ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.03.2018

ÎCCJ, Decizia nr. 48/2018

HOTĂRÂRE
12.03.2018
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 48/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1065 din 16 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 655 din 4 aprilie 2017 a Înaltei Curți Casație și Justiție, secția I civilă.

Deși revizuentul nu a indicat temeiul de drept al cererii, instanța de revizuire a apreciat că, din dezvoltarea criticilor formulate, prin care se invocă existența unui înscris care a fost descoperit în ziua de 8 aprilie 2017, respectiv Hotărârea nr. 2 din 16 iunie 1996 emisă de conducerea Micro-întreprinderii B. S.R.L., rezultă că aceste susțineri sunt de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. și cu faptul că, în cauză, decizia atacată nu îndeplinește condiția evocării fondului, fiind o hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, calea de atac a contestației în anulare.

Împotriva deciziei instanței de revizuire, a declarat o cale de atac denumită "recurs efectiv" A., în temeiul prevederilor art. 513 alin. (6) din C. proc. civ.

Cu referire la situația de fapt dedusă judecății, la istoricul pricinii și al raporturilor juridice dintre părți, la unele dispoziții legale, procedurale, constituționale și convenționale, precum și la anumite reglementări comunitare considerate relevante, autorul recursului a expus punctual și detaliat o serie de critici de nelegalitate, netemeinicie și nulitate în privința hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești în cauză.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează o decizie pronunțată de către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o cerere de revizuire a unei decizii de contestație în anulare a unei hotărâri date într-un recurs.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 15 ianuarie 2017, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți, potrivit alin. (4) al aceluiași articol.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succedă.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stabilește că "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."

În raport cu prevederile legale anterior menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, Completul de 5 Judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire formulate de revizuentul A. pentru cazul reglementat de prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În atare situație, dispozițiile care reglementează expres și limitativ admisibilitatea recursului la Completul de 5 judecători, cuprinse în art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., invocate de recurent, nu sunt incidente, deoarece acestea sunt aplicabile doar dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Având în vedere dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează o decizie pronunțată de către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o cerere de revizuire a unei decizii de contestație în anulare a unei hotărâri date într-un recurs, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 513 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 508 alin. (4) și cu cele ale art. 634 alin. (5) din C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării, rezultă că recursul dedus judecății nu este admisibil.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de A. nu poate fi primit.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1065 din 16 iunie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1796/2018
ă, a respins cererea formulată de revizuentul A., de revizuire a deciziei civile nr. 806 din 08.05.2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Împotriva deciziei nr. 1596/Ap din 10 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel
ÎCCJ 2017-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1603/2017
împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, respectiv decizia nr. 1065 din 8 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost pronunțată în procedura de filtrarea a recursurilor de competenț
ÎCCJ 2018-05-21
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 112/2018
Asupra admisibilității cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 48 din 12 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 ju
ÎCCJ 2018-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 346/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1811 din 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei n
ÎCCJ 2017-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1065/2017
i legale care, în opinia sa, au incidență în cauză. Prin încheierea din 12 mai 2016, au fost admise cererile de abținere de la judecarea cauzei de față, formulate de judecătorii completului nr. 9, avându-se în vedere dispozițiile art. 41 al
Sursă