ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 883/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 17 martie 2008 SC U. SA a formulat în contradictoriu cu A.V.A.S. contestație la executare prin care solicită anularea executării silite declanșate în baza titlului executoriu comunicat cu adresa somație din 5 martie 2008 reprezentat de un contract de gaj intervenit la data de 7 mai 1996 între SC M. SRL Marpod și B.A. SA, sucursala Sibiu. Contestatoarea a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune de a cere executarea silită iar pe fondul contestației se menționează că A.V.A.S. a preluat o creanță garantată printr-un un gaj condiționat. Se mai precizează că SC M. SRL nu a livrat societății SC U. SA nicio cantitate de cartofi sămânță din cantitatea totală de 400 de tone cartofi sămânță și în aceste condiții nu poate cesionarul cel dintâi „banca” sau ultimul A.V.A.S.

să pretindă îndeplinirea obligației corelative. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința nr. 65 din 21mai 2009 a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată de contestatoare și a respins contestația la executare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că sub aspectul excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, aceasta nu operează întrucât creanța în valoare de 89.963,5 lei reprezintă soldul creanței preluate de A.V.A.S. în calitate de cesionar de la B.A. SA, în calitate de cedent, prin contractul de cesiune de creanță din 15 decembrie 1999 privind-o pe debitoarea SC M. SRL Sibiu. Titlul executoriu constatator al creanței A.V.A.S.

este contractul de cesiune de creanțe aduse în gaj, încheiat la data de 7 mai 1996 pentru garantarea creditului acordat de SC M. SRL de B.A. SA și înregistrat la SC U. SA Sibiu din 7 mai 1996. La data de 15 mai 2000 față de debitoarea SC M. SRL s-a deschis procedura falimentului în dosarul nr. 5671/1999 al Tribunalului Sibiu, iar potrivit art. 35 și art. 36 din Legea nr. 64/1995, republicată, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanței asupra debitorului sau bunurile sale.

Ca urmare a intervenit suspendarea prescripției dreptului de a cere executarea silită prin intrarea debitorului principal SC M. SRL în procedura falimentului începând cu data de 15 mai 2000. Astfel în cauză, prescripția dreptului de a cere executarea silită începe să curgă în felul următor: - la data de 20 noiembrie 1994 când s-a născut obligația debitorului principal de a rambursa împrumutul potrivit primului contract de credit din 25 martie 1994, la care s-a încheiat convenția de reeșalonare a datoriilor din 26 august 1996; - la data de 25 noiembrie 1996, când s-a născut obligația debitorului principal de a rambursa împrumutul, potrivit celui de al doilea contract de credit din 7 mai 1996 cu actul adițional din data de 7 mai 1996. In aceste condiții, la data preluării, creanța nu era prescrisă, termenul de prescripție fiind întrerupt devenind astfel aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998 privind valorifici unor active ale statului. La data de 21 noiembrie 2000, procedura falimentului SC M. SRL a fost închisă, ca urmare prescripția începe să curgă după 30 de zile de la închiderea procedurii. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 4052 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. civ. după reluare, cursul prescripției fiind întrerupt prin actele de executare făcute în cauză și depuse la dosarul cauzei printre care adresa din 21 decembrie 2001,prin care A.V.A.S. a comunicat debitoarei SC M. SRL titlurile executorii cu confirmare de primire la 9 ianuarie 2002; adresa din 21 decembrie 2001 prin care A.V.A.S. a comunicat cauționarului M.G. titlurile de primire în data de 9 ianuarie 2002, precum și ordinul din 4 aprilie 2005 prin care a instituită poprirea asupra conturilor SC M. SRL.

Între SC M. SRL și SC U. SA a existat contractul de vânzare - cumpărare din 18 aprilie 1996, conform căruia SC M. SRL avea de primit de la SC U. SA suma de 275.000.000 rol. Cu această sumă SC M. SRL a garantat creditul acordat de B.A. SA prin contractul de cesiune de creanțe aduse în gaj încheiat la 7 mai 1996. În situația în care contractul de vânzare - cumpărare încheiat între cele două părți ar fi fost desființat pentru neexecutare obligația de a dovadă în acest sens îi revenea SC U. SA, întrucât potrivit art. 1169 C. civ., cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. La dosarul cauzei nu există dovada făcută de către contestatoare că executarea contractului de vânzare - cumpărare nu a avut loc, iar simpla afirmație a SC U. SA că SC M. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile de livrare a mărfii nu o îndreptățesc la formularea prezentei contestații la executare.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs SC U. SA în termen și legal timbrat criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 299, art. 3021 și art. 3041 C. proc. civ. Astfel se susține că s-a rezolvat greșit problema prescripției extinctivă, motivând că la data de 25 noiembrie 1996 a devenit exigibilă obligația SC M. SRL Marpod Sibiu de a restitui capitalul împrumutat conform contractului de credit din 7 mai 1996 al cărui accesoriu este contractul de cesiune creanțe adus în gaj din 7 mai 1996 opozabil SC U. SA, instanța de fond ar fi trebuit să observe că la data de 25 noiembrie 1999 s-a împlinit termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 în ceea ce privește obligația garantată.

Or, la data când s-a încheiat contractul de cesiune creanță din 15 decembrie 1999 între A.V.A.S. (cesionară) și B.A. SA (cedentă) creanța garantată de recurent era prescrisă astfel încât în speță nu operează termenul de 7 ani consacrat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998. Actele de executare enumerate de Curte ca având valoare întreruptivă de prescripție în sensul art. 4052 alin. (1) sunt în fapt limitate sub aspectul opozabilității la SC M. SRL și la fidejusorul M.G. (administrator SC M. SRL) neavând vreo însemnătate practică împotriva SC U. SA. Recursul este fondat. Potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului „Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formulă executorie, este de 7 ani.

Acest termen nu se aplică creanțelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris”. Din economia textului precitat cât și practica judiciară a acestei instanțe, Înalta Curte apreciază că termenul de 7 ani începe să curgă de la data când titlu executor a devenit scadent respectiv la data de 25 noiembrie 1996 cu condiția ca la data când se cere executarea silită să nu fi fost prescrisă. În adevăr stabilind faptul că la 25 noiembrie 1996 a devenit exigibilă obligația SC M. SRL Marpod Sibiu de a restitui capitalul împrumutat conform contractului de credit din 7 mai 1996 al cărui accesoriu este contractul de cesiune creanțe aduse în gaj din 7 mai 1996 opozabil SC U. SA, instanța de fond ar fi trebuit să observe că la 25 noiembrie 1999 s-a împlinit termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958,în ceea ce privește obligația garantată.

Or, la data de 15 decembrie 1999 s-a încheiat contractul de cesiune de creanță între A.V.A.S. (cesionară) și B.A. SA (cedentă) creanța garantată de SC U. SA era prescrisă astfel încât nu opera în speță termenul special de 7 ani consacrat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998. În aceste condiții motivarea instanței de fond că la data de 15 mai 2000 față de debitoarea SC M. SRL ar fi intrat în procedura falimentului nu are relevanță, neputând interveni suspendarea prescripției când deja termenul de prescripție era împlinit. Din această perspectivă, recursul este fondat, sentința atacată urmând a fi modificată în sensul că va fi admisă contestația la executare dreptul la executare al intimatei fiind prescris, situație în care se impune și anularea tuturor formelor de executare întocmite în mod nelegal.

Constatând caracterul fondat al criticii de nelegalitate întemeiată pe greșita interpretare a legii, Înalta Curte apreciază că celelalte critici nu se mai justifică a fi supuse analizei având în vedere soluția adoptată. Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea SC U. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 65 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică sentința recurată în sensul că admite contestația la executare formulată de SC U. SA București. Anulează formele de executare constatând că dreptul la executare este prescris. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4 martie 2010.