ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 465/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. nr. 136/ F din 13 august 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, a fost condamnat inculpatul B.G. , la pedepsele de: - 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părții vătămate B.A.I.; - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate B.A.I.; S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 Iit.

b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani ce urmează a fi aplicată inculpatului. Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiționate privind restul de 641 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud, ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, ce va fi executată de inculpat.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) - b) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. S-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de 1 martie 2007 la zi. Inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea părții vătămate B.A.I., prin reprezentant legal B.A.M. suma de 15.000 lei cu titlu daune morale. S-a constatat că, raportat la comiterea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1250 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud înregistrat sub nr. .459/P/2006, a fost trimis în judecata în stare de arest preventiv inculpatul B.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea ari, 37 lit. a) C. pen. și furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. , cu motivarea că acesta la data de 22 noiembrie 2006, a violat-o pe minora B.A.I., în vârstă de 12 ani, prilej cu care i-a sustras acesteia un telefon mobil și două inele de aur.

Inculpatul, prezent în instanță, a declarat că nu se face vinovat de comiterea faptelor pentru care este trimis în judecată, că nici măcar nu s-a apropiat de minoră, că totul este o înscenare pusă la cale de bunicii părții vătămate, în scopul obținerii de foloase materiale, precum și de ruda părții vătămate, numitul B.D., cu care inculpatul avea relații tensionate în timp ce erau ambii încarcerați în penitenciar, și probabil de la această persoana știa minora despre implanturile de silicon pe caro inculpatul le avea la ni­ velul organelor genitale.

A mai arătat prin memoriile depuse la dosar în cursul judecații, că minora ar fi trebuit să își dea seama că la nivelul organelor genitale inculpatul mai avea atașate un inel, un lănțișor etc., în memoriul depus la dosar afirmând că a confundat-o pe partea vătămată cu o cunoștință căreia i-a mângâiat șoldul în semn de prietenie, iar întrucât aceasta a fugit într-o scară a unui bloc locuit, a urmărit-o acolo, s-a apropiat do partea vătămata care i-a cerut s-o lase în pace, cu motivația că este virgină, moment în care a întrebato cum o cheamă, i s-a răspuns că „B.”, și dându-și seama inculpatul de confuzie, și pentru ca auzise și voci, a plecat, în final deplasându-se la autogara din oraș, unde a ajuns, în jurul orelor 16,50, și de unde a luat autobuzul Năsăud – Telciu, de ora 17,00, fapt confirmat de martori.

În ceea ce privește acuzația de furt, a arătat că singurul lucru pe care și I-a însușit este telefonul mobil, pe care în fapt I-a găsit în momentele când o urmărea pe partea vătămată (acesta nefiindu-i necesar întrucât avea telefon mobil) și neștiind cui aparținea, I-a păstrat, nerecunoscând furtul celor două inele de aur pentru care partea vătămata a formulat plângere. În faza de urmărire penală, în fața procurorului, inculpatul a declarat în plus că ulterior întâlnirii cu partea vătămata a locuit la părinții săi, în localitatea Salva, timp de 2-3 săptămâni, însă întrucât era speriat de perspectiva unei „noi pușcării”, de unde a plecat în localitatea Vătava - Mureș, la numita T.M., mama concubinei sale, C.F.

după care a plecat la Cluj, după sărbătorile de iarnă aflând că este căutat de poliție. Din probatoriul administrat în cauză instanța a reținut în fapt, următoarele: La data de 22 noiembrie 2006, minora B.A.I., în vârstă de 12 ani, a fost trimisă de bunica sa, numita B.A., la magazinul „C.” din apropierea locuinței lor din orașul Năsaud, pentru cumpărături, în jurul orelor 16,30, iar la ieșirea din magazin a fost acostată de către inculpatul B.G., care i-a solicitat să-l ajute să găsească adresa unei familii – H., în blocurile din apropiere, pretextând că nu vede să citească înscrisurile de pe plăcuțele de pe ușile apartamentelor.

Crezând că face o faptă bună și nebănuind vreun pericol, aceasta a urcat cu inculpatul în scara unui bloc și negăsind familia H., la cererea inculpatului, au intrat în scara altui bloc de locuințe din apropiere, unde se părea că nu locuiește nimeni, și la insistențele inculpatului au urcat până la ultimul etaj (etajul IV), unde pe palierul dintre apartamente erau materiale de construcții, respectiv saci cu ciment. La un moment dat, partea vătămata B.A.I. a bănuit că respectivele apartamente nu sunt locuite și a încercat să coboare însă inculpatul B.G. a luat-o în brațe șt a început să o sărute, folosindu-se de forța fizică și neputința minorei de a se apară a întreținut cu aceasta două acte sexuale orale.

Conform declarației părții vătămate, cu toată opoziția sa, inculpatul i-a cerut să se dezbrace și a amenințat-o cu un presupus cuțit și a strâns-o cu tricoul de gât și în aceste condiții a întreținut un act sexual oral, complet cu minora și apoi a încercat și un act sexual vaginal, dar pentru că minora era la ciclu menstrual, fapt constatat de inculpat care și-a introdus degetele în vaginul acesteia, a forțat-o, prin aceleași amenințări cu moartea, să mai întrețină un act sexual oral. în aceste împrejurări minora a reținut că penisul inculpatului avea mici umflături ca niște noduri. Inculpatul a mai amenințat-o pe minoră să nu spună cuiva ce a pățit și dacă se vor întâlni întâmplător să nu dea semne că l-ar cunoaște și a plecat, iar când s-a îmbrăcat, a remarcat că-i lipsesc din buzunarul hainei atât cele două inele cât și telefonul mobil, întrucât i le sustrăsese inculpatul, fără să-și dea seama în care moment.

Din raportul de constatare medico legală nr. 2704/ll/c/43 din data de 28 noiembrie 2006 întocmit de întocmit de S.J. M.L. Bistrița-Năsăud a rezultat că numita B.A.I.

prezintă leziuni corporale traumatice, care s-au putut produce prin zgâriere cu un corp dur sau semimoale, care nu necesită zile de îngrijiri medicale, și că aceasta este virgo-intacta la data examinării și că leziunile pot data din data de 22 noiembrie 2006. Susținerea inculpatului (în sensul ca nu este autorul faptei de viol întrucât însăși minora l-a descris la sediul organului de poliție pe agresor ca fiind blond, cu păru) creț și ochi căprui, nu este relevantă în cauză atâta vreme cât celelalte semnalmente descrise corespund realității și mai mult partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat la sediul' poliției după fotografie ca fiind cel care a violat-o în împrejurările descrise, dintre mai multe fotografii ale unor persoane ce i-au fost arătate, la data de 18 decembrie 2006. În cuprinsul însăși a declarației inculpatului dată în fața procurorului inculpatul B.G.

a recunoscut faptul că a întâlnit-o pe minoră în împrejurările descrise de aceasta, fără însă a- și asuma vinovăția pentru cele întâmplate, și că ulterior acestei întâlniri, a locuit la părinții săi în localitatea Sava timp de 2-3 săptămâni, întrucât era speriat de perspectiva unei noi pușcării”, de unde a plecat în localitatea Vâtava - Mureș la numita T.M., mama concubinei sale, C.F. după care a plecat la Cluj după sărbătorile de iarnă aflând că este căutat de poliție. Mai mult, inculpatul, în cadrul aceluiași declarații a precizat în același interval de timp ca și partea vătămată momentele întâlnirii cu aceasta arătând că apoi a plecat la autogara, de unde a luat autobuzul spre Salva, iar minora, în toate declarațiile sale a arătat că la momentul desfășurării activității infracționale, a simțit dureri” la nivelul organelor genitale ale inculpatului, în realitate implanturile despre a căror existență au relatat martorii S. I., B.l., C.F.

Chiar dacă pe lângă „bilele” respective, inculpatul mai avea și un cercel și un lănțișor, apărarea sa, în sensul ca partea vătămată ar fi trebuit să sesizeze existenta acestora, sau să se rănească cu aceste obiecte în cursul actului sexual nu a fost primită, nefiind relevata, din probele administrate, zona în care erau implantate, sau faptul că acestea ar fi fost succeptibile să provoace răni (în acest din urmă caz fiind succeptibile să îl lezeze chiar pe inculpat). În ciuda faptului că inculpatul a susținut că prin plângerea formulată de partea vătămată s-ar fi intenționat reîncarcerarea sa date fund relațiile tensionate în care se afla cu numitul B.D.

ruda părții vătămate, iar martorii propuși în apărare au arătat că relațiile respective de dușmănie erau reale, nu s-a făcut dovada că ar fi existat o legătură între atitudinea acelei persoane și plângerea părții vătămate, care nici măcar nu-l cunoștea pe agresor la momentul comiterii faptei, acesta fiind recunoscut abia la poliție. Mai mult, martorii audiați au dat relații despre comportamentul schimbat al minorei ulterior comiterii faptei, în sensul că era rece, interiorizată, distantă fără căldura prezentă anterior în voce. Susținerea inculpatului că plângerea penala a fost formulată doar pentru obținerea de foloase materiale nu a fost primita, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu s-a dovedit acest lucru, martorii nerelevând aspecte concrete și verosimile privind aceste aspecte, unele informații fiind obținute din „zvonul public”.

Mai mult, martora S.A., audiată fiind în faza de urmărire penală, a arătat că părinții inculpatului i-au vizitat pe bunicii părții vătămate, cu motivarea că doreau să se împace cu aceștia, fiind posibil ca fiul lui sa fi comis agresiunea sexuală, arătând că acesta este plecat de la domiciliu fund căutat de organele de poliție. Apare ilogic comportamentul inculpatului de a se refugia, după „ întâlnirea” cu partea vătămată de la dala de 22 noiembrie 2006, la domiciliul părinților săi, timp de 2-3 săptămâni, speriat de perspectiva unei „noi pușcării” (după care și-a schimbat frecvent locația, pentru a nu fi descoperit de organele de poliție), mai ales că minora a introdus, plângerea penală doar la data de 18 decembrie 2006, motivele sale de îngrijorare fiind premature raportat la acest ultim aspect, în contextul în care a susținut că nu este vinovat de comiterea faptelor reținute în sarcina sa.

Chiar dacă minora a afirmat că în acea împrejurare inculpatul i- a sustras două inele și un telefon mobil marca Sony Ericsson, declarația sa nu este sprijinită de celelalte probe aflate la dosar decât în privința telefonului mobil, a cărui deținere a fost dovedită de declarația martorului P.I., de declarația inculpatului, de procesul-verbal întocmit de organele de poliție, și de „dovada” privind restituirea bunului către partea vătămată de către organele de poliție ale orașului Năsăud. Susținerea inculpatului că nu avea nevoie de telefon, întrucât avea deja unul, astfel că nu era nevoit să-l sustragă pe cel al părții vătămate este nerelevantă în cauză, fiind dovedit că și-a însușit bunul minorei B.A.I.

În contextul întregii stări de fapt reținute de instanță, s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului găsit prevăzută de art. 216 C. pen., și că inculpatul, în condițiile în care chiar ar fi găsit telefonul în fața scării blocului, ar fi trebuit să o întrebe pe partea vătămată dacă nu-i aparține bunul, și să i-l restituie, trebuind măcar să presupună, având în vedere faptul că imobilul respectiv era nelocuit, că îi aparține, cu atât mai mult cu cât, conform versiunii sale, persoana pe care o urmase în imobilul respectiv era o cunoștință cu care avea relații de prietenie, și pe care a confundat-o cu partea vătămata; în acest context declarația părții vătămate, care a afirmat că după consumarea violului, în momentele când s-a îmbrăcat, a sesizat lipsa telefonului, ducând la presupunerea că inculpatul i-a sustras telefonul, a fost apreciată de instanța ca fiind sinceră, mai ales că a fost probată deținerea ulterioară a bunului de către B.G.

Partea vătămată, prin apărător, în faza judecății, a declarat că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 15 000 lei cu titlu de daune morale, pentru trauma psihică resimțită în urma comiterii violului căruia i-a fost victimă, neformulând pretenții raportat la comiterea infracțiunii de furt, cu precizarea că telefonul mobil i-a fost restituit în faza de urmărire penală. Faptele inculpatului, așa cum au fost reținute mai sus (dovedite cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, declarațiile martorilor V.M., N.G., B.I., C.I., C. F., S.A., P.I., B.l., T. G., raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaștere după fotografie, corespondența pentru identificarea telefonului mobil, procesul-verbal de verificare și predare a telefonului mobil), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

și furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (pentru telefonul mobil texte legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat, la pedepsele de: 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părții vătămate B.A.I. și, 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate B.A.I.

La individualizarea acestor pedepse sau avut în vedere criteriile generale prevăzută de art. 72 C. pen, și anume gradul de pericol social al faptei și împrejurările în care aceasta a fost comisă, persoana inculpatului, care era recidivist postcondamnatoriu, raportat la pedeapsa de 4 ani aplicată prin Sentința penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud din executarea căreia s-a eliberat condiționat la 13 octombrie 2006 rămânând un rest de 641 zile de închisoare neexecutat (din cazierul inculpatului a rezultat că acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 427/2001 a Judecătoriei Bistrița, definitivă prin Decizia penală nr. 638/2001 a Curții de Apel Cluj, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., din executarea căreia s-a liberat condiționat la data de 18 iulie 2003, cu un rest de 819 zile închisoare.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud, a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., și, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen., pedepse ce au fost contopite cu restul de 819 zile închisoare în pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, în total 4 ani și 6 luni închisoare. S-a constatat că infracțiunile săvârșite sunt în concurs real cu, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani ce urmează a fi aplicată inculpatului.

Conform art. 61 C. pen., a fost revocata liberarea condiționată privind restul de 641 zile închisoare rămas neexcutat din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 120/2004 a Judecătoriei Năsăud ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, ce va fi executată de inculpat, făcându-se totodată aplicabilă art. 71 raportat la art. 64 lit. a) - b) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv începând cu data de 01 martie 2007 la zi.

În baza dispozițiilor art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea părții vătămate B.A.I., prin reprezentant legal B. A.M. suma de 15.000 lei cu titlu daune morale, justificată de trauma emoțională suferită de partea vătămată, în vârsta de doar 12 ani la data săvârșirii violului, atestată de declarația acesteia și de depozițiile martorilor audiați. În baza dispozițiilor art. 14, 346 C. proc. pen., raportat la comiterea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauza, telefonul mobil fiindu-i restituit, iar sustragerea celor două inele nefiind probată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul solicitând desființarea acesteia ca nelegală și netemeinică, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât nu s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice cu referire la art. 37 lit. b) C. pen., la prezentarea materialului de urmărire penală nefăcându-se referire la acest articol iar apei fiind trimis în judecată cu reținerea acestui text agravându-i-se astfel situația. De asemenea, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare și raportat la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat sau nu a administrat anumite probe solicitate în cursul judecării cauzei, precum și în ceea ce privește sumele reprezentând cheltuieli judiciare la care a fost obligat, care nu au fost motivate de prima instanță.

În secundar, a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de viol întrucât probele dosarului sunt contradictorii, creând astfel un dubiu care-i profită. Solicită, de asemenea, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în cea de însușire a bunului găsit. Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate precum și din oficiu, Curtea a reținut următoarele; Prima instanță, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, a reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului. Aceasta a administrat un vast probatoriu, audiind atât partea vătămată cât și martorii propuși atât de parchet cât și pe cei propuși de inculpat. De asemenea, la solicitarea inculpatului au mai fost audiați în faza soluționări apelului martorii S.I., T.F., M.G., P.L., însă nici declarațiile date de aceștia nu au modificat starea de fapt reținută în sarcina inculpatului.

Din declarațiile primilor doi martori a reieșit că acesta se afla la ora 15,00 - 15,30 în Bistrița și că urma să ia autobuzul de ora 16,00 spre Năsăud, aspect infirmat: însă de chiar prima declarație a inculpatului. În care a relatat că a luat autobusul spre Năsăud la ora 15,30. Ceilalți doi martori au fost martori asistenți la recunoașterea inculpatului din albumul foto de către partea vătămată, ambii martori afirmând că aceasta l-a recunoscut pe inculpat din mai multe poze prezentate de organul de poliție. Împrejurarea că acești martori nu au dat declarații asemănătoare cu privire la câte poze i-au fost prezentate acesteia de către organele de poliție sau dacă partea vătămată era sau nu în camera în care s-a efectuat recunoașterea în momentul în care martorii au fost chemați, este explicabilă prin perioada de timp lungă scursă de atunci (aproximativ 2 ani) și de capacitatea fiecăruia dintre ei de a-și aminti toate împrejurările în care s-a efectuat recunoașterea.

Apărătorul inculpatului a mai solicitat evaluarea psihologică a părții vătămate, însă instanța a respins această probă ca neconcludentă raportat la perioada de 2 ani scursă de la momentul săvârșirii faptei. Inclusiv din răspunsul solicitat de apărătorul inculpatului unui medic specialist psihiatru și depus la dosar) a rezultat că „evaluarea efectuată în prezent nu ar avea aceeași acuratețe, fie că fapta s-a consumat cu adevărat sau nu”. De asemenea, inculpatul a arătat că instanțele au respins proba reconstituirii traseului urmat de el în ziua respectivă pentru a putea demonstra că nu ar fi avut timpul necesar pentru a comite faptele pentru care este acuzat, însă instanța a respins această probă raportat la împrejurarea că i-a admis audierea unor martori cu care să dovedească acest aspect.

Însă și raportat la acest aspect, probele propuse de inculpat nu au putut să demonstreze că nu ar fi el autorul faptei. Astfel, partea vătămată a susținut că fapta s-a comis, în jurul orelor 16,45 - 17,4 5, când a plecat la magazin. Este dovedit faptul că inculpatul s-a aflat în Bistrița, în jurul orelor 15,00, după care a plecat spre Năsaud, autobuzul ajungând acolo aproximativ în 40 - 45 minute însă chiar inculpatul în primele sale declarații a arătat că a plecat spre Năsăud cu autobuzul de 15,30, deci, în jurui orei 16,00 - 16,30, s-a aflat în Năsăud respectiv chiar în jurul orei la care partea vătămată a plecat la magazin iar apoi a fost acostată de inculpat.

De asemenea, eventualele contradicții între declarațiile părții vătămate legate de descrierea inculpatului și a obiectelor de îmbrăcăminte sau chiar a duratei în timp a evenimentelor, sunt explicabile având în vedere că la acea dată avea vârsta de 12 ani, capacitatea psihică a minorului sub 14 ani fiind redusă, aceasta pe lângă starea psihică de șoc în care se presupune că se afla la acel moment. Dincolo de toate aceste susțineri ale inculpatului, Curtea a apreciat că următoarele împrejurări îi dovedesc vinovăția; inculpatul a recunoscut că s-a întâlnit cu minora în acea zi, însă a confundat-o cu o altă cunoștință de-a lui și a încercat să-i pună mâna pe picior iar apoi a urmărit-o în scara blocului.

Partea vătămată a dat declarații amănunțite despre cele întâmplate în acea zi, pe care și le- a menținut și în fața instanței, fiind greu de crezut că la îndemnul cuiva din familie (inculpatul susținând că se află în dușmănie cu familia părții vătămate) ar fi dat asemenea declarații, descriind cu lux de amănunte ce s-a întâmplat, inclusiv despre acele „duluri” aflate la nivelul organelor genitale ale inculpatului, fiind greu de crezut că un minor de 12 ani ar putea avea cunoștințe despre asemenea lucruri. Aceasta l-a recunoscut din planșele foto fără ezitare pe inculpat . Martorii audiați în cauză au relatat despre comportamentul schimbat al minorei de după comiterea faptei. Telefonul părții vătămate s-a aflat după aceea în posesia inculpatului, așa cum a rezultat din declarația martorului P.I., inculpatul s-a sustras urmăririi penale, fugind de acasă și ascunzându-se inițial la Salva la părinții lui.

Apoi în jud. Mureș la mama concubinei lui, după care a plecat la Cluj. Aparținătorii inculpatului au încercat să se împace cu familia părții vătămate așa cum a rezultat din declarația martorei S.A. Raportat la constatarea medico-legală efectuată, la data de 28 noiembrie 206, care a atestat că partea vătămată „prezenta leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin zgâriere cu un corp dur sau semimoale care puteau data din 22 noiembrie 2006”. Inculpatul poseda antecedente penale, inclusiv mai multe condamnări pentru infracțiuni de viol. În concluzie prima instanță, în mod corect, a procedat la condamnarea inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Raportat la solicitarea de a se schimba încadrarea juridică din infracțiunea de furt în infracțiunea de însușirea bunului găsit aceasta a fost respinsă față de împrejurările în care s-au comis faptele însuși inculpatul recunoscând că urmărind-o pe partea vătămată spre blocul respectiv a găsit acel telefon pe jos. Însă în mod firesc (blocul nefiind locuit) ar fi trebuit s-o întrebe dacă nu-i aparține, lucru pe care nu l-a făcut. De asemenea, pedeapsa aplicată acestuia a fost judicios individualizată avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., gradul ridicat de pericol social a infracțiunii comise, precum și persoana inculpatului, care este recidivist așa cum s-a arătat mai sus.

În ce privește solicitarea de a se trimite cauza spre rejudecare întrucât nu s-a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei, prin reținerea art. 37 Iit. a) C. pen., instanța a respins-o întrucât reținerea stării de recidivă ține de individualizarea pedepsei, iar nu de încadrarea juridică așa cum prevede art. 334 C. proc. pen. Reținerea stării de recidivă în sarcina inculpatului (atât prin rechizitoriu cât și prin sentința primei instanțe) nu are drept consecință schimbarea încadrării juridice a faptei, ci a constituit o circumstanță personală a acestuia. Curtea a apreciat astfel că, atât sub acest aspect cât și al probațiunii efectuate în cauză inculpatul, a beneficiat de toate garanțiile procedurale prevăzute de lege și de art. 6 din C.E.D.O.

privind un proces echitabil, astfel că dreptul său la apărare nu a fost încălcat. În ce privește stabilirea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul de către prima instanță, aceasta a rămas la latitudinea instanței, care în funcție de numărul de termene acordate în cauză și numărul citațiilor și adreselor emise. A onorariilor avocațiale, etc., a stabilit cuantumul acestora. Curtea a apreciat că și sub acest aspect apelul inculpatului nu a fost justificat, având în vedere faptul că dosarul s-a aflat pe rolul primei instanțe mai mult de un an de zile. Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus durata arestării preventive a acestuia obligându-l la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 300 lei în favoarea statului. Împotriva acestei decizii în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.G., care prin apărătorul desemnat din oficiu, a criticat hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., și a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, învederând instanței faptul că inculpatul nu a săvârșit fapta, a neadministrării probatoriului în cauză, precum și a cuantumului pedepsei aplicate, precum și al săvârșirii faptelor.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma. Înalta Curte constată că din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză, rezultă că prima instanța de control judiciar în mod judicios și motivat și-a însușit argumentele rezultante din hotărârea instanței de fond prin care s-a stabilit vinovăția inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost judecat, în raport cu situația de fapt reținută, menținând sentința primei instanțe și pronunțând o decizie legală și temeinică. Astfel, Înalta Curte a constatat că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare ia aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele săvârșite de inculpatul B.G., de a acosta partea vătămată B.A.I.

și cu toată opoziția acesteia, inculpatul i-a cerut să se dezbrace și a amenințat-o cu un presupus cuțit a strâns-o cu tricoul de gât și în aceste condiții, a întreținut un act sexual oral, complet cu minora și apoi a încercat și un act sexual vaginal, dar pentru că minora era la ciclu menstrual, fapt constatat de inculpat care și-a introdus degetele în vaginul acesteia, a forțat-o, prin aceleași amenințări cu moartea, să mai întrețină un act sexual oral, așa cum au fost reținute mai sus (dovedite cu declarațiile părții vătămate și ale inculpatului, declarațiile martorilor V.M., N.G., B.I., C.l., C.F., S.A., P.I., B.l., T.G., raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaștere după fotografie, corespondența pentru identificarea telefonului mobil, procesul-verbal de verificare și predare a telefonului mobil), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen.

și furt prevăzută de art. 208 alin. ( 1) C. pen. (pentru telefonul mobil texte legale în baza cărora inculpatul a fost condamnat, la pedepsele de: 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) - b) C. pen., pe timp de 7 ani, în dauna părții vătămate B.A.I. și, 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. (1) lit. a) C. pen., în dauna părții vătămate B.A.I., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care acesta a fost judecat și condamnat, așadar critica privind insuficiența probatoriului administrat în cauză, nu poate fi primită.

Din probele administrate în cauză a rezultat contribuția acestuia la săvârșirea infracțiunilor menționate acesta având reprezentarea faptelor pe care Ie-a comis, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor. Așadar, vinovăția acestuia se susține prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate și ale inculpatului (declarațiile martorilor V.M., N.G., B.I., C.l., C.F., S.A., P.I., B.l., T.G., raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de recunoaștere după fotografie, corespondența pentru identificarea telefonului mobil, procesul-verbal de verificare și predare a telefonului mobil) procesele verbale de recunoaștere după planșa fotografică, precum și declarațiile inculpatului astfel că, nici această critică nu poate fi primită.

De asemenea, în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.G., Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârșite de inculpatul B.G., dar și de circumstanțele personale ale acestuia, fiind recidivist postcondamnatoriu, precum și faptul că acesta a avut o atitudine total nesinceră pe tot parcursul procesului penal. Pedepsele aplicate în cauză reflectă o justă și completă valorificare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. , cuantumul acestora fiind de natură să asigure realizarea scopului pedepsei, astfel cum acesta este reglementat prin dispozițiile art. 52 C. pen.

În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază că nici critica formulată de inculpatul B.G., privind greșita individualizare a pedepselor nu poate fi reținută, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate dispusă față de inculpatul B.G. asigură realizarea funcțiilor de exemplaritate și educativă, dând posibilitatea reintegrării sociale viitoare a acestuia, nefiind aplicabil cazul de casare invocat respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 130/ A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și minori.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 01 martie 2007 la 11 februarie 2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.G. va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 130/ A din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 01 martie 2007 la 11 februarie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2009.