ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2009

I.C.C.J., secția penală, sentința nr. 1259 din 23 iunie 2009 Prin Ordonanța nr. 528/DP/2005 din 18 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura centrală, s-a dispus: scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților F.V. ș.a. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și art. 23 din Legea nr. 656/2002; neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii A.L. ș.a. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 323 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003; disjungerea și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunile de evaziune fiscală, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni și exercitarea unui comerț în favoarea unor societăți constituite în țară, față de învinuiți.

Împotriva acestei ordonanțe au formulat plângere petenții T.C., S.L. și T.C. conform art. 278 C. proc. pen. Prin Ordonanța din 13 februarie 2009 a Procurorului șef al Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T. au fost respinse plângerile sus-menționate. Împotriva soluțiilor dispuse prin Ordonanța nr. 528/DP/2005 din 18 decembrie 2005 au formulat plângere petentii T.C. și T.C., pe care le-au adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție. Fiind astfel investită, Curtea reține că potrivit art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată se adresează judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Pe de altă parte Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de persoanele care au una dintre calitățile expres limitativ prevăzute de art. 29 pct. 1 lit. a)-f) C. proc. pen. O r, din actele și lucrările dosarului că nu rezultă faptul că persoanele împotriva cărora petenții din prezenta cauză au formulat plângere au vreuna dintre calitățile enumerate de lege, care să atragă competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împrejurarea că în cauză cercetările penale au fost efectuate de către D.I.I.C.O.T., structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu are relevanță în ce privește stabilirea competenței de a soluționa plângerea de față, întrucât competența Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu se suprapune peste cea a instanței corespunzătoare, atunci când este vorba despre cauze cercetate de structuri specializate, cum sunt D.I.I.C.O.T. sau DNA. În consecință, Curtea constată că plângerile formulate de către petenți nu sunt de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci a Tribunalului Caras Severin, căruia cauza îi va fi trimisă spre soluționare, având în vedere infracțiunile pentru care au fost efectuate cercetări și de locul unde locuiesc petenții (ambii în județul Caraș-Severin).