ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142/P din 05 iunie

2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 174 C. pen. a fost

condamnat inculpatul V.I., fiul lui I. și M., în prezent deținut în

Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracțiunii de omor, la o

pedeapsă principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului,

măsură dispusă prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv

de la 11 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile în

favoarea părții civile L.C.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea specială a cuțitului și toporului aflate

la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

A dispus conservarea mijloacelor

materiale de probă constând în geacă vinilin, compresă

sterilă cu sânge ridicat de la victima L.L., bețigașe sterile cu

sânge ridicat de pe mâinile inculpatului, aflate la camera de corpuri delicte a

Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întocmit la data de 09

aprilie 2008 în Dosarul nr. 216/P/2008 și înregistrat la

instanță la data de 10 aprilie 2008, s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpatului V.I. sub aspectul comiterii infracțiunii de

omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În partea expozitivă a

rechizitoriului s-a arătat că în data de 11 martie 2008, inculpatul

s-a deplasat la locuința martorei L.C., mama concubinei sale. Aici se afla

L.L. - concubina inculpatului - și între cei doi a avut loc o ceartă.

Inculpatul i-a aplicat concubinei sale mai multe lovituri cu un cuțit

și apoi cu un topor, în zona capului. În urma acestora, L.L. a decedat.

Partea vătămată L.C. a

declarat că se constituie parte civilă în cauză încă din

faza de urmărire penală (fila 29 dosar de urmărire penală).

În faza de cercetare judecătorească a menținut declarația

de constituire de parte civilă, după cum rezultă din încheierea

din 06 mai 2008 (fila 20), iar în ședința publică din 08

septembrie 2008 (fila 53) a precizat cuantumul pretențiilor civile de

5.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și a

parastaselor.

Inculpatul a fost audiat în

ședința publică din 07 iulie 2008 și a recunoscut

parțial comiterea faptei. A arătat că victima a fost concubina

sa și că aceasta părăsise locuința comună cu aproximativ

două luni înainte de evenimentul care face obiectul cauzei. În data de 11

martie 2008, a recunoscut că s-a deplasat la locuința mamei

concubinei sale, unde aceasta se refugiase. I-a cerut acesteia să

revină la domiciliul comun și i-a reproșat faptul că nu are

grijă de copii. Între cei doi s-a iscat o ceartă din acest motiv.

Inculpatul îi reproșa și faptul că ar întreține

relații intime cu fratele său L.A. Victima l-ar fi amenințat

că se omoară dacă se află despre relația cu fratele

său. A reușit să-i ia cuțitul din mână. Victima a luat

un topor și i-a spus „ori eu te omor, ori tu mă omori”. A reușit

de două ori să-i smulgă toporul din mână, dar a treia

oară „i-am dat peste mână și ea a căzut lângă pat, cu

fața spre geam, respectiv spre pat. Atunci am vrut să arunc toporul

pe geam, ea în acel moment s-a ridicat, toporul i s-a înfipt în ceafă, de

acolo, toporul a sărit în sus fără să fac eu nimic și

a nimerit-o în moalele capului, fără ca eu să intervin în acest

sens” (fila 30).

Analizând actele și

lucrările dosarului, Tribunalul Bihor a reținut următoarele:

Inculpatul V.I. a întreținut

relații de concubinaj cu victima L.L. aproximativ 10 ani, având cinci

copii împreună, iar victima mai avea trei copii din relațiile cu alt

bărbat, care au fost dați spre creștere și educare mamei

sale, iar inculpatul avea un copil dintr-o altă relație, care este

crescut de mama sa.

Martorii audiați au declarat

că inculpatul V.I. a bătut-o de mai multe ori pe concubina sa, iar în

luna ianuarie 2008, aceasta a plecat de la el mutându-se la mama ei, în Cartierul

O. din Aleșd.

Pe parcurs, inculpatul a

căutat-o de mai multe ori, chemând-o acasă, dar ea a refuzat,

motivând comportamentul agresiv al acestuia.

În dimineața zilei de 11 martie

2008, în jurul orei 08

30

inculpatul s-a deplasat la locuința

mamei concubinei și i-a cerut acesteia să se împace cu el și

să plece acasă, dar aceasta l-a refuzat din nou, astfel că au

început să se certe, iar în final inculpatul i-a aplicat mai multe

lovituri cu un cuțit și cu un topor, provocându-i leziuni care au

provocat decesul acesteia pe loc.

Starea de fapt reținută

rezultă din următoarele probe:

Din raportul de constatare medico-legală

nr. 748 din 11 martie 20008 al S.M.L. Oradea rezultă că moartea

numitei L.L. a fost violentă, și s-a datorat insuficienței

cardio-respiratorii acute de tip central consecința hemoragiei și

dilacerării meningocerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral

acut deschis cu fractură de boltă și bază de craniu.

Leziunile descrise s-au produs prin lovire cu un corp dur (posibil topor corp

delict) și prin acțiunea unui corp tăietor înțepător,

iar moartea datează din dimineața zilei de 11 martie 2008 (filele

24-28 dosar urmărire penală).

Constatările medicului legist

sunt în concordanță cu primele declarații ale inculpatului, cele

din faza de urmărire penală date în fața procurorului, precum

și declarația dată în faza de urmărire penală în

fața judecătorului cu ocazia audierii sale în cameră de consiliu

la soluționarea propunerii de arestare preventivă. Astfel, aici

inculpatul a arătat „eu am luat toporul de la ea și am lovit-o de

două ori cu muchia toporului la ceafă” (fila 54 dosar urmărire

penală), „am luat toporul din mâna ei și am lovit-o de două ori

în cap, iar aceasta a căzut la pământ. (…) arăt că în

momentul în care am lovit-o cu toporul pe victimă, aceasta era în picioare

și cu fața spre mine. I-am luat toporul din mână, iar apoi am

apucat-o cu cealaltă mână de mâna în care avusese toporul, am

întors-o și am lovit-o cu toporul în cap, înspre ceafă” (fila 69

dosar urmărire penală).

Prezența inculpatului în

locuința victimei este dovedită cu declarația martorului L.V.I.

- fiul victimei - care arată că în dimineața de 11 martie 2008,

inculpatul a fost la locuința victimei, fapt pe care l-a constatat

personal. La scurt timp, după plecarea sa din casă, a fost

anunțat de doi copii (frații săi mai mici) că „V. o taie pe

mama”. A plecat spre casă imediat și a găsit-o moartă (fila

31 dosar urmărire penală).

În procesul verbal de cercetare la

fața locului s-a consemnat că în încăperea în care a fost

găsită victima, au fost descoperite urme de sânge în patul în care se

afla victima și pe corpul acesteia. Apoi au fost descoperite urme situate

în partea stângă a ușii pe linoleum - mai mulți stropi ce au

direcția dinspre ușă spre pat, pe peretele din partea

stângă a intrării, pe o bucată de vinilin de culoare verzuie -

mai mulți stropi de substanță brun roșcată cu aspect

de sânge. Totodată s-au găsit urme de sânge pe toporul aruncat sub

sobă, precum și pe cuțit (filele 5-12 dosar urmărire

penală).

Din procesul verbal de depistare,

rezultă că inculpatul a fost găsit imediat după

descoperirea victimei, iar acesta avea mai multe urme de sânge,

evidențiate în fotografiile judiciare efectuate (filele 50 și 19-20

dosar urmărire penală).

Atât mama victimei, cât și

frații acesteia, au declarat că inculpatul a fost foarte violent cu

concubina sa, bătându-se și cu ei, iar acest lucru a fost confirmat

și de către alți martori.

Probele testimoniale administrate în

cursul cercetării judecătorești dovedesc starea conflictuală

dintre inculpat și victimă.

Martorul L.P.I., fratele victimei,

arată că a ajuns la locuința acesteia la 10 minute după

agresiune. A văzut-o pe aceasta lovită la cap, într-o baltă de

sânge. Arată că relațiile dintre sora sa și inculpat erau

foarte tensionate, acesta o bătea frecvent, cu toporul, lanțuri.

Victima l-a părăsit, însă inculpatul o hărțuia,

cerându-i sub amenințare să revină la el (fila 51).

Martorul G.C. știe din auzite

(de la rudele acesteia) că inculpatul era violent cu victima pentru

că nu era o bună gospodină. Tot din auzite a aflat și

că inculpatul a omorât-o (fila 66).

Martorul B.V. a arătat că

inculpatul era agresiv și o bătea frecvent pe victimă. Despre

omor a aflat din discuțiile auzite în fața casei mamei victimei

imediat după comiterea faptei (fila 67).

Martorul B.A. a arătat că

s-a ocupat de preluarea copiilor inculpatului și victimei de

Protecția copilului, întrucât nici unul din cei doi nu aveau grijă de

aceștia. Aceasta s-a petrecut înainte de incidentul soldat cu moartea victimei

(fila 68).

Martora B.M. - sora inculpatului - a

arătat că fratele său își bătea concubina din cauza

copiilor. Mai știe că inculpatul a dorit reluarea relațiilor de

concubinaj cu victima dar se pare că aceasta a refuzat deoarece, își

dorea o altă relație cu un alt bărbat (fila 68).

Martora V.M. - mama inculpatului - a

declarat că fiul său și-a omorât concubina pentru că

aceasta a refuzat să reia relația de concubinaj. A declarat că

nu are cunoștință ca fiul său să o fi bătut pe

victimă (fila 79).

Martora L.S.M. a declarat că

inculpatul o bătea frecvent pe victimă și că se certau

(fila 104).

Martora L.E. a declarat că

victima l-a părăsit pe inculpat pentru că acesta o bătea.

Odată chiar i-a rupt mâna, martora fiind cea care a însoțit-o la

medic. Între părți era certuri frecvente legate de lipsa

preocupărilor gospodărești ale victimei (fila 105).

Martora Ș.I. cunoaște doar

faptul că inculpatul și victima se despărțiseră (fila

106).

Martora M.M. a relatat exact

același aspect, cu precizarea că după despărțirea lor,

copii au rămas la inculpat, dar erau neîngrijiți. A auzit că

victima ar avea o relație intimă cu altă persoană, dar nu

este convinsă de realitatea acestui zvon (fila 107).

Martora V.L. a declarat că

știe că părțile se certau, că inculpatul o bătea

pe victimă. Nu cunoaște motivul despărțirii lor. După

plecarea victimei, copii au rămas la inculpat. Pe inculpat nu îl

cunoaște ca fiind o persoană violentă, iar despre victimă

nu știe să fi avut relații extraconjugale (fila 108).

Martora B.E. știe că inculpatul

a avut o relație conjugală cu victima. După ce aceasta l-a

părăsit, copiii au rămas cu inculpatul. Acesta i-a cerut

victimei să se reîntoarcă la el, dar a fost refuzat constant (fila

123).

Martorul V.I.D. - fiul inculpatului

- a declarat că a surprins-o pe concubina acestuia întreținând

relații sexuale cu fratele său. Arată faptul că inculpatul

nu a bătut-o niciodată pe victimă. Dimpotrivă acesta a fost

agresat de frații acesteia (fila 146).

Din raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul avea

discernământ la momentul comiterii faptei, suferă de o tulburarea de

personalitate, dar fără consecințe asupra discernământului

și are tendințe impulsive semnificativ crescute, tendințe spre

agresivitate (filele 17-18, vol. II).

Probele arătate mai sus,

dovedesc comiterea faptei de către inculpat, precum și

circumstanțele în care a avut loc.

Inculpatul nu este ținut

să spună adevărul, iar declarația sa poate fi

făcută pro causa, de aceea, conform dispozițiilor cuprinse în art.

69 C. proc. pen. susținerile acestuia pot servi la aflarea

adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în

cauză. Inculpatul a recunoscut inițial comiterea faptei, arătând

exact modul în care a acționat - „am luat toporul din mâna ei și am

lovit-o de două ori în cap, iar aceasta a căzut la pământ” (fila

60 dosar urmărire penală) sau „eu am luat toporul de la ea și am

lovit-o de două ori cu muchia toporului la ceafă” (fila 54 dosar

urmărire penală), ca apoi, deși a recunoscut că a lovit-o,

a susținut că a acționat fără a avea această

intenție, cu atât mai puțin, intenția de a ucide.

Dimpotrivă, a susținut că a acționat în interesul victimei

- acela de a îndepărta „arma” de aceasta, iar rezultatul letal s-a produs

din cauza unor împrejurări imprevizibile: ridicarea bruscă a

victimei, interpunerea acesteia pe traiectoria toporului, cu consecința

devierii acesteia - „i-am dat peste mână și ea a căzut

lângă pat, cu fața spre geam, respectiv spre pat. Atunci am vrut

să arunc toporul pe geam, ea în acel moment s-a ridicat, toporul i s-a

înfipt în ceafă, de acolo, toporul a sărit în sus fără

să fac eu nimic și a nimerit-o în moalele capului, fără ca

eu să intervin în acest sens” (fila 30).

Această ultimă

declarație a sa nu se coroborează cu restul probelor administrate în

cauză. Mai mult, aceasta reprezintă o modalitate de încercare a

inculpatului de a evita răspunderea penală pentru fapta comisă.

Retragerea declarațiilor anterioare nu este prin ea însăși de

natură a lipsi de eficiență declarațiile anterioare date cu

respectarea prevederilor legale în materie.

De altfel, susținerea sa este

în contradicție cu raportul medico-legal întocmit în cauză. Din

cuprinsul acestuia rezultă că leziunile letale s-au produs prin

lovire repetată ținând cont de numărul și topografia lor la

nivelul capului (patru leziuni dispuse în regiuni diferite ale scalpului -

frontal stânga, temporooccipital dreapta, temporal stânga, parietotemporo-occipital

stânga - foto 1, 2, 3, 4 - fila 27 dosar urmărire penală) precum

și de profunzimea acestor leziuni (cu focare de fracturi de boltă

craniană cu înfundare).

În plus, victima prezenta și

alte leziuni produse prin agresiune descrise în actul medico-legal la examenul

extern, semne de violență la pozițiile 2, 6 și 12 (care

pare a fi o lovitură cu coada toporului - foto 7), iar cele de la

pozițiile 13, 14 ar putea fi produse prin apărare (filele 24-26 dosar

urmărire penală).

Față de aceste aspecte,

declarația sa dată în fața instanței a fost

înlăturată în ceea ce privește modalitatea de producere a

leziunilor letale, iar cele din faza de urmărire penală au fost

reținute cu rezervă doar asupra numărului de lovituri aplicate

cu toporul în zona capului, întrucât acestea nu se coroborează cu nici o

altă probă.

Motivul pentru care inculpatul

și victima s-au certat - prezumția relație incestuoasă dintre

victimă și fratele acesteia - nu are relevanță în

cauză.

Fapta inculpatului, care în

dimineața de 11 martie 2008, în locuința victimei L.L. i-a aplicat

acesteia mai multe lovituri cu toporul în cap, cauzându-i acesteia traumatism

cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă și bază

de craniu, care a determinat decesul acesteia, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor.

Intenția de a ucide

rezultă fără echivoc din multitudinea loviturilor, intensitatea

lor (patru dintre ele provocând fracturi deschise de boltă craniană),

zona vizată (capul), instrumentul folosit de inculpat (cuțit și

apoi topor).

La individualizarea pedepsei,

instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., împrejurările concrete ale comiterii faptei, de

importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin

săvârșirea unei infracțiuni ce vizează viața

persoanei, de urmarea produsă, de relațiile dintre inculpat și

victimă, de circumstanțele personale ale inculpatului, care are

antecedență penală, comiterea unei infracțiuni ce presupune

violența, precum și de profilul psihologic al acestuia -

tendințe impulsive semnificativ crescute, tendințe spre agresivitate

- precum și de poziția sa procesuală (parțial sinceră

și oscilantă).

Față de cele expuse mai

sus, tribunalul, în baza art. 174 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.I., în

prezent deținut în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea

infracțiunii de omor, la o pedeapsă principală de: 15 ani

închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

La stabilirea conținutului

pedepsei accesorii, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte.

Astfel, de lege lata, condamnarea cu

pedeapsa închisorii atrage de drept și interzicerea drepturilor

prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu titlu de pedeapsă

accesorie, deci inclusiv a dreptului la vot.

Cu toate acestea, însă

măsura restrângerii exercițiului unor drepturi poate fi dispusă

numai dacă este necesară într-o societate democratică și

trebuie să fie proporțională cu situația care a

determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu și

fără să aducă atingere existenței dreptului sau a

libertății (art. 53 din Constituție). Interzicerea dreptului la

vot ope legis, automat, cu caracter general și fără nici o

restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii este în afara

marjei de apreciere a statelor și, în consecință, incompatibilă

cu art. 3 din protocolul 1 al C.E.D.O., convenție ratificată de

România.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.

(2) din Constituție, în caz de neconcordanță între prevederile

interne în materie și cele ale documentelor internaționale ratificate

de România, vor avea prioritate de aplicare prevederile internaționale.

În consecință,

interzicerea dreptului la vot nu poate fi dispusă automat, ci doar

dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit și

există motive pertinente și suficiente pentru a o justifica.

În speță, tribunalul nu

poate identifica nici un element care să reclame aplicarea acestei

pedepse.

De asemenea, tribunalul a apreciat

că nu i se poate interzice nici dreptul de a ocupa o funcție sau de a

exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul, întrucât

nu este cazul în speță.

În ceea ce privește drepturile

prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., tribunalul a apreciat

că nu se impune interzicerea acestora, deoarece infracțiunea

săvârșită nu are legătură cu exercitarea lor de

către inculpat.

Doar un comportament nedemn poate

determina ca o persoană să fie privată de aceste drepturi, în

caz contrar ar constitui o ingerință în dreptul său la

respectarea vieții sale de familie (art. 8 C.E.D.O.).

Cum inculpatul – așa cum

rezultă din declarațiile majorității martorilor

audiați în cauză – a fost cel care s-a ocupat de minori chiar și

în perioada cât a durat relația sa de concubinaj cu victima, iar după

despărțirea acestora, copiii au rămas în grija sa. Mai mult,

certurile frecvente dintre inculpat și victimă se pare că erau

cauzate de lipsa de îngrijire a copiilor, ceea ce denotă faptul că

inculpatul era interesat de soarta acestora.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului,

măsură dispusă prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 88 C. proc. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului

preventiv de la 11 martie 2008 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile în

favoarea părții civile L.C. Cuantumul acestora a fost stabilit de

instanța de fond raportat la declarația martorei L.E., care a

arătat că înmormântarea și parastasele ulterioare au fost

suportate de mama victimei și a apreciat că acestea au costat 40-50

milioane lei vechi (fila 105). Instanța de fond a apreciat că suma

acordată de stat potrivit dispoziției nr. 225 din 17 martie 2008

(fila 80) nu se impune a fi scăzută din suma solicitată,

deoarece atât precizarea sumei cheltuite efectiv de partea civilă este

ulterioară acestei date, iar nici martora audiată pe latura

civilă a cauzei nu a arătat că o parte din suma cheltuită

de partea civilă ar proveni din altă parte.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a dispus confiscarea specială a cuțitului și toporului aflate

la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor, fiind obiecte ce au servit

la comiterea infracțiunii.

S-a dispus conservarea mijloacelor

materiale de probă constând în geacă vinilin, compresă

sterilă cu sânge ridicat de la victima L.L., bețigașe sterile cu

sânge ridicat de pe mâinile inculpatului, aflate la camera de corpuri delicte a

Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe

penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.I., solicitând admiterea

acestuia, desființarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune

reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special

prevăzut de lege.

În susținerea motivelor de

recurs, inculpatul a relatat că, față de persoana sa -

fără antecedente penale, cu un comportament bun, de atitudinea sinceră

și de regret a faptei, se impune reținerea de circumstanțe

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și, ca

urmare, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special.

Verificând sentința

atacată cu apel, potrivit motivelor invocate și în limitele conform art.

371 C. proc. pen. și art. 378 C. proc. pen., curtea reține că

sentința atacată este legală și fondată, iar apelul

inculpatului, fiind neîntemeiat, îl va respinge în consecință.

Prima instanță a stabilit

o stare de fapt reală, rezultând din probe, minuțios administrate

și interpretate. Pentru a se ajunge la concluzia vinovăției

inculpatului legea cere ca probele să fie apte să răstoarne

prezumția de nevinovăție instituită de lege, ceea ce în

cauză este îndeplinit.

Astfel, a rezultat din probe

că,

în

dimineața zilei de 11 martie 2008, în jurul orei 08

30

,

inculpatul

s-a deplasat la locuința mamei concubinei și i-a cerut acesteia

să se împace cu el și să plece acasă, dar aceasta l-a

refuzat din nou, astfel că au început să se certe, iar în final

inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit și cu un topor,

provocându-i leziuni care au provocat decesul pe loc al acesteia.

Faptele au rezultat inclusiv din

procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral (fila 3 din

dosarul de urmărire penală), procesul verbal de cercetare la

fața locului (fila 5 din dosarul de urmărire penală),

declarația părții civile L.C. (fila 29), raport de constatare

medico-legal (filele 24-28), planșele foto (filele 9-20),

declarațiile inculpatului (filele 51-56, 58), raportul de expertiză

psihiatrică (filele 76-77 din dosarul de urmărire penală), declarațiile

martori lor G.C. (fila 66), B.V. (fila 67), B. (fila 68), B.M. - sora (fila

68), V.M. - mama inculpatului (fila 79), L.S.M. (fila 104), L.E. (fila 105),

Ș.I. (fila 106), M.M. (fila 107), V.L. (fila 108), B.E. (fila 123), V.I.D.

- fiul inculpatului (fila 146), cazier (fila 68), ordonanța de punere în

mișcare a acțiunii penale (fila 67).

Curtea a reținut că prima

instanță a statuat și argumentat corect asupra

vinovăției inculpatului, care a ucis victima L.L., în locuința

acesteia, prin multiple lovituri aplicate acesteia cu toporul în cap,

faptă ce se circumscrie infracțiunii de omor, prevăzută

și pedepsită de art. 174 C. pen. Astfel, cererea inculpatului de a se

reduce pedeapsa nu este întemeiată.

În ce privește individualizarea

pedepsei, aceasta este în limite legale și just proporționată

raportat la fapta comisă, gradul deosebit de ridicat al faptei, persoana

inculpatului, acesta urmând să execute o pedeapsă de 15 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a, b) C. pen.

În temeiul art. 378 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., se va respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul V.I.,

menținând în întregime sentința penală nr. 142/P din 5 iunie 2009 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 192 alin. (2) Cod de

procedură penală, va obliga apelantul să plătească în

favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 300

1

și

300

2

C. proc. pen. combinat cu art. 160

b

C. proc. pen. cu

referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanța de apel va

menține starea de arest preventiv a inculpatului (prin încheierea nr. 10

din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor a fost arestat preventiv inculpatul, pe

o durată de 29 de zile - filele 70 - 72), apreciind că temeiul care a

stat la baza luării măsurii - art. 148 lit. f) C. proc. pen. -

subzistă.

Conform prevederilor art. 383 alin.

(2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.I. perioada

efectiv executată până la 24 noiembrie 2009.

Față de cele

menționate, Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin Decizia penală

nr. 97/ A din 24 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul inculpatului,

menținând starea de arest a acestuia și deducând din pedeapsă

durata măsurilor preventive până la zi.

Împotriva deciziei, în termen legal,

inculpatul V.I. a declarat prezentul recurs.

La dosar au fost depuse motive

scrise de recurs (filele 17-19) și un memoriu al inculpatului (fila 22).

Cu acordul inculpatului, acesta a fost ascultat de instanța de recurs

(fila 21).

Recursul inculpatului a vizat, în

principal, rejudecarea cauzei de către una din instanțele inferioare

(cu motivarea că nu i s-a încuviințat efectuarea unei expertize

medico-legale psihiatrice), iar în subsidiar, greșita individualizare a

pedepsei, acesta apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă

în condițiile în care, pe de o parte, a recunoscut și regretat

săvârșirea infracțiunii, iar pe de altă parte, are o

situație familială grea, împrejurări care justifică - în

opinia apărării - reținerea unor circumstanțe atenuante.

Recursul inculpatului va fi respins

ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

a) Înalta Curte constată

că cererea referitoare la efectuarea unei expertize medico-legale

psihiatrice a inculpatului a fost examinată de ambele instanțe:

- în apel, inculpatul a solicitat

efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice, cererea a fost pusă

în discuție contradictorie (pag. 1-2 a deciziei), instanța - motivat - respingând această cerere (pag. 2 a deciziei);

- în primă instanță,

cererea pentru efectuarea expertizei medico legale psihiatrice a fost pusă

în discuție contradictorie și examinată, succesiv, la termenele

din 13 februarie 2009, 27 martie 2009, 24 aprilie 2009. În final,

față de raportul de expertiză de la filele 17-18 (examinare

medico-legală din data de 4 februarie 2009) și cu motivarea

prezentată la pag. 1-2 a încheierii de dezbateri, instanța a revenit

asupra probei, constatând că nu se impune o altă examinare

medico-legală psihiatrică a inculpatului, neexistând date concrete

privind modificarea stării acestuia ulterior efectuării ultimei

expertize.

În raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică a inculpatului (examinat la data de 4

februarie 2009) se concluzionează că „numitul V.I. prezintă o

tulburare de personalitate. Discernământul său raportat la fapta

comisă și în prezent este păstrat. Comisia opinează că

la acest caz nu se impun măsuri de siguranță cu caracter

medical” (filele 17-18 d.p.i.).

Un raport de expertiză

medico-legală psihiatrică a inculpatului a fost întocmit și în

urma examinării acestuia la data de 19 martie 2008 concluziile fiind

aceleași (filele 138-139 d.p.i., filele 76-77 d.u.p.).

În final, Înalta Curte mai

constată că inculpatul, în prezența apărătorului, cu

ocazia prezentării materialului de urmărire penală a

susținut „recunosc și regret fapta comisă. Nu am alte probe de

propus în apărare și nici alte cereri noi de formulat. Menționez

că totul s-a întâmplat din gelozie” (fila 89 d.u.p.).

În concluzie, Înalta Curte - cu

privire la cererea de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice a

inculpatului - constată că nu este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 8, pct. 9 ori pct. 10 C. proc. pen.

b) potrivit art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., caz de casare invocat de recurentul-inculpat, hotărârile

sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele

prevăzute de lege.

Condițiile cazului de casare

invocat nu sunt îndeplinite deoarece:

1) pedeapsa de 15 ani aplicată

inculpatului este situată între limitele prevăzute de lege.

Infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., pentru care

inculpatul a fost trimis în judecată, este pedepsită cu închisoare de

la 10 la 20 de ani;

2) pedeapsa a fost corect

individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Conform art. 72

din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa de 15 ani închisoare,

astfel cum a fost stabilită de instanța de fond, confirmată de

instanța de apel, răspunde principiului

proporționalității necesare între gravitatea faptei și

persoana inculpatului, pe de o parte și sancțiunea care va fi

executată, pe de altă parte.

De asemenea, așa cum au

menționat ambele instanțe, acest cuantum al pedepsei este de

natură a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Recunoașterea faptei de

către inculpat - o împrejurare care sugerează înțelegerea de

către acesta a încălcării în forma cea mai gravă a

dreptului suprem la viață al oricărei ființe umane și,

corelativ, a necesității suportării consecințelor legale

ale faptei de omor - a fost avută în vedere de către instanța de

fond (pag.5-6 a sentinței - „poziția sa procesuală: parțial

sinceră și oscilantă”) atunci când a aplicat o pedeapsă

orientată nu către maximul special prevăzut de lege (20 de ani

închisoare), ci către media limitelor de pedeapsă prevăzute de

textul incriminator al faptei (15 ani închisoare, pedeapsă situată

între 10 și 20 de ani închisoare).

De altfel, efectul juridic al

recunoașterii faptei de omor de către inculpat (declarații -

fila 30 d.p.i., fila 54 d.a., fila 21 d.r.) este puternic diminuat de

împrejurarea că probațiunea faptei și vinovăției

acestuia de către organele judiciare nu a fost, în nici un moment,

condiționată ori influențată de o astfel de atitudine

procesuală (recunoașterea faptei).

Situația familială a

inculpatului, astfel cum a fost menționată de acesta, trebuie examinată

prin corelare cu însăși fapta săvârșită - omor asupra

concubinei sale - dar și cu modul concret de executare a acțiunii

incriminate - lovirea victimei cu un cuțit și, apoi, cu un topor,

fiind vizate organe ori zone anatomice vitale, ceea ce sugerează intenția

de omor.

În consecință, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul inculpatului.

Neîntemeiată este și

critica referitoare la nereținerea unor circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului.

Recunoașterea anumitor

împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă

decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea

măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil

de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea

unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul

concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Înalta Curte apreciază că

în mod corect ambele instanțe au constatat că nu există astfel

de împrejurări care să justifice, în mod legal, reținerea lor ca

circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor

preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul V.I. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 11 martie 2008 la

16 februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 februarie 2010.