ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1583/2010

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 139 din 9 decembrie 2009 a Tribunalului

Vâlcea, inculpatul A.C.F., a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare

pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin. (1)

C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 4 ani și 6 luni.

S-a făcut și aplicarea art. 71, art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 257 alin. (2) C. pen.,inculpatul

a fost obligat la 300 euro către M.L.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a

reținut că în luna octombrie 2008 inculpatul A.C.F. l-a cunoscut pe M.L.M. și

că, în cursul unor discuții, s-a oferit să-l ajute pentru obținerea unui permis

de conducere de la Serviciul pentru eliberarea permiselor auto Vâlcea.

În schimbul ajutorului inculpatul i-a pretins

și a primit de la M.L.M. suma de 300 euro.

Prin Decizia penală nr. 32/ A din 2 martie

2010, Curtea de Apel Pitești a admis apelul inculpatului, a desființat în parte

sentința atacată și, în rejudecare, a înlăturat dispoziția privind obligarea

inculpatului la suma de 300 euro către M.L.M.

În baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin.

(2) C. pen., suma de 300 euro a fost confiscată de la inculpat.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei au declarat recursuri

inculpatul și partea civilă M.L.M.

Înalta Curte observă că recurenții nu au

motivat recursurile în termenul prev. de art. 385

10

alin. (1) și (2)

din C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea va lua în considerare cazurile

de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau

în considerare din oficiu.

În acest sens, va avea în vedere și

concluziile orale din ședința publică din 23 aprilie 2010, în care s-au

dezbătut recursurile.

Recursurile declarate de părți sunt nefondate.

Instanța fondului și instanța de apel au

reținut o corectă situație de fapt în acord cu probele administrate în cauză.

Pedeapsa a fost just individualizată, iar

aplicarea dispozițiilor legale referitoare la confiscarea sumei de 300 euro

este corectă.

În concluziile orale, inculpatul A.C.F. a

contestat starea de fapt reținută de instanță, susținând că nu a comis fapta

pentru care a fost condamnat.

Apărarea lui este neîntemeiată având în vedere

probele administrate în cauză.

În acest sens, sunt declarațiile martorilor P.A.,

P.I. și S.M., din care rezultă că inculpatul a primit de la M.L.M. suma de 300

euro pentru a influența funcționari din Serviciul Permise Auto Vâlcea să-i

elibereze celui din urmă permis de conducere.

Declarațiile acestor martori au fost citate în

decizia atacată, din conținutul acestora rezultând că inculpatul a comis fapta,

astfel cum a fost descrisă.

Referitor la recursul lui M.L.M. și acesta

este nefondat.

Potrivit art. 257 alin. (2) C. pen.,

„dispozițiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”. Or, potrivit

dispozițiilor art. 256 alin. (2) din C. pen., banii, valorile sau orice alte

bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este

obligat la plata echivalentului lor în bani.

Instanța apelului a făcut o aplicare întocmai

a dispozițiilor sus-menționate, prin urmare, decizia este temeinică și legală.

Înalta Curte, examinând cauza potrivit

dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) din C. proc. pen., constată că în

cauză nu există niciun alt motiv de casare favorabil părților.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile, și îi va

obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpatul A.F.C. și de partea civilă M.L.M. împotriva Deciziei penale

nr. 32/ A din 2 martie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții la plata sumei de

câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 aprilie 2010.