ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2010

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1280 din 26 februarie 2010 Prin sentința civilă nr. 5886 din 5 august 2008 a Judecătoriei Galati, secția civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta K.T. și pe pârâta Primăria municipiului Galați, având ca obiect contestație formulată împotriva dispoziției nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul acestei localități, în favoarea Tribunalului Galați. Prin sentința civilă nr. 307 din 17 februarie 2009 a Tribunalului Galați, secția civilă, s-a respins excepția invocată de pârâtul Municipiul Galați, privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, ca nefondată; s-a respins contestația formulată potrivit Legii nr. 10/2001, ca nefondată; s-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta C.M., ca nefondată.

Î n pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a constatat că, prin dispoziția nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Galați a fost restituit parțial în natură imobilul situat în Galați, compus din suprafața de 1169,63 mp, din care construcție în suprafață de 233,59 mp, reclamantei K.T. S-a menționat în dispoziția respectivă că imobilul teren și construcție de la numărul poștal 20 a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, solicitanta fiind îndreptățită la acordarea de despăgubiri în echivalent. Din probele administrate, instanța a reținut că, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 10923 din 9 octombrie 1997, nr. 26003 din 27 iulie 1998 și nr. 29233 din 7 ianuarie 1998, imobilul din Galați, a fost vândut foștilor chiriași, T.M., F.G.

și L. și M.A. Reclamanta a precizat constant, pe parcursul procesului, că nu a înțeles să solicite, prin prezenta acțiune, și nulitatea contractelor de vânzare- cumpărare sus-menționate astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește termenul de prescripție reglementat de actul normativ în discuție pentru acțiunea în desființarea actelor juridice respective, excepția invocată de intimat în acest sens fiind neîntemeiată. Pe fond, Tribunalul a constatat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii dispoziției contestate și la data promovării contestației, care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 au fost introduse alin. (1 1 ) și (5) care prevăd că nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege și nici terenurile aferente acestor imobile. Și art. 18 lit. c) din aceeași lege a fost modificat în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare". Deși reclamanta a susținut că respectivele contracte de vânzare- cumpărare au fost încheiate cu încălcarea legii, în lipsa unei cereri prin care să fie învestită în acest sens, instanța nu poate proceda din oficiu la verificarea legalității încheierii acestor contracte.

Î n consecință, în mod corect, prin dispoziția atacată, s-a dispus restituirea parțială în natură a imobilului și s-a considerat că pentru imobilul teren și construcție de la nr. poștal 20, înstrăinat în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, solicitanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri în echivalent. Î mpotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 187 A din 27 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Curtea de Apel a reținut că reclamanta a contestat dispoziția nr. 3532/S R/2007, prezentând într-o formă ambiguă obiectul acțiunii, motiv pentru care s-au solicitat lămuriri suplimentare.

Din precizările depuse de mandatarul reclamantei, S.A., rezultă că aceasta a înțeles să conteste doar dispoziția sus-menționată, de restituire parțială în natură a imobilului, și nu să învestească instanța cu un capăt de cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare (fila 12 dosar apel). Susținerile au fost menținute și în încheierea din 16 decembrie 2008, precum și prin precizările orale din apel. Î n aceste condiții, în mod corect, a reținut instanța de fond că, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu putea beneficia decât de măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil înstrăinată deoarece aceasta nu a obținut o hotărâre judecătorească de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 45 alin. (5), pentru asigurarea stabilității circuitului civil s-a instituit un termen de prescripție a dreptului material la acțiune, termen care a expirat, iar o astfel de pretenție nu mai poate fi promovată. Î mpotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând- o pentru următoarele motive: Î ncepând din anul 1996, în timpul procesului de revendicare al bunului respectiv, proces care a durat mai mulți ani, imobilul a devenit bun litigios și Primăria municipiului Galați, în mod abuziv, l-a înstrăinat chiriașilor, cu care s-au simulat trei contracte de vânzare-cumpărare, la un preț derizoriu, mai mic de cel puțin 100 de ori decât terenul în suprafață de 233 mp, situat sub construcția de la nr. 20, la o distanță de câteva zeci de metri față de centrul pieței principale comerciale a Municipiului Galați.

Prin sentința civilă nr. 6075 din 1 iulie 1999 a Judecătoriei Galați s-a constatat că imobilul a fost preluat de stat abuziv și naționalizat fără titlu valabil, prin Decretul nr. 92/1950, astfel încât nu putea fi înstrăinat, iar fostul proprietar și-a menținut dreptul asupra acestui bun. Î n cele trei contracte de vânzare-cumpărare se menționează că vânzătoarea a înstrăinat bunul, în calitatea sa de administrator al fondului de locuințe proprietatea statului, deși numai proprietarul poate dispune asupra acestuia, în speță, reclamanta, potrivit sentinței nr. 6075/1999. Recurenta arată în continuare că își menține motivarea apelului, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond, admiterea contestației.

Î n drept, recursul a fost fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de susținerile formulate și de decizia recurată, Înalta Curte a rămas în pronunțare pe excepția nulității recursului, pe care o consideră întemeiată, pentru următoarele argumente: Conform dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs, trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Susținerile respective trebuie să fie susceptibile de încadrare conform motivelor de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. și să vizeze soluția pronunțată, în caz contrar, cererea de recurs fiind lovită de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ. Criticile recurentei, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici nu se referă la soluția pronunțată prin decizia Curții de Apel, aceasta vizând, în esență, imposibilitatea restituirii în natură a imobilului înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995. Argumentele reclamantei se referă, însă, la prezentarea situației juridice a bunului, în sensul că acesta a format obiectul unor litigii, în cadrul cărora, printre altele, s-a constatat că bunul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel încât nu putea fi înstrăinat potrivit actului normativ sus­ menționat.

De asemenea, recurenta contestă cuantumul prețului stipulat în contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul de la nr.20, invocând, totodată, și caracterul simulat al actelor juridice respective. Aceste susțineri ar fi fost, însă, relevante într-o acțiune în nulitatea sau în declararea simulației contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în discuție, demers judiciar care nu a fost exercitat de reclamantă în prezenta cauză, după cum au constatat ambele instanțe anterioare, acest aspect nefiind criticat de parte. Î n limitele obiectului cauzei deduse judecății, și anume contestație împotriva dispoziției nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Galați, reclamanta putea contesta, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, doar mențiuni cuprinse în acest document în legătură cu modalitatea de reparație stabilită de unitatea deținătoare și confirmată de instanțe.

Reclamanta nu a procedat în acest sens, astfel încât susținerile sale nu au legătură cu obiectul cauzei și cu argumentele deciziei recurate. De asemenea, aspectul arătat în cererea de recurs privind menținerea motivelor din apel nu se circumscrie exigențelor unui motiv de recurs dezvoltat în condițiile art. 304 cu referire la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat conform cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive care să poată fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) din același cod, astfel încât, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a constatat nulitatea căii de atac exercitate de reclamantă.