ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4203/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față,

Examinând

actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 413 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Constanța, secția

penală a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului

Constanța.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului D.S.

din

infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen.

cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin.(3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2), 75 lit. a) și art. 13 C. pen.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice și cu

privire la fapta comisă de inculpații O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I.,

din infracțiunea prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 250 alin.

(3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 250 alin. (3) C. pen. cu

aplicar

ea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C. pen.,

s-a dispus condamnarea inculpatului D.S., la pedeapsa de 1000 lei amendă

penală, pentru complicitate la infracțiunea de purtare abuzivă.

In baza art. 63

1

C. pen., i s-a

atras atenția inculpatului că în cazul sustragerii cu rea credință de la plata

amenzii penale, se va dispune înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa

închisorii.

In baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1)

lit. b

1

)

C. proc. pen. și la art. 18

1

C. pen., s-a dispus achitarea inculpaților: O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D.

și C.D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250

alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 13 C.

pen.

În baza art. 345 alin. (4) C. proc. pen. cu

referire la art. 18

1

alin. (3) și art. 91 lit.

c) C. pen. a aplicat inculpaților menționați sancțiunea cu caracter

administrativ a amenzii în sumă de câte 800 lei pentru fiecare inculpat.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b), art. 346 C.

proc. pen. și art. 998-999 și art. 1003 C. civ.:

A admis în parte acțiunea civilă

formulată de părțile civile S.S., C.G., C.T. și R.G., obligând pe toți

inculpații, în solidar, la plata sumei de 500 lei cu titlu de daune morale

către fiecare dintre aceste părți civile.

A respins, ca n

efondate, celelalte

pretenții formulate de părțile civile.

S-a constatat că părțile vătămate B.I.

și G.J.S. nu au formulat pretenții civile în cauză.

Inculpații au fost obligați Ia plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în esență, că fapta

inculpaților O.M.C., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I., membrii grupei de

intervenție (angajați la Penitenciarul Poarta Albă) care la data de 28

noiembrie 2002, din inițiativa inculpatului D.S., ofițer cu cercetarea penală,

încălcându-și atribuțiile de serviciu ce le reveneau au exercitat acte de

violență asupra a 6 deținuți - părți vătămate, cauzându-le leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale, nu prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni.

Cu privire la inculpatul D.S., trimis

în judecată pentru complicitate la aceeași infracțiune, s-a considerat că fapta

sa prezintă pericolul social al unei infracțiuni, întrucât a solicitat

celorlalți inculpați să așeze pe cei 6 deținuți, părți vătămate, în poziția „la

rotisor", să-i lovească cu bastoanele de cauciuc peste talpa încălțămintei,

punându-le în gură călușuri de cauciuc pentru a nu țipa, fapte ce au cauzat

leziuni și au necesitat, pentru vindecare, 1-2 zile de î

ngrijiri

medicale.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel inculpatul D.S., apel ce a fost admis prin Decizia penală nr. 55/P din 13

mai 2008, dispunându-se

achitarea acestui inculpat în baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

și art. 18 C.

pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (3)

cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) și art. 3 C. pen.

În baza art. 345 alin. (4) C. proc.

pen., art. 18 alin. (3) și art. 91 lit. c) C. pen. i s-a aplicat inculpatului

D.S. o amendă cu caracter administrativ în sumă de 1000 lei.

S-a înlăturat aplicarea art. 63

1

C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței, care nu sun

t contrare deciziei.

Instanța a reținut că în raport cu

prevederile art. 18

1

alin. (1) și 2 C. pen.,

fapta inculpatului nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Împotriva acestei decizii, a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, invocând cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 1

și pct. 18 C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține,

cu majoritate de voturi,

că recursul declarat de Parchet este nefondat pentru următoarele considerente:

1.) Referitor la necompetența materială

a instanței de a soluționa cauza, se constată că:

a.) Instanța de fond a respins excepția

de necompetența materială invocată de reprezentantul Parchetului, reținând că a

fost deja definitiv stabilită competența în favoarea Tribunalului Constanța

(iar nu a Tribunalului Militar) prin încheierea nr. 372 din 20 ianuarie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție (dosar nr. 22984/2005).

Or, potrivit art. 43 alin. (9) C. proc. pen.

, instanța căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea de stabilire a

competenței, nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în

urma noii situații de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătorești,

se constată că fapta constituie o infracțiune dată prin lege în competența

altei instanțe.

Acest caz de excepție de la regula

instituită prin textul procedural menționat nu există în cauză, astfel încât în

mod corect a fost judecată cauza de instanțele civile, respectiv, în fond, de

Tribunalul Constanța și în apel de Curtea de Apel Constanța.

b) Parchetul nu a declarat apel, deci,

sub aspectul respingerii excepției de necompetentă, sentința a rămas

definitivă, nemaiputand fi criticată

de Parchet în recurs.

Astfel, conform art. 385 alin. (4) C.

proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora

persoanele prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului, ori când apelul

a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în

art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă

nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată

soluția din sentință și numai cu privire la această mod

ificare.

Prin urmare, este definitiv soluționată

chestiunea competenței materiale a Tribunalului Constanța, pentru argumentele

expuse, Parchetul nefiind îndreptățit a repune în discuție o excepție definitiv

soluționată de Înalta Curte și de instanța de fon

d.

2.) Sub aspectul modului de soluționare

a cauzei față de intimatul inculpat D.S., recursul declarat de Parchet este, de

asemenea, nefondat, deoarece nu poate fi susținută ideea existenței unui

pericol social în cazul unei fapte de complicitate la o infracțiune și a

inexistenței aceluiași pericol al infracțiunii în cazul autorilor faptei, la

săvârșirea căreia a ajutat complicele.

În speță, autorii faptei penale de

purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen. au fost achitați de

Tribunalul Constanța apreciindu-se că în raport cu prevederile art. 18

1

alin. (1) și 2 C. pen., fapta nu prezintă gradul de pericol

social al unei infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe nu au

declarat apel nici Parchetul și nici părțile vătămate sau părțile civile,

hotărârea fiind rămasă definitivă fată de acești inculpați.

A declarat apel doar inculpatul D.S.,

care are calitatea de complice la fapta inculpaților, autori ai purtării

abuzive, apel care a fost admis, dispunându-se față de apelantul inculpat,

achitarea în baza acelorași texte penale și procedural penale [art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc.

pen., art. 18 C. pen.].

I

s-a aplicat o amendă

administrativă în sumă de 1000 lei.

Ac

eastă soluție este legală,

neputându-se cosidera că fapta autorilor nu este infracțiune, având un grad

scăzut de pericol social, iar fapta complicelui este infracțiune, deși sub

aspectul elementelor de care trebuie să se țină seama, prevăzute de art. 18

1

al

in. (1), fapta complicelui (care nu a acționat asupra părților

vătămate, nu a exercitat violențele) prin conținutul ei concret, prezintă un

grad și mai redus de pericol social.

Sub aspectul persoanei și conduitei

făptuitorului, s-a reținut corect că intimatul inculpat D.S. nu a mai fost

condamnat, a avut o bună conduită fiind apreciat de șefii săi pentru competența

sa profesională.

Reținând că nu au incidență în cauză

cazurile de casare invocate de Parchet în recursul său, deoarece au fost

respectate dispozițiile privind competența după materie și după calitatea

persoanei, iar instanța de apel nu a comis nicio eroare gravă de fapt,

hotărârea de achitare fiind legală și justificată, Înalta Curte,

cu

majoritate de voturi va respinge, ca nefondat, recurs

ul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi,

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de

Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a Curții de

Apel

Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

decembrie 2008.

Cu opinia separată a domnului

judecător, în sensul admiterii recursului declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 55/P din 13 mai 2008 a

Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

a casării deciziei atacate, precum și a sentinței penale nr. 413 din 16

octombrie 2007 a Tribunalului Constanța și a trimiterii cauzei la Curtea Militară

de Apel cu privire și la intimații M.G.S., S.G.I., C.D.I., T.V.A. și O.M.C.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

decembrie 2008

OPINIE

SEPARATĂ

Nu împărtășim motivarea și soluția pronunțată de această

Curte, prin opinia majoritară și, dimpotrivă, opinăm că soluția legală, în

speță, ar fi trebuit să constea în admiterea recursului declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța, împotriva deciziei penale nr. 55/P din 13

mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, a casării deciziei atacate, precum și a sentinței penale nr. 412

din 16 octombrie 2007 a Tribunalului Constanța și a trimiterii cauzei la Curtea

Militară de Apel cu privire la toți intimații, adică nu numai cu privire la

D.S. ci și cu privire la intimații M.G.S., S.G.I., C.D.I., T.V.A. și D.M.C.

Pentru a se ajunge la această soluție, avem în vedere

faptul că interpretarea dată prin opinia majoritară duce, nu numai la

menținerea unor hotărâri netemeinice și nelegale, de scoatere de sub incidența

legii penale, a unor fapte complexe, de încălcare a unor relații de serviciu

sau în legătură cu serviciul, cum este infracțiunea prevăzută de art. 250 alin.

(3) C. pen. dar și a unor relații privind înfăptuirea justiției, cum sunt faptele

de rele tratamente, faptă prevăzută de art. 267 C. pen. și de tortură, faptă

prevăzută de art. 267 C. pen., fapte, de comiterea cărora, în concurs, sunt

suspectați inculpații, unul dintre ei, colonel de poliție din conducerea unei

Secții a Penitenciarului Poarta Albă, Înalt funcționar, abuziv, care prin

ordine ilegale a investigat și participat personal la aplicarea unor mijloace

odioase de tortură, cu caracter inuman și degradant, împotriva părților

vătămate, foștii deținuți, constituiți părți civile: S.S., C.G., C.T.,

încălcând față de ei, în mod grosolan Constituția României și Convenția pentru

Drepturile Omului și punând România în situația de a răspunde față de cetățenii

ei, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.

Că este așa, rezultă, în parte, din însăși recursul

formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în care se arată

că:

Prin rechizitoriul nr. 16/P/2003 din 22 noiembrie 2003 al

Parchetului Militar Teritorial Constanța, s-a dispus punerea în mișcare și

trimiterea în judecată a inculpaților.

Col. r. D.S., pentru complicitate la infracțiunea de

purtare abuzivă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 250 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.;

Sergenții majori O.M., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului D.S. faptul că, în

calitate de fost ofițer în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, a solicitat

prezența grupei de intervenție la audierea a 6 deținuți aflați la izolare

severă în camerele 6 și 8 la Penitenciarul Poarta Albă, audiere ce urma să aibă

loc într-un corp de clădire dezafectat din Secția a ll-a a penitenciarului.

La ordinul inculpatului col.(r) D.S., membrii grupei de

intervenție, anume inculpații O.M., S.G.I., T.V.A., M.G.D. și C.D.I., scoteau

din camerele de izolare câte un deținut, căruia i se puneau cătușele la mână și

era introdus în biroul unde, erau pregătiți să dea declarații referitoare la un

incident consumat în noaptea de 17/18 noiembrie 2002, la Secția Valul lui

Traian, a respectivului penitenciar.

Întrucât deținuții nu au

relatat despre folosirea în incident a unor arme

albe, cum

dorea, inculpatul D.S. a cerut celor 5 membri ai grupei de intervenție să

folosească forța fizică, pentru a-i pregăti pentru audieri.

Astfel, inculpatul D.S., cerea deținuților să se așeze în

poziția ghemuit și să-și petreacă brațele încrucișate peste genunchi, iar

printre brațe și genunchi se introducea coada unei lopeți, după care deținuții

erau ridicați și suspendați, un capăt al lopeții fiind sprijinit de biroul din

încăpere, iar celălalt, de speteaza unui scaun.

În această poziție,

cunoscută sub numele de „rotisor", deținutul stătea

suspendat

cu capul în jos și tălpile picioarelor în sus și era lovit cu bastoanele de

cauciuc peste talpa încălțămintei, de către membrii grupei de intervenție.

Țipetele de durere ale deținuților erau înăbușite prin

introducerea în gură a câte unui căluș sau a bastonului de cauciuc din dotare.

Agresiunile au încetat după ce cpt. T.D., alertat de

țipetele deținuților, a anunțat pe șeful de tură It. col. Z.

Văzând că inculpatul D.S. își continua activitatea, nedând

curs solicitărilor colegilor săi, de a dispune retragerea grupei de

intervenție,

aceștia au informat conducerea

penitenciarului, în persoana comandantului

lt. col. B.C.C. care, văzând

starea deținuților, a dispus examinarea acestora de către medicul

penitenciarului, constatându-se leziuni ale tălpilor, umflături, tumefacții,

descrise în dosarul de urmărire penală, pag. 59-61 și 195-198.

Am menționat că faptele inculpaților rezultă, numai în

parte, din recursul procurorului, pe de o parte, pentru că în starea de fapt nu

s-au reținut toate caracteristicile leziunilor suferite, caracterul odios și

umilitor al acestora, iar pe de altă parte, pentru că, încălcându-se art. 33 lit.

b) C. pen., li s-a acordat o încadrare juridică incompletă, omițându-se faptul

că, prin felul în care au fost comise, întruneau, și elementele constitutive

ale infracțiunilor de supunere la rele tratamente și tortură.

Aceste omisiuni ale parchetului, puteau fi, însă,

înlăturate de instanța

militară, dacă s-ar

fi admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Constanța, așa

cum a fost formulat, acesta fiind întemeiat, deoarece instanțele civile,

judecând cu lipsă de competență, după calitatea persoanei, hotărârile acestora

sunt lovite de nulitate absolută.

Chiar dacă, într-o anumită fază a procesului, prin

încheierea nr. 372 din 20 ianuarie 2006, a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, se stabilise, în mod greșit, competența instanței civile din moment

ce, ulterior, dar înainte, de soluționarea în primă instanță a procesului,

aceiași Înaltă instanță, în Secții Unite, a pronunțat Decizia nr. XXVI din 16

aprilie 2007, cu privire la competența de soluționare a cauzelor având ca

obiect infracțiunile prevăzute în art. 331-352 C. pen., precum și alte

infracțiuni în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de personalul

militar al fostei Direcții Generale a Penitenciarelor, anterioare intrării în

vigoare a Legii nr. 293/2004, ca în speță, instanțele civile din Constanța,

atât tribunalul cât și Curtea de Apel Constanța, nu se mai puteau pronunța în

cauză, fiind obligate să se declare necompetente și să-și decline competența în

favoarea instanțelor militare, aceasta pe de o parte, pentru că decizia dată în

recursul în interesul legii, era de imediată aplicare, privind o problemă

procedurală, cum este competența, precum și pentru faptul că deciziile în

interesul legii, spre deosebire de vechile decizii de îndrumare sunt

obligatorii pentru instanțe, fiind asimilate legii, conform art. 412 C. proc.

civ.

Prin urmare, în speță, Tribunalul Constanța, în baza

deciziei date în interesul legii, decizie de imediată aplicare, vizând o

problemă de competență, după calitatea persoanei, era obligat să-și decline

competența în favoarea instanței militare corespunzătoare.

Neprocedând așa, a pronunțat o soluție nelegală, nulă

absolut, ce ar fi trebuit desființată de Curtea de Apel Constanța.

Cum, nici această instanță, nu a constatat necompetența

instanțelor civile, trecând peste aceasta și trecând la soluționarea unei

probleme de

fond, și această din urmă

instanță, a pronunțat o hotărâre nelegală, nulă de

drept, ce ar fi

trebuit casată în recursul procurorului, perfect admisibil, atâta timp cât, pe

de o parte, decizia apelului, modificase pe fond sentința, iar pe de altă

parte, judecata avusese loc cu încălcarea competenței prevăzute de art. 40 C.

proc. pen., confirmată prin recursul în interesul legii, amintit anterior.

În raport de cele arătate, de gravitatea faptelor comise

de inculpați, de încălcarea grosolană a legislației europene, prin constatarea

lipsei de pericol social a unor fapte odioase, proprii unor societăți feudale

și nu a unei societăți moderne, cu o justiție proprie secolului XXI, consider

că soluția legală era cea la care subsemnatul m-am oprit, cu consecința

reluării judecății de către instanțele competente și tragerea la răspundere

penală a inculpaților, pe măsura hidoșeniei și gravității faptelor odioase

comise.