ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2010

Asupra

recursului penal de față constată:

Prin

încheierea de ședință de la 19 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

dosarul nr. 1129/300/2009, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art.

300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen.,

menținerea stării de arest a recurenților-inculpați G.M. și S.N., trimiși în

judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1)

și (2) lit. c) și alin. (2/1) lit. a) C. pen. și art. 240 C. pen., ambele cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în privința inculpatului S.N., constatându-se

că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare

privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și urmarea faptelor

pentru care recurenții au fost condamnați în primă instanță și apel, precum și

datele ce caracterizează persoana acestora.

Î

ncheierea

pronunțată în cauză a fost atacată cu recurs de către inculpații G.M. și S.N.

Recursurile

nu au fost motivate.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție

sub nr. 937/1 /2010, cu termen de judecată la 8

februarie 2010.

Din

oficiu, în ședința publică de la acea dată, Înalta Curte a pus în discuția

părților admisibilitatea recursului declarat în cauză, în raport de felul

încheierii atacate și dispozițiile art. 141 C. proc. pen.

Cu

privire la aspectul invocat se reține că împotriva inculpaților au fost emise

mandatele de arestare preventivă nr. 2 din 12 ianuarie 2009 pentru inculpatul

S.N. și nr. 3 din 12 ianuarie 2009 pentru inculpatul G.M., sub acuzația că la

data de 11 ianuarie 2009, în timp ce se aflau pe strada din București, și-au

declinat calitatea de polițiști, prezentând în acest sens o legitimație aparent

emisă de Garda Financiară și, sub pretextul unui control asupra banilor și

documentelor

de identitate, au deposedat,

prin violență, partea vătămată O.H.

de suma de 200 RON.

Ulterior,

inculpații au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, iar prin

sentința penală nr. 299 din 24 aprilie 2009 a Judecătoriei Sectorului 2 București

au fost condamnați la pedepse rezultante de câte 8 ani închisoare inculpatul

S.N. și 7 ani și 6 luni închisoare inculpatul G.M., cu executare în regim de

detenție.

Prin decizia penală nr. 669/A din 4 decembrie 2009

a Tribunalului București, s

ecția a II-a penală au fost

respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței

primei instanțe.

Totodată,

a fost menținută starea de arest a inculpaților.

Î

mpotriva

acestei decizii au declarat recurs inculpații.

Cauza a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar

prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2010, ce formează obiectul

recursurilor de fată, a fost menținută starea de arest a inculpaților, în

conformitate cu dispozițiile art. 300/2 C. proc. pen., dispoziția Curții de

Apel București fiind luată ca instanță de recurs.

Potrivit

dispozițiilor art. 385/1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu

recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Dispozițiile

cu caracter de excepție în materia încheierilor pronunțate de instanță în

cursul judecății privind măsurile preventive sunt cele prevăzute în art. 141 C.

proc. pen.

Conform

textului de lege enunțat, numai încheierea dată în primă instanță și în apel,

prin care se dispune menținerea arestării preventive poate fi atacată separat

cu recurs de procuror sau de inculpat, în termen de 24 ore de la pronunțare,

pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Interpretând

per a contrario dispozițiile art. 141 C. proc. pen., rezultă că încheierea prin

care se dispune în cursul judecății în recurs menținerea arestării preventive,

nu poate fi atacată separat cu recurs, dispoziția instanței de recurs privind

menținerea măsurii preventive nefiind supusă niciunei căi de atac, iar recursul

declarat împotriva acesteia este inadmisibil, fiind formulat împotriva unei

hotărâri (încheieri) definitive.

Ca

urmare, în temeiul dispozițiilor art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca

inadmisibile,

recursurile declarate de inculpații G.M. și S.N.

și va dispune obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de inculpații G.M. și S.N. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2010

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 1129/300/2009 (nr. 30/2010).

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de

câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru

aceștia, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie

2010.