ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2965/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2965/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Deliberând asupra recursului

de față, din actele și lucrările dosarului, constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, în data de 18 iunie 2007, reclamanta

SC S.C. SRL în contradictoriu cu parata SC P.I. SA a solicitat instanței să

pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu

privire la bazinul piscicol Cozieni, având o suprafață de 18 ha luciu de apa și 5 m. zona de protecție, situat în comuna Găneasa, jud. Ilfov, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința civilă nr. 4537

din 14 septembrie 2007, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, unde a fost înregistrată sub nr.

32314/3/2007.

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în data de 15 iunie

2007, sub nr. 22173/3/2007, reclamanta SC P.I. SA în contradictoriu cu pârâta

SC S. SA a solicitat instanței să constate încetarea efectelor contractului de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sub nr. 93 din 23 iunie 1999

pentru neachitarea în termen a ratelor de leasing.

În ședința publică din 21

noiembrie 2007 cele doua cauze au fost conexate, dispunându-se atașarea

dosarului nr. 32314/2007 la dosarul nr. 22173/2007.

Prin sentința comercială nr.

9872 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

în dosarul nr. 22173/3/2007, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC P.I. SA, a

fost admisă acțiunea conexa formulată de SC S.C. SRL și s-a constatat

intervenită între părți vânzarea-cumpărarea bazinului piscicol Cozieni, situat

în comuna Găneasa Jud. Ilfov, hotărârea ținând loc de act autentic de

vânzare-cumpărare; SC P.I. SA a fost obligată la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 2.943 lei.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut în esență că, întârzierea de către SC S.C. SRL

la plata ratelor datorate nu poate constitui un argument al încetării efectelor

contractului de leasing, întrucât părțile au prevăzut expres posibilitatea

existenței întârzierilor de plată prin consemnarea explicita a penalităților

calculate. S-a apreciat însă că acțiunea conexă este întemeiată întrucât nu

exista nici o culpa a SC S.C. SRL în derularea raporturilor comerciale între părți.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel SC P.I. SA.

Prin decizia nr. 229 din 30

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis

apelul declarat de reclamanta pârâtă SC P.I. SA, schimbată în parte sentința

apelată și respinsă cererea conexă.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC S.C. SRL București care a invocat dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, recurenta a

susținut că termenul de 5 ani se calculează de la data încheierii procesului

verbal de predare primire, iar acesta nu a fost încheiat. A fost criticat și

faptul că instanța nu a reținut că SC P.I. nu emitea facturi.

Recurenta a mai criticat

faptul că voința părților a fost ignorată de către instanță, fiind încălcate

dispozițiile art. 977 – art. 983 C. civ.

Înalta Curte, analizând

decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru

următoarele considerente:

Curtea găsește nefondat

motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele

administrate. În consecință, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice

dintre părți au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost

nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel. În plus, critica nu se

poate circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., și nu

rezultă din actele dosarului că instanța și-ar fi depășit atribuțiile,

dimpotrivă a soluționat apelul în limitele investirii.

Astfel, Curtea de Apel a

reținut corect că între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de vânzare nr. 93 din 23 iunie 1999, având ca obiect

exploatarea în sistem de leasing a folosinței activului B.P. Cozieni, termenul

utilizării activului în leasing imobiliar fiind de 5 ani, începând cu data semnării

procesului verbal de predare primire a activului. În contract părțile au prevăzut

în mod expres faptul că nu se poate prelungi durata acestuia peste termenul

stipulat (art. 2), și că, în cazul în care utilizatorul nu își executa obligația

de plată a redevenței doua luni consecutiv, locatorul are dreptul de a rezilia

contractul cu daune interese, ce cuprind redevențele scadente și cuantumul

valorii al celor care au rămas de plătit până la expirarea contractului (art. 8).

Această ultimă situație, neplata redevențelor la termenele fixate - a

determinat locatorul SC P.I. SA să promoveze în anul 2002 o acțiune de

reziliere a contractului, care însă a fost anulată la fond ca insuficient

timbrată (prin sentința comercială nr. 12092 din 2 noiembrie 2004 pronunțată de

Tribunalul București, secția comercială), apelul declarat împotriva acestei

sentințe a fost respins ca tardiv formulat (prin decizia comercială nr. 616 din

23 septembrie 2005 a Curții de Apel București), iar recursul declarat de

reclamanta P.I. SA a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 2336

din 22 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.

16096/1/2005.

Astfel fiind, în mod eronat

a reținut prima instanță că situația contractului încheiat între părți „a fost

tranșată irevocabil” prin decizia Înaltei Curți (nr. 2336 din 22 iunie 2006), câtă

vreme litigiul a fost soluționat în toate fazele procesuale doar pe excepții,

neantamând fondul cauzei.

Curtea găsește nefondat și

motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel a

recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat

greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu

totul eronat. De altfel, deși recurenta indică textele ce ar cădea sub

incidența motivului de recurs arătat, nu motivează în ce constă concret

greșeala instanței de apel în interpretarea sau aplicarea acestora. Recursul,

nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea

hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția

legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă

argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe

care se întemeiază. Recurenta circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este

permis în prezenta cale de atac.

Astfel, Curtea de Apel a

reținut corect că prin contractul de leasing încheiat părțile au înlăturat în

mod expres posibilitatea prelungirii acestuia, deci contractul înceta prin

ajungerea la termen, 23 iunie 2004, astfel că nu putea înceta la cererea

utilizatorului prin acțiune promovată la 3 ani după încetarea de drept.

Pentru aceleași rațiuni, însă,

nu se putea considera ca utilizatorul și-a îndeplinit obligațiile de plata a

redevențelor în termen, câtă vreme în anul 2007 el încă mai achita parte din

acestea (după cum se menționează în concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză).

Instanța de fond reține din

nou, în mod total eronat că plata cu mare întârziere a fost avută în vedere de

părți, prin menționarea penalităților de întârziere, ignorând ca de esența

contractului de leasing este tocmai împrejurare că neachitarea locațiunii

(redevenței) până la termenul stipulat determina, în mod necesar încetare

contractului.

Concluzionând, Curtea de

Apel a constatat în mod corect că nu se putea reține îndeplinirea de către

intimată a prevederilor contractului, conform art. 969 C. civ., care să fi

determinat soluția pronunțată.

Pentru considerentele de

fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București

împotriva deciziei nr. 229 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL București împotriva deciziei nr. 229

din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 18 noiembrie 2009.