ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. nr. 136/ F din 13

august 2008,

pronunțată de Tribunalul

Bistrița-Năsăud, a fost condamnat inculpatul

B.G.

, la pedepsele de:

- 12 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.,

cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., și interzicerea

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b)

C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părții vătămate B.A.I.;

- 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de

art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă

art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părții

vătămate B.A.I.;

S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt

în concurs real,

prevăzută de art. 33 lit.

a) C. pen., iar în baza art. 34 Iit. b) C. pen., s-au

contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai

grea, de 12 ani

închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen.,

pe

timp de 7 ani ce urmează a fi aplicată inculpatului.

Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea

liberării

condiționate privind restul de 641

zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de ani și 6 luni închisoare,

aplicată prin Sentința penală nr.

120/2004

a Judecătoriei Năsăud, ce a fost contopit cu pedeapsa

rezultantă de 12

ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în pedeapsa cea mai

grea,

de 12 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de

7 ani, ce va fi executată de inculpat.

S-a făcut aplicarea art.

71 raportat la art. 64 lit. a) - b) C. pen.

Conform art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de

arest a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată reținerea și arestul preventiv

începând cu data de 1 martie 2007 la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească în

favoarea părții vătămate B.A.I., prin reprezentant legal B.A.M. suma de 15.000

lei cu titlu daune morale.

S-a constatat că,

raportat la comiterea infracțiunii de furt prevăzută

de art. 208 alin. (1) C. pen., partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a fost

obligat să plătească statului suma de 1250 lei

cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 100

lei reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că prin

Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bistrița Năsăud

înregistrat

sub

nr. .459/P/2006, a fost

trimis în judecata în stare de arest preventiv inculpatul B.G., pentru

săvârșirea

infracțiunilor de viol prevăzută

de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea

ari, 37 lit. a) C. pen. și

furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.

, cu motivarea că acesta la

data de 22 noiembrie 2006, a violat-o pe

minora B.A.I., în vârstă de 12

ani, prilej cu care i-a

sustras acesteia un

telefon mobil și două inele de aur.

Inculpatul, prezent în

instanță, a declarat că nu se face vinovat

de comiterea faptelor pentru care este trimis în

judecată, că nici

măcar nu s-a apropiat de

minoră, că totul este o înscenare pusă la

cale de bunicii părții

vătămate, în scopul obținerii de foloase

materiale,

precum și de ruda părții vătămate, numitul B.D., cu

care inculpatul avea

relații tensionate în timp ce erau ambii încarcerați în penitenciar, și

probabil de la această persoana știa

minora

despre implanturile de silicon pe caro inculpatul le avea la ni­

velul

organelor genitale.

A mai arătat prin

memoriile depuse la dosar în cursul judecații,

că minora ar fi trebuit să își dea seama că la

nivelul organelor genitale inculpatul mai avea atașate un inel, un lănțișor

etc., în

memoriul depus la dosar afirmând

că a confundat-o pe partea

vătămată cu o cunoștință căreia i-a mângâiat

șoldul în semn de

prietenie, iar întrucât

aceasta a fugit într-o scară a unui bloc locuit, a

urmărit-o acolo, s-a

apropiat do partea vătămata care i-a cerut s-o

lase în pace, cu motivația că este virgină, moment în care a întrebato

cum

o cheamă, i s-a răspuns că „B.”, și dându-și seama inculpatul de confuzie, și

pentru ca auzise și voci, a plecat, în final deplasându-se la autogara din

oraș, unde a ajuns, în jurul orelor

16,50,

și de unde a luat autobuzul Năsăud – Telciu, de ora 17,00, fapt

confirmat

de martori.

În ceea ce privește acuzația de furt, a

arătat că singurul lucru

pe care și I-a

însușit este telefonul mobil, pe care în fapt I-a găsit în

momentele când o urmărea pe partea vătămată

(acesta nefiindu-i

necesar întrucât avea telefon mobil) și neștiind cui

aparținea, I-a păstrat, nerecunoscând furtul celor două inele de aur pentru

care partea vătămata a formulat plângere.

În faza de urmărire

penală, în fața procurorului, inculpatul a

declarat în plus că ulterior întâlnirii cu partea

vătămata a locuit la

părinții săi, în

localitatea Salva, timp de 2-3 săptămâni, însă întrucât

era speriat de

perspectiva unei „noi pușcării”, de unde a plecat în

localitatea Vătava - Mureș, la numita T.M., mama concubinei

sale,

C.F. după care a plecat la Cluj, după sărbătorile de iarnă aflând că este

căutat de poliție.

Din probatoriul

administrat în cauză instanța a reținut în fapt,

următoarele:

La data de 22 noiembrie

2006, minora B.A.I., în

vârstă de 12 ani, a fost trimisă de bunica sa, numita

B.A., la

magazinul

„C.” din apropierea locuinței lor din orașul Năsaud, pentru cumpărături, în

jurul orelor 16,30, iar la ieșirea din magazin a

fost acostată de către inculpatul B.G., care i-a

solicitat

să-l ajute să găsească adresa unei

familii – H., în blocurile din

apropiere, pretextând că nu vede să

citească înscrisurile de pe plăcuțele de pe ușile apartamentelor.

Crezând că face o faptă bună și nebănuind

vreun pericol,

aceasta a urcat cu

inculpatul în scara unui bloc și negăsind familia

H., la cererea

inculpatului, au intrat în scara altui bloc de locuințe din apropiere, unde se

părea că nu locuiește nimeni, și la

insistențele

inculpatului au urcat până la ultimul etaj (etajul IV), unde

pe palierul dintre apartamente erau materiale de

construcții, respectiv

saci cu ciment.

La un moment dat, partea vătămata B.A.I. a

bănuit că respectivele apartamente nu sunt

locuite și a încercat să

coboare însă inculpatul B.G. a luat-o în brațe

șt a început să o sărute, folosindu-se de forța fizică și neputința minorei

de a se apară a întreținut cu aceasta două acte

sexuale orale.

Conform declarației părții vătămate, cu toată

opoziția sa,

inculpatul i-a cerut să se

dezbrace și a amenințat-o cu un presupus cuțit și a strâns-o cu tricoul de gât

și în aceste condiții a întreținut un act sexual oral, complet cu minora și

apoi a încercat și un act sexual

vaginal,

dar pentru că minora era la ciclu menstrual, fapt constatat de

inculpat care și-a introdus degetele în vaginul

acesteia, a forțat-o, prin

aceleași

amenințări cu moartea, să mai întrețină un act sexual oral. în

aceste împrejurări minora a reținut că penisul

inculpatului avea mici

umflături ca niște noduri.

Inculpatul a mai

amenințat-o pe minoră să nu spună cuiva ce a

pățit și dacă se vor întâlni întâmplător să nu dea

semne că l-ar cunoaște și a plecat, iar când s-a îmbrăcat, a remarcat că-i

lipsesc din buzunarul hainei atât cele două inele cât și telefonul mobil,

întrucât i le sustrăsese inculpatul, fără să-și dea seama în care moment.

Din raportul de constatare medico legală nr.

2704/ll/c/43 din

data de 28 noiembrie 2006

întocmit de întocmit de S.J.

M.L.

Bistrița-Năsăud a rezultat că numita B.A.I.

prezintă leziuni corporale traumatice, care s-au putut

produce

prin zgâriere cu un corp dur sau semimoale, care nu

necesită zile de îngrijiri medicale, și că aceasta este virgo-intacta

la

data examinării și că leziunile

pot data din data de 22 noiembrie 2006.

Susținerea inculpatului (în sensul ca nu este

autorul faptei de

viol întrucât însăși

minora l-a descris la sediul organului de poliție pe

agresor ca fiind blond, cu păru) creț și ochi

căprui, nu este relevantă

în cauză

atâta vreme cât celelalte semnalmente descrise corespund

realității și

mai mult partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat la sediul' poliției după

fotografie ca fiind cel care a violat-o în împrejurările descrise, dintre mai

multe fotografii ale unor persoane ce i-au fost arătate, la data de 18

decembrie 2006.

În cuprinsul însăși a declarației

inculpatului dată în fața

procurorului

inculpatul B.G. a recunoscut faptul că a

întâlnit-o pe minoră în împrejurările descrise de aceasta, fără însă a-

și

asuma vinovăția pentru cele întâmplate, și că ulterior acestei întâlniri, a

locuit la părinții săi în localitatea Sava timp de 2-3

săptămâni, întrucât era speriat de perspectiva unei noi pușcării”, de

unde

a plecat în localitatea Vâtava - Mureș la numita T.M.,

mama concubinei sale, C.F. după care a plecat la Cluj

după sărbătorile de iarnă aflând că este căutat de

poliție.

Mai mult, inculpatul,

în cadrul aceluiași declarații a precizat în

același interval de timp ca și

partea vătămată momentele întâlnirii cu

aceasta arătând că apoi a plecat la autogara, de unde a luat

autobuzul spre Salva, iar minora, în toate

declarațiile sale

a arătat că la momentul desfășurării activității

infracționale, a

simțit dureri” la nivelul

organelor genitale ale inculpatului, în realitate

implanturile despre a

căror existență au relatat martorii S.

I., B.l.,

C.F.

Chiar dacă pe lângă

„bilele” respective, inculpatul mai avea și

un cercel și un lănțișor,

apărarea sa, în sensul ca partea vătămată ar

fi trebuit să sesizeze existenta acestora, sau să se

rănească cu aceste obiecte în cursul actului sexual nu a fost primită, nefiind

relevata, din probele administrate, zona în care

erau implantate, sau faptul că acestea ar fi fost succeptibile să provoace răni

(în acest din

urmă caz fiind

succeptibile să îl lezeze chiar pe inculpat).

În ciuda faptului că inculpatul a susținut că

prin plângerea formulată de partea vătămată s-ar fi intenționat reîncarcerarea

sa date fund relațiile tensionate în care se afla cu numitul B.D. ruda părții

vătămate, iar martorii propuși în apărare au arătat că

relațiile respective de dușmănie erau reale, nu s-a făcut dovada că ar

fi

existat o legătură între atitudinea acelei persoane și plângerea părții

vătămate, care nici măcar nu-l cunoștea pe agresor la

momentul comiterii faptei, acesta fiind recunoscut abia la poliție.

Mai mult, martorii

audiați au dat relații despre comportamentul

schimbat al minorei ulterior

comiterii faptei, în sensul că era rece,

interiorizată, distantă fără căldura prezentă

anterior în voce.

Susținerea inculpatului că plângerea penala a

fost formulată

doar pentru obținerea de

foloase materiale nu a fost primita, întrucât

din probatoriul

administrat în cauză nu s-a dovedit acest lucru, martorii nerelevând aspecte

concrete și verosimile privind aceste aspecte, unele informații fiind obținute

din „zvonul public”.

Mai mult, martora S.A., audiată fiind în faza

de

urmărire penală, a arătat că părinții

inculpatului i-au vizitat pe bunicii

părții vătămate, cu motivarea că

doreau să se împace cu aceștia, fiind posibil ca fiul lui sa fi comis

agresiunea sexuală, arătând că acesta este plecat de la domiciliu fund căutat

de organele de poliție.

Apare ilogic

comportamentul inculpatului de a se refugia, după „

întâlnirea” cu partea vătămată de la dala de 22

noiembrie 2006, la

domiciliul părinților

săi, timp de 2-3 săptămâni, speriat de perspectiva unei „noi pușcării” (după

care și-a schimbat frecvent locația, pentru a

nu fi descoperit de organele de poliție), mai ales că minora a

introdus,

plângerea penală doar la data de 18 decembrie 2006, motivele

sale de

îngrijorare fiind premature

raportat la acest ultim aspect, în contextul

în care a susținut că nu

este vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Chiar dacă minora a

afirmat că în acea împrejurare inculpatul i-

a sustras două inele și un telefon mobil marca Sony

Ericsson,

declarația sa nu este sprijinită

de celelalte probe aflate la dosar decât

în privința telefonului mobil,

a cărui deținere a fost dovedită de declarația martorului P.I., de declarația

inculpatului, de procesul-verbal întocmit de organele de poliție, și de

„dovada” privind restituirea bunului către partea

vătămată de către

organele de poliție ale orașului Năsăud.

Susținerea inculpatului

că nu avea nevoie de telefon, întrucât avea deja unul, astfel că nu era nevoit

să-l sustragă pe cel al părții

vătămate este nerelevantă în cauză, fiind dovedit că

și-a însușit bunul

minorei B.A.I.

În contextul întregii stări de fapt reținute

de instanță, s-a

apreciat că în cauză nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului

găsit prevăzută de art. 216 C. pen., și

că inculpatul, în condițiile în

care chiar ar fi găsit telefonul în fața

scării

blocului, ar fi trebuit să o întrebe pe partea vătămată dacă nu-i

aparține bunul, și să i-l restituie, trebuind

măcar să presupună, având

în vedere

faptul că imobilul respectiv era nelocuit, că îi aparține, cu

atât mai

mult cu cât, conform versiunii sale, persoana pe care o

urmase în imobilul respectiv era o cunoștință cu care avea relații de

prietenie,

și pe care a confundat-o cu partea vătămata; în acest context declarația părții

vătămate, care a afirmat că după

consumarea

violului, în momentele când s-a îmbrăcat, a sesizat lipsa

telefonului,

ducând la presupunerea că inculpatul i-a sustras

telefonul, a fost apreciată de instanța ca fiind sinceră, mai ales că a

fost probată deținerea ulterioară a

bunului de către B.G.

Partea vătămată, prin

apărător, în faza judecății, a declarat că

solicită obligarea inculpatului

la plata sumei de 15 000 lei cu titlu de

daune morale, pentru trauma psihică resimțită în urma comiterii violului

căruia i-a fost victimă, neformulând pretenții raportat la

comiterea infracțiunii de furt, cu precizarea că

telefonul mobil i-a fost

restituit în faza de urmărire penală.

Faptele inculpatului,

așa cum au fost reținute mai sus (dovedite cu declarațiile părții vătămate și

ale inculpatului, declarațiile martorilor

V.M., N.G., B.I., C.I., C.

F., S.A., P.I., B.l., T.

G., raportul de constatare medico-legală,

procesul-verbal de recunoaștere după fotografie, corespondența pentru

identificarea

telefonului mobil,

procesul-verbal de verificare și predare a telefonului

mobil), întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de viol prevăzută

de

art. 197 alin. (3) C. pen. și furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

(pentru telefonul mobil texte legale în baza

cărora inculpatul a fost condamnat, la pedepsele de: 12 ani închisoare, pentru

săvârșirea

infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., și interzicerea drepturilor

prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părții

vătămate B.A.I. și, 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt

prevăzută de art.

208 alin. (1) lit. a) C. pen., în dauna părții

vătămate B.A.I.

La individualizarea acestor pedepse sau avut

în vedere

criteriile generale prevăzută de

art. 72 C. pen, și anume gradul de pericol

social al faptei și împrejurările în care aceasta a fost comisă,

persoana

inculpatului, care era recidivist postcondamnatoriu, raportat

la pedeapsa de 4 ani aplicată prin Sentința penală nr. 120/2004 a

Judecătoriei Năsăud din executarea căreia s-a

eliberat condiționat la

13 octombrie 2006 rămânând un rest de 641 zile

de închisoare neexecutat (din cazierul inculpatului a rezultat că acesta a fost

condamnat prin Sentința penală nr. 427/2001

a Judecătoriei Bistrița,

definitivă

prin Decizia penală nr. 638/2001 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa de 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 197 alin. (1)

C. pen., din executarea căreia s-a liberat

condiționat

la data de 18 iulie 2003, cu un rest de 819 zile închisoare.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 120/2004 a

Judecătoriei Năsăud, a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea

infracțiunii prevăzută de

art. 189 alin. (1) C. pen., și, la pedeapsa de 3 ani

și 6 luni închisoare,

pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

197 alin. (1) C. pen., pedepse ce au fost contopite cu restul de 819 zile

închisoare în pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, în total 4 ani și 6 luni

închisoare. S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real cu,

prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., au

fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 12 ani

închisoare

și interzicerea drepturilor prevăzută

de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de

7 ani ce urmează a fi

aplicată inculpatului.

Conform art. 61 C. pen., a fost revocata

liberarea condiționată privind restul de 641 zile închisoare rămas neexcutat

din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.

120/2004 a Judecătoriei Năsăud ce a fost contopit cu

pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzută

de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani în pedeapsa

cea mai grea de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art.

64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, ce va fi executată de inculpat,

făcându-se totodată aplicabilă art. 71 raportat

la art. 64 lit. a) - b) C. pen.

Conform art. 350 C. proc.

pen., a fost menținută starea

de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., a

fost dedusă din

pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de

01 martie 2007 la zi.

În baza dispozițiilor

art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la

art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea

părții vătămate B.A.I., prin reprezentant legal B.

A.M. suma de 15.000 lei cu titlu daune morale, justificată de

trauma emoțională suferită de partea vătămată, în

vârsta de doar 12

ani la data

săvârșirii violului, atestată de declarația acesteia și de

depozițiile

martorilor audiați.

În baza dispozițiilor art. 14, 346 C. proc.

pen., raportat

la comiterea infracțiunii de

furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.,

partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauza, telefonul

mobil

fiindu-i restituit, iar

sustragerea celor două inele nefiind probată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel

inculpatul solicitând desființarea acesteia ca nelegală și netemeinică, iar în

urma rejudecării cauzei să se dispună în principal trimiterea cauzei spre

rejudecare la prima instanță întrucât nu s-a pus în discuția părților

schimbarea încadrării juridice cu referire la

art. 37 lit. b) C. pen., la

prezentarea

materialului de urmărire penală nefăcându-se referire la

acest articol

iar apei fiind trimis în judecată cu reținerea acestui text agravându-i-se

astfel situația. De asemenea, se impune trimiterea

cauzei spre rejudecare și raportat la faptul că instanța de fond nu s-a

pronunțat sau nu a administrat

anumite probe solicitate în cursul

judecării

cauzei, precum și în ceea ce privește sumele reprezentând

cheltuieli judiciare la care a fost obligat, care

nu au fost motivate de

prima instanță. În secundar, a solicitat achitarea

sa pentru infracțiunea de viol întrucât probele dosarului sunt contradictorii,

creând astfel un dubiu care-i profită. Solicită, de asemenea, schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de furt în cea de însușire a bunului

găsit.

Analizând sentința atacată, prin prisma

motivelor de apel

invocate precum și din

oficiu, Curtea a reținut următoarele;

Prima instanță, în urma analizării

probatoriului administrat în

cauză, a

reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului.

Aceasta a

administrat un vast probatoriu, audiind atât partea

vătămată cât și martorii propuși atât de parchet cât și pe cei propuși

de

inculpat.

De asemenea, la

solicitarea inculpatului au mai fost audiați în

faza soluționări apelului martorii S.I., T.F., M.G., P.L.,

însă nici

declarațiile date de aceștia nu

au modificat starea de fapt reținută în

sarcina inculpatului. Din declarațiile primilor doi martori a reieșit

că

acesta se afla la ora 15,00 - 15,30 în Bistrița și că urma să ia

autobuzul de ora 16,00 spre Năsăud, aspect infirmat: însă de chiar prima

declarație a inculpatului. În care a relatat că a luat autobusul spre Năsăud la

ora 15,30. Ceilalți doi martori au fost martori asistenți la

recunoașterea inculpatului din albumul foto de

către partea vătămată,

ambii martori

afirmând că aceasta l-a recunoscut pe inculpat din mai

multe poze

prezentate de organul de poliție.

Împrejurarea că acești martori nu au dat

declarații

asemănătoare cu privire la câte

poze i-au fost prezentate acesteia de

către organele de poliție sau dacă

partea vătămată era sau nu în camera în care s-a efectuat recunoașterea în

momentul în care

martorii au fost chemați, este

explicabilă prin perioada de timp lungă

scursă de atunci (aproximativ 2 ani) și de capacitatea fiecăruia dintre

ei

de a-și aminti toate împrejurările în care s-a efectuat recunoașterea.

Apărătorul inculpatului

a mai solicitat evaluarea psihologică a

părții vătămate, însă instanța a respins această probă ca

neconcludentă raportat la perioada de 2 ani scursă

de la momentul

săvârșirii faptei. Inclusiv din răspunsul solicitat de

apărătorul

inculpatului unui medic

specialist psihiatru și depus la dosar) a

rezultat că „evaluarea

efectuată în prezent nu ar avea aceeași

acuratețe,

fie că fapta s-a consumat cu adevărat sau nu”.

De asemenea, inculpatul

a arătat că instanțele au respins proba

reconstituirii traseului urmat de el în ziua

respectivă pentru a putea

demonstra

că nu ar fi avut timpul necesar pentru a comite faptele pentru care este

acuzat, însă instanța a respins această probă

raportat

la împrejurarea că i-a admis audierea unor martori cu care să

dovedească

acest aspect.

Însă și raportat la

acest aspect, probele propuse de inculpat nu

au putut să demonstreze că nu

ar fi el autorul faptei. Astfel, partea

vătămată a susținut că fapta s-a comis, în jurul orelor 16,45 - 17,4 5,

când a plecat la magazin. Este dovedit faptul că inculpatul s-a aflat în

Bistrița, în jurul orelor 15,00, după care a plecat spre Năsaud,

autobuzul ajungând acolo aproximativ în 40 - 45

minute însă chiar inculpatul în primele sale declarații a arătat că a plecat

spre Năsăud

cu autobuzul de 15,30, deci, în jurui orei 16,00 - 16,30,

s-a

aflat în Năsăud respectiv chiar în

jurul orei la care partea vătămată a plecat la magazin iar apoi a fost acostată

de inculpat.

De asemenea, eventualele

contradicții între declarațiile părții

vătămate legate de descrierea inculpatului și a obiectelor de

îmbrăcăminte sau chiar a duratei în timp a evenimentelor, sunt explicabile

având în vedere că la acea dată avea vârsta de 12 ani, capacitatea psihică a

minorului sub 14 ani fiind redusă, aceasta pe lângă starea psihică de șoc în

care se presupune că se afla la acel moment.

Dincolo de toate aceste susțineri ale

inculpatului, Curtea a

apreciat că

următoarele împrejurări îi dovedesc vinovăția; inculpatul a

recunoscut

că s-a întâlnit cu minora în acea zi, însă a confundat-o

cu o altă cunoștință de-a lui și a încercat să-i

pună mâna pe picior iar

apoi a urmărit-o în scara blocului. Partea

vătămată a dat

declarații amănunțite despre

cele întâmplate în acea zi, pe care și le-

a menținut și în fața

instanței, fiind greu de crezut că la îndemnul cuiva din familie (inculpatul

susținând că se află în dușmănie cu

familia

părții vătămate) ar fi dat asemenea declarații, descriind cu lux

de amănunte ce s-a întâmplat, inclusiv despre

acele „duluri” aflate la nivelul organelor genitale ale inculpatului, fiind

greu de crezut că un minor de 12 ani ar putea avea cunoștințe despre asemenea

lucruri.

Aceasta l-a recunoscut din

planșele foto fără ezitare pe inculpat

. Martorii audiați în cauză au

relatat despre comportamentul schimbat al minorei de după comiterea faptei.

Telefonul părții

vătămate s-a aflat după

aceea în posesia inculpatului, așa cum a rezultat din declarația martorului P.I.,

inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fugind de acasă și ascunzându-se

inițial la

Salva la părinții lui. Apoi în jud. Mureș la mama concubinei

lui, după care a plecat la Cluj. Aparținătorii inculpatului au încercat să se

împace cu familia părții vătămate așa cum a

rezultat din declarația

martorei S.A.

Raportat la constatarea medico-legală efectuată, la data de 28 noiembrie 206,

care a atestat că partea vătămată „prezenta leziuni corporale traumatice care

s-au putut produce prin

zgâriere cu un corp dur sau semimoale care puteau

data din 22 noiembrie 2006”. Inculpatul poseda antecedente penale, inclusiv mai

multe condamnări pentru infracțiuni de viol.

În concluzie prima instanță, în mod corect, a

procedat la

condamnarea inculpatului pentru

faptele pentru care a fost trimis în

judecată.

Raportat la solicitarea

de a se schimba încadrarea juridică din infracțiunea de furt în infracțiunea de

însușirea bunului găsit aceasta a fost respinsă față de împrejurările în care

s-au comis faptele însuși

inculpatul recunoscând că urmărind-o pe partea vătămată

spre blocul

respectiv

a găsit acel telefon pe jos. Însă în mod firesc (blocul nefiind

locuit) ar fi trebuit

s-o întrebe dacă nu-i aparține, lucru pe care nu l-a

făcut.

De asemenea, pedeapsa

aplicată acestuia a fost judicios

individualizată

avându-se în vedere criteriile generale de

individualizare

prevăzută de art. 72 C. pen., gradul ridicat de pericol social a

infracțiunii

comise, precum și persoana inculpatului, care este recidivist așa cum s-a

arătat mai sus.

În ce privește

solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare întrucât nu s-a pus în

discuția părților schimbarea încadrării juridice a

faptei, prin reținerea art. 37

Iit. a) C. pen., instanța a respins-o întrucât

reținerea stării de recidivă

ține de individualizarea pedepsei, iar nu de

încadrarea juridică așa cum prevede art. 334 C. proc.

pen. Reținerea stării de recidivă în sarcina inculpatului (atât prin

rechizitoriu cât și

prin sentința primei

instanțe) nu are drept consecință schimbarea încadrării juridice a faptei, ci a

constituit o circumstanță personală a

acestuia.

Curtea a apreciat astfel că, atât sub acest

aspect cât și al probațiunii efectuate în cauză inculpatul, a beneficiat de

toate

garanțiile procedurale prevăzute de

lege și de art. 6 din C.E.D.O. privind

un

proces echitabil, astfel că dreptul său la apărare nu a fost încălcat.

În ce privește stabilirea cheltuielilor

judiciare la care a fost obligat inculpatul de către prima instanță, aceasta a

rămas la

latitudinea instanței, care în

funcție de numărul de termene acordate

în cauză și numărul citațiilor și

adreselor emise. A onorariilor

avocațiale, etc.,

a stabilit cuantumul acestora. Curtea a apreciat că și

sub acest aspect

apelul inculpatului nu a fost justificat, având în

vedere faptul că dosarul s-a aflat pe rolul primei instanțe mai mult de

un

an de zile.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de

apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat,

apelul inculpatului.

A menținut starea de arest a inculpatului și

a dedus durata arestării preventive a acestuia obligându-l la plata

cheltuielilor judiciare în sumă de 300 lei în favoarea statului.

Împotriva acestei decizii în termen legal, a

declarat recurs inculpatul B.G., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a

criticat hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare

prevăzută de art. 385

9

pct. 18 și 14

C. proc. pen., și a solicitat în

conformitate

cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de viol, învederând instanței faptul că

inculpatul nu a săvârșit fapta, a

neadministrării probatoriului în

cauză, precum și a cuantumului pedepsei aplicate, precum și al săvârșirii

faptelor.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385

9

pct.

18 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat, pentru

considerentele

ce vor urma.

Înalta Curte constată că

din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat în cauză,

rezultă că prima instanța

de control judiciar în mod judicios și motivat și-a

însușit argumentele

rezultante

din hotărârea instanței de fond prin care s-a stabilit vinovăția inculpatului B.G.

pentru săvârșirea

infracțiunilor pentru care

a fost judecat, în raport cu situația de fapt

reținută, menținând sentința primei instanțe și pronunțând o decizie

legală

și temeinică.

Astfel, Înalta Curte a

constatat că în cauză s-a dat eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare ia

aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele săvârșite de inculpatul

B.G.,

de a acosta partea vătămată B.A.I.

și

cu toată opoziția acesteia, inculpatul i-a cerut să se dezbrace și a

amenințat-o

cu un presupus cuțit a strâns-o cu tricoul de gât și în

aceste condiții, a întreținut un act sexual oral, complet cu minora și

apoi a încercat și un act sexual vaginal, dar

pentru că minora era la

ciclu

menstrual, fapt constatat de inculpat care și-a introdus degetele

în vaginul acesteia, a forțat-o, prin aceleași

amenințări cu moartea, să

mai

întrețină un act sexual oral, așa cum au fost reținute mai sus

(dovedite cu declarațiile părții vătămate și ale

inculpatului, declarațiile

martorilor

V.M., N.G., B.I., C.l.,

C.F., S.A., P.I., B.l., T.G., raportul de

constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaștere după fotografie,

corespondența pentru

identificarea

telefonului mobil, procesul-verbal de verificare și predare

a telefonului mobil), întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor

de

viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. și furt prevăzută de art. 208

alin. (

1) C. pen. (pentru telefonul mobil texte legale în baza cărora

inculpatul a fost condamnat, la pedepsele de: 12 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută

de art. 197 alin. (3) C. pen.,

cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzută de

art.

64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părții vătămate B.A.I. și,

3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208

alin. (1) lit. a) C. pen., în dauna părții

vătămate

B.A.I., întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care acesta a fost judecat și condamnat, așadar

critica privind insuficiența probatoriului administrat în cauză, nu poate

fi

primită.

Din probele administrate

în cauză a rezultat contribuția acestuia

la săvârșirea infracțiunilor menționate acesta

având reprezentarea

faptelor pe

care Ie-a comis, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor.

Așadar, vinovăția acestuia se susține prin

coroborarea

mijloacelor de probă

administrate în cauză, respectiv declarațiile părții

vătămate și ale inculpatului (declarațiile

martorilor V.M.,

N.G., B.I., C.l., C.F.,

S.A., P.I., B.l., T.G., raportul

de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaștere după

fotografie, corespondența pentru identificarea telefonului mobil,

procesul-verbal de verificare și predare a

telefonului mobil) procesele

verbale de recunoaștere după planșa

fotografică, precum și declarațiile inculpatului astfel că, nici această

critică nu poate fi primită.

De asemenea, în ceea ce

privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.G., Înalta Curte

apreciază că a

fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute

de art. 72

C. pen., ținându-se cont atât de gradul de pericol social

în concret al faptelor

săvârșite de inculpatul B.G., dar și

de circumstanțele personale ale acestuia, fiind recidivist

postcondamnatoriu, precum și faptul că acesta a avut o atitudine total

nesinceră pe tot parcursul procesului penal.

Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă

și completă

valorificare a tuturor

criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen.

, cuantumul

acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum

acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

În raport de cele

arătate, Înalta Curte apreciază că nici critica

formulată de inculpatul B.G., privind greșita

individualizare a pedepselor nu poate fi

reținută, deoarece în cauză

au fost evaluate în mod plural toate

criteriile ce caracterizează

individualizarea

judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă față de inculpatul B.G. asigură

realizarea funcțiilor de

exemplaritate și educativă, dând posibilitatea

reintegrării sociale

viitoare a acestuia,

nefiind aplicabil cazul de casare invocat respectiv

art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.

împotriva

deciziei penale nr. 130/ A din 16 decembrie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția

penală și minori.

Se va deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii

și arestării preventive de la 01

martie 2007 la 11 februarie 2009.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul

inculpat B.G. va fi obligat la

plata sumei de 400 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va

avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 130/ A din 16 decembrie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și

arestării preventive de la 01

martie 2007 la 11 februarie 2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 februarie 2009.