ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 76/2018

HOTĂRÂRE

18.01.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 76/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 4 aprilie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. S.R.L. a solicitat anularea încheierii civile nr. 841/2017 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus încuviințarea executării silite, precum și a tuturor actelor de executare silita anterioare și ulterioare comunicării acestora în baza art. 720 C. proc. civ., inclusiv a încheierii din data de 21.03.2017 a B. din dosarul execuțional nr. x/2017; încetarea executării silite, să se constate lipsa calității de titlu executoriu al contractului de vânzare - cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat în data de 12.06.2013 între societatea cehă C. s.r.o, în calitate de vânzător si societatea slovacă D. s.r.o înregistrata în Arhiva electronică de garanții reale mobiliare; să se constate calitatea contestatoarei de proprietar al panourilor solare instalate la punctul de lucru din loc. Sălard, jud. Bihor și suspendarea executării silite pana la judecarea definitiva a prezentei contestații; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6075/2017 din 22 septembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, secția Civilă s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Oradea, invocată de instanță din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a constatat că împotriva contestatoarei s-a pornit procedura de executare silită în dosarul execuțional nr. x/2017 al SEJ "B.", urmare a încuviințării executării silite prin încheierea civilă nr. 841/22.02.2017 pronunțată în dosar x/2017 a Judecătoriei Oradea.

Totodată, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 714 Noul C. proc. civ. și art. 651 din același cod, reținând, în esență, că cererea de executare silită formulată de creditoarea C. s.r.o., a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 01.02.2017, debitoarea A. S.R.L., având sediul în Municipiul Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, care se găsește în raza de competență a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Instanța a mai reținut că, privitor la stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată, întrucât contestatoarea este cea urmărită silit, nu prezintă relevanță în stabilirea competenței teritoriale calitatea sa de debitor în titlu executoriu ce stă la baza urmăririi silite. Calitatea sa reală de debitor prin raportare la titlul executoriu pus în executare prezintă relevanță pe fondul cauzei, putând duce eventual la anularea executării silite tocmai pe acest considerent, al lipsei identității dintre debitorul urmărit silit și cel ținut la îndeplinirea obligației prin titlul executoriu, respectiv împotriva căruia se putea porni executarea silită; tot așa cum pe fondul cauzei se poate analiza caracterul de titlu executoriu al contractului de vânzare cumpărare pus în executare. Excepția lipsei calității de debitor al contestatoarei este o excepție de fond ce se soluționează ulterior excepției de necompetență teritorială, care este o excepție de procedură, potrivit art. 248 Noul C. proc. civ.

De asemenea, instanța a apreciat că nu prezintă relevanță în speță nici punctul de lucru al contestatoarei, din localitatea Sălard, unde se află bunurile urmărite silit, întrucât acest aspect vizează competența executorului judecătoresc, reglementată prin art. 652 Noul C. proc. civ., care din nou urmează a fi analizat ulterior, conform art. 248 Noul C. proc. civ., fiind o excepție de fond, putând duce la anularea executării silite pentru încălcarea normelor de competență teritorială a executorului judecătoresc conform art. 652 rap. la art. 666 alin. (5) Noul C. proc. civ., însă și acest aspect trebuie analizat și stabilit tot de o instanță de executare competentă, iar nu odată cu analizarea și stabilirea competenței proprii a instanței de judecată.

Având în vedere norma legală imperativă menționată care reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt premise derogări, cu excepția prevederilor art. 714 alin. (2) C. proc. civ., care nu sunt însă aplicabile în această speță, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, Judecătoria Oradea a admis excepția și, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, ca instanță de executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca la data de 03 octombrie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Cluj Napoca, prin sentința civilă nr. 7836/2017, pronunțată la data de 08 noiembrie 2017 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cluj Napoca, a declinat competența de soluționare a contestației la executare, formulată de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata C. s.r.o., în favoarea Judecătoriei Oradea; a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele motive:

Instanța a constatat că intimata creditoare, cu sediul în Republica Cehă, a formulat cererea de executare silită împotriva a două debitoare din dosarul execuțional atașat, respectiv împotriva societății debitoare D. s.r.o., cu sediul în Republica Slovacă, care are calitatea de parte în Contractul vânzare-cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat la data de 12.06.2013, în calitate de cumpărător din dosarul execuțional, și contestatoarea, cu sediul în Cluj-Napoca, despre care intimata a arătat că are calitatea de debitoare posesoare.

Prin urmare, cele două societăți comerciale împotriva cărora s-a pornit executarea silită au sedii diferite, perspectivă din care făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) rap. la art. 5 alin. (3) si art. 112 alin. (1) teza I C. proc. civ., și având în vedere atât sediul creditoarei cât și faptul că sediul executorului judecătoresc sesizat este situat în circumscripția Judecătoriei Oradea, competenta ca instanța de executare revine atât Judecatoriei Oradea cât și Judecatoriei Cluj-Napoca, context în care executarea silită a și fost încuviințată de Judecătoria Oradea.

În aceasta situație, instanța a apreciat că Judecătoria Oradea era competentă să soluționeze cauza deoarece cererea de chemare în judecată a fost introdusă la această instanță și, pe cale de consecință, sesizarea Judecatoriei Cluj-Napoca de către o instanță deopotrivă competentă și nu de către reclamantă apare ca nejustificată.

Apoi, instanța a reținut că în cauză trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 112 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aplicabile prin analogie, potrivit cărora în cazul în care printre pârâți sunt și obligați accesoriu, cererea se introduce la instanța competentă pentru oricare dintre debitorii principali, respectiv ale art. 116 C. proc. civ., conform cărora, în cazul competentei teritoriale alternative, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Astfel, fără a analiza calitatea de debitor a reclamantei, care urmează să fie realizată pe fondul cauzei, în condițiile în care Contractul de vânzare-cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat la data de 12.06.2013 pe care își întemeiază creditoarea cererea de executare silită, este încheiat cu debitoarea D. s.r.o., instanța a apreciat că cel puțin în aparență debitorul principal este această societate și, ca atare, soluționarea contestației la executare revine instanței de executare competentă în raport de sediul acesteia, respectiv al creditoarei și executorului judecătoresc, anume Judecătoria Oradea.

De asemenea, instanța a făcut referire și la prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., reținând că, în speță, pârâta nu a înțeles să invoce excepția necompetentei teritoriale a instanței sesizate de reclamantă, iar reclamanta este oprită să o invoce, drept care a constatat că Judecătoria Oradea este competentă teritorial să soluționeze contestația la executare în discuție.

Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte a constatat că cele două instanțe- Judecătoria Oradea și Judecătoria Cluj Napoca- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea contestației la executare, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei contestații în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Contestația ce face obiectul învestirii instanței este o contestație împotriva executării silite, formulată de A. S.R.L., debitoare în dosarul de executare nr. x/2017 al SEJ "B.".

Potrivit art. 651 alin. (1) prima teză Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".

Din interpretarea literală a dispozițiilor legale redate, reiese că legiuitorul a stabilit competența teritorială de soluționare, inclusiv, a contestației formulate împotriva executării silite înseși, în favoarea instanței în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, în stabilirea competenței teritoriale a instanțelor în soluționarea contestațiilor la executarea silită, trebuie avut în vedere domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, la data sesizării instanței.

Față de conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei și în aplicarea dispozițiilor legale mai sus-redate, Înalta Curte a constatat că Judecătoria Cluj Napoca este competentă teritorial să soluționeze contestația la executare formulată.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a două debitoare, respectiv, debitoarea D. s.r.o., cu sediul în Republica Slovacă, care este parte (cumpărătoare) în contractul de vânzare-cumpărare cu clauza privind rezerva dreptului de proprietate asupra bunurilor vândute încheiat la data de 12.06.2013 și contestatoarea A. S.R.L., cu sediul în Cluj Napoca, despre care intimata a arătat că are calitatea de debitoare posesoare, fiind format un dosar unic de executare silită, cu nr. x/2017, deschis la B..

Astfel, prin raportare la prevederile legale menționate anterior, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării instanței de executare, domiciliul sau sediul uneia dintre debitoare.

Ori, în speță, doar debitoarea A. S.R.L., cu sediul în municipiul Cluj Napoca, str. x, jud. Cluj, s-a adresat instanței cu o contestație împotriva executării silite pornite asupra sa, așa încât, față de dispozițiile art. 651 alin. (1) prima teză Noul C. proc. civ., singura soluție care se impune este stabilirea competenței instanței de executare prin raportare la sediul acestei debitoare la data sesizării instanței.

Prin urmare, nu este incidentă în cauză ipoteza prevăzută de prevederile art. 651 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., conform cărora "dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Este real, s-a reținut, că, în speță, executarea silită a fost încuviințată de către Judecătoria Oradea, la cererea creditorului, procedura fiind una ce nu implică citarea debitorului, a cărei finalitate este exclusiv verificarea formală a existenței unui titlu executoriu, a unei creanțe certe, lichide și exigibile și a inexistenței unor impedimente legale în calea executării silite, fiind așadar în prezența unui control anterior care nu implică dezbateri contradictorii și formularea de apărări.

În situația în care se consideră că executarea silită nu se desfășoară cu respectarea cerințelor legale, debitorul urmărit poate formula contestație la executare, remediu judiciar accesibil și previzibil, de natură a garanta în mod deplin accesul liber la justiție al debitorului, prin introducerea cererii la instanța de la sediul său.

Înalta Curte a reținut că, stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul debitorului este în concordanță cu considerentele deciziei Curții Constituționale, unde se arată că, "în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

De asemenea, s-a observat că legiuitorul a conferit instanței de executare o competență generală, ce acoperă toată faza executării silite, urmând a soluționa "contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Așa fiind, față de dispozițiile legale mai sus-arătate și în raport de obiectul cauzei-contestație împotriva executării silite-, având în vedere faptul că instanța în circumscripția căreia debitoarea-contestatoare are sediul este Judecătoria Cluj Napoca, Înalta Curte constată că, în speță, competența teritorială de soluționare a cauzei revine acestei judecătorii și, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., urmează a stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 135 Noul C. proc. civ.,