ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2569/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 17 iulie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, a chemat în judecată pe debitoarea SC S.R. SRL Hamleu, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 24,75 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 10 septembrie 2009 inclusiv, pentru neplata în termenele și în cuantumul stabilit a ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Î n motivarea cererii se arată că pârâta-debitoare a încheiat Contractul nr. 835 din 04 aprilie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute la Anexa A la contract. Cuantumul rovinietelor a fost de 750,00 Euro cu obligația achitării în 4 rate, însă pârâta a achitat cu întârziere ultima rată, pentru aceasta fiind calculate penalități de întârziere în cuantum de 24,75 Euro. Î n drept, reclamanta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Prin sentința civilă nr. 4902 din 09 octombrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza II-a din Legea nr. 554/2004 contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, competența de soluționare a litigiului aparține Curții de apel. Prin sentința nr. 21/CA/2009-P.I. din 18 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a reținut că, în speță, contractul 835 din 04 aprilie 2006 încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale și, deși Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite. Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competența instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.

Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică și o societate comercială, prin care autoritatea percepe societății comerciale o taxă de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Oradea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, potrivit art. 22 C. proc. civ. Având în vedere obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte stabilește competența materială de soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

Obiectul sesizării instanței judecătorești îl reprezintă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata sumelor restante, în speță, penalități de întârziere, datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare. Din conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/ 2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de utilizare pentru autovehiculele deținute.

Pentru determinarea instanței competente material să soluționeze cererea de ordonanță de plată, formulată în temeiul O.U.G. nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a contractului încheiat între cele două părți, având în vedere dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora: „Art. 5. - (1) Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. (2) Î n cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720 1 C. proc. civ. (3) Cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență.

(4) Judecătorul verifică din oficiu competenta instanței, procedând conform legii." Din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 rezultă fără echivoc faptul că instanța de contencios administrativ este competentă numai în privința cererilor privind creanța de plată a prețului rezultând din următoarele tipuri de contracte: - contracte de achiziție publică; - contracte de concesiune de lucrări publice; - contracte de concesiune de servicii. Litigiul în cauză poartă asupra executării obligațiilor decurgând din contractul nr. 835 din 04 aprilie 2006, încheiat între părți, având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul SC S.R. SRL Hamleu de către C.N.A.D.N.R. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, care este potrivit statutului său, prevăzut în anexa la O.U.G.

nr. 84/2003, „societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și cu prezentul statut. " Î n consecință, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este autoritate publică și având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul prețului, astfel că nu este un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența instanței specializate de contencios administrativ. Î n consecință, fiind vorba de un contract de natură comercială, în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 119/2007 coroborat cu art. 1 pct. 1) și art. 2 pct. 1) lit. a) C. proc. civ., competența aparține Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj și SC S.R. SRL Hamleu în favoarea Judecătoriei Satu Mare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.