Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1097/2010

HOTĂRÂRE
17.03.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1097/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 25 septembrie 2009, conform sigiliului poștal, aplicat pe plicul de înaintare, înregistrată la data de 28 septembrie 2009, sub nr. 7613, contestatorii D.E.J. și D.M. au solicitat, în contradictoriu cu intimații M.M., C.C., SC A.I. SRL Săbăoani și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Neamț, anularea deciziei nr. 2839, pronunțată la data de 14 octombrie 2008 de Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4822/32/2005. Intimatele M.M., C.C.și SC P.A. SRL (fostă SC A.I. SRL) au invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția tardivității formulării contestației în anulare, promovată împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este susceptibilă de executare, peste termenul prevăzut de art. 319 alin. (2), teza a II-a C. proc.

civ., având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a actului adițional la statutul societății comerciale SC A.I. SRL, iar contestatorii au luat cunoștință de decizia Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2839 din 14 octombrie 2008 la data de 24 iunie 2009. Potrivit art. 319 alin. (2), teza ultimă C. proc. civ., împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită – cazul în speță - contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Cum contestatorii au luat cunoștință de conținutul deciziei contestate la data de 26 iunie 2009, astfel cum rezultă din rezoluția dată cererii pe care au depus-o în dosarul Tribunalului Neamț la data de 24 iunie 2009, se constată că formularea contestației în anulare la data de 25 septembrie 2009 s-a făcut cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de precitatul text legal. Așa fiind, Înalta Curte va admite excepția tardivității formulării contestației în anulare dedusă prezentei judecăți, cu consecința respingerii acestei cereri ca tardiv formulată, întrucât termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ. este un termen imperativ a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii contestatoarei din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 103 alin. (1) teza I C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge contestația în anularea deciziei Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2839 din 14 octombrie 2008, formulată de contestatorii D.E.J. și D.M., ca tardiv formulată. Obligă contestatorii să plătească intimaților C.C., M.M. și SC A.I. SRL, actualmente SC P.A. SRL Săbăoani suma de 5.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1485/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 decembrie 2009 contestatoarele SC R.P.I. SRL Tg. Mureș și SC S.P. SRL Tg. Mureș au formulat contestație în anulare împotriva De
ÎCCJ 2010-04-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1490/2010
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 ianuarie 2010 SC D.F. SRL Brăila a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2179 din 29 septembrie 2009 a Înaltei
ÎCCJ 2008-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1392/2009
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Cu cererea înregistrată la 12 decembrie 2008 la această instanță, SC R.I. SRL, recurentă în cauza ce a format obiectul dosarului n
ÎCCJ 2009-11-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3057/2009
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare formulată la 26 iunie 2009 SC M. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunțată de Înalt
ÎCCJ 2009-11-12
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2878/2009
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 decembrie 2008, contestatoarea V.E. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 3653 din 3 decembrie 2008 a Înalte
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă