ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 740/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 1 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut efectele sentinței penale nr. 697 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului din Padova, nr. 123 din 8 mai 2006 a Tribunalului Mantova și nr. 93 din 19 septembrie 2006 a Tribunalului Ordinar din Veneția. A dispus transferarea persoanei condamnate D.C. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 11 ani închisoare, deducând prevenția începând cu data de 9 noiembrie 2004 la zi. S-a apreciat că sunt întrunite cerințele legale impuse de prevederile art. 145 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea hotărârilor penale străine și transferarea condamnatului în România.

În termen legal au exercitat calea ordinară a recursului atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și persoana transferabilă. Astfel, parchetul consideră că soluția instanței de fond este nelegală întrucât s-a omis să se pronunțe cu privire la actul procedural al Procuraturii Generale din Brescia prin care pedepsele din cele 3 sentințe penale au fost contopite la data de 7 decembrie 2007, pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare și 2000 Euro fiind scăzută cu 3 ani închisoare și 2000 Euro ca efect a aplicării Legii de grațiere nr. 241/2006 din Italia, rămânând un rest de pedeapsă de executat de 11 ani închisoare. Se mai susține că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la pedepsele accesorii aplicate de către autoritățile judiciare italiene constând în interdicția de a deține funcții publice.

Persoana transferabilă deși a declarat recurs nu și l-a motivat. Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, hotărârea atacată cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept - conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt fondate numai cele ale parchetului. Astfel, deși instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 era obligată să respecte felul și durata pedepsei aplicate de către instanța de condamnare. Într-adevăr, în dispozitivul hotărârii, instanța națională era obligată ca pe lângă recunoașterea celor 3 sentințe penale să constate și grațierea aplicată prin actul de clemență a statului italian la pedeapsa rezultantă.

Și mai mult, prin hotărârile respective, s-a interzis persoanei transferabile deținerea pe viață a vreunei funcții publice, care nici nu a fost menționată în hotărârea instanței de fond. Prin urmare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul parchetului va fi admis, iar în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul persoanei transferabile va fi respins ca nefondat, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare statului, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 253 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe persoana transferabilă D.C. Casează sentința penală atacată și rejudecând: Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Recunoaște efectele sentințelor penale nr. 697/05 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Padova, nr. 123/06 din 8 mai 2006 a Tribunalului Mantova și nr. 93/06 din 29 septembrie 2006 a Tribunalului Ordinar din Veneția. Constată că pedepsele aplicate prin sentințele menționate, au fost contopite la 7 decembrie 2007 prin actul procedural al Procuraturii din Brescia, prin care s-a stabilit ca numitul D.C.

să execute 14 ani închisoare. Constată că în baza Legii de grațiere nr. 241/2006 s-au scăzut 3 ani închisoare și a fost a fost grațiată amenda de 2000 Euro, rămânând de executat 11 ani de închisoare și interzicerea, pe viață, a deținerii de funcții publice. Dispune transferarea persoanei condamnate D.C. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani închisoare. Deduce perioada executată din pedeapsă, începând cu 9 noiembrie 2004 la zi. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă D.C. împotriva aceleiași sentințe penale. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului parchetului rămân în sarcina statului. Obligă recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care în suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2010.