ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6318/2009

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin sentința nr.

243 din 5 februarie 2008, Tribunalul

Timiș, secția civilă,

a respins acțiunea formulată de

reclamanta F.F.

în contradictoriu cu pârâta D.V.M.A.Z.

și a obligat reclamanta la

plata cheltuielilor de judecată către pârâtă,

în cuantum de 1670 lei.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că terenul cu

privire la care reclamanta a solicitat constatarea

dreptului de

proprietate

prin uzucapiune a aparținut antecesorilor pârâtei,

M.S. și M.M., fiind preluat de Statul

Român în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, acest

lucru fiind constatat prin sentința civilă nr.

10396 din 4 iunie

2002 a Judecătoriei

Timișoara, devenită definitivă și rămasă

irevocabilă.

La data preluării, pe această parcelă

exista o casă, ulterior demolată.

Noua casă

edificată a intrat în proprietatea reclamantei

prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 917/R din 22

octombrie 1997, în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantei

și

defunctului său soț acordându-li-se și dreptul de concesiune asupra terenului

în litigiu.

In anul

1988, anterior cumpărării locuinței, reclamanta,

pe atunci în calitate de chiriașă, a făcut un

schimb de locuință

cu numitul R.I., luând în folosință și

terenul în suprafață de 18.545 mp.

Terenul ce

face obiectul procesului, a reținut tribunalul,

a fost în proprietatea Statului până la momentul

rămânerii definitive a sentinței civile nr. 10396/2002 a Judecătoriei

Timișoara.

In ceea ce

privește temeiul juridic invocat, reclamanta a

pendulat între dispozițiile art. 28 din Decretul

nr. 115/1938

și art. 1890 C. civ., dar termenele prevăzute

de

ambele dispoziții legale trebuie

raportate la data reînscrierii dreptului de proprietate în C.F. pe seama

vechilor proprietari

tabulari.

Atât

posesia exercitată de reclamantă, cât și posesia

exercitată de R.I. și de Stat au fost posesii

viciate,

bazându-se pe

preluarea abuzivă a imobilului.

Prin

decizia nr. 140A din 5 iunie 2008, Curtea de Apel

Timișoara,

secția civilă, a respins apelul declarat de

reclamanta,

pe care a obligat-o să plătească pârâtei cheltuieli

de judecată în sumă

de 1450 lei.

Instanța de apel a constatat că nu sunt

întrunite condițiile uzucapiunii, nici în condițiile Decretul-lege nr. 115/1938

și nici în condițiile Codului civil.

Imobilul a

trecut în proprietatea Statului în mod abuziv,

iar starea

de pasivitate a proprietarilor tabulari intră în

discuție doar de la momentul retrocedării bunului, respectiv

din

anul 2003.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta.

Fără a

invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., recurenta a arătat,

în esență, că decizia este nelegală, deoarece pârâta a

redobândit dreptul de proprietate în baza

dreptului comun,

prin hotărâre

judecătorească care a constatat nulitatea titlului

Statului.

Or,

efectul juridic al nulității titlului de proprietate îl

reprezintă inexistența titlului Statului, motiv

pentru care uzucapiunea poate fi opusă fostului proprietar.

Recursul declarat de reclamantă va fi anulat ca

insuficient timbrat, pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 2 din Legea nr. 147/1996,

acțiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanțele

judecătorești sunt supuse taxei judiciare de

timbru, în funcție

de valoarea

indicată în acțiune sau în cerere, iar potrivit art.

20 alin. (1) din

lege, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Cu toate acestea,

alin. (2) al art. 20 din Legea nr.

146/1997 prevede că, în situația în care taxa judiciară de

timbru nu a fost plătită în cuantumul

legal în momentul

înregistrării

acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere

părții să

achite suma datorată până la primul termen de

judecată,

sub sancțiunea anulării acțiunii sau a cererii, potrivit

alin. (3) al

aceluiași articol.

In cauză,

recurenta și-a timbrat cererea de declarare a

recursului cu suma de 4 lei, iar prin rezoluție

s-a stabilit taxa

judiciară de timbru la 1103 și timbru

judiciar de 2,5 lei,

achitate de recurentă

la data de 14 ianuarie 2009.

La primul termen de judecată în recurs, 15

ianuarie 2009, instanța de recurs a constatat că, față de valoarea

bunului, raportat și la dispozițiile art. 11 alin.

(1) din Legea nr.

146/1997, taxa

judiciară de timbru datorată în recurs este de

11.032 lei și nu 1.103 lei, iar timbrul judiciar este de 5 lei,

motiv pentru care recurenta a fost citată pentru

termenul

următor, 9 aprilie 2009, cu mențiunea de a achita taxa

judiciară de timbru legal datorată și timbrul

judiciar.

La 8

aprilie 2009, la solicitarea recurentei, instanța

supremă a admis în parte cererea de acordare a

ajutorului

public judiciar și a dispus reducerea

cuantumului taxei

judiciare de timbru la

suma de 6.480 lei, urmând ca recurenta

să mai achite diferența de 3418

lei.

Pentru

termenul următor, 4 iunie 2009, recurenta a fost

citată cu această mențiunea, dar nu s-a prezentat

în instanță

și nici nu a făcut dovada că ar fi achitat

suma datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Prin urmare, constatând că cererea de declarare

a

recursului este insuficient timbrată, se

va dispune anularea

recursului.

In temeiul art. 274 C. proc. civ.,

recurenta - reclamantă va fi obligată la plata

cheltuielilor de

judecată în cuantum

de 6431 lei către intimata-pârâtă,

reprezentând

onorariu avocat și cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca insuficient

timbrat recursul declarat de

reclamanta

F.F. împotriva deciziei nr. 140/A din 5

iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă recurenta la plata sumei de 6431 lei,

reprezentând cheltuieli de judecată către

intimata D.V.M.A.Z.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 4 iunie 2009.