ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2569/2010

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare la data de 17

iulie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională

Drumuri și Poduri Cluj, a chemat în judecată pe debitoarea SC S.R.

SRL Hamleu, solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care

să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a

sumei de 24,75 Euro, plătibil la cursul de schimb al BNR valabil pentru

ultima zi a lunii anterioare scadenței ratei reprezentând

penalități de întârziere calculate până la data de 10 septembrie

2009 inclusiv, pentru neplata în termenele și în cuantumul stabilit a

ratelor eșalonate până la data achitării acestora inclusiv

și a cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de

timbru și timbru judiciar.

Î

n motivarea cererii se arată că pârâta-debitoare a încheiat

Contractul nr. 835 din 04 aprilie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor

pentru autovehiculele prevăzute la Anexa A la contract.

Cuantumul rovinietelor a fost de 750,00 Euro cu obligația

achitării în 4 rate, însă pârâta a achitat cu întârziere ultima

rată, pentru aceasta fiind calculate penalități de întârziere în

cuantum de 24,75 Euro.

Î

n drept, reclamanta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării

obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.

Prin sentința civilă nr. 4902 din 09 octombrie 2009

Judecătoria Satu Mare a admis excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, reținând

că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza II-a din Legea nr. 554/2004

contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată este

asimilat actelor administrative, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1)

teza a doua din Legea nr. 554/2004 și art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007,

competența de soluționare a litigiului aparține Curții de

apel.

Prin sentința nr. 21/CA/2009-P.I. din 18 ianuarie 2010, Curtea de

Apel Oradea a admis excepția de necompetență materială,

invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel

a reținut că, în speță, contractul 835 din 04 aprilie 2006

încheiat între părți, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru

utilizarea rețelei de drumuri naționale și, deși Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA este o autoritate publică centrală, cerințele art. 2

lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.

Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public,

prestarea serviciilor publice și nici achizițiile publice și nu

poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să

atragă competența instanței de contencios administrativ în

soluționarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului

administrativ.

Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei

de drumuri naționale are natura unui contract comercial, încheiat între o

autoritate publică și o societate comercială, prin care

autoritatea percepe societății comerciale o taxă de utilizare a

rețelei de drumuri naționale.

Constatând existența conflictului negativ de competență,

Curtea de Oradea a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea

soluționării acestuia, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Având

în vedere obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente în

cauză, Înalta Curte stabilește competența materială de

soluționare în favoarea judecătoriei, pentru motivele care vor fi

prezentate în continuare.

Obiectul

sesizării instanței judecătorești îl reprezintă

cererea de emitere a unei ordonanțe de plată, formulată în

temeiul prevederilor O.U.G. nr. 119/2007, pentru obligarea debitoarei la plata

sumelor restante, în speță, penalități de întârziere,

datorate în baza contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002

privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport

rutier, care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a

tarifului de utilizare.

Din

conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/

2002 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru

eșalonarea tarifului de utilizare și condiționarea

eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului de

utilizare pentru autovehiculele deținute.

Pentru

determinarea instanței competente material să soluționeze

cererea de ordonanță de plată, formulată în temeiul O.U.G.

nr. 119/2007, este necesar a fi clarificată natura juridică a

contractului încheiat între cele două părți, având în vedere

dispozițiile procedurale ale art. 5 din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit

cărora:

„Art. 5.

- (1) Cererea privind creanța de plată a prețului se depune la

instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă

instanță.

(2) Î

n

cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din

contracte comerciale nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei

concilierii directe prevăzute la art. 720

1

C. proc. civ.

(3) Cererea

privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract

de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de

servicii se depune la instanța de contencios administrativ

competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile

prezentei ordonanțe de urgență.

(4)

Judecătorul

verifică din oficiu competenta instanței, procedând conform

legii."

Din

interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007

rezultă fără echivoc faptul că instanța de contencios

administrativ este competentă numai în privința cererilor privind

creanța de plată a prețului rezultând din următoarele

tipuri de contracte:

-

contracte de achiziție publică;

-

contracte de concesiune de lucrări publice;

-

contracte de concesiune de servicii.

Litigiul

în cauză poartă asupra executării obligațiilor decurgând

din contractul nr. 835 din 04 aprilie 2006, încheiat între părți,

având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul SC S.R. SRL Hamleu de

către C.N.A.D.N.R. - Direcția Regională de Drumuri și

Poduri Cluj, care este potrivit statutului său, prevăzut în anexa la

O.U.G. nr. 84/2003, „societate comercială pe acțiuni, care își

desfășoară activitatea în conformitate cu legile române și

cu prezentul statut. "

Î

n

consecință, un asemenea contract este un contract comercial, fiind

încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este

autoritate publică și având ca obiect eliberarea rovinietelor în

schimbul prețului, astfel că nu este un contract de achiziție

publică, de concesiune de lucrări publice sau servicii în sensul prevederilor

art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007 și ale art. 2 alin. (1) lit. c)

teza a II-a din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competența

instanței specializate de contencios administrativ.

Î

n

consecință, fiind vorba de un contract de natură

comercială, în raport cu valoarea obiectului cererii de chemare în

judecată, în temeiul art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 coroborat cu

art. 1 pct. 1) și art. 2 pct. 1) lit. a) C. proc. civ., competența

aparține Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe C.N.A.D.N.R., prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Cluj și SC S.R. SRL Hamleu în

favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.