- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Decizia nr. 1933/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — contestație în anulare
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele: Ulterior, la termenul din 14 decembrie 2009 contestatorii și-au precizat temeiul legal, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Mai precizează că, chiar la termenul când s-a soluționat contestația în anulare, cu care a fost investită instanța, nu au fost citați și nici nu au avut termen în cunoștință, astfel că s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta pentru susținerea cererii. Înalta Curte fată de contestația în anulare de fată, retine următoarele: Contestația în anulare reprezintă calea de atac prin intermediul căreia părțile pot obține retractarea unei hotărâri judecătorești, irevocabile în cazurile prevăzute de art. 317 C. proc.
civ., dar numai atunci când motivele care o legitimează nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare de față este pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Conform art. 319 alin. (1) C. proc. civ. „contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă ".
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Irevocabilă.