ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 632/2010

Asupra

contestației în anulare de față

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

penală nr. 3376 din 21 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosar nr. 1500/2/2009, a fost respins, ca nefondat,

recursul declarat de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva sentinței penale

nr. 145 din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Împotriva

acestei decizii, contestatoarea a formulat

contestație

în anulare, înregistrată pe rolul instanței la 11 decembrie

2009,

nemotivată în scris.

Potrivit

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație, fără a

dispune

citarea părților, în ședința publică din 18 februarie 2010.

Contestația

în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că,

în cauză, nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen.

, care să impună

admiterea în principiu a

contestației formulate.

Conform

textului de lege mai sus-menționat, prima condiție pe care trebuie să o

constate instanța ca îndeplinită, este aceea a formulării cererii de

contestație în termenul prevăzut de lege.

În

cauză, așa cum rezultă din lecturarea dosarului, cererea

formulată de contestatoare a fost introdusă la

data de 11 decembrie

2009 (viza registraturii),

iar hotărârea contestată a fost pronunțată la

data de 21 octombrie 2009,

astfel că exercitarea căii de atac a avut loc după expirarea termenului

prevăzut de art. 388 C. proc. pen.

În ce privește a doua condiție prevăzută de lege

se constată

că nici aceasta nu este îndeplinită, întrucât contestatoarea

nu a invocat expres în cerere motivul pe care se sprijină contestația

Pe de

altă parte, hotărârea atacată de contestatoare, deși este definitivă, așa cum

prevede textul art. 386 C. proc. pen., nu este dintre cele împotriva cărora se

poate exercita această cale de atac extraordinară.

Potrivit

art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în cazurile

prevăzute

expres de legiuitor la lit. a)-e) din același text.

Din

economia textului de lege sus-menționat, rezultă că această cale de atac

trebuie să aibă ca obiect o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei,

iar nu o hotărâre pronunțată de o instanță de recurs într-o contestație la

executare formulată de petentă.

Așa

fiind, contestația în anulare este inadmisibilă, întrucât hotărârea atacată nu

este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac și nu

sunt îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.

Pentru

aceste considerente, urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă, contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL, cu

obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată

de

contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva deciziei

penale nr. 3376 din 21 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosar nr. 1500/2/2009.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie

2010.