ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 142/P din 05 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul V.I., fiul lui I. și M., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracțiunii de omor, la o pedeapsă principală de 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 11 martie 2008 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile L.C. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului și toporului aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor. A dispus conservarea mijloacelor materiale de probă constând în geacă vinilin, compresă sterilă cu sânge ridicat de la victima L.L., bețigașe sterile cu sânge ridicat de pe mâinile inculpatului, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea întocmit la data de 09 aprilie 2008 în Dosarul nr. 216/P/2008 și înregistrat la instanță la data de 10 aprilie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.I. sub aspectul comiterii infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. În partea expozitivă a rechizitoriului s-a arătat că în data de 11 martie 2008, inculpatul s-a deplasat la locuința martorei L.C., mama concubinei sale. Aici se afla L.L. - concubina inculpatului - și între cei doi a avut loc o ceartă.

Inculpatul i-a aplicat concubinei sale mai multe lovituri cu un cuțit și apoi cu un topor, în zona capului. În urma acestora, L.L. a decedat. Partea vătămată L.C. a declarat că se constituie parte civilă în cauză încă din faza de urmărire penală (fila 29 dosar de urmărire penală). În faza de cercetare judecătorească a menținut declarația de constituire de parte civilă, după cum rezultă din încheierea din 06 mai 2008 (fila 20), iar în ședința publică din 08 septembrie 2008 (fila 53) a precizat cuantumul pretențiilor civile de 5.000 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare și a parastaselor. Inculpatul a fost audiat în ședința publică din 07 iulie 2008 și a recunoscut parțial comiterea faptei.

A arătat că victima a fost concubina sa și că aceasta părăsise locuința comună cu aproximativ două luni înainte de evenimentul care face obiectul cauzei. În data de 11 martie 2008, a recunoscut că s-a deplasat la locuința mamei concubinei sale, unde aceasta se refugiase. I-a cerut acesteia să revină la domiciliul comun și i-a reproșat faptul că nu are grijă de copii. Între cei doi s-a iscat o ceartă din acest motiv. Inculpatul îi reproșa și faptul că ar întreține relații intime cu fratele său L.A. Victima l-ar fi amenințat că se omoară dacă se află despre relația cu fratele său. A reușit să-i ia cuțitul din mână. Victima a luat un topor și i-a spus „ori eu te omor, ori tu mă omori”. A reușit de două ori să-i smulgă toporul din mână, dar a treia oară „i-am dat peste mână și ea a căzut lângă pat, cu fața spre geam, respectiv spre pat.

Atunci am vrut să arunc toporul pe geam, ea în acel moment s-a ridicat, toporul i s-a înfipt în ceafă, de acolo, toporul a sărit în sus fără să fac eu nimic și a nimerit-o în moalele capului, fără ca eu să intervin în acest sens” (fila 30). Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul Bihor a reținut următoarele: Inculpatul V.I. a întreținut relații de concubinaj cu victima L.L. aproximativ 10 ani, având cinci copii împreună, iar victima mai avea trei copii din relațiile cu alt bărbat, care au fost dați spre creștere și educare mamei sale, iar inculpatul avea un copil dintr-o altă relație, care este crescut de mama sa. Martorii audiați au declarat că inculpatul V.I. a bătut-o de mai multe ori pe concubina sa, iar în luna ianuarie 2008, aceasta a plecat de la el mutându-se la mama ei, în Cartierul O. din Aleșd.

Pe parcurs, inculpatul a căutat-o de mai multe ori, chemând-o acasă, dar ea a refuzat, motivând comportamentul agresiv al acestuia. În dimineața zilei de 11 martie 2008, în jurul orei 08 30 inculpatul s-a deplasat la locuința mamei concubinei și i-a cerut acesteia să se împace cu el și să plece acasă, dar aceasta l-a refuzat din nou, astfel că au început să se certe, iar în final inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit și cu un topor, provocându-i leziuni care au provocat decesul acesteia pe loc. Starea de fapt reținută rezultă din următoarele probe: Din raportul de constatare medico-legală nr. 748 din 11 martie 20008 al S.M.L. Oradea rezultă că moartea numitei L.L. a fost violentă, și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute de tip central consecința hemoragiei și dilacerării meningocerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă și bază de craniu.

Leziunile descrise s-au produs prin lovire cu un corp dur (posibil topor corp delict) și prin acțiunea unui corp tăietor înțepător, iar moartea datează din dimineața zilei de 11 martie 2008 (filele 24-28 dosar urmărire penală). Constatările medicului legist sunt în concordanță cu primele declarații ale inculpatului, cele din faza de urmărire penală date în fața procurorului, precum și declarația dată în faza de urmărire penală în fața judecătorului cu ocazia audierii sale în cameră de consiliu la soluționarea propunerii de arestare preventivă. Astfel, aici inculpatul a arătat „eu am luat toporul de la ea și am lovit-o de două ori cu muchia toporului la ceafă” (fila 54 dosar urmărire penală), „am luat toporul din mâna ei și am lovit-o de două ori în cap, iar aceasta a căzut la pământ.

(…) arăt că în momentul în care am lovit-o cu toporul pe victimă, aceasta era în picioare și cu fața spre mine. I-am luat toporul din mână, iar apoi am apucat-o cu cealaltă mână de mâna în care avusese toporul, am întors-o și am lovit-o cu toporul în cap, înspre ceafă” (fila 69 dosar urmărire penală). Prezența inculpatului în locuința victimei este dovedită cu declarația martorului L.V.I. - fiul victimei - care arată că în dimineața de 11 martie 2008, inculpatul a fost la locuința victimei, fapt pe care l-a constatat personal. La scurt timp, după plecarea sa din casă, a fost anunțat de doi copii (frații săi mai mici) că „V. o taie pe mama”. A plecat spre casă imediat și a găsit-o moartă (fila 31 dosar urmărire penală).

În procesul verbal de cercetare la fața locului s-a consemnat că în încăperea în care a fost găsită victima, au fost descoperite urme de sânge în patul în care se afla victima și pe corpul acesteia. Apoi au fost descoperite urme situate în partea stângă a ușii pe linoleum - mai mulți stropi ce au direcția dinspre ușă spre pat, pe peretele din partea stângă a intrării, pe o bucată de vinilin de culoare verzuie - mai mulți stropi de substanță brun roșcată cu aspect de sânge. Totodată s-au găsit urme de sânge pe toporul aruncat sub sobă, precum și pe cuțit (filele 5-12 dosar urmărire penală). Din procesul verbal de depistare, rezultă că inculpatul a fost găsit imediat după descoperirea victimei, iar acesta avea mai multe urme de sânge, evidențiate în fotografiile judiciare efectuate (filele 50 și 19-20 dosar urmărire penală).

Atât mama victimei, cât și frații acesteia, au declarat că inculpatul a fost foarte violent cu concubina sa, bătându-se și cu ei, iar acest lucru a fost confirmat și de către alți martori. Probele testimoniale administrate în cursul cercetării judecătorești dovedesc starea conflictuală dintre inculpat și victimă. Martorul L.P.I., fratele victimei, arată că a ajuns la locuința acesteia la 10 minute după agresiune. A văzut-o pe aceasta lovită la cap, într-o baltă de sânge. Arată că relațiile dintre sora sa și inculpat erau foarte tensionate, acesta o bătea frecvent, cu toporul, lanțuri. Victima l-a părăsit, însă inculpatul o hărțuia, cerându-i sub amenințare să revină la el (fila 51). Martorul G.C.

știe din auzite (de la rudele acesteia) că inculpatul era violent cu victima pentru că nu era o bună gospodină. Tot din auzite a aflat și că inculpatul a omorât-o (fila 66). Martorul B.V. a arătat că inculpatul era agresiv și o bătea frecvent pe victimă. Despre omor a aflat din discuțiile auzite în fața casei mamei victimei imediat după comiterea faptei (fila 67). Martorul B.A. a arătat că s-a ocupat de preluarea copiilor inculpatului și victimei de Protecția copilului, întrucât nici unul din cei doi nu aveau grijă de aceștia. Aceasta s-a petrecut înainte de incidentul soldat cu moartea victimei (fila 68). Martora B.M. - sora inculpatului - a arătat că fratele său își bătea concubina din cauza copiilor.

Mai știe că inculpatul a dorit reluarea relațiilor de concubinaj cu victima dar se pare că aceasta a refuzat deoarece, își dorea o altă relație cu un alt bărbat (fila 68). Martora V.M. - mama inculpatului - a declarat că fiul său și-a omorât concubina pentru că aceasta a refuzat să reia relația de concubinaj. A declarat că nu are cunoștință ca fiul său să o fi bătut pe victimă (fila 79). Martora L.S.M. a declarat că inculpatul o bătea frecvent pe victimă și că se certau (fila 104). Martora L.E. a declarat că victima l-a părăsit pe inculpat pentru că acesta o bătea. Odată chiar i-a rupt mâna, martora fiind cea care a însoțit-o la medic. Între părți era certuri frecvente legate de lipsa preocupărilor gospodărești ale victimei (fila 105). Martora Ș.I.

cunoaște doar faptul că inculpatul și victima se despărțiseră (fila 106). Martora M.M. a relatat exact același aspect, cu precizarea că după despărțirea lor, copii au rămas la inculpat, dar erau neîngrijiți. A auzit că victima ar avea o relație intimă cu altă persoană, dar nu este convinsă de realitatea acestui zvon (fila 107). Martora V.L. a declarat că știe că părțile se certau, că inculpatul o bătea pe victimă. Nu cunoaște motivul despărțirii lor. După plecarea victimei, copii au rămas la inculpat. Pe inculpat nu îl cunoaște ca fiind o persoană violentă, iar despre victimă nu știe să fi avut relații extraconjugale (fila 108). Martora B.E. știe că inculpatul a avut o relație conjugală cu victima.

După ce aceasta l-a părăsit, copiii au rămas cu inculpatul. Acesta i-a cerut victimei să se reîntoarcă la el, dar a fost refuzat constant (fila 123). Martorul V.I.D. - fiul inculpatului - a declarat că a surprins-o pe concubina acestuia întreținând relații sexuale cu fratele său. Arată faptul că inculpatul nu a bătut-o niciodată pe victimă. Dimpotrivă acesta a fost agresat de frații acesteia (fila 146). Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că inculpatul avea discernământ la momentul comiterii faptei, suferă de o tulburarea de personalitate, dar fără consecințe asupra discernământului și are tendințe impulsive semnificativ crescute, tendințe spre agresivitate (filele 17-18, vol. II).

Probele arătate mai sus, dovedesc comiterea faptei de către inculpat, precum și circumstanțele în care a avut loc. Inculpatul nu este ținut să spună adevărul, iar declarația sa poate fi făcută pro causa, de aceea, conform dispozițiilor cuprinse în art. 69 C. proc. pen. susținerile acestuia pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Inculpatul a recunoscut inițial comiterea faptei, arătând exact modul în care a acționat - „am luat toporul din mâna ei și am lovit-o de două ori în cap, iar aceasta a căzut la pământ” (fila 60 dosar urmărire penală) sau „eu am luat toporul de la ea și am lovit-o de două ori cu muchia toporului la ceafă” (fila 54 dosar urmărire penală), ca apoi, deși a recunoscut că a lovit-o, a susținut că a acționat fără a avea această intenție, cu atât mai puțin, intenția de a ucide.

Dimpotrivă, a susținut că a acționat în interesul victimei - acela de a îndepărta „arma” de aceasta, iar rezultatul letal s-a produs din cauza unor împrejurări imprevizibile: ridicarea bruscă a victimei, interpunerea acesteia pe traiectoria toporului, cu consecința devierii acesteia - „i-am dat peste mână și ea a căzut lângă pat, cu fața spre geam, respectiv spre pat. Atunci am vrut să arunc toporul pe geam, ea în acel moment s-a ridicat, toporul i s-a înfipt în ceafă, de acolo, toporul a sărit în sus fără să fac eu nimic și a nimerit-o în moalele capului, fără ca eu să intervin în acest sens” (fila 30). Această ultimă declarație a sa nu se coroborează cu restul probelor administrate în cauză.

Mai mult, aceasta reprezintă o modalitate de încercare a inculpatului de a evita răspunderea penală pentru fapta comisă. Retragerea declarațiilor anterioare nu este prin ea însăși de natură a lipsi de eficiență declarațiile anterioare date cu respectarea prevederilor legale în materie. De altfel, susținerea sa este în contradicție cu raportul medico-legal întocmit în cauză. Din cuprinsul acestuia rezultă că leziunile letale s-au produs prin lovire repetată ținând cont de numărul și topografia lor la nivelul capului (patru leziuni dispuse în regiuni diferite ale scalpului - frontal stânga, temporooccipital dreapta, temporal stânga, parietotemporo-occipital stânga - foto 1, 2, 3, 4 - fila 27 dosar urmărire penală) precum și de profunzimea acestor leziuni (cu focare de fracturi de boltă craniană cu înfundare).

În plus, victima prezenta și alte leziuni produse prin agresiune descrise în actul medico-legal la examenul extern, semne de violență la pozițiile 2, 6 și 12 (care pare a fi o lovitură cu coada toporului - foto 7), iar cele de la pozițiile 13, 14 ar putea fi produse prin apărare (filele 24-26 dosar urmărire penală). Față de aceste aspecte, declarația sa dată în fața instanței a fost înlăturată în ceea ce privește modalitatea de producere a leziunilor letale, iar cele din faza de urmărire penală au fost reținute cu rezervă doar asupra numărului de lovituri aplicate cu toporul în zona capului, întrucât acestea nu se coroborează cu nici o altă probă. Motivul pentru care inculpatul și victima s-au certat - prezumția relație incestuoasă dintre victimă și fratele acesteia - nu are relevanță în cauză.

Fapta inculpatului, care în dimineața de 11 martie 2008, în locuința victimei L.L. i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu toporul în cap, cauzându-i acesteia traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă și bază de craniu, care a determinat decesul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor. Intenția de a ucide rezultă fără echivoc din multitudinea loviturilor, intensitatea lor (patru dintre ele provocând fracturi deschise de boltă craniană), zona vizată (capul), instrumentul folosit de inculpat (cuțit și apoi topor).

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., împrejurările concrete ale comiterii faptei, de importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unei infracțiuni ce vizează viața persoanei, de urmarea produsă, de relațiile dintre inculpat și victimă, de circumstanțele personale ale inculpatului, care are antecedență penală, comiterea unei infracțiuni ce presupune violența, precum și de profilul psihologic al acestuia - tendințe impulsive semnificativ crescute, tendințe spre agresivitate - precum și de poziția sa procesuală (parțial sinceră și oscilantă).

Față de cele expuse mai sus, tribunalul, în baza art. 174 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul V.I., în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracțiunii de omor, la o pedeapsă principală de: 15 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie. La stabilirea conținutului pedepsei accesorii, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte. Astfel, de lege lata, condamnarea cu pedeapsa închisorii atrage de drept și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, deci inclusiv a dreptului la vot.

Cu toate acestea, însă măsura restrângerii exercițiului unor drepturi poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată nediscriminatoriu și fără să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății (art. 53 din Constituție). Interzicerea dreptului la vot ope legis, automat, cu caracter general și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii este în afara marjei de apreciere a statelor și, în consecință, incompatibilă cu art. 3 din protocolul 1 al C.E.D.O., convenție ratificată de România. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Constituție, în caz de neconcordanță între prevederile interne în materie și cele ale documentelor internaționale ratificate de România, vor avea prioritate de aplicare prevederile internaționale.

În consecință, interzicerea dreptului la vot nu poate fi dispusă automat, ci doar dacă este proporțională cu scopul legitim urmărit și există motive pertinente și suficiente pentru a o justifica. În speță, tribunalul nu poate identifica nici un element care să reclame aplicarea acestei pedepse. De asemenea, tribunalul a apreciat că nu i se poate interzice nici dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul, întrucât nu este cazul în speță. În ceea ce privește drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., tribunalul a apreciat că nu se impune interzicerea acestora, deoarece infracțiunea săvârșită nu are legătură cu exercitarea lor de către inculpat.

Doar un comportament nedemn poate determina ca o persoană să fie privată de aceste drepturi, în caz contrar ar constitui o ingerință în dreptul său la respectarea vieții sale de familie (art. 8 C.E.D.O.). Cum inculpatul – așa cum rezultă din declarațiile majorității martorilor audiați în cauză – a fost cel care s-a ocupat de minori chiar și în perioada cât a durat relația sa de concubinaj cu victima, iar după despărțirea acestora, copiii au rămas în grija sa. Mai mult, certurile frecvente dintre inculpat și victimă se pare că erau cauzate de lipsa de îngrijire a copiilor, ceea ce denotă faptul că inculpatul era interesat de soarta acestora. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, măsură dispusă prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art. 88 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 11 martie 2008 la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 - art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile L.C.

Cuantumul acestora a fost stabilit de instanța de fond raportat la declarația martorei L.E., care a arătat că înmormântarea și parastasele ulterioare au fost suportate de mama victimei și a apreciat că acestea au costat 40-50 milioane lei vechi (fila 105). Instanța de fond a apreciat că suma acordată de stat potrivit dispoziției nr. 225 din 17 martie 2008 (fila 80) nu se impune a fi scăzută din suma solicitată, deoarece atât precizarea sumei cheltuite efectiv de partea civilă este ulterioară acestei date, iar nici martora audiată pe latura civilă a cauzei nu a arătat că o parte din suma cheltuită de partea civilă ar proveni din altă parte. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului și toporului aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor, fiind obiecte ce au servit la comiterea infracțiunii.

S-a dispus conservarea mijloacelor materiale de probă constând în geacă vinilin, compresă sterilă cu sânge ridicat de la victima L.L., bețigașe sterile cu sânge ridicat de pe mâinile inculpatului, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bihor. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat apel inculpatul V.I., solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului spre minimul special prevăzut de lege. În susținerea motivelor de recurs, inculpatul a relatat că, față de persoana sa - fără antecedente penale, cu un comportament bun, de atitudinea sinceră și de regret a faptei, se impune reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și, ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special. Verificând sentința atacată cu apel, potrivit motivelor invocate și în limitele conform art. 371 C. proc. pen. și art. 378 C. proc. pen., curtea reține că sentința atacată este legală și fondată, iar apelul inculpatului, fiind neîntemeiat, îl va respinge în consecință. Prima instanță a stabilit o stare de fapt reală, rezultând din probe, minuțios administrate și interpretate. Pentru a se ajunge la concluzia vinovăției inculpatului legea cere ca probele să fie apte să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită de lege, ceea ce în cauză este îndeplinit.

Astfel, a rezultat din probe că, în dimineața zilei de 11 martie 2008, în jurul orei 08 30 , inculpatul s-a deplasat la locuința mamei concubinei și i-a cerut acesteia să se împace cu el și să plece acasă, dar aceasta l-a refuzat din nou, astfel că au început să se certe, iar în final inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit și cu un topor, provocându-i leziuni care au provocat decesul pe loc al acesteia. Faptele au rezultat inclusiv din procesul verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral (fila 3 din dosarul de urmărire penală), procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 5 din dosarul de urmărire penală), declarația părții civile L.C. (fila 29), raport de constatare medico-legal (filele 24-28), planșele foto (filele 9-20), declarațiile inculpatului (filele 51-56, 58), raportul de expertiză psihiatrică (filele 76-77 din dosarul de urmărire penală), declarațiile martori lor G.C.

(fila 66), B.V. (fila 67), B. (fila 68), B.M. - sora (fila 68), V.M. - mama inculpatului (fila 79), L.S.M. (fila 104), L.E. (fila 105), Ș.I. (fila 106), M.M. (fila 107), V.L. (fila 108), B.E. (fila 123), V.I.D. - fiul inculpatului (fila 146), cazier (fila 68), ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale (fila 67). Curtea a reținut că prima instanță a statuat și argumentat corect asupra vinovăției inculpatului, care a ucis victima L.L., în locuința acesteia, prin multiple lovituri aplicate acesteia cu toporul în cap, faptă ce se circumscrie infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. Astfel, cererea inculpatului de a se reduce pedeapsa nu este întemeiată.

În ce privește individualizarea pedepsei, aceasta este în limite legale și just proporționată raportat la fapta comisă, gradul deosebit de ridicat al faptei, persoana inculpatului, acesta urmând să execute o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. În temeiul art. 378 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul V.I., menținând în întregime sentința penală nr. 142/P din 5 iunie 2009 a Tribunalului Bihor. În baza art. 192 alin. (2) Cod de procedură penală, va obliga apelantul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în apel. În baza art. 300 1 și 300 2 C. proc.

pen. combinat cu art. 160 b C. proc. pen. cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanța de apel va menține starea de arest preventiv a inculpatului (prin încheierea nr. 10 din 12 martie 2008 a Tribunalului Bihor a fost arestat preventiv inculpatul, pe o durată de 29 de zile - filele 70 - 72), apreciind că temeiul care a stat la baza luării măsurii - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - subzistă. Conform prevederilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.I. perioada efectiv executată până la 24 noiembrie 2009. Față de cele menționate, Curtea de Apel Oradea, secția penală, prin Decizia penală nr. 97/ A din 24 noiembrie 2009 a respins ca nefondat apelul inculpatului, menținând starea de arest a acestuia și deducând din pedeapsă durata măsurilor preventive până la zi.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpatul V.I. a declarat prezentul recurs. La dosar au fost depuse motive scrise de recurs (filele 17-19) și un memoriu al inculpatului (fila 22). Cu acordul inculpatului, acesta a fost ascultat de instanța de recurs (fila 21). Recursul inculpatului a vizat, în principal, rejudecarea cauzei de către una din instanțele inferioare (cu motivarea că nu i s-a încuviințat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice), iar în subsidiar, greșita individualizare a pedepsei, acesta apreciind că pedeapsa aplicată este prea severă în condițiile în care, pe de o parte, a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, iar pe de altă parte, are o situație familială grea, împrejurări care justifică - în opinia apărării - reținerea unor circumstanțe atenuante.

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: a) Înalta Curte constată că cererea referitoare la efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a inculpatului a fost examinată de ambele instanțe: - în apel, inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice, cererea a fost pusă în discuție contradictorie (pag. 1-2 a deciziei), instanța - motivat - respingând această cerere (pag. 2 a deciziei); - în primă instanță, cererea pentru efectuarea expertizei medico legale psihiatrice a fost pusă în discuție contradictorie și examinată, succesiv, la termenele din 13 februarie 2009, 27 martie 2009, 24 aprilie 2009. În final, față de raportul de expertiză de la filele 17-18 (examinare medico-legală din data de 4 februarie 2009) și cu motivarea prezentată la pag.

1-2 a încheierii de dezbateri, instanța a revenit asupra probei, constatând că nu se impune o altă examinare medico-legală psihiatrică a inculpatului, neexistând date concrete privind modificarea stării acestuia ulterior efectuării ultimei expertize. În raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului (examinat la data de 4 februarie 2009) se concluzionează că „numitul V.I. prezintă o tulburare de personalitate. Discernământul său raportat la fapta comisă și în prezent este păstrat. Comisia opinează că la acest caz nu se impun măsuri de siguranță cu caracter medical” (filele 17-18 d.p.i.). Un raport de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului a fost întocmit și în urma examinării acestuia la data de 19 martie 2008 concluziile fiind aceleași (filele 138-139 d.p.i., filele 76-77 d.u.p.).

În final, Înalta Curte mai constată că inculpatul, în prezența apărătorului, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală a susținut „recunosc și regret fapta comisă. Nu am alte probe de propus în apărare și nici alte cereri noi de formulat. Menționez că totul s-a întâmplat din gelozie” (fila 89 d.u.p.). În concluzie, Înalta Curte - cu privire la cererea de efectuare a expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului - constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 8, pct. 9 ori pct. 10 C. proc. pen. b) potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., caz de casare invocat de recurentul-inculpat, hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Condițiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece: 1) pedeapsa de 15 ani aplicată inculpatului este situată între limitele prevăzute de lege. Infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este pedepsită cu închisoare de la 10 la 20 de ani; 2) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa de 15 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită de instanța de fond, confirmată de instanța de apel, răspunde principiului proporționalității necesare între gravitatea faptei și persoana inculpatului, pe de o parte și sancțiunea care va fi executată, pe de altă parte. De asemenea, așa cum au menționat ambele instanțe, acest cuantum al pedepsei este de natură a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Recunoașterea faptei de către inculpat - o împrejurare care sugerează înțelegerea de către acesta a încălcării în forma cea mai gravă a dreptului suprem la viață al oricărei ființe umane și, corelativ, a necesității suportării consecințelor legale ale faptei de omor - a fost avută în vedere de către instanța de fond (pag.5-6 a sentinței - „poziția sa procesuală: parțial sinceră și oscilantă”) atunci când a aplicat o pedeapsă orientată nu către maximul special prevăzut de lege (20 de ani închisoare), ci către media limitelor de pedeapsă prevăzute de textul incriminator al faptei (15 ani închisoare, pedeapsă situată între 10 și 20 de ani închisoare).

De altfel, efectul juridic al recunoașterii faptei de omor de către inculpat (declarații - fila 30 d.p.i., fila 54 d.a., fila 21 d.r.) este puternic diminuat de împrejurarea că probațiunea faptei și vinovăției acestuia de către organele judiciare nu a fost, în nici un moment, condiționată ori influențată de o astfel de atitudine procesuală (recunoașterea faptei). Situația familială a inculpatului, astfel cum a fost menționată de acesta, trebuie examinată prin corelare cu însăși fapta săvârșită - omor asupra concubinei sale - dar și cu modul concret de executare a acțiunii incriminate - lovirea victimei cu un cuțit și, apoi, cu un topor, fiind vizate organe ori zone anatomice vitale, ceea ce sugerează intenția de omor.

În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Neîntemeiată este și critica referitoare la nereținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Înalta Curte apreciază că în mod corect ambele instanțe au constatat că nu există astfel de împrejurări care să justifice, în mod legal, reținerea lor ca circumstanțe atenuante.

Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva Deciziei penale nr. 97/ A din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 11 martie 2008 la 16 februarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2010.