ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1918/2010

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 26 din 1 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de petenta SC I.C.T.I. SA în contradictoriu cu intimatul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței comerciale nr. 1.082 din 10 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 39948/3/2009, până la soluționarea cererii de suspendare a executării aceleiași hotărâri formulate în cadrul apelului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că, în speță, sunt îndeplinite condițiile art. 581 și urm. C. proc.

civ. raportate la art. 280 alin. (5) C. proc. civ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, intimatul, criticând sentința atacată pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât hotărârea pronunțată de tribunal a fost deja executată, astfel încât, cererea de suspendare provizorie era lipsită de obiect la data pronunțării ordonanței președințiale de către instanța de apel. În plus, a arătat recurenta-intimată, în speță nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 581 și urm. C. proc. civ. La termenul de astăzi intimata-pârâtă a depus o cerere de renunțare la însuși dreptul dedus judecății în dosarul nr. 1573/2/2010 având ca obiect suspendarea provizorie a executării unei hotărâri judecătorești, conform art. 247 C. proc.

civ., cerere semnată de președintele consiliului de administrație și directorul general al intimatei N.R. Față de cererea de renunțare la însuși dreptul pretins, formulată în temeiul art. 247 C. proc. civ. de către intimata-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 247 alin. (2) C. proc. civ., renunțarea la dreptul subiectiv dedus judecății se poate face fie în fața primei instanțe, fie în fața instanței de apel. Totodată, având în vedere dispozițiile art. 316 C. proc. civ. conform cărora dispozițiile de procedură privind judecata apelului se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice acestora, se reține posibilitatea formulării unei cereri de renunțare la drept direct în etapa recursului.

O atare interpretare este impusă de chiar regimul juridic al renunțării la drept care determină imposibilitatea reclamantei de a formula o nouă cerere de chemare în judecată pentru valorificarea aceluiași drept subiectiv la care s-a renunțat, astfel încât nu mai este necesar acordul părții adverse pentru ca instanța de judecată să poată lua act de renunțare la drept. În alți termeni, renunțarea la drept reglementată de art. 247 C. proc. civ. produce efecte definitive în ceea ce privește posibilitatea de valorificare prin intermediul instanței de judecată a acestui drept înlăturând posibilitatea oricărui litigiu între părțile implicate, având același obiect și, prin urmare, dat fiind că în procesul civil primează principiul disponibilității, însăși instanța de recurs, în temeiul art. 316 raportat la art. 247 este chemată să dea eficiență acestui principiu fundamental.

De altfel, posibilitatea instanței de recurs de a lua act de renunțarea la drept formulată de reclamant în temeiul art. 247 C. proc. civ. este impusă și de rațiuni procedurale, o eventuală casare pentru ca instanța de apel să ia act de renunțare, într-o interpretare exegetică a art. 247 alin. (2) C. proc. civ., fiind în dezacord cu voința părții - reclamante de a stinge procesul și cu principiul simplificării și eficientizării actului de justiție în ideea de asigurare a celerității în procesul civil. Faptul că, în speță, renunțarea la drept a fost făcută de către intimat, iar nu de către recurentă, este firească dat fiind că titular al acestei cereri poate fi exclusiv partea care a supus judecății un atare drept - prin formularea unei cereri de chemare în judecată sau a unei cereri reconvenționale - și având în vedere cadrul procesual stabilit la data investirii instanței de judecată, când intimata a dobândit calitatea de petentă - reclamantă.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art. 247 alin. (2) C. proc. civ. raportate la art. 316 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va anula sentința comercială nr. 26 din 1 martie 2010 și va lua act de renunțarea reclamantei la dreptul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Anulează sentința comercială nr. 26 din 01 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V- a comercială, și ia act de renunțarea reclamantei la dreptul dedus judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010. Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul: Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței comerciale nr. 26 din 01 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V- a comercială, ca rămas fără interes. Opinie Separată Contrar opiniei majoritare, apreciez că soluția legală în cauza de față este de respingere a recursului ca rămas fără interes.

Instanța de recurs a fost sesizată cu un recurs declarat împotriva unei sentințe a curții de apel prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executării sentinței apelate până la soluționarea cererii de suspendare a aceleași sentințe în cadrul apelului. Pentru termenul din 25 mai 2010 intimata-pârâtă a declarat că a renunțat la judecarea apelului împotriva sentinței a cărei executare o solicita să se suspende, instanța de apel luând act de renunțare în condițiile art. 246 C. proc. civ. atât la apelul declarat cât și la cererea de suspendare a executării sentinței apelate formulată în cadrul apelului. Totodată, la dosar intimata-pârâtă a depus și o declarație scrisă de renunțare la însuși dreptul dedus judecății conform art. 247 C. proc.

civ. Față de împrejurarea că intimata-pârâtă a renunțat la apelul declarat împotriva sentinței instanței de fond cât și la cererea de suspendare a executării acesteia pe care a formulat-o în cadrul apelului, renunțare de care instanța de apel a luat act conform art. 246 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței prin care s-a admis cererea de suspendare provizorie a executării sentinței apelate a rămas fără interes urmând a fi respins ca atare. Cât privește cererea de renunțare la drept conform art. 247 C. proc. civ., aceasta este inoperantă în faza executării silite, fază procesuală în care se încadrează cererile de suspendare a executării sentinței pronunțate la fond, renunțarea la drept fiind posibilă și specifică fazei judecății care se finalizează cu o sentință executorie sau nu iar în această fază intimata care a făcut declarație de renunțare la dreptul dedus judecății a avut calitatea de pârâtă.

Așa fiind, considerațiile teoretice ale opiniei majoritare cu privire la instituția renunțării la drept deși corecte sunt inaplicabile din punct de vedere practic în cauza de față, cererea cu care a fost investită instanța de apel de suspendare provizorie a executării fiind specifică fazei de executare, nu de judecată a unui drept subiectiv. Acesta este și motivul pentru care consecința renunțării la drept prevăzută de art. 247 C. proc. civ. este de respingere în fond a cererii, nu a de se lua act de renunțare la drept cum din eroare reține opinia majoritară.