ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6318/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința nr. 243 din 5 februarie 2008, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta F.F. în contradictoriu cu pârâta D.V.M.A.Z. și a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în cuantum de 1670 lei. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul cu privire la care reclamanta a solicitat constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune a aparținut antecesorilor pârâtei, M.S. și M.M., fiind preluat de Statul Român în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, acest lucru fiind constatat prin sentința civilă nr. 10396 din 4 iunie 2002 a Judecătoriei Timișoara, devenită definitivă și rămasă irevocabilă.

La data preluării, pe această parcelă exista o casă, ulterior demolată. Noua casă edificată a intrat în proprietatea reclamantei prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 917/R din 22 octombrie 1997, în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantei și defunctului său soț acordându-li-se și dreptul de concesiune asupra terenului în litigiu. In anul 1988, anterior cumpărării locuinței, reclamanta, pe atunci în calitate de chiriașă, a făcut un schimb de locuință cu numitul R.I., luând în folosință și terenul în suprafață de 18.545 mp. Terenul ce face obiectul procesului, a reținut tribunalul, a fost în proprietatea Statului până la momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 10396/2002 a Judecătoriei Timișoara.

In ceea ce privește temeiul juridic invocat, reclamanta a pendulat între dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 115/1938 și art. 1890 C. civ., dar termenele prevăzute de ambele dispoziții legale trebuie raportate la data reînscrierii dreptului de proprietate în C.F. pe seama vechilor proprietari tabulari. Atât posesia exercitată de reclamantă, cât și posesia exercitată de R.I. și de Stat au fost posesii viciate, bazându-se pe preluarea abuzivă a imobilului. Prin decizia nr. 140A din 5 iunie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamanta, pe care a obligat-o să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 1450 lei. Instanța de apel a constatat că nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii, nici în condițiile Decretul-lege nr. 115/1938 și nici în condițiile Codului civil.

Imobilul a trecut în proprietatea Statului în mod abuziv, iar starea de pasivitate a proprietarilor tabulari intră în discuție doar de la momentul retrocedării bunului, respectiv din anul 2003. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat, în esență, că decizia este nelegală, deoarece pârâta a redobândit dreptul de proprietate în baza dreptului comun, prin hotărâre judecătorească care a constatat nulitatea titlului Statului. Or, efectul juridic al nulității titlului de proprietate îl reprezintă inexistența titlului Statului, motiv pentru care uzucapiunea poate fi opusă fostului proprietar.

Recursul declarat de reclamantă va fi anulat ca insuficient timbrat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 2 din Legea nr. 147/1996, acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxei judiciare de timbru, în funcție de valoarea indicată în acțiune sau în cerere, iar potrivit art. 20 alin. (1) din lege, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Cu toate acestea, alin. (2) al art. 20 din Legea nr. 146/1997 prevede că, în situația în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere părții să achite suma datorată până la primul termen de judecată, sub sancțiunea anulării acțiunii sau a cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

In cauză, recurenta și-a timbrat cererea de declarare a recursului cu suma de 4 lei, iar prin rezoluție s-a stabilit taxa judiciară de timbru la 1103 și timbru judiciar de 2,5 lei, achitate de recurentă la data de 14 ianuarie 2009. La primul termen de judecată în recurs, 15 ianuarie 2009, instanța de recurs a constatat că, față de valoarea bunului, raportat și la dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru datorată în recurs este de 11.032 lei și nu 1.103 lei, iar timbrul judiciar este de 5 lei, motiv pentru care recurenta a fost citată pentru termenul următor, 9 aprilie 2009, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru legal datorată și timbrul judiciar.

La 8 aprilie 2009, la solicitarea recurentei, instanța supremă a admis în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar și a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru la suma de 6.480 lei, urmând ca recurenta să mai achite diferența de 3418 lei. Pentru termenul următor, 4 iunie 2009, recurenta a fost citată cu această mențiunea, dar nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut dovada că ar fi achitat suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru. Prin urmare, constatând că cererea de declarare a recursului este insuficient timbrată, se va dispune anularea recursului. In temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta - reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6431 lei către intimata-pârâtă, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamanta F.F. împotriva deciziei nr. 140/A din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 6431 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata D.V.M.A.Z. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2009.