ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2020/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 67 din 6 februarie 2007, Tribunalul lași a dispus, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului N.M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen. A fost respinsă acțiunea civilă promovată în cauză de partea vătămată L.L.A. În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, în cuantumul lor fiind inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, în sumă de 100 lei, ce a fost plătit către Baroul de Avocați lași din fondurile speciale la Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași dat în dosarul nr. 1122/P/2005, la data de 27 martie 2006, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului N.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că în ziua de 20 septembrie 2005, în timp ce se afla în loc public, prin smulgere, a deposedat partea vătămată L.L.A. de un telefon mobil, marca „SONY" în valoare de 200 RON. În partea expozitivă a rechizitoriului au fost reținute următoarele: „Partea vătămată L.L.A. are vârsta de 12 ani, domiciliază în satul Goruni, comuna Tomești, județul lași și este elevă în clasa a VII-a la Liceul „Pedagogic" lași.

În ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50, înainte de a merge la meditație la Liceul Pedagogic „V. Lupu" lași, partea vătămată L.L.A., împreună cu colega și prietena sa A.G.A. a mers la chioșcul alimentar - situat în fața liceului - și după ce a făcut unele cumpărături, s-a îndreptat spre liceu. În acest timp, de partea vătămată s-a apropiat un tânăr necunoscut - identificat ulterior ca fiind învinuitul N.M. - care i-a smuls de la gât telefonul mobil marca „SONY", după care a fugit în direcția Liceului Agricol . Pe baza semnalmentelor indicate de către partea vătămată L.L.A. și martora A.G.A., respectiv că autorul „era îmbrăcat cu o giacă de fâș de culoare portocalie, o pereche de pantaloni din fâș de culoare albastru deschis, cu o pată de culoare galbenă la nivelul pulpei piciorului și încălțat cu adidași", la Liceul Agricol din lași a fost identificată numita I.M.

care a declarat că are un prieten pe nume N.M. și a confirmat că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,10 acesta a fost în vizită la ea și era îmbrăcat cu hainele descrise de către partea vătămată. Fiind identificat și audiat, învinuitul N.M. a negat săvârșirea faptei și prezența sa în zonă la data și ora indicate de partea vătămată, declarând că la data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 15,35-15,40 a fost în vizită la prietena sa I.M., iar în jurul orelor 17,00 se afla deja în satul Brătuleni, comuna Miroslava, județul lași. Susținerea învinuitului a fost infirmată chiar de martora I.M. care a precizat că învinuitul N.M. a fost în vizită la ea în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,10, au discutat timp de 10 minute, după care învinuitul a plecat.

Tot în apărarea sa, învinuitul N.M. a solicitat audierea numitelor A.R. și V.A. din satul Brătuleni, comuna Miroslava, județul lași, pentru acestea să confirme că la ora 17,00, deci la 10 minute de la comiterea faptei reclamate, acesta se afla în satul Brătuleni. Cele două martore au fost audiate, dar nu au putut preciza ora la care învinuitul N.M. se afla în satul Brătuleni. Mai mult, numita A.R. a declarat că în ziua de 26 septembrie 2005, învinuitul N.M., însoțit de N.C. și N.P. a mers la locuința acesteia și i-a solicitat să declare că, în ziua de 20 septembrie 2005 s-a întâlnit cu acesta în sat în jurul orelor 17,00. Cu ocazia cercetărilor efectuate, învinuitul N.M. a fost prezentat părții vătămate L.L.A.

și martorei A.G.A. pentru recunoaștere din grup de persoane, acestea lndicându-l cu certitudine pe învinuitul N.M. ca fiind cel care a smuls telefonul părții vătămate." Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală au constat în: procesul-verbal de consemnare a plângerii; declarația părții vătămate L.L.A.; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto; procesele-verbale de recunoaștere după fotografie a învinuitului N.M., de către partea vătămată L.L.A. și martora A.G.A.; declarațiile martorilor A.G.A., I.M., A.R., V.A., S.M. și B.N.D.; procesele-verbale de recunoaștere din grup a învinuitului N.M. de către partea vătămată L.L.A. și martora A.G.A.; declarațiile martorilor asistenți S.C.

și G.C.; declarațiile învinuitului N.M.; procesul-vernal de prezentare a materialului de urmărire penală. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați partea vătămată L.L.A., inculpatul N.M. și toți martorii din lucrări (A.G.A., I.M., A.R., V.A., S.M., B.N.D., S.C. și G.C.). Evaluând mijloacele de probă administrate în cauză, instanța de fond a constatat că acestea nu se coroborează între ele și nu sunt de natură să confirme învinuirea adusă inculpatului N.M. și să justifice tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina sa, din următoarele motive: Infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen.

constă în furtul săvârșit, într-un loc public, prin întrebuințare de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. Raportat la modalitățile și mijloacele alternative de realizare a acestei infracțiuni, prima instanță a constatat că probatoriul administrat în cauză nu demonstrează în mod indubitabil că inculpatul a efectuat vreo activitate de natură să se circumscrie laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen., pentru a putea fi reținută vinovăția sa cu privire la acest aspect.

Prezumția de nevinovăția instituită de normele constituționale și procesual penale nu poate fi răsturnată decât de probe certe care să dovedească faptul că inculpatul N.M. a săvârșit fapta ce i-a fost imputată. în lipsa acestei certitudini, prezumția este susținută de principiul potrivit căruia „îndoiala profită întotdeauna inculpatului". Examinând sub aspectul valorii lor probante declarațiile părții vătămate L.L.A. și depozițiile martorilor audiați în cauză, date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, prima instanță a constatat că se contrazic între ele, neavând același conținut de la un stadiu procesual la altul și nici nu se coroborează cu alte mijloace de probă; mai mult, martorii fac referiri cu caracter general, fără a oferi elemente certe, precise, concludente cu privire la împrejurările și condițiile în care s-au desfășurat evenimentele relatate și fără a releva existența vreunei contribuții concrete a inculpatului N.M.

la sustragerea bunului aparținând părții vătămate. Astfel, în procesul-verbal de consemnarea plângerii întocmite de organele de poliție la data de 23 septembrie 2005 - la trei zile de la comiterea faptei prevăzute de legea penală - s-a menționat că partea vătămată L.L.A. încunoștințează organele judiciare despre faptul că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50, în timp ce se afla în fața chioșcului alimentar de la Liceul Pedagogic „V. Lupu" lași, un tânăr necunoscut i-a smuls de la gât un telefon mobil.

În declarația din aceeași zi - 23 septembrie 2005 - dată în prezența tatălui său, partea vătămată L.L.A., în vârstă de 12 ani, a arătat că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50, a mers la chioșcul alimentar din fața liceului, iar după ce a făcut niște cumpărături, de ea s-a apropiat „un tânăr de aproximativ 20-22 ani, 1,75 metri înălțime, slăbuț, ten brunet, ochi căprui, părul brunet tuns scurt, ușor ondulat, dat cu gel și îmbrăcat cu o giacă de fâș de culoare portocalie, o pereche de pantaloni din fâș de culoare albastru deschis cu o bată de culoare galbenă la nivelul pulpei piciorului și încălțat cu adidași", care i-a smuls telefonul de la gât și după aceea a fugit spre Liceul Agricol.

Această declarație a fost ulterior completată la data de 27 septembrie 2005, partea vătămată arătând că i-a fost prezentată o planșă fotografică cu fotografiile unor obiecte de îmbrăcăminte, ocazie cu care a recunoscut cu certitudine geaca cu care era îmbrăcat tânărul ce se afla în data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,50 în fața chioșcului alimentar de la Liceul Pedagogic, geaca fiind de culoare portocalie și având pe umeri și mâneci două dungi de culoare albă. Ulterior, în faza cercetării judecătorești, partea vătămată L.L.A. a declarat că la data de 20 septembrie 2005 se afla în fața unui magazin din curtea școlii iar una dintre cele trei persoane pe care Ie-a văzut pe gărduțul de lângă chioșc i-a smuls telefonul de la gât și a reținut doar că persoana aceea purta o giacă portocalie, însă nu a putut preciza dacă persoana prezentă în sală - și indicată de instanță ca fiind inculpatul N.M.

- este cea care i-a sustras telefonul, arătând, totodată că nu a văzut la față acea persoană, ci doar haina cu care era îmbrăcată. A menționat partea vătămată că i s-a cerut de către organele de poliție să identifice persoana care i-a sustras telefonul după fotografiile dintr-un album ce i-a fost prezentat în mașina cu care a fost transportată de la cămin la secția de poliție, iar ea a recunoscut persoana respectivă după haină. A mai arătat partea vătămată că vânzătoarea de la magazin a spus că cel care avea geaca portocalie era vopsit blond. În cursul urmăririi penale, martorele A.G.A., A.R., și V.A.L. au fost audiate cu încălcarea de către organele judiciare a dispozițiilor legale cu caracter imperativ ce reglementează ascultarea martorilor în procesul penal, respectiv a dispozițiilor art. 81 C. proc.

pen., în conformitate cu care până la vârsta de 14 ani, ascultarea martorului minor se face în prezența unuia dintre părinți ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredințat minorul spre creștere și educare. în cauză martorele minore, deși aveau la data audierii lor care s-a realizat în luna septembrie 2005, vârsta de 12 ani și jumătate ( A.G.A. ), 13 ani și două luni - A.R. - și respectiv 13 ani și jumătate (V.A.L.), au fost ascultate în absența părinților ori reprezentanților lor legali, astfel încât declarațiile lor din cursul urmăririi penale sunt lipsite de orice valoare probatorie, urmând a fi înlăturate, deoarece constituie mijloace de probă obținute cu nerespectarea normelor procesual penale.

În cursul judecății, martora A.G.A. a declarat în prezența tatălui său că la data de 20 septembrie 2005, în cursul după amiezii, a însoțit-o pe partea vătămată L.L.A. la chioșcul din curtea școlii unde a făcut cumpărături, iar când au ieșit, colegei sale i-a fost smuls de la gât un telefon de către un băiat care era blond și avea părul aranjat cu gel, lucru pe care l-a spus și organelor de poliție. A relatat martora că ulterior organele de poliție au venit cu niște fotografii alb-negru și ea a indicat persoana fin fotografie ca fiind inculpatul pentru că cei de la poliție au spus să pună mâna pe fotografie. A precizat martora că la acel moment mama sa era plecată în străinătate, iar tatăl său nu a asistat la luarea declarației de către organele de poliție.

A arătat martora că atunci când ei și părții vătămate li s-au prezentat și fotografiile color ale inculpatului și hainele pe care le purta acesta, deoarece L. ( respectiv partea vătămată ) a spus că el este, a afirmat și ea același lucru, deși nu era sigură și nu l-a văzut bine la față pe cel care a sustras telefonul, ci doar a observat că avea niște pantaloni albaștri. Martora a menționat că cel care a sustras telefonul era însoțit și de alți tineri și toți erau foarte slabi, iar după aspectul lor nu aveau mai mult de 18 ani. În cursul audierii, martorei A.G.A. i-au fost prezentate fotografiile de la filele 22 și 23 din dosarul de urmărire penală - în care este înfățișat inculpatul N.M. - și a susținut că nu persoana din aceste fotografii era cea care a sustras telefonul, adică nu a văzut acea persoană la față la acea dată.

Martorele A.M.R. și V.A.L. au declarat în fața instanței de judecată că la data de 20 septembrie 2005 se aflau împreună pe o toloacă de pe raza satului Brătuleni unde s-au întâlnit cu inculpatul N.M., declarațiile fiind însă contradictorii sub aspectul momentului când a avut loc aceasta; astfel, în timp ce A.M.R. a susținut că s-au întâlnit cu inculpatul în jurul orelor 17,30-18,00, V.A.L. a afirmat că a plecat de acasă la ora 17,10 - aspect pe care îl cunoaște, deoarece s-a uitat la ceas la plecare, după care la depărtare de aproximativ patru case de locuința sa, s-au întâlnit cu inculpatul. Martora S.M. - vânzătoare la chioșcul amplasat în curtea Liceului Pedagogic - a declarat în fața organelor de poliție că la data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,30, a observat la intrarea în magazin a unui grup de cinci tineri din care unul era îmbrăcat cu o giacă portocalie, iar acesta a intrat în magazin, a făcut cumpărături, după care a ieșit.

A arătat martora că la un moment dat a auzit țipete în fața magazinului și când s-a uitat pe fereastră, a observat unul din cei cinci tineri fugind în direcția Liceului Agricol - ce purta o giacă gri cu dungi albe subțiri orizontale pe direcția omoplaților - iar ceilalți patru mergeau încet în aceeași direcție. A precizat martora că i-a fost prezentată de organele de poliție o fotografie cu un tânăr și l-a recunoscut ca făcând parte din grupul celor cinci tineri care au stat în fața magazinului și era îmbrăcat cu aceeași giacă portocalie și pantaloni de culoare închisă. În faza cercetării judecătorești, martora S.M. a declarat că menține depoziția din cursul urmăririi penale, cu excepția pasajului referitor la recunoașterea după fotografie, susținând că nu a menționat, atunci când i-a fost arătată fotografia, că inculpatul este persoana fotografiată.

A menționat martora că grupul de tineri la care a făcut referire în declarația sa era format din niște copii de până la 18 ani, iar în acest grup era și o persoană îmbrăcată cu o giacă portocalie, care însă era vopsită blond și cu părul ridicat, la ten roșcat și cu pistrui, însă nu aceasta era persoana după care partea vătămată a fugit după ce i-a fost sustras telefonul. Martora I.M. a declarat în mod constant pe parcursul procesului penal că la data de 20 septembrie 2005 se afla la Liceul Agricol, la pregătire, în jurul orelor 16,10 a fost vizitată de inculpatul N.M. cu care a stat de vorbă aproximativ cinci minute, după care acesta a plecat. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul judecății, martorii S.C.

și G.C. au declarat că au asistat la recunoașterea din grup a inculpatului de către partea vătămată L.L.A. și martora A.G.A., iar acestea nu au fost influențate în niciun mod de organele de poliție pentru a proceda într-un anume fel. În ceea ce privește declarațiile martorului B.N.D., acestea nu prezintă niciun fel de relevanță în cauză, urmând a fi înlăturate, în condițiile în care nu se referă ele vizează aspecte de natură să servească la aflarea adevărului. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul N.M.

și-a menținut poziția procesuală adoptată în faza urmăririi penale, negând comiterea faptei ce i-a fost imputată; inculpatul a susținut că la data de 20 septembrie 2005, după ce a lucrat la locuința numitului A.V., aflată în apropierea Liceului Agricol, a plecat în jurul orei 15,30-16,00 spre casă, trecând însă pe la vara sa I.M., elevă la Liceul Agricol unde a stat cam cinci minute, după care a luat din fața liceului o mașină tip maxi-taxi spre satul Brătuleni, unde când a ajuns, s-a întâlnit cu V.L., V.M. și A.R.

Procedând la aprecierea tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a constatat că declarațiile martorilor audiați în ambele faze ale procesului penal nu s-au coroborat între ele și nici cu declarațiile părților vătămate L.L.A., aflându-se în dezacord și susținând versiuni diferite cu privire la aceleași aspecte (detaliile privind vestimentația purtată de autorul sustragerii, aspectul fizic și semnalmentele acestuia, contextul în care acesta a acționat, reperele orare) evident că probele testimoniale nu converg spre a demonstra cu certitudine că, inculpatul a fost persoana care a sustras telefonul acesteia. Raportat la mijloacele de probă existente în cauză, instanța a reținut că declarațiile părții vătămate L.L.A.

din cursul urmăririi penale referitoare la faptul că inculpatul N.M. a deposedat-o de telefonul mobil au un caracter cu totul singular și prin ele însele, nesprijinite de vreun alt element de ordin probator sau lipsite de orice forță probantă, iar în conformitate cu exigențele impuse de normele procesual penal, ele pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză, aspect nerealizat însă în speță. Față de cele expuse, având în vedere că probatoriul administrat în cauză nu a confirmat fără putință de tăgadă săvârșirea de către inculpatul N.M. a vreunei acțiuni ce a compus elementul material al infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. c) C. pen., luând în considerare și dispozițiile art. 66 și art. 5 1 C. proc.

pen., precum și dispozițiile art. 23 alin. (11) din Constituția României și art. 6 alin. (2) din Convenția europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, tribunalul a constatat că prezumția legală de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată, continuând să opereze în favoarea lui, astfel că a dispus achitarea inculpatului N.M. pentru această infracțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Consecință a acestei soluții, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii penale a inculpatului N.M., în cauză nu a existat niciun fundament pentru tragerea la răspundere civilă a acestuia, astfel încât a fost respinsă acțiunea civilă promovată de partea vătămată L.L.A.

În termen legal hotărârea primei instanțe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași și criticată ca nelegală. Prin apelul declarat, s-a invocat faptul că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, prin ignorarea probelor certe existente în cauză ce au dovedit vinovăția inculpatului N.M. în comiterea infracțiunii de tâlhărie. În scopul soluționării cauzei, pentru a-și forma propria convingere cu privire la vinovăția ori nevinovăția inculpatului, instanța de apel a procedat la reaudierea inculpatului, a părții vătămate L.L.A. și a martorilor A.M.R., V.A.L. și A.G.A. Prin decizia penală nr. 83 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel lași, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 5511/99/2006 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași împotriva sentinței penele nr. 67 din 6 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul lași, sentință pe care a menținut-o.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului în sumă de 100 lei a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiției. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că fiind investită cu soluționarea cauzei, instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului și a făcut o analiză amănunțită a întregului probatoriu, expunând elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de achitare dispusă.

În baza analizei probelor administrate în cursul urmăririi penale, dar și a celor administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătorești, prima instanță a constatat că elementele de fapt probate sunt contradictorii și insuficiente, dubiile existente în cauză trebuind a fi interpretate în favoarea inculpatului, în virtutea principiilor fundamentale ce guvernează desfășurarea procesului penal și pe cale de consecință a dispus achitarea inculpatului N.M. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Soluția pronunțată de instanța de fond este corectă. Prezumția de nevinovăție reprezintă una dintre regulile de bază ale procesului penal, prin art. 5 2 C. proc.

pen., prevăzându- se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă." Potrivit acestui principiu, vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, sarcina probei revine organelor judiciare la adoptarea unei hotărâri de condamnare, inculpatul are statutul de persoană nevinovată, iar, hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar, în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare. Or, în cauză, probatoriul administrat nu a putut conduce la formarea convingerii că inculpatul N.M. este autorul faptei deduse judecății, certitudinea asupra vinovăției sale trebuind să se bazeze pe probe decisive, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă.

Astfel, examinându-se declarațiile date de partea vătămată L.L.A. , s-a constatat că inițial, prin plângerea formulată la data de 23 septembrie 2005, aceasta a reclamat faptul că în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 15,50, în timp ce se afla în fața chioșcului alimentar de la Liceul Pedagogic „V.Lupu" lași, un tânăr necunoscut i-a smuls de la gât un telefon mobil.

Ulterior, prin declarația dată în aceeași zi, partea vătămată a descris semnalmentele persoanei care i-a smuls telefonul mobil: „un tânăr de aproximativ 20-22 ani, 1,75 metri înălțime, slăbuț, ten brunet, ochi căprui, păr brunet tuns scurt, ușor ondulat, dat cu gel și îmbrăcat cu o giacă de fâș de culoare portocalie, o pereche de pantaloni din fâș de culoare albastru deschis cu o bată de culoare galbenă la nivelul pulpei piciorului și încălțat cu adidași". La data de 27 septembrie, fiindu-i prezentate fotografii de către organele de poliție, a recunoscut geaca cu care era îmbrăcat tânărul respectiv în ziua de 20 septembrie 2005. În cursul urmăririi penale, s-a procedat și la prezentarea părții vătămate pentru recunoaștere după fotografii și recunoaștere din grup și aceasta I-a indicat pe inculpat ca fiind persoana ce i-a smuls telefonul de la gât.

În aceeași fază a procesului penal, au fost audiați și martorii A.G.A., A.R., V.A.L., I.M., S.M., S.C., G.C. și B.N.D. Prima martoră, minora A.G.A., persoană ce o însoțea pe partea vătămată în ziua respectivă a declarat că persoana ce a sustras telefonul „era un tânăr de aproximativ 20-22 ani, 1,75 metri înălțime, slăbuț, ten brunet, ochi căprui, părul brunet uns scurt, ușor ondulat, dat cu gel și îmbrăcat cu o giacă de culoare portocalie și o pereche de pantaloni din fâș de culoare albastru deschis și încălțat cu adidași." A recunoscut din planșele foto prezentate geaca și pantalonii, iar ulterior cu ocazia prezentării pentru recunoaștere după fotografie și din grup I-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Martorii asistenți la recunoașterile din grup efectuate de organele de poliție - S.C. și G.C. - au confirmat prin declarațiile date participarea lor la aceste proceduri în cadrul cărora partea vătămată și martora A.G.A. l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana ce a smuls telefonul mobil de la gâtul părții vătămate. Martorele minore A.R., V.A.L. audiate la solicitarea inculpatului au declarat că în ziua de 20 septembrie 2005 s-au întâlnit cu inculpatul în satul Brătuleni - prima martoră a relatat faptul că nu poate preciza ora la care s-a întâlnit cu acesta și că inculpatul i-a cerut să meargă la poliție unde să declare că l-a văzut în jurul orelor 17,00, cea de-a doua martoră a declarat că a plecat de acasă la ora 16,50 și pe drum s-a întâlnit cu inculpatul ce a rugat-o să transmită un mesaj telefonic fratelui acestuia.

La propunerea inculpatului a fost audiată și martora I.M. din a cărei declarație rezultă că la data de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,10 a fost vizitată la Liceul Agricol lași, de inculpat și după aproximativ 5 minute în care au stat de vorbă, inculpatul a plecat. Organele de poliție au audiat-o și pe martora S.M. - vânzătoare la chioșcul din incinta Liceului Pedagogic - care a declarat că în ziua respectivă a observat un grup de cinci tineri din care unul era îmbrăcat într-o giacă portocalie și în momentul în care a auzit țipete în fața magazinului a văzut pe unul din cei cinci tineri fugind, persoana respectivă fiind îmbrăcată cu o giacă gri cu dungi albe subțiri orizontale pe direcția omoplaților.

Fiindu-i prezentată o fotografie a inculpatului l-a recunoscut ca fiind unul din cei cinci tineri, îmbrăcat cu o giacă portocalie și pantaloni de culoare închisă. Martorul B.N.D. este persoana care s-a întâlnit cu inculpatul în ziua de 21 septembrie 2005, ulterior datei în care a fost sustras telefonul părții vătămate. Inculpatul N.M. a negat comiterea faptei și a declarat că în ziua de 20 septembrie 2005 a plecat în jurul orelor 15,30-16,00 spre casă, a trecut pe la martora I.M., ce învăța la Liceul Agricol unde a stat aproximativ cinci minute și apoi a luat un maxi-taxi spre domiciliu - satul Brătuleni - unde s-a întâlnit cu cele două martore V.L. și A.R. În scopul verificării probelor strânse în cursul urmăririi penale ce au servit ca temei pentru trimiterea în judecată a inculpatului, prima instanță a readministrat toate aceste probe și a audiat partea vătămată, inculpatul și toți martorii indicați în acuzare și propuși de apărare.

În fața primei instanțe, partea vătămată a revenit asupra declarațiilor date și a arătat că a văzut doar haina cu care era îmbrăcată persoana ce i-a sustras bunul - o geacă portocalie, însă, nu a recunoscut semnalmentele acesteia pentru că nu a văzut-o la față, astfel că nu poate preciza dacă inculpatul este autorul faptei. A relatat și faptul că a aflat de la martora S.M. - că tânărul îmbrăcat cu geaca portocalie era vopsit blond. Aceeași poziție a fost adoptată și de martora A.G.A.

ce a relatat instanței că persoana ce a smuls telefonul părții vătămate era blondă și „avea țepi, adică avea părul aranjat cu gel", că a spus acest lucru lucrătorilor de poliție și când i s-au prezentat planșele foto l-a indicat pe inculpat pentru că „au spus cei de la poliție să punem mâna pe fotografie". Martora minoră a declarat că în faza urmăririi penale a fost audiată în lipsa părinților și că, deși nu l-a văzut bine la față pe cel ce a sustras telefonul și nu era sigură în privința acestuia, l-a indicat totuși pe inculpat pentru că partea vătămată spusese că el este autorul. Prin declarația sa, martora a precizat și faptul că persoana ce a smuls telefonul și ceilalți care o însoțeau erau tineri, cu vârsta până în 18 ani.

Martorei i-au fost prezentate în ședință publică fotografii ale inculpatului și a susținut că nu este cel care a sustras telefonul. Martorele minore A.M.R. și V.A.L. au relatat că s-au întâlnit cu inculpatul în satul Brătuleni, însă, au indicat ore diferite ale întâlnirii cu inculpatul în jurul orelor 17,30-18,00, respectiv în jurul orei 17,10. Martora I.M. și-a menținut declarațiile date anterior prin care a arătat că a fost vizitată de inculpat în jurul orelor 16,10 și a stat de vorbă cu acesta aproximativ cinci minute. Relatările făcute în faza urmăririi penale au fost menținute parțial de martora S.M. care, în fața instanței de fond a precizat că nu corespunde adevărului mențiunea din declarația sa potrivit căreia l-ar fi recunoscut pe inculpat din fotografia prezentată.

Ea a confirmat susținerile martorei A.G.A. că tinerii din grupul respectiv nu aveau mai mult de 18 ani, iar persoana îmbrăcată cu o giacă portocalie era vopsită blond și cu părul ridicat, în plus, a precizat că avea ten roșcat și cu pistrui și nu este tânărul după care a fugit partea vătămată. Martorii S.C. și G.C. au declarat și în fața instanței că au asistat la recunoașterea din grup a inculpatului, procedură în cadrul căreia partea vătămată și martora A.G.A. l-au indicat pe inculpat ca autor al faptei. Inculpatul N.M. și-a menținut declarațiile date anterior și a negat orice implicare în săvârșirea faptei. Atitudinea părții vătămate și a martorei A.G.A.

de revenire asupra declarațiilor inițiale, precum și poziția inculpatului de negare constantă a acuzației aduse, s-au menținut și în fața instanței de apel, când partea vătămată a declarat că nu l-a văzut pe autor, nu a reținut semnalmentele acestuia, a văzut că purta o giacă portocalie, iar, martora a indicat ca autor al faptei un tânăr șaten cu țepi de culoare blondă și a precizat că a fost influențată de partea vătămată și l-a indicat pe inculpat pentru că fusese arătat și de partea vătămată. În raport cu cele expuse mai sus, curtea de apel a constatat că materialul probator administrat în cauză nu furnizează date certe, sigure privind vinovăția inculpatului N.M. în săvârșirea faptei.

În contextul în care partea vătămată a dat declarații contradictorii, inițial a furnizat în detaliu semnalmentele autorului, indicându-l pe inculpat, ulterior, a revenit, susținând că nu l-a văzut, că ar fi fost șaten și ar fi aflat că, de fapt, era vopsit blond, martorii audiați și-au schimbat declarațiile ori au revenit cu amănunte care au lipsit de valoare probatorie declarațiile inițiale (martorele A.G.A., S.M.) ori aceste declarații au fost luate cu nerespectare condițiilor legale, nelegalitatea constatată corect de prima instanță și sancționată prin înlăturarea lor din procesul evaluării (declarațiile martorilor A.G.A., V.A.L. și A.R.

din cursul urmăririi penale), versiunile prezentate cu privire la aspectele esențiale ale cauzei, aspectul fizic, semnalmentele și, vestimentația autorului sustragerii, modul în care a acționat, reperele orare - nu concordă, ci se contrazic, curtea de apel a constatat că în cauză dovezile administrate conțin informații îndoielnice cu privire la vinovăția inculpatului, ce nu au condus la formarea convingerii instanței care să se constituie într-o certitudine necesar a fi dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure. Existând îndoieli în privința vinovăției inculpatului s-a impus a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului", soluția de achitare dispusă de prima instanță fiind corectă.

Pentru aceste motive, s-a constatat ca neîntemeiate criticile formulate de parchet prin apelul promovat în cauză, neexistând vreun temei de fapt sau de drept care să impună desființarea hotărârii apelate, astfel că în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași împotriva sentinței penale nr. 67 din 6 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul lași, ce a fost menținută. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului de față au rămas în sarcina statului, onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, a fost avansat din fondul special al Ministerului Justiției.

Împotriva cestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, criticând-o pentru nelegalitate cu privire la injusta achitare a inculpatului, invocând cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, parchetul a făcut referire la sentința pronunțată de prima instanță, la situația de fapt reținută, evidențiind faptul că partea vătămată și martora A.G.A., conform semnalmentelor prezentate de acestea, au recunoscut inculpatul ca fiind autorul faptei de tâlhărie calificată. În același context, s-au întocmit și procesul-verbal de cercetare la fața locului cu planșe foto, procesele-verbale de recunoaștere după fotografie și din grup, în prezența martorilor asistenți în persoana numiților S.C.

și G.C. (filele 32, 33-34 și 35, 36 din dosarul de urmărire penală ). Evaluând mijloacele de probă administrate, instanța de fond a constatat că, ele nu se coroborează și nu sunt de natură să confirme învinuirea adusă inculpatului N.M., sens în care a hotărât achitarea acestuia. În termenul legal prevăzut de lege, hotărârea a fost apelată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul lași, critica adusă vizând nelegalitatea ei. Prin decizia penală nr. 83 de la 13 decembrie 2007 Curtea de Apel lași, constatând că, materialul probator administrat în cauză nu furnizează date certe, sigure privind vinovăția inculpatului N.M., a respins, ca nefondat apelul declarat de parchet.

Pe această cale fiind menținut punctul de vedere privind injusta achitare a inculpatului N.M., parchetul a solicitat a se revedea și analiza probele administrate în cursul urmăririi penale cu „nuanțările" intervenite în cursul cercetării judecătorești și care interpretate judicios au confirmat situația de fapt descrisă în actul de inculpare întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași sub nr. 1122/P/2005. Astfel și cum au susținut constant martorii asistenți S.C. și G.C. prezenți la recunoașterea din grup, fără vreun dubiu ori influență expresă, partea vătămată L.L.A. l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care prin violență a deposedat-o de bunul descris în declarațiile date. În aceeași împrejurare, partea vătămată și martora A.G.A.

au descris în amănunt semnalmentele, cât și vestimentația purtată de inculpat în după-amiaza zilei de 20 septembrie 2005 sens, în care, revelatoare și de neînlăturat sunt procesele-verbale și planșele foto, aflate la filele 14-16, 19-28 și respectiv, filele 29-32. Mai mult, martora I.M., prietena inculpatului care i-a confirmat versiunea în sensul că la data presupusei infracțiuni se găseau într-un alt loc, descrie, însă, că inculpatul N.M. era îmbrăcat cu o giacă din fâș de culoare portocalie, purta pantaloni de culoare albastru deschis. În sfârșit, pentru a-i susține alibiul după săvârșirea infracțiunii, inculpatul s-a deplasat la locuința martorei A.R., rugând-o să declare, că anterior s-au întâlnit în satul Brătuleni, comuna Miroslava unde își au domiciliul, respectiv, în jurul orei 17, ceea ce făcea imposibilă prezența și implicarea lui la deposedarea părții vătămate aflate în fața unui liceu din municipiul lași.

Î n virtutea evidenței faptul că, inculpatul N.M. nu a recunoscut în nicio fază procesuală comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, denotă doar reaua-credință și încercarea nereușită de a scăpa de răspunderea penală. De aceea, examinând datele cauzei și care susțin vinovăția inculpatului N.M., parchetul a solicitat admiterea recursului formulat. La termenul de judecată de la 24 aprilie 2008, Înalta Curte, apreciind că, în raport de conținutul dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., procedura de citare nu este legal îndeplinită, în cauză, impunându-se ascultarea inculpatului față de soluția de achitare pronunțată în cauză, a amânat cauza la 5 iunie 2008, cu citarea inculpatului cu mențiunea „prezența obligatorie în vederea ascultării" și menținerea delegației apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la fila 13 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, s-a prezentat intimatul inculpat N.M., aflat în stare de libertate, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M.A., lipsind intimata parte civilă L.L.A. și intimatul reprezentant al părții civile L.O., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea intimatului inculpat, în conformitate cu dispozițiile 385 14 alin. (1) 1 C. proc. pen. și în raport cu motivele formulate de parchet, aducând, totodată, la cunoștința inculpatului prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. Intimatul inculpat a arătat că nu dorește să dea declarație în această faza procesuală, uzând de dreptul la tăcere. Reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri, având cuvântul cu privire la recursul declarat, a susținut oral motivele scrise de recurs, de la filele 3-5, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și rejudecând, în principal, condamnarea inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, arătând că vinovăția acestuia rezultă indubitabil din coroborarea declarației părții vătămate cu cele ale martorelor audiate, procesul-verbal de recunoaștere din grup și din planșele foto, iar, în subsidiar, în baza aceluiași temei de casare, în măsura în care se va aprecia că probele nu fac dovada vinovăției inculpatului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea spre rejudecare la Judecătoria lași, în vederea readministrării probelor. Concluziile apărătorului intimatului inculpat, asupra recursului declarat de parchet, precum și poziția intimatului inculpat, din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele de recurs invocate, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel nu numai că și-a însușit argumentele primei instanțe, dar la rândul său, în baza propriului examen, atât asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanță, cât și asupra celor pe care Ie-a administrat în apel, în mod nemijlocit, oral și contradictoriu, în mod judicios și temeinic motivat, a stabilit nevinovăția inculpatului N.M.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că materialul probator administrat în cauză nu a furnizat date certe, privind participarea inculpatului N.M. la săvârșirea faptei de la 20 septembrie 2005, din jurul orelor 16,40, care ar fi deposedat-o prin violență, respectiv smulgerea de la gât a telefonului mobil marca „SONY", pe partea vătămată L.L.A., ce era însoțită de colega și prietena sa A.G.A., și care se îndreptau spre Liceul Pedagogic „V.Lupu" după ce au făcut cumpărături de la chioșcul alimentar situat în fața liceului.

Astfel, atât prima instanță, cât și instanța de apel, aceasta din urmă, ca primă instanță de control judiciar, în limita efectului devolutiv prevăzut de art. 371 C. proc. pen. și a posibilității administrării de probe în condițiile art. 378 alin. (1) din același cod, potrivit principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității prevăzute de art. 289 C. proc. pen., fie a efectuat în mod complet cercetarea judecătorească, ca în cazul primei instanțe, fie numai parțial a readministrat probe, în situația instanței de apel, în sensul că au fost reaudiați inculpatul N.M., partea vătămată L.L.A. și martorii A.M.R., V.A.L. și A.G.A., au respectat, în mod efectiv, toate garanțiile procesuale ale inculpatului și anume prezumția de nevinovăție, dreptul la apărare, dând dovadă de rol activ în scopul aflării adevărului.

Totodată, ambele instanțe au evaluat în mod complet mijloacele de probă administrate, analizându-le în mod efectiv, prin indicarea mijloacelor de probă, pe care Ie-a supus procesului de interpretare, înlăturând motivat declarațiile date în cursul urmăririi penale de către martorele minore A.G.A., (12 ani și jumătate), A.R. (13 ani și două luni), V.A.L. (13 ani și jumătate), întrucât declarațiile au fost luate cu încălcarea dispozițiilor art. 81 C. proc. pen., respectiv în lipsa părinților, așa încât nu aveau forță probantă, iar declarațiile martorului B.N.D., nu prezentau relevanță, nevizând aspecte de natură care să stabilească aflarea adevărului.

De asemenea, ambele instanțe au evidențiat neconcordanțe, sub mai multe aspecte și anume a autorului comiterii faptei, a semnalmentelor acestuia, a vestimentației, a reperelor orare, când s-a pretins săvârșirea faptei, fie, chiar în conținutul declarațiilor părții vătămate și ale martorilor date în fazele urmăririi penale și judecății, în primă instanță și în apel, fie între declarațiile părților vătămate și ale martorilor date în cursul urmăririi penale, cu cele din etapa cercetării judecătorești și în apel, așa încât acestea nu se puteau corobora între ele, arătând că, în mod constant, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, în declarațiile date, așa încât acest proces de examinare, în mod corect, a condus la concluzia că prezumția de nevinovăție a inculpatului nu a fost răsturnată prin probele administrate, dându-se relevanță regulii „in dubio pro reo" și anume că orice îndoială este în favoarea inculpatului N.M.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra materialului probator administrat în cursul procesului penal, în ansamblul său, în raport și cu motivul de recurs invocat, constată că mijloacele de probă administrate, respectiv declarațiile părții vătămate L.L.A., al căror conținut este contradictoriu cu privire la persoana care a deposedat-o prin violență de telefonul mobil în ziua de 20 septembrie 2005, în jurul orelor 16,40, sub aspectul persoanei, a semnalmentelor, a vestimentației, declarațiile martorelor A.G.A., A.M.R., V.A.L., numai cele care au fost luate cu respectarea dispozițiilor legale, declarațiile martorelor S.M., I.M., care la rândul lor, au elemente discordante, precum și declarațiile inculpatului N.M., în care a negat comiterea faptei de tâlhărie pentru care a fost trimis în judecată, nu conduc în mod cert la stabilirea vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În sensul celor mai sus menționate, în conținutul declarației sale, dată în fața instanței de apel, inculpatul N.M. a arătat că „Știu pentru ce sunt cercetat, mențin declarațiile date în cauza. Nu recunosc săvârșirea faptei. în jurul orelor 15,30-15,40 în drum spre casă, am plecat de la Aroma Viilor și am mers la Liceul Agricol, pentru a mă întâlni cu verișoara mea I.M. Am stat cu ea vreo 5-10 minute. Eram îmbrăcat cu o giacă portocalie, un pulover portocaliu, o pereche de pantaloni verzi și cu adidași. Am mers în stația de maxi taxi de la Liceul Agricol. Am coborât în Tg. Culcuzui și de acolo, am coborât spre casă spre Brătuleni. Nu este adevărat că m-aș fi întâlnit cu partea vătămată și aș fi deposedat-o d telefon.

După ce au fost demarate cercetările poliției am mers pentru prima dată la Liceul Pedagogic. în jurul orelor 17,00 am ajuns în Brătuleni unde m-am întâlnit cu A.R. și V.A. Este adevărat că am mers la locuința lui A.R. pentru a-i spune că urmează a fi audiată în cauză în care eram eu implicat ca inculpat și nu pentru a o determina să declare în alt fel. Nu-mi explic de ce am fost indicat de partea vătămată ca fiind autorul sustragerii, deoarece eu nu am fost la liceu, nu am săvârșit fapta. De la vânzătoarea de la chioșcul de la Liceul Pedagogic, audiată ca martoră, am aflat că la locul faptei mai erau și alți copii." Partea vătămată L.L., audiată de către instanța de apel ( declarația de la fila 30 dosarul curții de apel ), a menționat că „Mă aflam în curtea liceului în ziua respectivă, eram însoțită de martora A.G., în fața unui magazin din curtea școlii, când mi-a fost sustras telefonul.

Nu am văzut persoana la față, dar am reținut hainele cu care era îmbrăcat, cu o giacă portocalie. Mi s-a prezentat și în cursul urmăririi penale, planșe foto. Este adevărat că în cursul urmăririi penale l-am indicat pe inculpat ca fiind autorul sustragerii, mi s-a prezentat poze foto. Nu știu cum arată, dar mi s-a spus la poliție că el era cel care purtase geaca portocalie. Telefonul îl aveam la gât cu un șnur. Mai erau și alte persoane, atât în magazin, cât și în afara magazinului. Mă aflam la aproximativ 2 metri de magazin în momentul când mi s-a sustras telefonul. După ce mi-a fost sustras telefonul eu am țipat și atunci a ieșit vânzătoarea în magazin. Autorul sustragerii era însoți de încă 2 băieți.

Fapta s-a întâmplat în jurul orelor 16,40. Nu pot preciza dacă inculpatul este autorul sustragerii. Inițial mi s-a arătat poze alb negru și color, reprezentând giacă portocalie. Ulterior la poliție mi s-a cerut să îl identific pe autor dintr-un grup de 3 persoane. Am indicat pe inculpat, întrucât în momentul când a fugit avea părul șaten, iar el purta geaca portocalie. După ce mi-a fost sustras telefonul, autorul a fugit împreună cu ceilalți 2 băieți. Nu am reținut dacă era înalt, slab sau gras. Mi s-a părut că era șaten și am văzut culoarea gecii. Precizez că l-am indicat pe inculpat ca fiind autorul sustragerii, bazându-mă pe faptul că avea aceeași culoare de păr și pe baza hainelor care le purta.

Este adevărat că vânzătoarea de la magazin mi-a spus că ori autorul, ori ceilalți 2 aveau părul blond. Mie mi s-a părut că autorul era șaten, respectiv tânărul care mi-a sustras telefonul". Martora A.G.A. în declarația dată în apel, (declarație aflată la fila 37 dosarul curții de apel) a precizat că „în ziua de 20 septembrie 2005, eram împreună cu partea vătămată în curtea liceului, în jurul orelor 16,30-17,00. Am mers la un chioșc alimentar, iar în momentul în care ne întorceam părții vătămate i-a fost sustras telefonul mobil pe care îl avea prins la gât. Am observat că persoana care a sustras telefonul, avea o înălțime de aproximativ 1,70 m, era șaten și avea țepi de culoare blondă. în momentul în care a fugit persoana respectivă era însoțită de mai mulți băieți care au fugit împreună cu acesta.

Am mers la poliție, mi s-a prezentat o fotografie, tip buletin, al negru și mi-am dat seama că seamănă foarte bine cu persoana care a sustras telefonul, după fizionomia feței. Când mi-au fost prezentate fotografii tip buletin, au fost de fapt fotografii aparținând a patru persoane și am indicat persoana care după fizionomie ar fi semănat cu cel care a sustras telefonul. Ulterior polițiștii ne-au prezentat și fotografii color, reprezentau o singură persoană, iar în momentul în care am identificat dintr-un grup de 3 persoane, la poliție, noi ne-am oprit asupra persoanei care ne-a fost prezentată în fotografia color. Eu am indicat această persoană fiind influențată de partea vătămată, care a precizat că acea persoană i-a sustras telefonul de la gât.

Precizeze că persoana ce mi-a fost prezentată de lucrătorul de poliție în fotografia color nu semăna cu cea din fotografia alb-negru, tip buletin, pe care am indicat-o eu." Martora V.A.L. în declarația dată în apel ( declarație aflată la fila 21 dosarul curții de apel ) a arătat că „Mențin declarațiile date în cauză până în prezent. Eu eram împreună cu martora A. ne îndreptam spre imaș pentru a aduce animalele acasă, când ne­am întâlnit cu inculpatul. Inculpatul a rugat-o pe R. să îi dea voie să trimită un mesaj fratelui său. Era în jurul orei 17,00." De asemenea, Înalta Curte consideră că declarațiile părții vătămate date inițial în cursul urmăririi penale, în care aceasta a relatat modalitatea în care a fost deposedată, prin violență de telefonul mobil de inculpat, precum și declarațiile martorilor asistenți la recunoașterea din grup a inculpatului de către partea vătămată, S.C.

și G.C., care în mod constant au menționat modul în care a avut loc recunoașterea, în sensul că partea vătămată l-a identificat fără dubiu pe acesta, ca fiind persoana care a tâlhărit-o, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cursul judecății, în primă instanță și în apel, așa încât prin caracterul lor exclusiv, face ca valoarea lor probantă să nu poate fi valorificată. În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că între percepțiile judecătorilor asupra materialului probator administrat și soluțiile dispuse nu există vădite și esențiale neconcordanțe, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. referitor la eroarea gravă de fapt.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea formulată, în subsidiar, de către parchet, în baza aceluiași temei de casare, în măsura în care se va aprecia că probele nu fac dovada vinovăției inculpatului, respectiv admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea spre rejudecare la Judecătoria lași, în vederea readministrării probelor, deoarece pe de-o parte, sub aspectul temeiului de casare acesta nu este incident, în raport cu motivul invocat, în cazul în care s-ar fi considerat cu necesitate suplimentarea probatoriului, ar fi fost aplicabil cazul de casare prevăzut la art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., ceea ce nu este cazul, iar pe de altă parte, ambele instanțe au administrat și readministrat mijloacele de probă, în condițiile arătate, asigurând respectarea tuturor principiilor ce guvernează procesul penal, în scopul aflării adevărului.

Astfel, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de parchet nu sunt fondate. Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași împotriva deciziei penale nr. 83 din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel lași, secția minori și familie, privind pe intimatul inculpat N.M. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași împotriva