ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5838 din 27 aprilie 2007

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au fost respinse

ca neîntemeiate excepțiile lipsei capacității de exercițiu, lipsei calității

procesuale active, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității.

De asemenea a fost respinsă

ca neîntemeiată, acțiunea astfel cum a fost precizată – formulată de reclamanta

SC E. SRL cu sediul social în București în contradictoriu cu pârâtele SC S.I.

SA și A.V.A.S., ambele cu sediul social în București.

S-a reținut în principal că

reclamanta beneficiază de personalitate juridică, având capacitate procesuală

de exercițiu, că în raport de temeiul juridic invocat în susținerea

pretențiilor sale, respectiv art. 998 și urm. C. civ., SC E. SRL a justificat

în dosar atât legitimarea procesuală activă cât și legitimarea procesuală

pasivă a pârâtei A.V.A.S. și că excepția inadmisibilității acțiunii invocată de

către A.V.A.S. apare ca neîntemeiată atâta vreme cât problema calificării

răspunderii civile delictuale sau contractuale este o chestiune ce ține de

fondul litigiului.

Pe fondul cauzei s-a

apreciat că reclamantul a avut calitatea de investitor F.N.I. deținând un număr

de 9.904 unități de fond, aspect confirmat de pârâta SC S.I. SA și probat cu

înscrisurile depuse la dosar.

Raporturile născute ca

urmare a exprimării de către reclamantă a voinței sale de a subscrie unități de

fond la F.N.I. are o natură contractuală, guvernate de regulile specifice

contractului de societate civilă și cele negociate de părți în lumina

dispozițiilor art. 5 C. civ. Răspunderea SC S.I. SA, ca administrator al

fondului, conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 24/1993 și a A.V.A.S.

ca urmare a încheierii contractului de fidejusiune, are caracter contractual.

Reclamantul a înțeles să

invoce răspunderea civilă delictuală, învederând eroarea comună, cu valoare de

lege, produsă de relația F.N.I. – C.E.C.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 572 din 20 noiembrie 2007 a admis

apelul declarat de apelanta - reclamantă SC E. SRL București împotriva

sentinței comerciale nr. 5838 din 27 aprilie 2007 pronunțată de Secția a VI-a comercială

a Tribunalului București, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de apel a stabilit că nu apare ca reclamanta să-și fi

întemeiat acțiunea numai pe răspunderea civilă delictuală așa cum a susținut

prima instanță.

Astfel, după amânarea

cauzei, în vederea satisfacerii timbrajului reclamanta a depus precizări ale

acțiunii în cuprinsul cărora a învederat natura contractuală a litigiului,

precizările comunicându-se și părților adverse în ședința publică din 13

februarie 2001.

La următorul termen de

judecată fixat pentru data de 20 martie 2001, reclamanta a făcut dovada achitării

taxelor judiciare de timbru.

În ședința publică din 29

mai 2001 s-a dezbătut problema notelor scrise depuse de către reclamantă în

combaterea susținerilor SC C.E.C. SA din întâmpinare, note scrise apreciate de Tribunal

ca fiind o modificare tardivă a acțiunii inițiale.

Prin notele scrise depuse la

dosar reclamanta a răspuns punctual cu privire la problemele invocate prin

întâmpinare de către pârâta chemată inițial în judecată, SC C.E.C. SA și că

aceste răspunsuri au evidențiat încă o dată poziția societății în legătură cu

răspunderea contractuală pe care își întemeiază pretențiile.

Deoarece soluția Tribunalului

în sensul respingerii acțiunii reclamantei motivat de imposibilitatea invocării

răspunderii civile delictuale, câtă vreme calea care trebuia urmată era cea a

răspunderii contractuale echivalează cu o necercetare a fondului, devenind

incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 572 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a declarat recurs pârâta A.V.A.S.

București, care a criticat această hotărâre în temeiul art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul respingerii apelului și menținerea sentinței instanței de fond.

În dezvoltarea motivelor de

recurs pârâta A.V.A.S. a evocat împrejurarea că motivarea dată de instanța de

apel este contradictorie, că nu s-a făcut nicio apreciere referitoare la

tardivitatea precizării acțiunii, în realitate precizarea privind răspunderea

contractuală fiind tardivă.

De asemenea, instanța de

apel trebuia să se pronunțe asupra admisibilității precizării referitoare la

răspunderea contractuală în situația în care fusese invocată deja răspunderea

delictuală.

Intimata - reclamantă SC E.

SRL București a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin

cererea de recurs, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge

ca nefondat recursul pârâtei A.V.A.S. București, pentru următoarele

considerente.

Din conținutul cererii de

chemare în judecată, astfel cum a fost formulată la data de 28 noiembrie 2000,

ulterior precizată, reclamantul SC E. SRL București a solicitat obligarea

pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1.427.242.880 lei reprezentând

contravaloarea a 9.904 unități de fond F.N.I., motivând că în conformitate cu

dispozițiile pct. 4 din Prospectul de emisiune al fondului, adoptat de C.N.V.M.

se dorește exercitarea dreptului de retragere din fond. S-a mai arătat că SC

C.E.C. SA s-a obligat în baza contractului de fidejusiune – cauțiune din 6

decembrie 1999 să garanteze răscumpărarea la valoarea la zi a unităților de

fond ale investitorilor.

Apare fără putere de tăgadă,

că începând cu formularea acțiunii, în motivarea și cuprinsul căreia se

regăsesc expres trimiterii la contractul părților și ulterior prin precizarea

acțiunii și notele de ședință ale reclamantei, poziția procesuală a fost de a

invoca ca temei de drept și răspunderea contractuală.

Astfel, în concluziile

scrise, reclamantul a expus cu maximă claritate că „acțiunea introductivă are

ca temei juridic al cererii răspunderea contractuală”, fără a se renunța la

aplicabilitatea dispozițiilor art. 1073 și urm. C. civ.

Contrar susținerilor

recurentei că precizările privind temeiul cererii de chemare în judecată au

fost făcute tardiv și că instanța de apel trebuia să se pronunțe asupra

admisibilității precizării referitoare la răspunderea contractuală, a existat o

preocupare constantă și o bună argumentare a instanței, care a lămurit și

examinat minuțios fiecare demers juridic al reclamantei, ajungând la singura

concluzie legală, aceea a incidenței dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București

împotriva deciziei comerciale nr. 572 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nicio

cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 572 din 20

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 30 octombrie 2008.