ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2005/2010

HOTĂRÂRE
20.05.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2005/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului, reține:

Prin sentința penală nr. 84/ F din 13 mai 2010

Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a dispus punerea în

executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul din Karlsruhe la

data de 23 aprilie 2010 în Dosarul nr. 100 Js 10336/10 pe numele persoanei

solicitate S.A. Totodată s-a dispus arestarea provizorie a persoanei

solicitate pe o perioadă de 29 zile cu începere de la 13 mai 2010 și

până la 10 iunie 2010 și predarea acestuia către

autoritățile germane.

S-a reținut că prin

mandatul de arestare emis de către autoritățile germane persoana

solicitată S.A. este învinuit de faptul că în dimineața zilei de

12 octombrie 1992 cu încă cel puțin un coautor, în locuința

victimei J.E., în vârstă de 31 de ani, l-ar fi lovit cu mai multe sticle

de bere până a căzut la pământ, a anihilat și legat victima

de mâini și picioare după care a ucis-o cu împunsături de

cuțit în dreapta gâtului și a pieptului.

Potrivit legislației germane

fapte se încadrează în infracțiunea de „omucidere în complicitate”

fiind sancționată cu detențiunea pe viață.

În dreptul penal românesc, fapta se

încadrează în infracțiunea de „omor deosebit de grav” prev. de art. 174

cu referire la art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. sancționată cu

detențiune pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și

interzicerea unor drepturi.

În termen legal persoana

solicitată a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând

sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie

întrucât nu s-ar fi observat că a intervenit prescripția

răspunderii penale iar autoritățile germane nu ar fi indicat

nici o probă în acuzarea sa.

Examinând criticile în raport cu

actele și lucrările cauzei, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, conform disp. art. 385

6

alin. (3)

considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Instanța de fond a verificat

mandatul european de arestare emis de către autoritățile germane

prin prisma condițiilor de formă cerute de art. 79 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 302/2004.

Deși persoana solicitată

nu și-a dat consimțământul la predare, art. 85 alin. (1) pct. 14

din Legea nr. 302/2004 permite predarea acestuia întrucât este învinuită

de o infracțiune care dă dreptul la predare, fiind astfel îndeplinite

și condițiile de fond.

Just a mai constatat instanța

de fond că nu este incident nici unul din motivele obligatorii de refuz a

executării mandatului european de arestare, prev. de art. 88 lit. a) - c)

din Legea nr. 302/2004 și chiar dacă subzistă motivul

opțional de refuz prev. de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004,

în sensul că potrivit legislației românești a intervenit

prescripția răspunderii penale, a optat pentru executarea mandatului.

Și Înalta Curte constată

că în raport cu gravitatea deosebită a faptei de care este

acuzată persoana solicitată, că în dreptul german

răspunderea penală pentru fapta respectivă nu se prescrie,

corect a procedat instanța de fond, când în raport cu dispozițiile art.

94 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 a optat pentru predarea acesteia, o

asemenea orientare fiind în interesul îndeplinirii justiției și în

spiritul bunei cooperări judiciare internaționale.

Critica privind de către

instanța germană către instanța românească în

dovedirea infracțiunii excede prevederilor Legii nr. 302/2004.

Față de cele precizate, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins

ca nefondat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.A. împotriva

sentinței penale nr. 84/ F din 13 mai 2010 Curții de Apel

Galați, secția penală.

Obligă

recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-05-20
1,00
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2005/2010
Deliberând asupra recursului, reține: Prin Sentința penală nr. 84/F din 13 mai 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul din Karlsruhe la data de 23 aprili
ÎCCJ 2012-09-12
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2782/2012
raport de periculozitatea deosebită a inculpatului, constituind un real pericol pentru semenii săi, față de cruzimea de care a dat dovadă cu ocazia omorului comis împotriva victimei P.I.L. se impune a-i fi aplicată pedeapsa detențiunii pe v
ÎCCJ 2011-07-27
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2766/2011
zând rezultatul faptei sale, pe care, chiar dacă nu la urmărit, l-a acceptat sub aspectul posibilității de a se produce. Infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. și pentru care se solicită de către inculpat schimba
ÎCCJ 2010-02-17
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2010
o oarecare măsură, atitudinea inculpatului care a plecat după ce a constatat că victima și-a revenit. Din acest motiv, este plauzibilă susținerea inculpatului că nu și-a imaginat că starea victimei se va agrava în așa măsură și, în mod cert
ÎCCJ 2011-04-06
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1386/2011
țile civile. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3300 lei cheltuieli judiciare față de stat, sumă în care se include și onorariul avocat oficiu de 100 lei, avansat de Ministerul Justiției. Pentru a pronunț
Sursă