ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2008

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 413 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Constanța, secția penală a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.S. din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin.(3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 75 lit. a) și art. 13 C. pen. S-a dispus schimbarea încadrării juridice și cu privire la fapta comisă de inculpații O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D.

și C.D.I., din infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen. În baza art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicar ea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.S., la pedeapsa de 1000 lei amendă penală, pentru complicitate la infracțiunea de purtare abuzivă. In baza art. 63 1 C. pen., i s-a atras atenția inculpatului că în cazul sustragerii cu rea credință de la plata amenzii penale, se va dispune înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa închisorii.

In baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen. și la art. 18 1 C. pen., s-a dispus achitarea inculpaților: O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen. În baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 18 1 alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen. a aplicat inculpaților menționați sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de câte 800 lei pentru fiecare inculpat. În baza art. 14 alin. (3) lit. b), art. 346 C. proc. pen. și art. 998-999 și art. 1003 C. civ.: A admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile S.S., C.G., C.T.

și R.G., obligând pe toți inculpații, în solidar, la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale către fiecare dintre aceste părți civile. A respins, ca n efondate, celelalte pretenții formulate de părțile civile. S-a constatat că părțile vătămate B.I. și G.J.S. nu au formulat pretenții civile în cauză. Inculpații au fost obligați Ia plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în esență, că fapta inculpaților O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I., membrii grupei de intervenție (angajați la Penitenciarul Poarta Albă) care la data de 28 noiembrie 2002, din inițiativa inculpatului D.S., ofițer cu cercetarea penală, încălcându-și atribuțiile de serviciu ce le reveneau au exercitat acte de violență asupra a 6 deținuți - părți vătămate, cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Cu privire la inculpatul D.S., trimis în judecată pentru complicitate la aceeași infracțiune, s-a considerat că fapta sa prezintă pericolul social al unei infracțiuni, întrucât a solicitat celorlalți inculpați să așeze pe cei 6 deținuți, părți vătămate, în poziția „la rotisor", să-i lovească cu bastoanele de cauciuc peste talpa încălțămintei, punându-le în gură călușuri de cauciuc pentru a nu țipa, fapte ce au cauzat leziuni și au necesitat, pentru vindecare, 1-2 zile de î ngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.S., apel ce a fost admis prin Decizia penală nr. 55/P din 13 mai 2008, dispunându-se achitarea acestui inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. și art. 18 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 3 C. pen. În baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen., art. 18 alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului D.S. o amendă cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei. S-a înlăturat aplicarea art. 63 1 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sun t contrare deciziei. Instanța a reținut că în raport cu prevederile art. 18 1 alin. (1) și 2 C. pen., fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 1 și pct. 18 C. proc.

pen. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține, cu majoritate de voturi, că recursul declarat de Parchet este nefondat pentru următoarele considerente: 1.) Referitor la necompetența materială a instanței de a soluționa cauza, se constată că: a.) Instanța de fond a respins excepția de necompetența materială invocată de reprezentantul Parchetului, reținând că a fost deja definitiv stabilită competența în favoarea Tribunalului Constanța (iar nu a Tribunalului Militar) prin încheierea nr. 372 din 20 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar nr. 22984/2005). Or, potrivit art. 43 alin. (9) C. proc. pen. , instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a competenței, nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești, se constată că fapta constituie o infracțiune dată prin lege în competența altei instanțe.

Acest caz de excepție de la regula instituită prin textul procedural menționat nu există în cauză, astfel încât în mod corect a fost judecată cauza de instanțele civile, respectiv, în fond, de Tribunalul Constanța și în apel de Curtea de Apel Constanța. b) Parchetul nu a declarat apel, deci, sub aspectul respingerii excepției de necompetentă, sentința a rămas definitivă, nemaiputand fi criticată de Parchet în recurs. Astfel, conform art. 385 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această mod ificare.

Prin urmare, este definitiv soluționată chestiunea competenței materiale a Tribunalului Constanța, pentru argumentele expuse, Parchetul nefiind îndreptățit a repune în discuție o excepție definitiv soluționată de Înalta Curte și de instanța de fon d. 2.) Sub aspectul modului de soluționare a cauzei față de intimatul inculpat D.S., recursul declarat de Parchet este, de asemenea, nefondat, deoarece nu poate fi susținută ideea existenței unui pericol social în cazul unei fapte de complicitate la o infracțiune și a inexistenței aceluiași pericol al infracțiunii în cazul autorilor faptei, la săvârșirea căreia a ajutat complicele. În speță, autorii faptei penale de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen.

au fost achitați de Tribunalul Constanța apreciindu-se că în raport cu prevederile art. 18 1 alin. (1) și 2 C. pen., fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Împotriva acestei sentințe nu au declarat apel nici Parchetul și nici părțile vătămate sau părțile civile, hotărârea fiind rămasă definitivă fată de acești inculpați. A declarat apel doar inculpatul D.S., care are calitatea de complice la fapta inculpaților, autori ai purtării abuzive, apel care a fost admis, dispunându-se față de apelantul inculpat, achitarea în baza acelorași texte penale și procedural penale [art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., art. 18 C. pen.]. I s-a aplicat o amendă administrativă în sumă de 1000 lei.

Ac eastă soluție este legală, neputându-se cosidera că fapta autorilor nu este infracțiune, având un grad scăzut de pericol social, iar fapta complicelui este infracțiune, deși sub aspectul elementelor de care trebuie să se țină seama, prevăzute de art. 18 1 al in. (1), fapta complicelui (care nu a acționat asupra părților vătămate, nu a exercitat violențele) prin conținutul ei concret, prezintă un grad și mai redus de pericol social. Sub aspectul persoanei și conduitei făptuitorului, s-a reținut corect că intimatul inculpat D.S. nu a mai fost condamnat, a avut o bună conduită fiind apreciat de șefii săi pentru competența sa profesională.

Reținând că nu au incidență în cauză cazurile de casare invocate de Parchet în recursul său, deoarece au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și după calitatea persoanei, iar instanța de apel nu a comis nicio eroare gravă de fapt, hotărârea de achitare fiind legală și justificată, Înalta Curte, cu majoritate de voturi va respinge, ca nefondat, recurs ul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi, Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 decembrie 2008. Cu opinia separată a domnului judecător, în sensul admiterii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a casării deciziei atacate, precum și a sentinței penale nr. 413 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Constanța și a trimiterii cauzei la Curtea Militară de Apel cu privire și la intimații M.G.S., S.G.I., C.D.I., T.V.A.

și O.M.C. Pronunțată în ședință publică, azi 19 decembrie 2008 OPINIE SEPARATĂ Nu împărtășim motivarea și soluția pronunțată de această Curte, prin opinia majoritară și, dimpotrivă, opinăm că soluția legală, în speță, ar fi trebuit să constea în admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a casării deciziei atacate, precum și a sentinței penale nr. 412 din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Constanța și a trimiterii cauzei la Curtea Militară de Apel cu privire la toți intimații, adică nu numai cu privire la D.S. ci și cu privire la intimații M.G.S., S.G.I., C.D.I., T.V.A.

și D.M.C. Pentru a se ajunge la această soluție, avem în vedere faptul că interpretarea dată prin opinia majoritară duce, nu numai la menținerea unor hotărâri netemeinice și nelegale, de scoatere de sub incidența legii penale, a unor fapte complexe, de încălcare a unor relații de serviciu sau în legătură cu serviciul, cum este infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. dar și a unor relații privind înfăptuirea justiției, cum sunt faptele de rele tratamente, faptă prevăzută de art. 267 C. pen.

și de tortură, faptă prevăzută de art. 267 C. pen., fapte, de comiterea cărora, în concurs, sunt suspectați inculpații, unul dintre ei, colonel de poliție din conducerea unei Secții a Penitenciarului Poarta Albă, Înalt funcționar, abuziv, care prin ordine ilegale a investigat și participat personal la aplicarea unor mijloace odioase de tortură, cu caracter inuman și degradant, împotriva părților vătămate, foștii deținuți, constituiți părți civile: S.S., C.G., C.T., încălcând față de ei, în mod grosolan Constituția României și Convenția pentru Drepturile Omului și punând România în situația de a răspunde față de cetățenii ei, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Că este așa, rezultă, în parte, din însăși recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care se arată că: Prin rechizitoriul nr. 16/P/2003 din 22 noiembrie 2003 al Parchetului Militar Teritorial Constanța, s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpaților. Col. r. D.S., pentru complicitate la infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.; Sergenții majori O.M., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului D.S.

faptul că, în calitate de fost ofițer în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, a solicitat prezența grupei de intervenție la audierea a 6 deținuți aflați la izolare severă în camerele 6 și 8 la Penitenciarul Poarta Albă, audiere ce urma să aibă loc într-un corp de clădire dezafectat din Secția a ll-a a penitenciarului. La ordinul inculpatului col.(r) D.S., membrii grupei de intervenție, anume inculpații O.M., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I., scoteau din camerele de izolare câte un deținut, căruia i se puneau cătușele la mână și era introdus în biroul unde, erau pregătiți să dea declarații referitoare la un incident consumat în noaptea de 17/18 noiembrie 2002, la Secția Valul lui Traian, a respectivului penitenciar.

Întrucât deținuții nu au relatat despre folosirea în incident a unor arme albe, cum dorea, inculpatul D.S. a cerut celor 5 membri ai grupei de intervenție să folosească forța fizică, pentru a-i pregăti pentru audieri. Astfel, inculpatul D.S., cerea deținuților să se așeze în poziția ghemuit și să-și petreacă brațele încrucișate peste genunchi, iar printre brațe și genunchi se introducea coada unei lopeți, după care deținuții erau ridicați și suspendați, un capăt al lopeții fiind sprijinit de biroul din încăpere, iar celălalt, de speteaza unui scaun. În această poziție, cunoscută sub numele de „rotisor", deținutul stătea suspendat cu capul în jos și tălpile picioarelor în sus și era lovit cu bastoanele de cauciuc peste talpa încălțămintei, de către membrii grupei de intervenție.

Țipetele de durere ale deținuților erau înăbușite prin introducerea în gură a câte unui căluș sau a bastonului de cauciuc din dotare. Agresiunile au încetat după ce cpt. T.D., alertat de țipetele deținuților, a anunțat pe șeful de tură It. col. Z. Văzând că inculpatul D.S. își continua activitatea, nedând curs solicitărilor colegilor săi, de a dispune retragerea grupei de intervenție, aceștia au informat conducerea penitenciarului, în persoana comandantului lt. col. B.C.C. care, văzând starea deținuților, a dispus examinarea acestora de către medicul penitenciarului, constatându-se leziuni ale tălpilor, umflături, tumefacții, descrise în dosarul de urmărire penală, pag. 59-61 și 195-198.

Am menționat că faptele inculpaților rezultă, numai în parte, din recursul procurorului, pe de o parte, pentru că în starea de fapt nu s-au reținut toate caracteristicile leziunilor suferite, caracterul odios și umilitor al acestora, iar pe de altă parte, pentru că, încălcându-se art. 33 lit. b) C. pen., li s-a acordat o încadrare juridică incompletă, omițându-se faptul că, prin felul în care au fost comise, întruneau, și elementele constitutive ale infracțiunilor de supunere la rele tratamente și tortură. Aceste omisiuni ale parchetului, puteau fi, însă, înlăturate de instanța militară, dacă s-ar fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, așa cum a fost formulat, acesta fiind întemeiat, deoarece instanțele civile, judecând cu lipsă de competență, după calitatea persoanei, hotărârile acestora sunt lovite de nulitate absolută.

Chiar dacă, într-o anumită fază a procesului, prin încheierea nr. 372 din 20 ianuarie 2006, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se stabilise, în mod greșit, competența instanței civile din moment ce, ulterior, dar înainte, de soluționarea în primă instanță a procesului, aceiași Înaltă instanță, în Secții Unite, a pronunțat Decizia nr. XXVI din 16 aprilie 2007, cu privire la competența de soluționare a cauzelor având ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 C. pen., precum și alte infracțiuni în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de personalul militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 293/2004, ca în speță, instanțele civile din Constanța, atât tribunalul cât și Curtea de Apel Constanța, nu se mai puteau pronunța în cauză, fiind obligate să se declare necompetente și să-și decline competența în favoarea instanțelor militare, aceasta pe de o parte, pentru că decizia dată în recursul în interesul legii, era de imediată aplicare, privind o problemă procedurală, cum este competența, precum și pentru faptul că deciziile în interesul legii, spre deosebire de vechile decizii de îndrumare sunt obligatorii pentru instanțe, fiind asimilate legii, conform art. 412 C. proc.

civ. Prin urmare, în speță, Tribunalul Constanța, în baza deciziei date în interesul legii, decizie de imediată aplicare, vizând o problemă de competență, după calitatea persoanei, era obligat să-și decline competența în favoarea instanței militare corespunzătoare. Neprocedând așa, a pronunțat o soluție nelegală, nulă absolut, ce ar fi trebuit desființată de Curtea de Apel Constanța. Cum, nici această instanță, nu a constatat necompetența instanțelor civile, trecând peste aceasta și trecând la soluționarea unei probleme de fond, și această din urmă instanță, a pronunțat o hotărâre nelegală, nulă de drept, ce ar fi trebuit casată în recursul procurorului, perfect admisibil, atâta timp cât, pe de o parte, decizia apelului, modificase pe fond sentința, iar pe de altă parte, judecata avusese loc cu încălcarea competenței prevăzute de art. 40 C. proc.

pen., confirmată prin recursul în interesul legii, amintit anterior. În raport de cele arătate, de gravitatea faptelor comise de inculpați, de încălcarea grosolană a legislației europene, prin constatarea lipsei de pericol social a unor fapte odioase, proprii unor societăți feudale și nu a unei societăți moderne, cu o justiție proprie secolului XXI, consider că soluția legală era cea la care subsemnatul m-am oprit, cu consecința reluării judecății de către instanțele competente și tragerea la răspundere penală a inculpaților, pe măsura hidoșeniei și gravității faptelor odioase comise.