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, luând în considerare și observațiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Se reține astfel că la originea cauzei se află cererea recurentului-reclamant A. care, în calitate de fost angajat al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Alba, a solicitat suportarea de către MFP a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare derulate împotriva sa în cadrul dosarului penal nr. x/2011 al Curții de Apel Alba Iulia, în care acesta fusese inculpat pentru acuzații privind pretinse acte și fapte săvârșite în legătură cu funcția publică deținută.

Cererea formulată a fost întemeiată pe dispozițiile art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 privind îmbunătățirea procedurilor fiscale și diminuarea evaziunii fiscale și justificată în raport cu cheltuieli de judecată efectuate înainte de înregistrarea cererii de plată la autoritatea pârâtă, cât și estimate a fi efectuate și achitate ulterior depunerii cererii.

La judecata în fond a cauzei, recurentul-reclamant și-a precizat pretențiile formulate și a detaliat actele depuse în probațiune, menționând sumele deja plătite până la data înregistrării cererii sale și documentele doveditoare în acest sens, cât și sumele de achitat ulterior acestui moment și dovezile aferente acestora.

Astfel, cheltuielile de judecată achitate înainte de data depunerii cererii de plată, adică înainte de 20.03.2014, au fost cuantificate la 25.871 RON, incluzând contravaloare expertiză contabilă - 3.720 RON, dar și cheltuieli de asistență juridică efectuate în baza unor contracte separate încheiate în acest sens, având atașate chitanțe în valoare de 4.000 RON, 13.161 RON și 4.230 RON, conform tabelului depus la dosar fond.

Pentru celelalte cheltuieli de judecată, reprezentând sume de achitat după depunerea cererii de plată, incluzând decont cheltuieli expertiză criminalistică în valoare de 4.140 RON, cheltuieli cu expertiza contabilă de 2.520 RON și cheltuieli cu asistența juridică în sumă de 5.000 RON a fost depus un tabel cu detalierea acestora, aflat la dosar fond, în suma totală de 18.735 RON fiind cuprinsă și suma de 6.500 RON, solicitată în plus de recurentul-reclamant prin precizarea de acțiune formulată la data de 26.10.2015, sumă ce fusese stabilită în sarcina sa, cu titlu de cheltuieli judiciare, prin sentința penală nr. 69/08.10.2015 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțată în dosarul nr. x/2011.

Prin Raportul nr. x/23.06.2015, ulterior aprobat de președintele ANAF, autoritatea pârâtă Comisia de analiză a cererilor întemeiate pe prevederile art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 a propus respingerea cererii recurentului-reclamant A., cu motivarea esențială că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 50/2011, în sensul în care rapoartele de expertiză fuseseră întocmite și depuse la dosarul instanței în anii 2012 și 2013, iar plățile efectuate se situează în perioade anterioare depunerii cererii de suportare a cheltuielilor de judecată la ordonatorul de credite - martie 2014, constatare valabilă și în privința serviciilor avocațiale prestate, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (4) din OMFP nr. 50/2011.

Raportul nr. x/23.06.2015 privind propunerea de respingere a cererii formulate în cauză a fost contestat la autoritatea publică emitentă, soluția adoptată în privința recurentului-reclamant fiind menținută în procedura contestației administrative, finalizată prin Raportul nr. 34 C. civ./20.11.2015 emis de aceeași autoritate pârâtă.

Prin sentința primei instanțe s-a dispus respingerea acțiunii în anularea Raportului nr. x/23.06.2015 privind respingerea cererii de plată a reclamantului, reținându-se că aspectele invocate ca temeiuri pentru desființarea actului contestat nu demonstrează pretinsa aplicare greșită a legii la situația existentă în cauză.

S-a reținut astfel că justificarea și temeinicia cererii reclamantului se cerea a fi examinată în contextul reglementării stabilite prin Ordinul MFP nr. 50/2011, adoptat în aplicarea dispozițiilor art. IX alin. (2) din O.U.G. nr. 46/2009 privind îmbunătățirea procedurilor fiscale și diminuarea evaziunii fiscale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2009, aceasta constituind baza legală pentru formularea unor solicitări privind suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare derulate împotriva persoanelor care ocupă o funcție de demnitate publică, de înalt funcționar, de funcționar public ori de personal contractual sau care au ocupat o asemenea funcție în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al unităților aflate în subordinea acesteia.

După enunțarea textelor de lege relevante, cu referire la art. 1 lit. a, b) și c), art. 3 alin. (1) lit. b și art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a - lit. i, art. 6 alin. (1), alin. (2), alin. (4) lit. a și lit. b, alin. (5) lit. a - lit. f, cât și ale art. 8 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 50/2011, prima instanța a constatat că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suportare a cheltuielilor de judecată interesează felul cheltuielilor solicitate și momentul la care se formulează respectiva cerere de plată raportat la data la care acestea urmează să fie efectiv prestate.

S-a reținut că cererea nu poate fi formulată decât în legătură cu cheltuieli privind serviciile avocațiale ocazionate de derularea procedurii judiciare și cheltuieli cu servicii de expertiză judiciară, pentru ambele tipuri de cheltuieli fiind menționate și înscrisurile care probează efectuarea lor, și anume: copia contractului de reprezentare avocațială și, respectiv, orice document din care rezultă admiterea probei cu expertiză, în măsura în care solicitantului i s-a pus în vedere achitarea onorariului aferent.

Cât privește momentul până la care se formulează o asemenea solicitare, s-a arătat că aceasta trebuie să intervină înainte de prestarea efectivă a serviciilor avocațiale sau de expertiză judiciară, nefiind eligibile cheltuielile aferente serviciilor prestate după momentul depunerii cererii de plată.

În aceste coordonate, prima instanță a constatat că cererea recurentului-reclamant nu putea fi soluționată favorabil, fiind cerute la plată cheltuieli de judecată în legătură cu servicii prestate anterior depunerii cererii înregistrate la AJFP Alba sub nr. x/2014, fie alte cheltuieli, excedentare celor prevăzute și admise la restituire sau pentru care nu au fost prezentate dovezi din care să rezulte faptul prestării lor în realitate ori pentru care se solicitase pentru prima dată plata direct în fața instanței.

Prin motivele de recurs formulate, invocându-se nelegalitatea sentinței, se susține că prima instanță nu a avut în vedere împrejurarea esențială că asistența juridică se asigură pe tot parcursul procesului penal, iar expertizele judiciare se administrează în scopul pronunțării hotărârii judecătorești, ceea ce înseamnă că momentul la care se consideră ca fiind efectuate aceste servicii trebuie raportat la momentul pronunțării hotărârii pe fondul cauzei.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că toate contractele de asistență juridică menționate în cadrul cererii de plată au fost încheiate pentru prestarea de către avocați a activității de asistență și reprezentarea juridică în diferite etape procesuale până la rămânerea definitivă a sentinței penale, după cum și onorariul expertului contabil, în sumă de 2.520 RON, cu titlu de diferență onorariu provizoriu, a fost stabilit prin sentința penală nr. 69/2015, pronunțată la data de 08.10.2015, pe fondul cauzei.

De asemenea, s-a solicitat să se constate că suma de 4.140 RON, contravaloarea expertizei criminalistice, constituie o cheltuială achitată prin OP nr. x/10.03.2015, deci ulterioară datei de depunere a cererii de plată.

S-a mai arătat și că suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli estimate cu serviciile avocațiale în apelul declarat în dosarul penal, aflat în prezent pe rolul ICCJ, a fost justificată cu contractul de asistență din apel încheiat la data de 24.03.2016.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile și corect întemeiate soluția privind respingerea cererii de plată formulate în temeiul art. IX din O.U.G. nr. 46/2009 și considerentele expuse în susținerea acesteia, argumentație pe care instanța de control judiciar și-o însușește în totalitate.

Nu poate fi acceptată teza propusă de recurentul-reclamant, în sensul de a fi considerată ca dată a prestării efective a cheltuielilor de judecată momentul la care se pronunță hotărârea asupra fondului cauzei, motivele invocate neavând relevanță în contextul conținutului clar și precis determinat al normelor juridice care reglementează condițiile prevăzute pentru plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedurile judiciare.

Astfel, potrivit art. 5 - (1) din OMFP nr. 50/2011, mai sus menționat:

"Cererea prin care se solicită beneficiul prevederilor art. IX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2009, se depune la registratura unității unde își desfășoară sau și-a desfășurat activitatea solicitantul în perioada actelor sau faptelor pentru care s-au demarat procedurile judiciare și este însoțită de: (…)

c) contractul de reprezentare avocațială, în copie, în măsura în care persoana îndreptățită înțelege să apeleze la serviciile avocațiale, după caz;

d) orice document din care rezultă admiterea probei expertizei, în măsura în care solicitantului i s-a pus în vedere achitarea onorariului aferent, după caz;(…)

f) precizarea unei valori estimate/valoarea totală a cheltuielilor de judecată ocazionate de procedurile judiciare, exprimată în moneda națională, dacă nu rezultă din documentele prezentate, după caz;"

De asemenea, potrivit art. 6 - (5) din același Ordin: "Respingerea cererii intervine în următoarele situații: (…) c) nu sunt respectate prevederile art. 5 alin. (1);"

Iar, conform art. 8 alin. (3) și (4) din Ordin:

"(3) Sub rezerva respectării prevederilor alin. (2), pot fi solicitate la plată cheltuielile de judecată aferente serviciilor prestate efectiv în procedurile judiciare în care beneficiarul este sau a fost parte.

(4) În nicio situație nu pot fi considerate cheltuieli de judecată ocazionate de procedurile judiciare acele cheltuieli cu serviciile avocațiale sau de expertiză judiciară care au fost prestate anterior depunerii prevăzute la art. 5 alin. (1)."

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu este necesară și nici posibilă atribuirea unei alte semnificații decât cea care rezultă din conținutul dispozițiilor legale enunțate noțiunii de servicii prestate în cadrul procedurilor judiciare în baza cărora se solicită beneficiul prevederilor art. IX din O.U.G. nr. 46/2009, prevederea de la art. 8 alin. (4) din Ordin referindu-se in terminis la "acele cheltuieli de judecată cu serviciile avocațiale sau de expertiză judiciară care au fost prestate anterior depunerii (...)."

Ca urmare, se constată că, în mod justificat, prima instanță nu a recunoscut reclamantului dreptul la plata cheltuielilor de judecată efectuate înainte de depunerea cererii sale, un asemenea drept nefiind prevăzut de lege în favoarea solicitantului, pentru a se putea astfel uza de exercițiul acestuia.

Or, toate contractele de asistență juridică menționate în cadrul cererii de plată, individualizate ca atare la pozițiile 7-9 din tabelul depus la dosar fond, se referă la servicii prestate în anii 2012 și 2013, deci situate în timp anterior depunerii cererii de plată din 20.03.2014, constatare valabilă și în privința onorariului expertului contabil B., în sumă de 2.520 RON, care, deși a fost stabilit în sarcina recurentului-reclamant prin sentința penală nr. 69/2015, constituie o cheltuială corespunzătoare unui serviciu prestat anterior depunerii cererii de plată, așa cum bine s-a reținut de judecătorul primei instanțe.

Pe de altă parte, din aceleași dispoziții legale mai sus enunțate, judicios reținute și aplicate prin sentința pronunțată în cauză, rezultă care anume înscrisuri atestă existența/îndeplinirea serviciilor, în cazul asistenței juridice fiind prevăzut ca document justificativ contractul de reprezentare avocațială.

În speță, pentru suma de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli estimate cu serviciile avocațiale în apelul aflat pe rolul ICCJ, prima instanță a reținut că nu a fost făcută dovada contractului de reprezentare avocațială în dosarul nr. x/2011, așa cum prevede dispoziția de la art. 5 alin. (1) lit. c din ordin, o asemenea dovadă neputând fi justificată în prezenta cale de atac cu contractul de asistență juridică nr. x, depus la dosar recurs, în condițiile în care apare ca fiind încheiat la data de 24.03.2016, ulterior pronunțării sentinței în primă instanță.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză, reținând legalitatea sentinței atacate sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 36/2016 din 22 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2018.