ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

I.C.C.J., secția civilă și

de proprietate intelectuală, decizia nr. 1280 din

26 februarie 2010

Prin sentința civilă nr.

5886 din 5 august 2008 a Judecătoriei Galati, secția

civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe

și s-a

declinat competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamanta

K.T. și pe pârâta Primăria municipiului

Galați, având ca obiect contestație formulată împotriva dispoziției nr. 3532/SR

din 2 noiembrie 2007

emisă de Primarul

acestei localități, în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 307

din 17 februarie 2009 a Tribunalului Galați, secția

civilă, s-a respins excepția invocată de pârâtul Municipiul Galați,

privind

prescripția dreptului la

acțiune al reclamantei, ca nefondată; s-a respins contestația formulată

potrivit Legii nr. 10/2001, ca nefondată; s-a respins

cererea de intervenție formulată de intervenienta

C.M., ca nefondată.

Î

n

pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a constatat că, prin

dispoziția nr. 3532/SR din 2

noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului Galați a

fost restituit parțial în natură imobilul situat în Galați, compus din

suprafața de 1169,63 mp, din care construcție în

suprafață de 233,59 mp, reclamantei K.T.

S-a

menționat în dispoziția respectivă că imobilul teren și construcție

de la numărul poștal 20 a

fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995,

solicitanta

fiind îndreptățită la acordarea de despăgubiri în echivalent.

Din

probele administrate, instanța a reținut că, prin contractele de

vânzare-cumpărare nr. 10923

din 9 octombrie 1997, nr. 26003 din 27 iulie 1998 și

nr. 29233 din 7 ianuarie 1998, imobilul din Galați, a fost vândut

foștilor chiriași, T.M., F.G. și L. și

M.A.

Reclamanta a precizat

constant, pe parcursul procesului, că nu a

înțeles

să solicite, prin prezenta acțiune, și nulitatea contractelor de vânzare-

cumpărare sus-menționate astfel încât nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce

privește termenul de prescripție

reglementat de actul normativ în

discuție pentru acțiunea în desființarea

actelor

juridice respective, excepția invocată de intimat în acest sens fiind

neîntemeiată.

Pe

fond, Tribunalul a constatat că sunt incidente în cauză dispozițiile

art. 18 lit. c) din Legea

nr. 10/2001 în vigoare la data emiterii dispoziției contestate și la data

promovării contestației, care prevăd că măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul a

fost

înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.

Prin

modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 1/2009 au fost

introduse

alin. (1

1

)

și (5) care prevăd că nu se

restituie în natură, ci doar în

echivalent,

imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu

modificările

ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege și nici terenurile

aferente acestor imobile.

Și art.

18 lit. c) din aceeași lege a fost modificat în sensul că măsurile

reparatorii se stabilesc

numai în echivalent în cazul în care „imobilul a fost înstrăinat cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".

Deși reclamanta a susținut

că respectivele contracte de vânzare-

cumpărare

au fost încheiate cu încălcarea legii, în lipsa unei cereri prin care

să

fie învestită în acest sens, instanța nu poate proceda din oficiu la verificarea

legalității încheierii acestor contracte.

Î

n consecință, în mod corect,

prin dispoziția atacată, s-a dispus

restituirea

parțială în natură a imobilului și s-a considerat că pentru imobilul

teren

și construcție de la nr. poștal 20, înstrăinat în baza dispozițiilor Legii

nr. 112/1995, solicitanta este îndreptățită la

acordarea de despăgubiri în

echivalent.

Î

mpotriva

acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, care a fost

respins, ca nefondat, prin

decizia civilă nr. 187 A din 27 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Curtea

de Apel a reținut că reclamanta a contestat dispoziția nr. 3532/S

R/2007, prezentând într-o

formă ambiguă obiectul acțiunii, motiv pentru care s-au solicitat lămuriri

suplimentare.

Din

precizările depuse de mandatarul reclamantei, S.A.,

rezultă că

aceasta a înțeles să conteste doar dispoziția sus-menționată, de restituire

parțială în natură a imobilului, și nu să învestească instanța cu un capăt de

cerere în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-

cumpărare

(fila 12 dosar apel). Susținerile au fost menținute și în încheierea

din 16

decembrie 2008, precum și prin precizările orale din apel.

Î

n

aceste condiții, în mod corect, a reținut instanța de fond că, potrivit

art.

18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu putea beneficia decât de

măsuri reparatorii prin

echivalent pentru partea din imobil înstrăinată deoarece aceasta nu a obținut o

hotărâre judecătorească de constatare a

nulității

absolute a contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul art. 45 din

Legea

nr. 10/2001.

Conform

art. 45 alin. (5), pentru asigurarea stabilității circuitului civil s-a

instituit

un termen de prescripție a dreptului material la acțiune, termen care

a

expirat, iar o astfel de pretenție nu mai poate fi promovată.

Î

mpotriva

acestei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând-

o pentru următoarele motive:

Î

ncepând din anul 1996, în

timpul procesului de revendicare al

bunului

respectiv, proces care a durat mai mulți ani, imobilul a devenit bun

litigios

și Primăria municipiului Galați, în mod abuziv, l-a înstrăinat chiriașilor, cu

care s-au simulat trei contracte de vânzare-cumpărare, la un preț derizoriu,

mai mic de cel puțin 100 de ori decât terenul în suprafață de 233 mp, situat

sub construcția de la nr. 20, la o distanță de câteva zeci de

metri față de centrul pieței principale

comerciale a Municipiului Galați.

Prin sentința civilă nr.

6075 din 1 iulie 1999 a Judecătoriei Galați s-a

constatat că imobilul a fost preluat de stat abuziv și naționalizat

fără titlu

valabil, prin Decretul

nr. 92/1950, astfel încât nu putea fi înstrăinat, iar fostul

proprietar

și-a menținut dreptul asupra acestui bun.

Î

n cele trei contracte de

vânzare-cumpărare se menționează că

vânzătoarea

a înstrăinat bunul, în calitatea sa de administrator al fondului de

locuințe proprietatea statului, deși numai

proprietarul poate dispune asupra

acestuia,

în speță, reclamanta, potrivit sentinței nr. 6075/1999.

Recurenta arată în

continuare că își menține motivarea apelului,

solicitând

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și, pe fond,

admiterea

contestației.

Î

n

drept, recursul a fost fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Față de susținerile formulate

și de decizia recurată, Înalta Curte a

rămas

în pronunțare pe excepția nulității recursului, pe care o consideră

întemeiată,

pentru următoarele argumente:

Conform dispozițiilor art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

cererea de recurs, trebuie să cuprindă, printre altele, sub sancțiunea

nulității,

motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Susținerile

respective trebuie să fie susceptibile de încadrare conform

motivelor de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și să vizeze soluția pronunțată, în caz contrar, cererea de recurs fiind

lovită

de nulitate conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc.

civ.

Criticile

recurentei, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304

C. proc. civ. și nici nu se referă la soluția pronunțată prin decizia

Curții de Apel, aceasta vizând, în esență, imposibilitatea restituirii în

natură

a imobilului înstrăinat în condițiile Legii nr. 112/1995.

Argumentele reclamantei se

referă, însă, la prezentarea situației

juridice

a bunului, în sensul că acesta a format obiectul unor litigii, în cadrul

cărora, printre altele, s-a constatat că bunul a

fost preluat de stat fără titlu

valabil, astfel încât nu putea fi

înstrăinat potrivit actului normativ sus­

menționat.

De asemenea, recurenta contestă cuantumul prețului stipulat în

contractele

de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul de la nr.20,

invocând, totodată, și caracterul simulat al

actelor

juridice respective.

Aceste susțineri ar fi fost, însă, relevante

într-o acțiune în nulitatea sau

în

declararea simulației contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru

imobilul în discuție, demers judiciar care nu a

fost exercitat de reclamantă în

prezenta cauză, după cum au constatat

ambele instanțe anterioare, acest aspect nefiind criticat de parte.

Î

n

limitele obiectului cauzei deduse judecății, și anume contestație

împotriva

dispoziției nr. 3532/SR din 2 noiembrie 2007 emisă de Primarul municipiului

Galați, reclamanta putea

contesta, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, doar mențiuni

cuprinse în acest document în legătură cu

modalitatea

de reparație stabilită de unitatea deținătoare și confirmată de

instanțe.

Reclamanta

nu a procedat în acest sens, astfel încât susținerile sale nu

au

legătură cu obiectul cauzei și cu argumentele deciziei recurate.

De

asemenea, aspectul arătat în cererea de recurs privind menținerea

motivelor din apel nu se

circumscrie exigențelor unui motiv de recurs dezvoltat în condițiile art. 304

cu referire la art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat conform

cazurilor prevăzute în art. 304 C. proc. civ. și nici nu există motive care să

poată fi examinate și din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) din

același cod, astfel încât,

în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte a constatat nulitatea căii de atac exercitate de reclamantă.