ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6114/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6114/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial

pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 5313/2006, reclamanții N.N. si M.A. au

chemat în judecată Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea drepturilor de

proprietate asupra terenurilor, Comisia Locală de Fond Funciar Ploiești și

Municipiul Ploiești prin Primar, solicitând instanței ca prin sentința ce o va

pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 4612 din 27 iulie 2006 emisă de

Comisia Județeană Prahova și să se constate

că

greșit a fost repartizată Comisiei Locale de Fond Funciar Ploiești spre

soluționare

cererea înregistrată sub nr. 451 B din 29 noiembrie 2005 la

Primăria Municipiului Ploiești formulată în baza Legii nr. 247/2005 ,urmând a

se dispune trimiterea acesteia spre competentă soluționare Comisiei Locale

Ploiești pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin

Legea nr. 247/2005.

Î

n subsidiar, constatând greșită soluționare a cererii de către Comisia

Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar Ploiești, contestatorii au

solicitat reținerea acțiunii pentru judecarea fondului și, în consecință, să se

dispună retrocedarea în natură a imobilului situat în Ploiești, respectiv

corpurile A, C și

D ale acestuia, precum și

terenul aferent în suprafață de 1010,01 mp - cotă indiviză

din totalul

de 1257,95 mp.

Î

n motivarea acțiunii contestatorii au arătat că

prin notificarea înregistrată sub

nr.

451 B din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului Ploiești, formulată în

baza Legii nr. 247/2005 au solicitat restituirea în natură a spațiilor cu

destinație de locuință corp

A, C și D,

situate în Ploiești, jud. Prahova, iar prin Hotărârea nr.

4612/2006 a

Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii fondului funciar, cererea lor a

fost respinsă, împrejurare față de care au formulat prezenta acțiune.

La termenul de judecată din 4 decembrie 2006, instanța, din oficiu, a

invocat excepția necompetenței sale materiale de soluționare a pricinii iar

prin sentința civilă nr. 9544 din 4 decembrie 2006 s-a admis excepția

declinându-se competența de soluționare a plângerii în favoarea Tribunalului

Prahova, secția civilă, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 62/105 din 4

ianuarie 2007.

La solicitarea instanței contestatorii au precizat temeiul de drept al

acțiunii,

învederând că au formulat plângere

împotriva Hotărârii nr. 4612/2006 în baza art.

I - M

odificări la Legea nr. 10/2001, pct. 3 privind

modificarea art. 2 alin. (1), lit. a) și pct. 10 privind modificarea art. 6

alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Prin concluziile scrise depuse la data de 05 octombrie 2007

contestatorii N.N. și M.A. au solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii

nr. 4612 din 27 iulie 2006 emisă de Comisia

Județeană Prahova pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată

asupra terenurilor agricole și forestiere și, în consecință retrocedarea în

natură a imobilului situat în Ploiești, respectiv corpul A, cu suprafața

construită de 142,44 mp și corpul D, cu suprafața construită de 154,55 mp

precum și terenul aferent acestor corpuri de proprietate, în suprafață de

914,09 mp, iar pentru corpul C cu suprafața construită de 95,92 mp, înstrăinat

în baza Legii nr. 10/2001 prin contracte de vânzare-cumpărare să fie acordate

măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința civilă nr. 1281 din 8 octombrie 2007 Tribunalul Prahova a

admis în parte plângerea formulată, a anulat hotărârea nr. 4612/2006 emisă de

Comisia Județeană Prahova pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată

asupra terenurilor agricole și forestiere și a

respins cererea de retrocedare în natură a

imobilului situat în

Ploiești, corp A și corp D cu terenul aferent de 914,09 mp, cotă indiviză din

1257,95 mp și prin măsuri reparatorii pentru

corpul

C al aceluiași imobil, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că deși notificarea a

fost formulată de contestatori în baza prevederilor Legii nr. 247/2005 care

modifică dispozițiile Legii nr. 10/2001, în mod greșit solicitarea acestora de

restituire a imobilului în litigiu a fost soluționată de comisiile de aplicare

a Legilor Fondului funciar cu toate că cererea depusă nu intra în domeniul de

reglementare a acestor din urmă acte normative.

Ținând cont că temeiul legal al acțiunii reclamanților îl reprezintă

Legea nr. 247/2005 pct. 9 art. 5 de modificare a Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 în baza art. 8 și art. 53- 59 din Legea nr. 18/1991 instanța a

anulat hotărârea nr. 4612/2006 ca fiind emisă de un organ lipsit de

„competență,,.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că dispozițiile legale din cuprinsul

Legii nr. 247/2005 de modificare a Legii nr. 10/2001, în baza cărora

contestatorii au formulat o

nouă cerere de

restituire a imobilului mai sus menționat nu sunt de natură să creeze în

favoarea acestora drepturi noi, care să-i

îndreptățească la formularea unei noi cereri în

baza Legii nr. 10/2001

astfel cum a fost modificată.

Î

n consecință prima instanță a statuat că

solicitarea formulată de contestatori nu

face obiectul Legii nr. 247/2005 și, în baza art. 26 din Legea nr.

10/2001, a respins cererea de retrocedare în natură a imobilului în litigiu, ca

neîntemeiată.

Apelul declarat de contestatorii N.N. și M.(N.)A., împotriva sentinței

pronunțate de prima instanță a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 53 din

18 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Pentru a se pronunța în acest sens instanța de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

- în temeiul Legii nr. 112/1995 prin Hotărârea nr. 28 din 17 mai 2000,

contestatorilor li s-a constatat dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii

pentru clădirea de locuit(subsol, parter) notată pe schița de plan "corp

A" și terenul aferent acesteia în suprafață de 369,85 mp indiviz din

suprafața totală de 1110 mp;

- prin aceeași hotărâre s-a menționat că nu fac obiectul măsurilor

reparatorii

corpul de clădire (subsol,

parter) notat pe schița de plan corp B care din construcție și

la

preluare a fost spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință, corpul de

clădire(parter, ghețărie) notat pe schița de plan "corp C" și corpul

de clădire (parter fost garaj transformat în locuințe) notat pe schița de plan

"corp D", precum și terenul aferent acestora în suprafață de 740,15 mp,

întrucât s-a apreciat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra

lor.

- prin sentința civilă nr. 10224 din 29 septembrie 2000, pronunțată de

Judecătoria

Ploiești(sentință rămasă

definitivă și irevocabilă) s-a modificat în parte hotărârea mai

sus

menționată, constatându-se dreptul contestatorilor de a beneficia de măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995 și pentru corpul B parțial -

camerele 2, 3 și mansardă - și corpul C identificate prin raportul de expertiză

constructor pentru terenul în suprafață de 290,30 mp aferent acestor

construcții și pentru terenul în suprafață de 348,65 mp aferent corpului D,

precizându-se expres totodată care este cuantumul acestora.

- după apariția Legii nr. 10/2001, ca urmare a notificării nr. 312 din 9

august 2001, prin dispoziția 5772 din 15 iulie 2003, s-a dispus restituirea în

natură către contestatorii din prezenta cauză a unei părți din imobilul situat

în Ploiești, compus din construcție - corp B, ce cuprinde încăperile notate cu

simbolurile 1, 2, 3 și 4 ( cu

suprafața

utilă 82,48 mp), mansardă - corp B( cu suprafața utilă 10,98 mp), pivniță

- corp B ( cu suprafața utilă 62,80 mp) și terenul aferent de 247,94 mp

cotă indiviză din totalul de 1257,95 mp, dispoziție prin care s-a statuat că nu

fac obiectul restituirii spațiile cu destinația de locuință de la corpul A, cu

suprafața construită de 142,44 mp, spațiile de la corpul C, cu suprafața

construită de 98,00 mp și spațiile de la corpul D, cu suprafața construită de

154,55 mp, precum și terenul în suprafață de 1010,55 mp, cotă indiviză din

totalul de 1.257,95 mp, întrucât sunt în proprietatea Consiliului Local

Ploiești, și care nu a fost atacată în instanță de către contestatori, în

ipoteza în care s-ar fi considerat nemulțumiți de modul de soluționare a

cererii lor, situație în care decizia a rămas definitivă, producându-și astfel

efectele juridice.

-

contestatorii au solicitat, după apariția Legii nr. 247/2005, în temeiul

unei cereri înregistrate sub nr. 451B din 29 noiembrie 2005 la Primăria Ploiești,

restituirea în natură a spațiilor cu destinația de locuință, precum și terenul aferent

în suprafață de 1010,01 mp - cotă indiviză din totalul de 1257,95 mp, situate

în orașul Ploiești, respectiv corpurile A, cu suprafața construită de 142,44 mp,

corp C, cu suprafața construită de 98,00 mp și corp D, cu suprafața construită

de 154,55 mp, iar în subsidiar stabilirea de despăgubiri;

- prin plângerea

împotriva hotărârii nr. 4612 din 27 iulie 2006 (emisă ca răspuns la notificarea

lor mai sus menționată), contestatorii au învederat că temeiul de drept al

solicitării lor îl constituie art.

I

- Modificări la Legea nr. 10/2001, pct. 3

privind modificarea art. 2, alin. (1) lit. a) și pct. 10 privind modificarea

art. 6. alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

În consecință

instanța de apel a statuat că, în ceea ce privește fondul speței dedus

judecății, în mod corect, Tribunalul Prahova prin sentința pronunțată a respins

ca neîntemeiată cererea formulată de contestatori de retrocedare în natură a

imobilului în litigiu întrucât procedând la o analiză a dispozițiilor din

cuprinsul

Legii nr. 247/2005 pe care

aceștia și-au întemeiat acțiunea, a considerat că ele nu sunt de

natură

să creeze în favoarea lor drepturi noi care să îi îndreptățească la formularea

unei noi cereri în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005. Pe de altă parte s-a mai reținut că soluția respingerii

solicitării contestatorilor se impune și ținând seama de împrejurarea că Legea nr.

247/2005, deși a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001,

acestea nu se refereau la art. 21 din Legea nr. 10/2001, care prevedea

obligația adresării notificării până la data de 14 februarie 2002.

Împotriva deciziei

civile nr. 53 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești în termen legal

au declarat și motivat recurs, reclamanții N.N. și M.A.

Prin motivele de

recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., critica

de nelegalitate vizează aplicarea greșită a dispozițiilor reparatorii ale Legii

nr. 247/2005, raportate la situația din speța de față, făcându-se un scurt

istoric, susținându-se în esență că prin ultima notificare recurenții au tins

la aplicarea principiului

restitutio in integrum

fapt ce nu era posibil

în forma anterioară a Legii 10/2001.

O altă critică

vizează faptul că în mod greșit instanța de apel a soluționat cauza pe excepție

și nu pe fond, în sensul că prin soluția dată a apreciat că notificarea în

discuție vizează alte corpuri de clădire aparținând aceleiași unități locative

unice la momentul naționalizării, ceea ce tinde la înfrângerea termenului de

decădere stabilit de Legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificărilor. În

realitate, susțin recurenții, notificarea formulată vizează corpuri separate de

clădire care nu au făcut obiectul primei notificări și care nu puteau fi

retrocedate în sensul Legii nr. 10/2001.

De asemeni s-a mai

susținut că s-ar impune reanalizarea întregului material probator și a

raționamentelor juridice adoptate de instanța de apel.

Analizând decizia

recurată, în limita criticilor formulate, prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin dispoziția 5772

din 15 iulie 2003 emisă de Primăria municipiului Ploiești, (fila 29 dosar

Judecătoria Ploiești) ca urmare a notificării nr. 312 din 9 august 2001,

formulată în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură către

contestatorii din prezenta cauză a unei părți din imobilul situat în Ploiești, compus

din construcție clădire - corp B, ce cuprinde încăperile notate cu simbolurile

1, 2, 3 și 4 ( cu suprafața utilă 82,48 mp) , mansardă - corp B ( cu suprafața

utilă 10,98 mp), pivniță - corp B ( cu suprafața utilă 62,80 mp) și terenul

aferent în suprafață de 247,94 mp cotă indiviză din totalul de 1257,95 mp. Prin

aceeași dispoziție s-a stabilit că nu fac obiectul restituirii spațiile cu

destinația de locuință de la corpul A, cu suprafața construită de 142,44 mp,

spațiile de la corpul C, cu suprafața construită de 98,00 mp și spațiile de la

corpul D, cu suprafața construită de 154,55 mp, precum și terenul în suprafață

de 1010,55 mp, cotă indiviză din totalul de 1.257,95 mp, întrucât sunt în

proprietatea Consiliului Local Ploiești.

Nefiind contestată,

dispoziția de mai sus, a rămas definitivă, producându-și efectele juridice.

Așadar, este de

observat faptul că recurenții reclamanți au avut la îndemână posibilitatea de a

ataca dispoziția 5772 din 15 iulie 2003 emisă de Primăria municipiului

Ploiești, cu privire la corpurile de clădire în litigiu, respectiv A, C și D în

cazul în care ar fi fost nemulțumiți.

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 451 B din 29 noiembrie 2005 la Primăria Municipiului

Ploiești, formulată în baza Legii nr. 247/2005, contestatorii de față au

solicitat restituirea în natură a spațiilor cu destinație de locuință corp A, C

și D, situate în Ploiești, jud. Prahova, iar prin Hotărârea nr. 4612/2006 a

Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii fondului funciar, cererea lor a

fost respinsă.

Dispozițiile legale

din cuprinsul Legii nr. 247/2005 de modificare a legii 10/2001, în baza cărora

contestatorii au formulat nouă cerere de restituire a

imobilului mai sus menționat nu sunt de natură să creeze în favoarea

acestora drepturi

noi, care să-i îndreptățească la formularea unei noi

cereri în baza Legii nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată.

Mai mult, Legea nr. 247/2005,

deși a adus o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, acestea nu

se refereau la art. 21 din Legea nr. 10/2001, care prevedea obligația adresării

notificării până la data de 14 februarie 2002, context în care notificarea

formulată de contestatori la data de 29 noiembrie 2005 este tardivă.

Pentru toate cele de

mai sus criticile cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor reparatorii

ale Legii nr. 247/2005, raportate la situația din speța de față, nu pot fi

primite.

Prin urmare, față de

considerentele expuse, apreciind că în cauză s-a făcut o corectă interpretare

și aplicare a dispozițiilor legale incidente, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții N.N. și

M.A. împotriva deciziei

nr. 53 din 18 februarie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.