ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 253

din 1 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală,

a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

și a recunoscut efectele sentinței penale nr. 697 din 18 aprilie 2005

a Tribunalului din Padova, nr. 123 din 8 mai 2006 a Tribunalului Mantova

și nr. 93 din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Ordinar din Veneția.

A dispus transferarea persoanei

condamnate D.C. într-un penitenciar din România în vederea executării

pedepsei de 11 ani închisoare, deducând prevenția începând cu data de 9

noiembrie 2004 la zi.

S-a apreciat că sunt întrunite

cerințele legale impuse de prevederile art. 145 din Legea nr. 302/2004

pentru recunoașterea hotărârilor penale străine și

transferarea condamnatului în România.

În termen legal au exercitat calea

ordinară a recursului atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București cât și persoana transferabilă.

Astfel, parchetul consideră că

soluția instanței de fond este nelegală întrucât s-a omis

să se pronunțe cu privire la actul procedural al Procuraturii

Generale din Brescia prin care pedepsele din cele 3 sentințe penale au

fost contopite la data de 7 decembrie 2007, pedeapsa rezultantă de 14 ani

închisoare și 2000 Euro fiind scăzută cu 3 ani închisoare

și 2000 Euro ca efect a aplicării Legii de grațiere nr. 241/2006

din Italia, rămânând un rest de pedeapsă de executat de 11 ani

închisoare.

Se mai susține că instanța

de fond a omis să se pronunțe cu privire la pedepsele accesorii

aplicate de către autoritățile judiciare italiene constând în

interdicția de a deține funcții publice.

Persoana transferabilă deși a

declarat recurs nu și l-a motivat.

Examinând criticile în raport cu actele

și lucrările cauzei, hotărârea atacată cât și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept - conform dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că sunt fondate numai cele ale

parchetului.

Astfel, deși instanța de fond a

constatat incidența dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004

modificată prin Legea nr. 222/2008 era obligată să respecte

felul și durata pedepsei aplicate de către instanța de

condamnare.

Într-adevăr, în dispozitivul

hotărârii, instanța națională era obligată ca pe

lângă recunoașterea celor 3 sentințe penale să constate

și grațierea aplicată prin actul de clemență a

statului italian la pedeapsa rezultantă.

Și mai mult, prin hotărârile

respective, s-a interzis persoanei transferabile deținerea pe viață

a vreunei funcții publice, care nici nu a fost menționată în

hotărârea instanței de fond.

Prin urmare, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul parchetului va fi admis, iar în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul persoanei

transferabile va fi respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli

judiciare statului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr.

253 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală,

privind pe persoana transferabilă D.C.

Casează

sentința penală atacată și rejudecând:

Admite

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște efectele sentințelor penale nr.

697/05 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Padova, nr. 123/06 din 8 mai 2006 a

Tribunalului Mantova și nr. 93/06 din 29 septembrie 2006 a Tribunalului

Ordinar din Veneția.

Constată că pedepsele aplicate prin

sentințele menționate, au fost contopite la 7 decembrie 2007 prin

actul procedural al Procuraturii din Brescia, prin care s-a stabilit ca numitul

D.C. să execute 14 ani închisoare.

Constată că în baza Legii de grațiere

nr. 241/2006 s-au scăzut 3 ani închisoare și a fost a fost

grațiată amenda de 2000 Euro, rămânând de executat 11 ani de

închisoare și interzicerea, pe viață, a deținerii de

funcții publice.

Dispune transferarea persoanei condamnate D.C.

într-un penitenciar din România în vederea continuării executării

pedepsei de 11 ani închisoare.

Deduce perioada executată din pedeapsă,

începând cu 9 noiembrie 2004 la zi.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

transferabilă D.C. împotriva aceleiași sentințe penale.

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului rămân în

sarcina statului.

Obligă

recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 600 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care în suma de 320 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

februarie 2010.