ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8647/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8647/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 04 martie 2008 pe rolul Tribunalului București, reclamanții B.N., B.C.L., I.A.I., P.A., P.R. și P.M. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se răspundă la notificările cu nr. 15668/2001 și 35222/2005 înregistrate la Primăria Călărași și înaintate acesteia, de restituire a imobilului situat în Călărași, str. Rahova și teren intravilan în suprafață de 1150 m.p. Prin întâmpinare, pârâta SC C. SA a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă, iar în ședința publică din data de 13 iunie 2008 a precizat prin apărător că renunță la excepția de prematuritate și a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr. 1101 din 13 iunie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și pe fond a obligat-o pe aceasta la soluționarea, prin decizie sau dispoziție motivată, notificărilor înregistrate sub nr. 15668/2001 și 35222/2005 formulate de reclamanți, cu privire la imobilul situat în Municipiul Călărași, str. Rahova. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că atâta timp cât imobilul revendicat este deținut de pârâtă, care a fost și notificată cu privire la restituirea acestui imobil, aceasta are calitate procesuală pasivă fiind obligată să răspundă notificării reclamanților, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 așa cum a fost modificată și completată.
Împotriva acestei sentințe pârâta SC C. SA a declarat apel arătând că în mod greșit s-a respins excepția prematurității cererii, deoarece termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 are două date de referință și anume data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare. S-a mai arătat că în mod greșit s-a respins și excepția lipsei calității sale procesuale prin neanalizarea apărărilor sale formulate în cauză. Prin decizia civilă nr. 23 din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că pârâta deține imobilul notificat de reclamanți și astfel în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, are competența de a soluționa notificările reclamanților, într-un termen de 60 de zile care curge de la data înregistrării notificării, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la prematuritatea acțiunii s-a reținut că această excepție este nefondată, termenul de 60 de zile fiind mult depășit. Prin recursul declarat de pârâta SC C. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-au formulat aceleași critici cu privire la greșita respingere a excepțiilor de prematuritate a acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive. Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Obiectul acțiunii reclamanților îl constituie obligarea pârâtei SC C. SA la emiterea unei decizii prin care să fie soluționate notificările lor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv notificarea către societatea pârâtă și adresa cu nr. 8627/2006, emisă de Primăria municipiului Călărași rezultă că imobilul notificat de reclamanți, situat în str. Rahova, Călărași este deținut de societatea recurentă. În raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării prin dispoziție sau decizie motivată. Termenul de 60 de zile stabilit de legiuitor pentru soluționarea notificărilor nu se poate calcula fie de la data depunerii actelor doveditoare, fie de la data unei declarații exprese a persoanei îndreptățite pentru că în acest mod s-ar proroga perpetuu acest termen, ajungându-se să se înlăture o obligație legală impusă în mod imperativ de lege.
Cum recurenta deține acest imobil, avea obligația de a soluționa notificările reclamanților, având calitatea de unitate deținătoare, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu se poate reține aspectul prematurității acțiunii și nici excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei. Față de cele arătate, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză și în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei civile nr. 23 din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.